CASE OF VALVOLA KFT. v. HUNGARY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Civil proceedings;Article 6-1 - Reasonable time)
CASE OF VALVOLA KFT. v. HUNGARY (CtEDO, 2013)
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE VALVOLA KFT. v. HUNGARY (Depunerea nr. 32744/10) JUGDMENT STRASBOURG 22 octombrie 2013 Această hotărâre este finală. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Valvola Kft. v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Peer Lorenzen, Președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători și Seçkin Erel, Secretarul adjunct al secțiunii interioare, deliberat în particular la 1 octombrie 2013, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 32744/10) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către o societate maghiară de răspundere limitată, Valvola Kft. „v.a” („reclamantul”), la 4 iunie 2010. Societatea reclamantă a fost reprezentată de dna H. Fülöp, avocată care practică în Budapesta. Guvernul maghiar (“ Guvernul”) a fost reprezentat de dl Z. Tallódi, Agent, Ministerul Administrației Publice și Justiției. La 7 martie 2013, cererea a fost comunicată guvernului. FACTELE CIRCUMSTANTELE CAUZULUI Reclamantul este o societate de răspundere limitată în caz de lichidare, cu sediul său în Budapesta. La 3 iulie 2000, societatea reclamantă a luat o acțiune în daune împotriva directorului său administrator anterior. La 23 aprilie 2008, Curtea Regională de Budapesta a constatat parțial în favoarea societății reclamante și a ordonat reclamantului să-i plătească 5.481.027 forinturi maghiare (HUF) (aproximativ 18.700 euro (EUR)) și interese acumulate. Această decizie a fost susținută de Curtea de Apel de la Budapesta la 25 februarie 2009. Cererea de reexaminare a societății reclamante, depusă la Curtea Supremă, a fost respinsă după examinarea fondului la 15 decembrie 2009. Guvernul a contestat acest argument. 11. Perioada care va fi luată în considerare a început la 3 iulie 2000 și s-a încheiat la 15 decembrie 2009. Astfel, a durat nouă ani și cinci luni pentru trei niveluri de competență. Având în vedere astfel de proceduri lungi, această plângere trebuie declarată admisibilă. 12. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care susțin probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 13. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că lungimea procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. 14. Societatea reclamantă se plângea, de asemenea, în temeiul articolelor 6 § 1, 13 și 14 cu privire la rezultatul și la presupusa nedreptate a procedurii. Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință. În măsura în care această plângere poate fi înțelesă că se referă la evaluarea probelor și rezultatul procedurii dinaintea instanțelor interne, Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 19 din convenție, datoria sa este de a asigura respectarea angajamentelor întreprinse de părțile contractante la convenție. În special, nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de convenție. În plus, în timp ce art. 6 din Convenție garantează dreptul la o audiere echitabilă, aceasta nu stabilește nici o norme privind admisibilitatea probelor sau modul în care acestea ar trebui evaluate, care sunt, prin urmare, în principal aspecte de reglementare prin legislația națională și instanțele naționale (a se vedea García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999–I). În cazul în cauză, Curtea este convinsă că argumentele societății reclamante nu dezvăluie nici o presupunere că instanțele nu au fost imparțiale sau că procedura a fost altfel nejustificată sau arbitrară. Nici nu există nici o indicație de încălcare a drepturilor societății reclamante în temeiul articolelor 13 sau 14. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. 15. În sfârșit, societatea reclamantă s-a plâns – și acest lucru pentru prima dată în prezentarea sa din 18 iunie 2013 – că durata procedurii reclamate a încălcat dreptul său la bucurarea pașnică a bunurilor sale, astfel cum este garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1. Curtea consideră că perioada de șase luni în sensul articolului 35 § 1 a început să aibă loc la 15 decembrie 2009, data în care ultima decizie internă a fost adoptată în acest caz. Cu toate acestea, această plângere a fost depusă numai la 18 iunie 2013, adică, în afara termenului de șase luni. Rezultă că această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4. În conformitate cu art. 41 din Convenție, societatea reclamantă a solicitat în totalitate aproximativ 23 000 EUR plus interese acumulate în ceea ce privește prejudiciile morale. Guvernul a contestat cererea. Curtea consideră că societatea reclamantă trebuie să fi susținut unele prejudiciu moral și să-l acorde, pe baza capitalului propriu, 2,700 EUR. 17. Societatea reclamantă a solicitat în continuare HUF 3.659.230 (aproximativ 12.500 EUR) pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne. De asemenea, a solicitat, în termeni generali, rambursarea costurilor suportate în fața Curții. Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință. Având în vedere documentele în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea respinge cererea privind costurile și cheltuielile suportate în cadrul procedurii interne, dar consideră că este rezonabil atribuirea societății reclamante, reprezentată de un avocat, a sumei de 1000 EUR care acoperă costurile pentru procedura în fața Curții. 18. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii inadmisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în forinturi maghiare la data decontarii: (i) 2,700 EUR (2 mii șapte sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1 000 EUR (1 mie de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) cel de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în cursul perioadei de default plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru o justă satisfacție. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 22 octombrie 2013, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Seçkin Erel Peer Lorenzen Președintele adjunct al grefierului interimar