- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 7 aprilie 2015
- Stat pârât
- ROU
- Articole
- Articolul 41
- Concluzia
- Prejudiciu material — sumă acordată
Rasidescu împotriva României
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA TERZĂ CAUZĂ DE RASIDESCU v. ROMANIA (Depunerea nr. 39761/03) JUGUL (Satisfacție echitabilă) STRASBOURG 7 aprilie 2015 FINAL 07/07/2015 Această hotărâre a devenit finală în temeiul articolului 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Rasidescu v. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: Luis López Guerra, Președintele, Ján Šikuta, Dragoljub Popović, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judecători și Stephen Phillips, grefierul secțiunii, având deliberat în privat la 17 martie 2015, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 39761/03) împotriva României depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de patru resortisanți români, dl Mihai Rasidescu, dl Radu Rasidescu, dna Angelica-Corina Rasidescu și dl Ștefan Mihai Carol Rasidescu (nr. „a patra solicitant”), la 3 noiembrie 2003. Într-o hotărâre pronunțată la 15 septembrie 2009 („Hotărârea principală”), Curtea a considerat că s-a încălcat art. 6 din Convenția ca urmare a neexecuției unei hotărâri finale în favoarea reclamanților și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește drepturile de proprietate ale reclamanților (a se vedea Rasidescu c. România , nr. 39761/03, 15 septembrie 2009). Când al patrulea reclamant, dl Ștefan Mihai Carol Rasidescu, a murit la 25 ianuarie 2015, moștenitorul său, dl Alecsandru Ion Ștefan Rasidescu, a exprimat dorința de a continua procedurile în numele său.
Din motive practice, dl Ștefan Mihai Carol Rasidescu va continua să fie menționat în această hotărâre ca „al patrulea reclamant”, deși dl Alecsandru Ion Ștefan Rasidescu este acum considerat ca astfel (a se vedea Dalban v. România [GC], nr. 28114/95, § 1, CEDO 1999 VI și Janowiec și alții c. Rusia [GC], nr. 55508/07 și 29520/09, §§ 97-101, CEDO 2013). În conformitate cu art. 41 din Convenție, reclamanții au solicitat doar satisfacția de prejudiciu material susținute ca urmare a încălcărilor de mai sus. Întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 din Convenție nu a fost pregătită pentru hotărâre, Curtea a rezervat-o și a invitat Guvernul și reclamantul să prezinte, în termen de trei luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge (ibid., punctul 46 și punctul 5 din dispozițiile operative).
La 5 martie 2009, trei dintre reclamanți, dl Mihai Rasidescu, dl Radu Radisescu și dna Angelica-Corina Rasidescu, au transferat către părțile private drepturile lor de litigiu, și anume jumătate din bunurile imobiliare solicitate, nu au prezentat nicio creanță în temeiul articolului 41 din Convenție. La 23 iulie 2013, Curtea a invitat aceste părți să prezinte observații actualizate. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Al patrulea reclamant a încercat să obțină echivalentul de o jumătate din valoarea celor două ha de teren, corespunzător cotei sale de moștenire.
În observațiile actualizate, reclamantul a susținut că valoarea celor două ha de teren este de 20.440.000 de euro (EUR). Cu toate acestea, el a prezentat un raport actualizat de experți din 27 martie 2014, conform căruia valoarea celor două ha de teren a fost echivalentă cu 6.180.000 EUR. 10. Guvernul a susținut, în argumentele actualizate ale acestora, că noul mecanism care a fost introdus prin Legea nr. 165/2013 constituia un remediu intern eficace și a fost capabil să ofere o reparație suficientă celui de-al patrulea reclamant. Din acest motiv, Guvernul a susținut că al patrulea reclamant nu a scăpat de căile de recurs interne. În orice caz, acestea au prezentat un raport de experți din martie 2014, conform căruia valoarea unui ha de teren a fost echivalentă cu 320.250 EUR.
11. Curtea nu acceptă argumentul Guvernului că cel de-al patrulea reclamant ar trebui să fie acum necesar în această etapă a procedurii, în cazul în care Curții a decis deja cu privire la fondul, să utilizeze noul remediu prevăzut de Legea nr. 165/2013 pentru a solicita repararea daunelor sale (a se vedea Xenides-Arestis c. Turcia (justă satisfacție), nr. 46347/99, § 37, 7 decembrie 2006). 12. Curtea reiterează că, în cazul în care a constatat încălcarea Convenției într-o hotărâre, Statul pârât este sub obligația juridică de a pune capăt acestei încălcări și de a face reparații pentru consecințele sale în așa fel încât să restabilească, în măsura posibilă, situația existentă înainte de încălcare (a se vedea Kozacıoğlu c. Turcia [GC], nr. 2334/03, § 80, 19 februarie 2009). 13. Curtea remarcă, de asemenea, că guvernul nu a prezentat nicio dovadă care să indice că cel de-al patrulea reclamant a recuperat posesie peste o ha de teren sau că a primit o compensație pentru privarea deținerii sale.
14. În consecință, Curtea consideră că returnarea terenurilor pe care le are dreptul, și anume jumătate din cele două ha (a se vedea hotărârea principală, § 21 și punctul 1 din dispozițiile operative), ar pune cel de-al patrulea reclamant, cât mai mult posibil, într-o situație echivalentă cu cea în care ar fi fost dacă nu ar fi existat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenția și a articolului 1 din Protocolul nr. În consecință, Statul pârât trebuie să permită al patrulea reclamant să ia posesia efectivă a unui ha din terenurile în cauză și să-i furnizeze titlu în ceea ce privește acest teren. În absența acestui lucru, Tribunalul, având în vedere informațiile de la dispoziția acestuia, consideră că Statul pârât trebuie să plătească al patrulea reclamant 750.000 EUR pentru prejudiciu material.
15. Curtea remarcă că cea de-a patra reclamantă nu a solicitat nici o sumă în ceea ce privește prejudiciile morale. 16. Curtea remarcă, de asemenea, că primele trei reclamanți nu au prezentat nici o reclamație pentru o justă satisfacție și, prin urmare, nici o atribuire nu va fi făcută în acest sens. Costuri și cheltuieli 17. Al patrulea reclamant nu a susținut echivalentul costurilor și cheltuielilor suportate în fața instanțelor naționale sau în fața acestei instanțe. Dobânzile implicite 18. Curtea consideră că rata dobânzii implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
că statul pârât permite, prin mijloace adecvate, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, al patrulea reclamant să ia posesia efectivă a unui ha din terenul în cauză și, de asemenea, să fie furnizat un document de titlu pe terenul său; (b) că, în absența unor astfel de acorduri, astfel cum se prevede la litera (a) de mai sus, statul pârât trebuie să plătească patra reclamantului, în aceeași perioadă de trei luni, 750.000 EUR (sapte sute cincizeci de mii de euro) pentru prejudiciu material, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (c) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului al patrulea pentru satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 7 aprilie 2015, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Stephen Phillips Luis López-Guerra Președintele grefierului
THIRD SECTION
CASE OF RASIDESCU v. ROMANIA (Application no. 39761/03) JUDGMENT (Just satisfaction) STRASBOURG 7 April 2015 FINAL 07/07/2015 This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Rasidescu v. Romania, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Chamber composed of: Luis López Guerra, President, Ján Šikuta, Dragoljub Popović, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, Iulia Antoanella Motoc, judges, and Stephen Phillips, Section Registrar, Having deliberated in private on 17 March 2015, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 39761/03) against Romania lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by four Romanian nationals, Mr Mihai Rasidescu, Mr Radu Rasidescu, Ms Angelica-Corina Rasidescu and Mr Ștefan Mihai Carol Rasidescu (“the fourth applicant”), on 3 November 2003.
In a judgment delivered on 15 September 2009 (“the principal judgment”), the Court held that there has been a violation of Article 6 of the Convention as a result of the non-enforcement of a final judgment in the applicants’ favour and of Article 1 of Protocol No. 1 with regard to the applicants’ property rights (see Rasidescu v. Romania , no. 39761/03, 15 September 2009).
