CASE OF MAGYAR CEMENT KFT v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE CEMENT MAGYAR KFT v. HUNGARY (Depunerea nr. 33795/08) HOTĂRÂREA STASBOURG 28 mai 2013 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Magyar Cement Kft v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Parer Lorenzen, Președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători, și Françoise Elens-Pasos, grefierul adjunct al secțiunii interioare, după ce a deliberat în privat la 7 mai 2013, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 33795/08) împotriva Republicii Ungariei depusă Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către o societate maghiară de răspundere limitată, Magyar Cement Kft („reclamantul”), la 14 iulie 2008. Reclamantul a fost reprezentat de dl I. Jarovinszkij, avocat practicant la Budapesta. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. La 13 aprilie 2011, cererea a fost comunicată guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost alocată unui comitet de trei judecători. CIRCUMSTĂRILE CAUZULUI Reclamantul este o societate de răspundere limitată cu sediul său în Tokod. La 8 august 1994, reclamantul, ca ofertant de succes în procedurile de privatizare, acțiunile achiziționate și activele non-curente ale unei societăți publice de stat deținute anterior, limitate de acțiuni. La 20 februarie 1995, o entitate comercială concurentă a ofertantului a contestat în fața Curții Regionale de Budapesta validitatea contractului de privatizare și a acordului de vânzare și cumpărare încheiat de societatea reclamantă. La 3 aprilie 1998, Curtea regională de Budapesta a pronunțat o hotărâre parțială de respingere a acțiunii reclamantului. La 4 iunie 1999, Curtea Supremă, în calitate de instanță de a doua instanță, a organizat o audiere, a anulat hotărârea parțială și a trimis cazul la prima instanță. În procesul reluat, Curtea regională de Budapesta a pronunțat o hotărâre parțială la 1 iulie 2002. Această hotărâre a fost anulată din nou de Curtea Supremă la 9 mai 2003. 10. În reluarea procedurii, Curtea Regională de la Budapesta a respins toate cererile reclamantului. 11. În hotărârea din 15 aprilie 2010, Curtea de Apel de la Budapesta, judecând drept tribunal de a doua instanță, a susținut parțial hotărârea de primă instanță și în ceea ce privește restul cererilor, a anulat hotărârea Curții Regionale de la Budapesta și a trimis cazul la prima instanță. 12. Reclamantul a depus o cerere de reexaminare la Curtea Supremă, care a susținut hotărârea parțială a Curții de Apel din Budapesta 15 noiembrie 2010. 13. În ceea ce privește restul cazului, Curtea Regională din Budapesta a pronunțat o hotărâre parțială la 29 august 2012. Reclamantul a apelat. Acțiunea este încă în așteptare. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de către un ... tribunal...” 15. Guvernul a contestat acest argument. 16. Perioada în cauză a început în 20 februarie 1995 și nu s-a încheiat încă. Astfel, a durat peste 18 ani înainte de trei cazuri. Având în vedere o astfel de procedură lungă și în absența oricărei alte motive de inadmisibilitate, cererea trebuie declarată admisibilă. 17. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 18. Considerând art. 41 din Convenție, reclamantul a formulat o cerere globală de 35 000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile materiale și morale. Guvernul a contestat reclamația. Curtea nu discerne nicio legătură cauzală dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral și să-l acorde 17 000 EUR sub acest cap. 19. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 2.800 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. Guvernul nu a exprimat un aviz cu privire la această chestiune. În ceea ce privește documentele în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 1.000 EUR pentru acțiunea în fața Curții. 20. Curtea consideră oportună faptul că rata dobânzii implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data decontare: (i) 17.000 EUR (septze mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1 000 EUR (1 mie de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în cursul perioadei de default plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 28 mai 2013, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Françoise Elens-Pasos Peer Lorenzen Președintele adjunct al Registrului interimar

SECOND SECTION

CASE OF

MAGYAR CEMENT KFT v. HUNGARY

(Application no. 33795/08)

JUDGMENT

STRASBOURG

28 May 2013

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Magyar Cement Kft v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Peer Lorenzen,

President,

András Sajó,

Nebojša Vučinić,

judges,

and Françoise Elens-Passos,

Acting

Deputy Section Registrar,

Having deliberated in private on 7 May 2013,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 33795/08) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian limited liability company, Magyar Cement Kft (“the applicant”), on 14 July 2008.

2.

The applicant was represented by Mr I. Jarovinszkij, a lawyer practising in Budapest. The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Public Administration and Justice.

3.

On 13 April 2011 the application was communicated to the Government. In accordance with Protocol No. 14, the application was allocated to a Committee of three Judges.

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant is a limited liability company with its seat in Tokod.

5.

On 8 August 1994, the applicant, as the successful bidder in privatisation proceedings, acquired shares and non-current assets of a previously state-owned public company limited by shares.

6.

On 20 February 1995 a competing bidder business entity challenged before the Budapest Regional Court the validity of the privatisation contract and the sale and purchase agreement concluded by the applicant company.

7.

On 3 April 1998 the Budapest Regional Court delivered a partial judgment dismissing the plaintiff’s action.

8.

On 4 June 1999 the Supreme Court, acting as a second-instance court, held a hearing, quashed the partial judgment and remitted the case to the first instance.

9.

In the resumed proceedings the Budapest Regional Court delivered a partial judgment on 1 July 2002. This judgment was quashed again by the Supreme Court on 9 May 2003.

10.

In the resumed proceedings the Budapest Regional Court dismissed all the plaintiff’s claims.

11.

In its judgment of 15 April 2010 the Budapest Court of Appeal, acting as a second-instance court, partially upheld the first-instance judgment and as to the remainder of the claims, quashed the Budapest Regional Court’s judgment and remitted the case to the first instance.

12.

The plaintiff lodged a petition for review with the Supreme Court, which upheld the partial judgment of the Budapest Court of Appeal 15

November 2010.

13.

As to the remainder of the case, the Budapest Regional Court gave a partial judgment on 29 August 2012. The applicant appealed. The proceedings are still pending.

THE LAW

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

14.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by a ... tribunal...”

15.

The Government contested that argument.

16.

The period in question began in 20 February 1995 and has not yet ended. It has thus lasted over 18 years before three instances. In view of such lengthy proceedings, and in the absence of any other reason for inadmissibility, the application must be declared admissible.

17.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR

2000-VII). Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

18.

Relying on Article 41 of the Convention, the applicant made a global claim of 35,000 euros (EUR) in respect of pecuniary and non-pecuniary damage. The Government contested the claim. The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. However, it considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage and awards it EUR 17,000 under this head.

19.

The applicant also claimed EUR 2,800 for the costs and expenses incurred before the Court. The Government did not express an opinion on the matter. Regard being had to the documents in its possession and to its case-law, the Court considers it reasonable to award the sum of EUR 1,000 for the proceedings before the Court.

20.

The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into Hungarian forints at the rate applicable at the date of settlement:

(i)

EUR 17,000 (seventeen thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;

(ii)

EUR 1,000 (one thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 28 May 2013, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Françoise Elens-Passos

Peer Lorenzen

Acting Deputy Registrar

President