Kantor împotriva Ungariei

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE KÁNTOR v. HUNGARY (Depunerea nr. 458/03) HOTĂRÂREA STRASBOURG 22 noiembrie 2005 FINAL 22/02/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kántor v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca Cameră compusă din: J.-P. Costa Președintele A.B.

Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Jočienė Popović, judecători și grefierul secțiunii Dollé, deliberat în privat la 3 noiembrie 2005, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 458/03) împotriva Republicii Ungarie depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl Ferenc Kántor („reclamantul”), la 19 noiembrie 2002. Guvernul maghiar („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Höltzl, secretar de stat adjunct, Ministerul Justiției. La 8 octombrie 2004, Curtea a decis să comunice cererea. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a decis să declare în același timp admisibilitatea și meritul cererii.

FACTELE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1940 și trăiește în Balatonkenese. Reclamantul a înaintat o acțiune împotriva unei societăți de construcții pentru repoziția de bunuri imobiliare. De asemenea, a solicitat compensații. La 15 mai 1992, Curtea Regională de Budapesta i-a acordat 624.986 forints maghiari (HUF) în despăgubire. La 28 octombrie 1994, reclamantul, fiind nemulțumit de acordarea premiului, a introdus o altă acțiune de compensare împotriva societății de clădire din motive parțial modificate. După ședința din 23 februarie 1995, Curtea Centrală de District Buda și-a respins acțiunea din 12 martie 1995. La 11 octombrie 1995, Curtea Regională de Budapesta a susținut hotărârea Curții de District.

Reclamantul a depus o cerere de reexaminare la 19 ianuarie 1996. La 30 mai 1997, Curtea Supremă a anulat atât hotărârile, cât și a trimis cazul la instanța de primă instanță. În reluarea procedurii, la 1 decembrie 1997 a fost acordată prioritate. Audierile au avut loc la 17 decembrie 1997 și 19 martie 1998. La 12 mai 1998 s-a desemnat un expert imobiliar. După un avertisment, acesta din urmă și-a prezentat avizul 30 septembrie 1998 10. La 13 octombrie 1998, Curtea Centrală de District Buda a desfășurat o audiere și, la 21 octombrie 1998, a respins acțiunea reclamantului. 11. La 26 mai 1999, Curtea Regională de Budapesta a respins petiția de prejudecăție. 12. La 2 iunie 1999, Curtea Regională a avut o audiere și, la 9 iulie 1999, a schimbat parțial hotărârea de primă instanță și a acordat reclamantului HUF 152.204 în compensare.

Reclamantul a depus o cerere de reexaminare la 7 ianuarie 2000. 13. La 27 februarie 2002, Curtea Supremă a susținut decizia Curții Regionale. Această hotărâre a fost înaintată la 23 mai 2002. ARTICOLUL 6 § 1 ALEGAT DE CONVENȚIE 14. Reclamantul se plânge că durata procedurii a fost incompatibilă cu cerința de „templ rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 15. Guvernul a contestat acest argument. 16. Perioada care va fi luată în considerare a început la 28 octombrie 1994 și s-a încheiat la 23 mai 2002 cu serviciul hotărârii Curții Supreme.

Astfel a durat aproape șapte ani și șapte luni pentru trei niveluri de competență. Admisibilitate 17. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 19. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus).

20. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa privind această temă, Curtea consideră, în special având în vedere caracterul prolungat al procedurii de reexaminare, că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rațională”. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1. II. ALTE VIOLAȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 21. În baza articolelor 6 și 7 din Convenție, reclamantul s-a plâns că procedura era nedrept și că rezultatul lor era greșit.

22. În măsura în care plângerea reclamantului poate fi înțelesă că se referă la evaluarea probelor și rezultatul procedurii dinaintea instanțelor interne, Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 19 din convenție, datoria sa este de a asigura respectarea angajamentelor întreprinse de părțile contractante la convenție. În special, nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de convenție.

În plus, în timp ce art. 6 din Convenție garantează dreptul la o audiere echitabilă, aceasta nu stabilește nici o norme privind admisibilitatea probelor sau modul în care ar trebui evaluată, care sunt, prin urmare, principalele chestiuni de reglementare de drept național și de instanțe naționale ( García Ruiz c. Spania) [GC], nr. 30544/96, § 28). În acest caz, nu se pare că judecătorii nu au fost imparțiale sau că procedura a fost altfel nedrept. În plus, argumentele reclamantei nu pun în evidență nicio problemă în temeiul articolului 7 din Convenție. 23. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată în sensul art. 35 § 3 și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție.

III. APLICAREA ART. 41 A CONVENȚIEI 24. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 25. Reclamantul a solicitat 80 de milioane de forinturi maghiare în ceea ce privește prejudiciu material și moral. 26. Guvernul a contestat aceste afirmații. 27. Curtea nu descoperă nicio legătură de cauzalitate dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral.

Reclamantul nu a formulat nicio cerere în temeiul acestui capitol. Dobânzile implicite 29. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii inadmisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3500 EUR (3 mii cinci sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie transformate în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 noiembrie 2005, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dolle J.-P. Președintele grefierului Costa

SECOND SECTION

CASE OF KÁNTOR v. HUNGARY (Application no. 458/03) JUDGMENT STRASBOURG 22 November 2005 FINAL 22/02/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Kántor v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Mr J.-P. Costa , President , Mr A.B. Baka , Mr R. Türmen , Mr K. Jungwiert , Mr M. Ugrekhelidze , Ms D. Jočienė , Mr D. Popović, judges , and Mrs S. Dollé , Section Registrar , Having deliberated in private on 3 November 2005, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4. The applicant was born in 1940 and lives in Balatonkenese.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

14. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION

21. Relying on Articles 6 and 7 of the Convention, the applicant complained that the proceedings were unfair and their outcome was wrong.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

24. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 3,500 (three thousand five hundred euros) in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 22 November 2005, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. S. Dollé J.-P. Costa Registrar President