CtEDO 27.03.2008 Auto

CASE OF BERGMANN v. HUNGARY

RESPONDENT
HUN
HOTĂRÂRE
27.03.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 6 - Right to a fair trial
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASE OF BERGMANN v. HUNGARY (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE BERGMANN v. HUNGARY (Depunerea nr. 14276/04) HOTĂRÂREA STASBOURG 27 martie 2008 FINAL 27/06/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Bergmann v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca Cameră compusă din: Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Rıza Türmen, Vladimir Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, judecători și Françoise Elens-Pasos, grefierul adjunct al secțiunii care s-a deliberat în privat la 4 martie 2008, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 14276/04) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dna Andrea Bergmann („reclamantul”), la 15 mai 2001. Guvernul maghiar („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, Agent, Ministerul Justiției și Execuției. La 9 octombrie 2006, Curtea a hotărât să comunice guvernului cererea. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să declare în același timp admisibilitatea și meritul cererii. Reclamantul s-a născut în 1951 și trăiește în Pécs. La 4 septembrie 1998, municipalitatea Nagyszokoly a interzis o acțiune împotriva reclamantului în fața Curții de district Tamási, cerând anularea unui contract de vânzări imobiliare. Curtea de district a organizat mai multe audieri și a obținut avizul doi experți. La 29 mai 2000, instanța a întrerupt procesul și a transferat cazul la Curtea Regională a Județeanului Tolna, deoarece valoarea sporită a reclamațiilor reclamante a adus litigiul în cadrul jurisdicției respective. După două audieri, la 5 octombrie 2000, Curtea Regională a constatat în favoarea reclamantului. La 2 noiembrie 2000, reclamantul a apelat. La 15 octombrie 2002, banca de apel a Curții Supreme a susținut hotărârea Curții Regionale. Această decizie a fost înaintata numai pe reclamantul la 18 iulie 2003. La 19 noiembrie 2003, ea a prezentat o cerere de reexaminare. La 1 septembrie 2004, banca de reexaminare a Curții Supreme a respins ca fiind inadmisibilă petiția de reexaminare a reclamantului ca fiind incompatibilă ratione materiae în conformitate cu cerințele relevante ale Codului de procedură civilă, acesta a aplicat secțiunea 270 alineatul (2) din Codul de procedură civilă, ca fiind în vigoare în momentul material, conform căreia o revizuire a ilicității substanțiale ale deciziilor finale nu a fost admisibilă decât dacă s-a considerat necesară pentru armonizarea sau dezvoltarea aplicării legii. ARTICOLUL 6 § 1 ALEGAT DE CONVENȚIE 10. Reclamantul se plânge că durata procedurii a fost incompatibilă cu cerința de „tempo rațional” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 11. 12. Perioada care va fi luată în considerare a început la 4 septembrie 1998 și s-a încheiat la 1 septembrie 2004. Cu toate acestea, în opinia Curții, perioada ulterioară la 18 iulie 2003, în ziua în care hotărârea a doua instanție a fost judecată asupra reclamantului, a corespuns procedurii de reexaminare înutile, lipsite de nici o perspectiva de succes și, prin urmare, nu poate fi imputată statului. Perioada relevantă este, prin urmare, de patru ani, zece luni și două săptămâni pentru două nivele de competență. Admisibilitatea 13. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 15. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 16. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect – și în special perioada de inactivitate totală de aproape doi ani înainte de banca de apel a Curții Supreme, precum și întârzierea de nouă luni în serviciul deciziei de a doua instanță – Curtea consideră că durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. II. ALTE VIOLĂȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 17. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, cu privire la nedreptatea procedurii. Curtea consideră că nu există nimic în dosarul care indică faptul că instanțele nu au fost imparțiale sau că procedura a fost altfel nejustificată sau arbitrară. § 3 și trebuie respins, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 18. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 19 Daune 19. Reclamantul a solicitat 44 000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 20. Guvernul a contestat cererea. 21. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral. Hotărând pe o bază echitabilă, își acordă 3000 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 22. Reclamantul nu a formulat nicio cerere în acest sens. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3000 EUR (3 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 27 martie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Pasos Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă