- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 27 octombrie 2009
- Stat pârât
- HUN
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Oravecz împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE ORAVECZ v. HUNGARY (Depunerea nr. 15481/05) HOTĂRÂREA STASBOURG 27 octombrie 2009 FINAL 27/01/2010 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Oravecz v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca Cameră compusă din: Françoise Tulkens, președinte, Vladimir Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători, și Françoise Elens-Pasos, grefierul adjunct al secțiunii care s-a deliberat în privat la 6 octombrie 2009, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a apărut într-o cerere (nr. 15481/05) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl László Oravecz („reclamantul”), la 11 aprilie 2005. Reclamantul a fost reprezentat de doamna O. Federits, un avocat practicant la Budapesta.
Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și Execuției Legii. La 10 februarie 2009, președintele celei de-a doua secțiuni a hotărât să anunțe cererea Guvernului. De asemenea, s-a decis să se pronunțe asupra admisibilității și a meritelor cererii în același timp (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1950 și trăiește în Budapesta. Reclamantul a interzis o acțiune împotriva Comunității Budapestei în august 1996. A solicitat reintegrarea și compensarea. După mai multe audieri, la 3 martie 2004, Curtea de Muncă din Budapesta a constatat în parte pentru el. La 20 octombrie 2004, Curtea Regională de Budapesta și-a respins recursul.
La 16 februarie 2005, Curtea Supremă și-a respins petiția de reexaminare. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă motivabilă” a articolului 6 § 1 din Convenție. Guvernul a contestat acest argument. Curtea observă că perioada care urmează să fie luată în considerare a durat aproape opt ani și jumătate pentru trei niveluri de competență. Având în vedere o astfel de procedură lungă, această plângere trebuie declarată admisibilă. Curtea a constatat frecvent încălcări ale art. 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).
După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe, în special deoarece este necesară o diligență specială în litigiile privind ocuparea forței de muncă (Ruotolo c. Italia) , hotărârea din 27 februarie 1992, Seria A nr. 230-D, p. 39, § 17). Având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „templă rațională”. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1. 1, de asemenea, reclamantul s-a plâns de nedreptatea și de rezultatul cazului. Cu toate acestea, o examinare a cazului nu dezvăluie nici o dovadă a încălcării acestor dispoziții.
În special, nu există elemente care să sugereze că instanțele nu au fost imparțiale sau că procedura a fost altfel nedrept sau că reclamantul a fost arbitrar privat de posesiunile sale. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. 11. În baza art. 41 din Convenție, reclamantul a solicitat 1,5 milioane de forinturi maghiare în ceea ce privește prejudiciile materiale și 30.000 de euro (EUR) plus interesul acumulat în ceea ce privește prejudiciile morale. Guvernul a contestat aceste afirmații. Curtea nu dispune de nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație.
Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral. Decizia, pe o bază echitabilă, îi acordă 4000 EUR sub acest cap, având în vedere ceea ce era în joc în litigiu. 12. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 1 500 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor naționale și a Curții. Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea constată că reclamația costurilor nu a fost justificată de niciun document relevant și, prin urmare, trebuie respinsă.
13. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii inadmisibilă; declară că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4000 EUR (4 mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, pentru a fi transformat în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data de decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 27 octombrie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Pasos Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului
SECOND SECTION
CASE OF ORAVECZ v. HUNGARY (Application no. 15481/05) JUDGMENT STRASBOURG 27 October 2009 FINAL 27/01/2010 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Oravecz v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Françoise Tulkens, President, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judges, and Françoise Elens-Passos, Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 6 October 2009, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 15481/05) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr László Oravecz (“the applicant”), on 11 April 2005.
The applicant was represented by Ms O. Federits, a lawyer practising in Budapest. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr L. Höltzl, Agent, Ministry of Justice and Law Enforcement.
On 10 February 2009 the President of the Second Section decided to give notice of the application to the Government. It was also decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time (Article 29 § 3). THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1950 and lives in Budapest.
Dismissed from the civil service, the applicant brought an action against the Budapest Municipality in August 1996. He sought reinstatement and compensation.
After several hearings, on 3 March 2004 the Budapest Labour Court partly found for him. On 20 October 2004 the Budapest Regional Court dismissed his appeal. On 16 February 2005 the Supreme Court dismissed his petition for review. THE LAW
The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention. The Government contested that argument.
The Court observes that the period to be taken into consideration lasted almost eight and a half years for three levels of jurisdiction. In view of such lengthy proceedings, this complaint must be declared admissible.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances, especially since special diligence is necessary in employment disputes ( Ruotolo v. Italy , judgment of 27 February 1992, Series A no. 230-D, p. 39, § 17). Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.
Relying on Articles 6 and 13 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1, the applicant also complained of the unfairness and the outcome of the case. However, an examination of the case file does not disclose any evidence whatsoever of a violation of these provisions. In particular, there are no elements to suggest that the courts lacked impartiality or that the proceedings were otherwise unfair or that the applicant was arbitrarily deprived of his possessions. It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.
Relying on Article 41 of the Convention, the applicant claimed 1.5 million Hungarian forints in respect of pecuniary damage and 30,000 euros (EUR) plus accrued interest in respect of non-pecuniary damage. The Government contested these claims. The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. However, it considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him EUR 4,000 under that head, having regard to what was at stake in the litigation.
The applicant also claimed EUR 1,500 for the costs and expenses incurred before the domestic courts and the Court. The Government did not express an opinion on the matter. According to the Court's case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. The Court notes that the applicant's costs claim has not been substantiated by any relevant documents and must therefore be rejected.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 4,000 (four thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Hungarian forints at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 27 October 2009, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Deputy Registrar President