Karacsonyi împotriva Ungariei

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE KARÁCSONYI c. HUNGARY (Depunerea nr. 37494/02) HOTĂRÂREA STASBOURG 18 aprilie 2006 FINAL 18/07/2006 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Karácsonyi c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca Cameră compusă din: J.-P. Costa Președintele A.B.

Baka Türmen Jungwiert Ugrekhelidze Jočienė Popović, judecători și grefierul secțiunii Dollé, deliberat în privat la 28 martie 2006, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 37494/02) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dna Erzsébet Karácsonyi („reclamantul”), la 16 septembrie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de dna E. Karlosák, avocat care practică în Tatabánya. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Höltzl, secretar de stat adjunct, Ministerul Justiției.

La 29 iunie 2005, Curtea a hotărât să comunice cererea. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și la fondul cererii în același timp. FACTE Reclamantul s-a născut în 1961 și trăiește în Tatabánya. La 21 mai 1992, reclamantul a luat o acțiune împotriva soțului ei pentru divorț, custodia copiilor lor, întreținerea copilului și diviziunea proprietății matrimoniale. La 17 mai 1993, Curtea de District Tatabánya a declarat divorțul părților și a acordat custodia reclamantului copiilor. Curtea a ordonat, de asemenea, inculpatului să plătească întreținerea, a reglementat drepturile de vizită și a divizat utilizarea apartamentului lor comun, oferind 2⁄3 din spațiu reclamantului și copiilor și 1⁄3 a inculpatului.

La 15 iulie 1993, reclamantul a apelat împotriva acestei decizii, cerând utilizarea exclusivă a apartamentului și reducerea drepturilor de vizită ale inculpatului. La 22 septembrie 1994, Curtea Regională a Județeanului Komárom-Esztergom a anulat partea apelată a hotărârii de primă instanță și a trimis cazul, în acest sens, Curții de District. În reluarea procedurii, Curtea de District a avut loc o audiere și a desemnat doi experți de evaluare la 4 septembrie 1995. Audieri suplimentare au avut loc la 3 iunie 1996, 10 iunie 1997, 1 septembrie 1998, 25 ianuarie 1999, 14 februarie, 6 septembrie și 25 octombrie 2000. 10. La 8 ianuarie 2001, Curtea a ordonat încheierea avizelor experților. Audieri suplimentare au avut loc la 31 august și 27 noiembrie 2001. 11. La 18 decembrie 2001, Curtea de District a acordat reclamantului proprietatea apartamentului și a ordonat-o să plătească 927.282 forinturi maghiare (HUF) în despăgubire pentru inculpat.

A respins restul cererilor sale. 12. La 24 aprilie 2002, Curtea Regională a confirmat decizia de primă instanță. Această decizie a fost servită la 10 mai 2002. 13. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă” a articolului 6 § 1 din Convenție. A invocat, de asemenea, art. 1 din Protocolul nr. 1, fără a furniza detalii sau argumente suplimentare. 14. Curtea consideră că esența acestei plângeri este examinată în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție ( Zanghì v. Italia) , hotărârea din 19 februarie 1991, Seria A nr. 194 C, p. 47, § 23), care se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 15. Guvernul a contestat argumentele reclamantului.

16. Perioada care trebuie luată în considerare a început numai la 5 noiembrie. 1992, atunci când a intrat în vigoare recunoașterea de către Ungaria a dreptului de cerere individuală. Cu toate acestea, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după această dată, trebuie să se țină seama de starea procesului în acest moment. Curtea observă că procedura a durat deja peste cinci luni la acea dată. 17. Perioada în cauză s-a încheiat la 10 mai 2002. A durat astfel nouă ani și jumătate pentru două nivele de competență. Admisibilitatea 18. Curtea constată că această plângere nu este în mod manifestant nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție.

Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 20. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 21. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz.

Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rezonabil”; în consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 22. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” În ceea ce privește prejudiciile morale. 24. Guvernul a contestat aceste afirmații. 25. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație.

Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral. Costurile și cheltuielile 26. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 150.000 HUF [3] pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 300 000 HUF [4] pentru cele suportate în fața Curții. 27. Guvernul a contestat aceste cereri. 28. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea.

În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea de costuri și cheltuieli în cadrul procedurii interne și consideră că suma solicitată pentru procedurile în fața Curții ar trebui acordată în întregime (1 180 EUR – echivalentul aproximat HUF 300 000). Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 7,000 EUR (sprezece mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1.180 EUR (o mie o sută optzeci de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 18 aprilie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Președintele grefierului Costa [1] 2,200 EUR [2] 31,400 EUR [3] 590 EUR [4] 1,180 EUR

SECOND SECTION

CASE OF KARÁCSONYI v. HUNGARY (Application no. 37494/02) JUDGMENT STRASBOURG 18 April 2006 FINAL 18/07/2006 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Karácsonyi v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Mr J.-P. Costa , President , Mr A.B. Baka , Mr R. Türmen , Mr K. Jungwiert , Mr M. Ugrekhelidze , Ms D. Jočienė , Mr D. Popović, judges , and Mrs S. Dollé , Section Registrar , Having deliberated in private on 28 March 2006, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

13. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention. She also invoked Article 1 of Protocol No. 1, without providing any further details or arguments.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

22. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 7,000 (seven thousand euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 1,180 (one thousand one hundred eighty euros) in respect of costs and expenses, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 18 April 2006, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. S. Dollé J.-P. Costa Registrar President [1] EUR 2,200 [2] EUR 31,400 [3] EUR 590 [4] EUR 1,180