- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 22 octombrie 2013
- Stat pârât
- HUN
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Valvola KFT. împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE VALVOLA KFT. v. HUNGARY (Depunerea nr. 32744/10) JUGDMENT STRASBOURG 22 octombrie 2013 Această hotărâre este finală. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Valvola Kft. v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Peer Lorenzen, Președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători și Seçkin Erel, Secretarul adjunct al secțiunii interioare, deliberat în particular la 1 octombrie 2013, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 32744/10) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către o societate maghiară de răspundere limitată, Valvola Kft.
„v.a” („reclamantul”), la 4 iunie 2010. Societatea reclamantă a fost reprezentată de dna H. Fülöp, avocată care practică în Budapesta. Guvernul maghiar (“ Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. La 7 martie 2013, cererea a fost comunicată guvernului. FACTELE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamantul este o societate de răspundere limitată în caz de lichidare, cu sediul său în Budapesta. La 3 iulie 2000, societatea reclamantă a luat o acțiune în daune împotriva directorului său administrator anterior. La 23 aprilie 2008, Curtea Regională de Budapesta a constatat parțial în favoarea societății reclamante și a ordonat reclamantului să-i plătească 5.481.027 forinturi maghiare (HUF) (aproximativ 18.700 euro (EUR)) și interese acumulate.
Această decizie a fost susținută de Curtea de Apel de la Budapesta la 25 februarie 2009. Cererea de reexaminare a societății reclamante, depusă la Curtea Supremă, a fost respinsă după examinarea fondului la 15 decembrie 2009. Guvernul a contestat acest argument. 11. Perioada care va fi luată în considerare a început la 3 iulie 2000 și s-a încheiat la 15 decembrie 2009. Astfel, a durat nouă ani și cinci luni pentru trei niveluri de competență. Având în vedere astfel de proceduri lungi, această plângere trebuie declarată admisibilă. 12. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
13. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 14. Societatea reclamantă se plângea, de asemenea, în temeiul articolelor 6 § 1, 13 și 14 cu privire la rezultatul și la presupusa nedreptate a procedurii. Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință. În măsura în care această plângere poate fi înțelesă că se referă la evaluarea probelor și rezultatul procedurii dinaintea instanțelor interne, Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 19 din convenție, datoria sa este de a asigura respectarea angajamentelor întreprinse de părțile contractante la convenție.
În special, nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de convenție. În plus, în timp ce art. 6 din Convenție garantează dreptul la o audiere echitabilă, aceasta nu stabilește nici o norme privind admisibilitatea probelor sau modul în care acestea ar trebui evaluate, care sunt, prin urmare, în principal aspecte de reglementare prin legislația națională și instanțele naționale (a se vedea García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999–I). În cazul în cauză, Curtea este convinsă că argumentele societății reclamante nu dezvăluie nici o presupunere că instanțele nu au fost imparțiale sau că procedura a fost altfel nejustificată sau arbitrară.
Nici nu există nici o indicație de încălcare a drepturilor societății reclamante în temeiul articolelor 13 sau 14. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. 15. În sfârșit, societatea reclamantă s-a plâns – și acest lucru pentru prima dată în prezentarea sa din 18 iunie 2013 – că durata procedurii reclamate a încălcat dreptul său la bucurarea pașnică a bunurilor sale, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Curtea consideră că perioada de șase luni în sensul articolului 35 § 1 a început să aibă loc la 15 decembrie 2009, data în care ultima decizie internă a fost adoptată în acest caz.
Cu toate acestea, această plângere a fost depusă numai la 18 iunie 2013, adică, în afara termenului de șase luni. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4. În conformitate cu art. 41 din Convenție, societatea reclamantă a solicitat în totalitate aproximativ 23 000 EUR plus interese acumulate în ceea ce privește prejudiciile morale. Guvernul a contestat cererea. Curtea consideră că societatea reclamantă trebuie să fi susținut unele prejudiciu moral și să-l acorde, pe baza capitalului propriu, 2,700 EUR. 17. Societatea reclamantă a solicitat în continuare HUF 3.659.230 (aproximativ 12.500 EUR) pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne.
De asemenea, a solicitat, în termeni generali, rambursarea costurilor suportate în fața Curții. Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință. Având în vedere documentele în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea respinge cererea privind costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii interne, dar consideră că este rezonabil atribuirea societății reclamante, reprezentată de un avocat, a sumei de 1000 EUR care acoperă costurile pentru procedura în fața Curții. 18. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii inadmisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în forinturi maghiare la data decontarii: (i) 2,700 EUR (2 mii șapte sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1 000 EUR (1 mie de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în cursul perioadei de default plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție.
Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 22 octombrie 2013, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Seçkin Erel Peer Lorenzen Președintele adjunct al grefierului interimar
SECOND SECTION
CASE OF VALVOLA KFT. v. HUNGARY (Application no. 32744/10) JUDGMENT STRASBOURG 22 October 2013 This judgment is final. It may be subject to editorial revision. In the case of Valvola Kft. v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of: Peer Lorenzen, President, András Sajó, Nebojša Vučinić, judges, and Seçkin Erel, Acting Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 1 October 2013, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 32744/10) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian limited liability company, Valvola Kft. “v.a.” (“the applicant”), on 4 June 2010. The applicant company was represented by Ms H. Fülöp, a lawyer practising in Budapest.
The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr Z. Tallódi, Agent, Ministry of Public Administration and Justice.
On 7 March 2013 the application was communicated to the Government. THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant is a limited liability company in winding-up, with its seat in Budapest.
On 3 July 2000 the applicant company brought an action in damages against its previous managing director.
On 23 April 2008 the Budapest Regional Court partly found for the applicant company and ordered the respondent to pay it 5,481,027 Hungarian forints (HUF) (approximately 18,700 euros (EUR)) and accrued interests.
This decision was upheld by the Budapest Court of Appeal on 25 February 2009.
The applicant company’s petition for review, lodged with the Supreme Court, was dismissed after an examination of the merits on 15 December 2009.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
9. The applicant company complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention.
The Government contested that argument.
The period to be taken into consideration began on 3 July 2000 and ended on 15 December 2009. It thus lasted nine years and five months for three levels of jurisdiction. In view of such lengthy proceedings, this complaint must be declared admissible.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000–VII).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.
The applicant company also complained under Articles 6 § 1, 13 and 14 about the outcome and the alleged unfairness of the proceedings. The Government did not express an opinion on the matter. In so far as this complaint may be understood to concern the assessment of the evidence and the result of the proceedings before the domestic courts, the Court reiterates that, according to Article 19 of the Convention, its duty is to ensure the observance of the engagements undertaken by the Contracting Parties to the Convention. In particular, it is not its function to deal with errors of fact or law allegedly committed by a national court unless and in so far as they may have infringed rights and freedoms protected by the Convention. Moreover, while Article 6 of the Convention guarantees the right to a fair hearing, it does not lay down any rules on the admissibility of evidence or the way it should be assessed, which are therefore primarily matters for regulation by national law and the national courts (see García Ruiz v. Spain [GC], no. 30544/96, § 28, ECHR 1999–I). In the present case, the Court is satisfied that the applicant company’s submissions do not disclose any appearance that the courts lacked impartiality or that the proceedings were otherwise unfair or arbitrary. There is no indication of a violation of the applicant company’s rights under Articles 13 or 14, either. It follows that this part of the application is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) and must be rejected, pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.
Lastly, the applicant company complained – and this for the first time in its submissions of 18 June 2013 – that the length of the proceedings complained of had infringed its right to the peaceful enjoyment of its possessions, as guaranteed by Article 1 of Protocol No. 1. The Court considers that the six-month period within the meaning of Article 35 § 1 started to run on 15 December 2009, the date when the last domestic decision was adopted in the case. However, this complaint was submitted only on 18 June 2013, that is, outside the six-month time-limit. It follows that this part of the application must be rejected pursuant to Article 35 §§ 1 and 4.
Relying on Article 41 of the Convention, the applicant company claimed altogether approximately EUR 23,000 plus accrued interests in respect of non-pecuniary damage. The Government contested the claim. The Court considers that the applicant company must have sustained some non-pecuniary damage and awards it, on the basis of equity, EUR 2,700.
The applicant company further claimed HUF 3,659,230 (approximately EUR 12,500) for the costs and expenses incurred before the domestic courts. It also claimed in general terms the reimbursement of costs incurred before the Court. The Government did not express an opinion on the matter. Having regard to the documents in its possession and its case-law, the Court rejects the claim for costs and expenses incurred in the domestic proceedings, but considers it reasonable to award the applicant company, represented by a lawyer, the sum of EUR 1,000 covering costs for the proceedings before the Court.
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Declares the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into Hungarian forints at the date of settlement: (i) EUR 2,700 (two thousand seven hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (ii) EUR 1,000 (one thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 22 October 2013, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Seçkin Erel Peer Lorenzen Acting Deputy Registrar President