CASE OF BORODY v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE BORODY v. HUNGARY (Depunerea nr. 44885/04) HOTĂRÂREA STASBOURG 20 noiembrie 2007 FINAL 20/02/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Borody v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca Cameră compusă din: dna F. Tulkens, Președintele, A.B. Baka, I. Cabral Barreto, M. Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, A. Mularoni, D. Popović, judecători, și dna F. Elens-Passos , grefierul adjunct al secțiunii, având deliberat în privat la 23 octombrie 2007, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 44885/04) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național maghiar, dl Huba Borody („reclamantul”), la 7 septembrie 2004. Reclamantul a fost reprezentat de dl Gy. Horváth, avocat practicant la Budapesta. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și Execuției Legii. La 11 ianuarie 2007, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1939 și trăiește în Budapesta. Într-un litigiu imobiliar, la 2 ianuarie 1996, dl B. a interzis o acțiune împotriva reclamantului. Între 23 aprilie 1996 și 5 iulie 2001, Curtea de districtă Budapesta II/III a desfășurat cu totul 14 audieri și a obținut avizul unui expert. În ședința din 9 octombrie 2001 i-a introdus reclamația sa, susținând diviziunea proprietății comune. Audieri suplimentare au avut loc la 7 martie și 11 iunie 2002. Din 4 februarie 2004, cazul a rămas în așteptarea încercării părților de a ajunge la un acord. Audieri suplimentare au fost desfășurate la 21 iunie, 28 septembrie și 3 decembrie 2004. În ultima dată, cazul s-a rămas din nou la cererea părților. 10. Părțile au solicitat reluarea procedurii la 6 iunie 2005, o ședere la 18 iulie 2005, precum și planificarea unei ședințe la 5 ianuarie 2006. Totuși, deoarece nu au apărut la ședință la 9 martie 2006, acest caz a rămas din nou. După expirarea termenului de șase luni legale, cazul a încetat să existe la 9 septembrie 2006. ARTICOLUL 6 § 1 ALEGAT AL CONVENȚIEI 11. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii a fost incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere într-un termen rezonabil de către [a] ... tribunal...” 12. Guvernul a contestat acest argument. 13. Perioada care va fi luată în considerare a început la 2 ianuarie 1996 și s-a încheiat la 9 septembrie 2006. Astfel a durat peste zece ani și opt luni. Cu toate acestea, în opinia Curții, perioadele de 4 februarie până la 21 iunie 2004 și de 3 decembrie 2004 până la 9 septembrie 2006, care se referă la șederea procedurii la cererea părților, nu pot fi imputate statului. Timpul corespunzător de doi ani, o lună și 22 de zile trebuie, prin urmare, dedus din lungimea totală. Prin urmare, perioada relevantă este de opt ani, șase luni și 18 zile pentru un nivel de competență. Admisibilitatea 14. Curtea constată că cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 16. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 17. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 18. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 19 Daune 19. Reclamantul a solicitat 11.000 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 20. Guvernul a contestat cererea. 21. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral, decizându-se pe o bază echitabilă, îi acordă 8.000 EUR. Costuri și cheltuieli 22. Reclamantul nu a formulat nici o cerere sub acest cap. Dobânzi implicite 23. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 8,000 EUR (opt mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 20 noiembrie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Elens-Pasos Tulkens Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

CASE OF

BORODY v. HUNGARY

(Application no. 44885/04)

JUDGMENT

STRASBOURG

20 November 2007

FINAL

20/02/2008

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Borody v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:

Mrs

F. Tulkens,

President,

Mr

A.B. Baka,

Mr

I. Cabral Barreto,

Mr

M. Ugrekhelidze,

Mr

V. Zagrebelsky,

Mrs

A. Mularoni,

Mr

D. Popović,

judges,

and Mrs F.

Elens-Passos

, Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 23 October 2007,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 44885/04) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr Huba Borody (“the applicant”), on 7 September 2004.

2.

The applicant was represented by Mr Gy. Horváth, a lawyer practising in Budapest. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr L. Höltzl, Agent, Ministry of Justice and Law Enforcement.

3.

On 11 January 2007 the Court decided to give notice of the application to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time.

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1939 and lives in Budapest.

5.

In a real estate dispute, on 2 January 1996 Mr B. brought an action against the applicant.

6.

Between 23 April 1996 and 5 July 2001, the Budapest II/III District Court held altogether 14 hearings and obtained the opinion of an expert.

7.

At the hearing of 9 October 2001 the respondent introduced his counter-claim, claiming the division of common property. Further hearings took place on 7 March and 11 June 2002.

8.

From 4 February 2004 the case was stayed pending the parties' attempt to reach an agreement.

9.

Further hearings were held on 21 June, 28 September and 3 December 2004. On the latter date the case was again stayed at the parties' request.

10.

The parties requested the resumption of the proceedings on 6 June 2005, a stay on 18 July 2005, and the scheduling of a hearing on 5 January 2006. However, since they did not appear at the hearing on 9 March 2006, the case was again stayed. After the expiry of the statutory six-month time-limit, the case ceased to exist on 9 September 2006.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

11.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

12.

The Government contested that argument.

13.

The period to be taken into consideration began on 2 January 1996 and ended on 9 September 2006. It thus lasted over ten years and eight months. However, in the Court's view, the periods 4 February to 21 June 2004 and 3 December 2004 to 9 September 2006, which related to the staying of the procedure at the parties' request, cannot be imputed to the State. The corresponding time of altogether two years, one month and 22 days must therefore be deducted from the overall length. The relevant period is thus eight years, six months and 18 days for one level of jurisdiction.

A.

Admissibility

14.

The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

15.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

16.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see

Frydlender

, cited above).

17.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

18.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

19.

The applicant claimed 11,000 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.

20.

The Government contested the claim.

21.

The Court considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him EUR

8,000.

B.

Costs and expenses

22.

The applicant made no claim under that head.

C.

Default interest

23.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 8,000 (eight thousand euros) in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 20 November 2007, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

F.

Elens-Passos

F.

Tulkens

Deputy Registrar

President