CASE OF FODOR v. HUNGARY

RESPONDENT

HUN

HOTĂRÂRE

23.05.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1;Non-pecuniary damage - financial award

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF FODOR v. HUNGARY (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE FODOR v. HUNGARY (Depunerea nr. 4564/03) HOTĂRÂREA STRASBOURG 23 mai 2006 FINAL 23/08/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul lui Fodor v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca Cameră compusă din: J.-P. Costa Președintele A.B. Baka Cabral Barreto dna Mularoni dna Fura-Sandström Jočienė Popović, judecători și dl S. Naismith, grefierul adjunct al secțiunii, care a deliberat în privat la 2 mai 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 4564/03) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dna Julianna Fodor („reclamantul”), la 6 ianuarie 2003. Reclamantul a fost reprezentat de dl T. Ágotai, avocat practicant la Kisújszállas. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Höltzl, secretar de stat adjunct, Ministerul Justiției. La 13 septembrie 2005, Curtea a hotărât să comunice cererea. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTE Reclamantul s-a născut în 1943 și trăiește în Tiszatenyő. Se pare că, în octombrie sau decembrie 1991, reclamantul a introdus o acțiune oficială de răspundere împotriva Curții Regionale a Județeanului Jász-Nagykun-Szolnok. A solicitat daune pe care se presupune că le-a suportat ca urmare a acțiunilor din 1991 ale unui judecător judecător care aparține Tribunalului subordonat al districtului Szolnok, atunci când judecătorul execută unele creanțe aplicabile asupra proprietății reclamantului. La 24 noiembrie 1994, Curtea Supremă a desemnat Curtea Regională a Județeanului Hajdú-Bihar pentru a auzi cazul. La 2 decembrie 1996, reclamantul a solicitat instanței să-și acorde prioritate. În ianuarie 1997, inculpatul a prezentat observațiile sale ca răspuns la cererile reclamantului. Audierile au avut loc la 27 ianuarie și 10 ianuarie. Martie 1997. În ultima dată, procedura a fost suspendată în așteptarea judecării unui alt caz. Cazul a fost încheiat la 13 octombrie 1998. Cu toate acestea, se pare că reclamantul a notificat numai Curtea Regională cu privire la acest fapt, solicitând continuarea procedurii, în octombrie 1999. A solicitat în mod repetat reluarea procedurii în ianuarie 2003. La 4 iunie 2003, Curtea Supremă a ordonat transferarea cauzei la Curtea Regională Szabolcs-Szatmár-Bereg. Curtea a avut loc la 17 octombrie 2003. La 22 octombrie 2003, Curtea a respins acțiunea. Prin recurs, la 19 februarie 2004, Curtea de Apel din Budapesta a anulat această decizie și a trimis cazul la instanța de primă instanță. 10. În reluarea procedurii, Curtea regională a pronunțat la 28 iunie 2004. La 2 iulie 2004, Curtea de Apel a pronunțat o hotărâre, care a fost parțial susținută și parțial anulată de Curtea de Apel la 25 noiembrie 2004. 11. În ceea ce privește cererile încă în curs, Curtea Regională a avut audieri la 28 februarie și 29 aprilie 2005. Doi experți au fost desemnați care și-au prezentat avizele la 21 iunie și, respectiv, la 6 octombrie 2005, 12. La 26 octombrie 2005, Curtea Regională a acordat reclamantului unele daune și a respins restul cererilor. 13. Reclamantul a apelat la Curtea de Apel Debrecen în ianuarie 2006. Acțiunea este încă în așteptare. LEGUL ALEGAT ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 AL CONVENȚIEI 14. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii a fost incompatibilă cu cerințele de „tempă rațională” de la art. 6 § 1 din Convenție, care se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 15. Guvernul a contestat acest argument. 16. Perioada care trebuie luată în considerare abia a început la 5 noiembrie. 1992, atunci când a intrat în vigoare recunoașterea de către Ungaria a dreptului de cerere individuală. Cu toate acestea, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după această dată, trebuie să se țină seama de starea procesului la momentul respectiv. Curtea observă că cazul era deja în așteptare pentru aproximativ un an la data respectivă. 17. Perioada în cauză nu s-a încheiat încă. Până în prezent, aceasta a durat peste treisprezece ani și șase luni pentru două nivele de competență. Admisibilitatea 18. Curtea remarcă că cererea nu este manifestament nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. De asemenea, remarcă că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 20. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 21. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea constată că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rezonabil”; în consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Părți Contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Guvernul a contestat cererea. 25. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral, hotărând pe o bază echitabilă, își acordă 9 000 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 26. Reclamantul nu a făcut nici o cerere sub acest cap. Dobânzi implicite 27. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 9,000 EUR (nouă mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 23 mai 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Naismith J.-P. Președintele adjunct al grefierului Costa [1] 57.900 euro (EUR)