When the fourth applicant, Mr Ștefan Mihai Carol Rasidescu, died on 25 January 2015, his heir, Mr Alecsandru Ion Ștefan Rasidescu, expressed the wish to pursue the proceedings on his behalf. For practical reasons, Mr Ștefan Mihai Carol Rasidescu will continue to be referred to in this judgment as "the fourth applicant", although Mr Alecsandru Ion Ștefan Rasidescu is now to be regarded as such (see Dalban v. Romania [GC], no. 28114/95, § 1, ECHR 1999 ‑ VI and Janowiec and Others v. Russia [GC], nos. 55508/07 and 29520/09, §§ 97-101, ECHR 2013).
Under Article 41 of the Convention the applicants sought just satisfaction of pecuniary damage sustained as a result of the above violations.
Since the question of the application of Article 41 of the Convention was not ready for decision, the Court reserved it and invited the Government and the applicant to submit, within three months, their written observations on that issue and, in particular, to notify the Court of any agreement they might reach (ibid., paragraph 46 and point 5 of the operative provisions).
On 5 March 2009 three of the applicants, Mr Mihai Rasidescu, Mr Radu Radisescu and Ms Angelica-Corina Rasidescu, transferred to private parties their litigation rights, namely half of the requested real estate. They have not submitted any claims under Article 41 of the Convention. The fourth applicant and the Government each filed observations.
On 23 July 2013, the Court invited these parties to submit updated observations. THE LAW
Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The fourth applicant sought to obtain the equivalent of one half of the value of the two ha of land, corresponding to his inheritance share. In his updated submissions, the applicant maintained that the value of the two ha of land was 20,440,000 euros (EUR). He nevertheless has submitted an updated expert report of 27 March 2014, according to which the value of the two ha of land was equivalent to EUR 6,180,000.
The Government contended in their updated submissions that the new mechanism which had been introduced by Law no. 165/2013 constituted an effective domestic remedy and was capable of providing sufficient redress to the fourth applicant. For this reason the Government submitted that the fourth applicant had failed to exhaust domestic remedies. In any event, they submitted an expert report dated March 2014, according to which the value of one ha of land was equivalent to EUR 320,250.
The Court does not accept the Government’s argument that the fourth applicant should now be required at this stage of the proceedings, where the Court has already decided on the merits, to use the new remedy provided by the Law no. 165/2013 in order to seek reparation for his damages (see Xenides-Arestis v. Turkey (just satisfaction), no. 46347/99, § 37, 7 December 2006).
The Court reiterates that, where it has found a breach of the Convention in a judgment, the respondent State is under a legal obligation to put an end to that breach and make reparation for its consequences in such a way as to restore as far as possible the situation existing before the breach (see Kozacıoğlu v. Turkey [GC], no. 2334/03, § 80, 19 February 2009).
The Court further notes that the Government did not submit any evidence which would indicate that the fourth applicant has recovered possession over one ha of land or that he has received any compensation for the deprivation of his possession.
Consequently, the Court considers that the return of the land he is entitled to, namely half of the two ha (see the principal judgment, § 21, and point 1 of the operative provisions), would put the fourth applicant as far as possible in a situation equivalent to the one in which he would have been if there had not been a breach of Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1. Therefore, it holds that the respondent State is to enable the fourth applicant to take effective possession of one ha of the land in issue and to provide him with title in respect of that land. Failing to do so, the Court, having regard to the information at its disposal, holds that the respondent State is to pay the fourth applicant EUR 750,000 for pecuniary damage.
The Court notes that the fourth applicant did not request any sum in respect of non-pecuniary damage.
The Court further notes that the first three applicants have not submitted any claims for just satisfaction and thus no award will be made in this respect. B. Costs and expenses
The fourth applicant did not claim the equivalent of the costs and expenses incurred before the domestic courts or before this Court. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Holds (a) that the respondent State shall enable, by appropriate means, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the fourth applicant to take effective possession of one ha of the land in issue and also that he shall be provided with a document of title to his land; (b) that, in the absence of such arrangements, as set out under (a) above, the respondent State is to pay the fourth applicant, within the same period of three months, EUR 750,000 (seven hundred fifty thousand euros) for pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable; (c) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 2. Dismisses the remainder of the fourth applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 7 April 2015, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Stephen Phillips Luis López-Guerra Registrar President