CtEDO 10.07.2015 Auto

MUHAMMAD ET MUHAMMAD c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
10.07.2015
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Affaire communiquée
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2015
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
MUHAMMAD ET MUHAMMAD c. ROUMANIE (CtEDO, 2015)
HUDOC · oficial

Comunicat la 10 iulie 2015 Secțiunea a treia Cerere nr. 80982/12 Adeel MUHAMMAD și Ramzan MUHAMMAD împotriva României, introdusă la 19 decembrie 2012 EXPOSAT DE FAPTE, reclamanții, dl Adeel Muhammad și dl Ramzan Muhammad, sunt resortisanți pakistanezi născuți în 1993 și, respectiv, 1982 și rezidenți în Karor, Pakistan. F. Dumitru, avocate la București și, respectiv, la Otopeni. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. Al doilea reclamant a intrat în România în cursul anului 2009 pentru a-și continua studiile universitare El a început să frecventeze Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Primul reclamant a intrat în România în septembrie 2012, de asemenea, pentru a studia. Viza sa a fost valabilă până în 2015. El a început să frecventeze aceeași universitate ca al doilea reclamant. La 4 decembrie 2012, Parchetul de lângă curtea de recurs din București a introdus instanța de apel din București (inclusiv curtea de recurs din București) o cerere de declarare a celor doi reclamanți indezirabili pe teritoriul României; Parchetul a indicat că, potrivit informațiilor clasificate puse la dispoziție de Serviciul de informații românești ( Au existat indicii serioase că persoanele interesate au desfășurat activități care ar putea pune în pericol securitatea națională. Parchetul s-a bazat pe art. 85 din ordonanța de urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor din România ( Cu toate acestea, la 4 decembrie 2012, la o oră nespecificată, cei doi reclamanți au primit o convocare până la 5 decembrie 2012, la ora 9:00 în fața tribunalului de apel din București pentru procedura al cărei obiect era solicitarea Parchetului de a le declara nedorite. La 5 decembrie 2012, după o călătorie de noapte de la Sibiu la București, reclamanții s-au prezentat în fața instanței de apel la timp menționate. Un interpret de limbă urdu a fost convocat. Printr-o judecată înainte de a spune dreptul din aceeași zi, formarea de judecată se delibera din cauza motivului că instanța nu avea autorizația impusă de legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor secrete ( Tot la 5 decembrie 2012, cauza a fost atribuită unei alte formațiuni de judecată care avea autorizația necesară. Printr-o decizie din aceeași zi, instanța de apel a declarat reclamanții indezirabili pe o perioadă de 15 ani și a decis să le plaseze într-un centru special (luna in custodie publica) Reclamanții au fost prezenți în instanță și au fost asistați de către interpretul de limbă urdu. Ei au indicat oral că nu înțelegeau motivele pentru prezența lor în fața instanței de apel și au cerut să aibă acces la un avocat numit din oficiu. Instanța de apel le-a arătat că documentele dosarului erau clasificate și că numai judecătorul avea acces la ele din cauza autorizației sale. ;în ceea ce privește accesul la un avocat, Curtea le-a respins cererea pe motiv că a fost tardivă în conformitate cu normele procedurale referitoare la desfășurarea unei ședințe de judecată.Părțile relevante ale deciziei Tribunalului de apel sunt astfel redactate După examinarea informațiilor clasificate (material clasificat secret de stat de nivel ) comunicate de NIS, instanța constată că acestea dovedesc faptul că străinii desfășoară activități care pun în pericol securitatea națională. Au fost luate în considerare dispozițiile art. 3 § (i) și (l) din Legea nr. 51/1991 [privind securitatea națională] conform căruia următoarele fapte reprezintă amenințări la adresa securității naționale a României: (i) acte teroriste, inițierea și suspiciunea în orice fel a oricărei activități al căror scop este de a comite astfel de fapte ; ... (l) inițierea sau constituirea de organizații sau grupuri sau aderarea sau sprijinul în orice mod al acestora, în scopul de a desfășura activitățile enumerate la literele (a) - (k), precum și desfășurarea în secret a unor astfel de activități de către organizații sau grupuri constituite în conformitate cu legea. Curtea ia, de asemenea, în considerare dispozițiile articolului 44 din Legea nr. 535/2004 [privind prevenirea și combaterea terorismului] care prevede că cetățenii străini sau apatrizii cu privire la care există date sau indicii serioase că au dreptul de a desfășura activități teroriste sau de a promova terorismul sunt declarați nedoriți în România și că dreptul lor de ședere poate fi întrerupt în cazul în care nu li s-a aplicat măsura interdicției de a părăsi țara, în temeiul Legii privind regimul străinilor din România. În plus, Curtea ia în considerare circumstanța pe care România, în calitate de membru al Organizației Națiunilor Unite, este angajată să refuze dreptul de ședere pe teritoriul național al celor care finanțează, pregătesc, susțin sau comit acte teroriste. Tot la 5 decembrie 2012, reclamanții au fost informați printr-o scrisoare redactată în limba română și engleză cu privire la Hotărârea pentru Imigrație din București, pe care au fost declarați indezirabili și pe care vor fi trimiși înapoi sub escorta României. Reclamanții au recurs la Curtea de Casație și Justiție în fața Curții Supreme de Casație și Justiție ( Ei au susținut că instanța de apel nu le-a comunicat documentele care au justificat cererea de Parchet și că caracterul lor mascat nu a fost dovedit în nici un fel. Prin urmare, ei nu au putut aduce dovezi în apărarea lor. În fața Înaltei Curți, reclamanții au fost asistați de avocații la alegerea lor și de un interpret. Ei au fost, de asemenea, prezenți la tribunal. Prin hotărârea din 20 decembrie 2012, Curtea a respins recursul. După ce a amintit constatările Curții în cauzele Ahmed c. România 34421/03, 13 iulie 2010), Kaya c. România 33970/05, 12 octombrie 2006) și Lupsa c. România 10337/04, CEDO 2006 VII), Înalta Curte a considerat că circumstanțele din prezenta cauză erau diferite. Părțile relevante ale hotărârii se citesc astfel încât Este cert că documentele clasificate (incrigurile cu caracter În lipsa comunicării directe și concrete a datelor cuprinse în documentele clasificate (secretul de stat nivel-strict secret mai mult decât) puse la dispoziție de NIS reprezintă o obligație legală care îi revine judecătorului, atât în temeiul articolului 85 alineatul (5) din Ordonanța nr. 194/2002 (...), cât și, mai exact, al dispozițiilor Legii nr. 182/2002 (...) Or, conform dispozițiilor menționate anterior, judecătorul, atunci când are acces la informațiile conținute de documentele clasificate depuse la dosar, este obligat prin obligația de a nu divulga aspectele de care a luat cunoștință. Respectarea garanției impuse de art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție pentru a asigura protecția persoanei (subiectul procedurii de expulzare) împotriva încălcării arbitrare de către autoritățile publice a drepturilor garantate de Convenție (CEDO, cauza Ahmed) Mai sus, § 52) este asigurat în speță prin faptul că atât instanța din fond, cât și instanța din acțiunea judecătorească au avut posibilitatea de a examina temeinicia existenței indiciilor că [interesele] Considerând că faptul de a informa persoana, subiect al procedurii de expulzare, motivele care justifică expulzarea sa presupune în mod neechivoc prezentarea directă, efectivă, concretă și punctuală a indiciilor care indică faptul că intenția de a desfășura activități de natură să pună în pericol securitatea națională revine în fața instanței, în raport cu obligația care îi revine de a nu divulga sau de a nu favoriza divulgarea informațiilor care ar putea cauza daune grave securității naționale mai degrabă decât de a discuta noțiunea de securitate națională și pachetul de măsuri menite să protejeze informațiile care intră sub incidența acestei noțiuni. La 27 decembrie 2012, reclamanții au părăsit teritoriul României, la 27 decembrie 2012, legislația națională relevantă Dispozițiile relevante din Ordonanța nr. 194/2002 sunt detaliate în cauzele S.C. c. România 9356/11, § 38, 10 februarie 2015) și N.M. c. România 75325/11, § 42, 10 februarie 2015). Dispozițiile relevante din Legea nr. 182/2002 sunt astfel formulate: art. 15 Următorii termeni sunt definiți astfel, în sensul prezentei legi (...) (b) informații secrete, informații, date, documente care au un interes pentru securitatea națională, care, având în vedere nivelul lor de importanță și posibilele consecințe ale dezvăluirii și diseminării neautorizate, trebuie protejați; categoriile de secrete sunt : secretele de stat și secretele de serviciu informațiile [constituind] secretele de stat] informațiile care țin de securitatea națională a căror divulgare poate aduce prejudicii siguranței naționale și apărării țării (...) Accesul la informații care constituie secrete de stat este posibil sub supravegherea Oficiului pentru Registrul Național de Informații [constituind] secrete de stat. Legea detaliază procedura de autorizare și criteriile în funcție de care este acordată (art. 28). GRIEF Invocând art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție, precum și art. 13 din Convenție, reclamanții se plâng că nu au fost informați cu privire la motivele care au justificat expulzarea lor de pe teritoriul României; în special, ele indică faptul că instanțele interne s-au limitat la caracterul secret al informațiilor în cauză și că nu au precizat în mod concret care erau faptele care le-au fost reproșate. ÎNTREBARE CU PĂRȚILE Măsurile luate împotriva reclamanților, străini care își au reședința în mod regulat pe teritoriul statului pârât, au fost conforme cu cerințele procedurale prevăzute la art. 1 din Protocolul nr. 7 la convenție ? În special, aceste cerințe procedurale au fost îndeplinite de faptul că judecătorii în speță au avut acces la documentele clasificate care nu au fost comunicate reclamanților

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă