Secțiunea a treia Cerere nr. 52693/12 S.L. împotriva României introdusă la 8 august 2012 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl S.L., este un resortisant tunisian născut în 1984 și rezident în Ez-Zahra (Tunisia). El este reprezentat în fața Curții de către domnul Gabriel-Florin Tătaru, avocat la Cluj-Napoca. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: În 2002, reclamantul, cetățean tunisian, a intrat și-a făcut apariția în România. De atunci, el a învățat limba română și din 2003 până în 2009 a urmat cursurile de medicină medicală din Cluj-Napoca. În 2010, a reușit examinarea de stat și a început specializarea sa în cardiologie în cadrul Universității de Medicină din Cluj Napoca. La 7 iulie 2010, reclamantul s-a căsătorit cu un resortisant român și, în urma acestei căsătorii, a obținut un permis de ședere în calitate de membru al familiei unui cetățean al Uniunii Europene, valabil până la 29 septembrie 2015. La 14 august 2011, în timp ce reclamantul și soția sa reveneau dintr-o călătorie în Tunisia, poliția de frontieră din România a refuzat reclamantului să intre în România. Procesul-verbal întocmit cu această ocazie arăta că reclamantul și-a pierdut dreptul de a intra în România pe baza ordonanței de urgență a guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor din România ( a fost reținută în sistemul național pentru ca dreptul său de a intra pe teritoriu să fie refuzat. □ Reclamantul a fost informat că putea contesta această decizie în fața instanței de apel de la București ( Reclamantul precizează că nici el, nici avocatul pe care l-a desemnat nu au obținut mai multe informații din partea autorităților cu privire la faptele care justificau decizia de refuz de a intra în România. La 18 august 2011, reclamantul, prin intermediul avocatului său, sesizează Curtea a Uniunii Europene cu privire la o acțiune în instanță administrativă împotriva inspecției generale a poliției de frontieră pentru a solicita anularea deciziei de refuz al intrării în România și ridicarea înregistrării sale ca persoană interzisă de acces pe teritoriu. Reclamantul a susținut în acțiunea sa că măsura luată împotriva sa era ilegală și, în special, se referea la lipsa oricărei motivări a deciziei, atât în fapt, cât și în drept, și la faptul că durata acesteia nu fusese menționată. Potrivit celor menționate anterior, această lipsă de motivație a afectat dreptul său de a contesta în mod eficient această măsură și a permis autorităților să ia măsuri arbitrare și abuzive. El a adăugat că viața sa profesională și de familie se desfășura în România. În cele din urmă, el a cerut instanței judecătorești să dea ordin pârâtului să depună la dosar documentele care au justificat măsura contestată pentru a putea lua cunoștință de aceasta și pentru a-și pregăti apărarea. Curtea de apel l-a informat pe reclamant că, la cererea Serviciului de Informații Român ( În România a fost luată o perioadă de 15 ani împotriva sa. Nici un document nu a fost transmis reclamantului. 10. Curtea de apel a solicitat NIS să-i transmită dosarul pe care l-a pus la dispoziție. În conformitate cu dispozițiile naționale relevante, numai judecătorii și nu reclamantul în procedură aveau acces la aceste documente 11. Dezbaterile au avut loc la 21 februarie 2012, iar avocatul reclamantului a anulat măsurile. El a subliniat faptul că reclamantul nu cunoștea faptele concrete care i-au fost reproșate, pe care nu le încălcase niciodată legea românească, pe care o trăia în căsătorie cu o românoaică și că își ducea viața profesională în România. El a invocat art. 8 din Convenție. 12. Prin hotărârea definitivă din 21 februarie 2012, instanța de apel a respins acțiunea reclamantului, deși menționată în mod legal, a indicat că măsura de interdicție de a intra în România împotriva reclamantului se baza pe art. 8 alineatul (1) litera (b), art. 2 și art. 3 din LEUG nr. 194/2002. Potrivit acestei dispoziții, refuzul de a intra pe teritoriu s-a opus străinilor identificați, de către organizațiile internaționale la care România era parte sau de către instituțiile specializate în lupta împotriva terorismului, ca fiind implicate în finanțarea, sprijinul sau comisia teroristă. 14. Instanța de apel a indicat ulterior că măsura d. interdicia de a intra în România a fost luată împotriva reclamantului la cererea NIS pentru o perioadă de 15 ani pe baza unor documente clasificate foarte secrete. Faptul că reclamantul nu a fost informat în speță că motivul general care stă la baza refuzului de a intra era justificat de interesul public de a proteja datele confidențiale a căror divulgare ar putea aduce atingere securității naționale. În cele din urmă, instanța de apel a considerat că situația de fapt care decurgea din scrierile aflate la dispoziția sa intra în domeniul de aplicare al articolului 8 alineatul (1) litera (b) din OUG nr. 194/2002 și că gravitatea aspectelor raportate făcea ca ingerința în viața reclamantului să fie necesară și proporțională. 15. Reclamantul locuiește acum în Tunisia, unde urmează cursuri pentru a obține o echivalență a diplomei sale de studii medicale. Soția sa locuiește în România. GRIEFS Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul declară că garanțiile procesului echitabil nu au fost respectate în cursul procedurii în fața instanței judecătorești de la București, în măsura în care nu i s-a prezentat nici un indiciu al faptelor reproșate. De asemenea, acesta se plânge că măsura d a interzice intrarea pe teritoriul său pronunțat împotriva sa aduce atingere dreptului său la respectarea vieții private și de familie, garantat prin art. 8 din Convenție. El subliniază că motivele care au determinat autoritățile naționale să ia această măsură nu i-au fost comunicate, astfel încât să nu-și poată apăra drepturile în fața instanței de apel. A existat, din cauza interdicției de intrare a reclamantului în România pentru o perioadă de 15 ani, o interferență în dreptul său la respectarea vieții private și de familie, în sensul articolului 8 din Convenție În lai, această ingerință a fost conformă cu cerințele articolului 8 alineatul (2) din Convenție (a se vedea, de exemplu, Lupsa c. România, nr. 10337/04, § 42, CEDH 2006 VII)? Reclamantul a beneficiat de garanții procedurale suficiente pentru a contesta măsura de interdicție de intrare pe teritoriul României
Requête n
o
52693/12
S.L. contre la Roumanie
introduite le 8 août 2012
1.
Le requérant, M. S.L., est un ressortissant tunisien né en 1984 et résidant à Ez-Zahra (Tunisie). Il est représenté devant la Cour par M
e
Gabriel-Florin Tătaru, avocat à Cluj-Napoca.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
1.
Le contexte de l’affaire
3.
En 2002, le requérant, citoyen tunisien, entra et s’établit en Roumanie. Il y a depuis lors toujours résidé, il a appris le roumain et de 2003 à 2009 il a suivi les cours de la Faculté de médicine de Cluj-Napoca. En 2010, il réussit son examen d’État et commença sa spécialisation en cardiologie dans le cadre de l’Université de médecine de Cluj
‑
Napoca.
4.
Le 7 juillet 2010, le requérant épousa une ressortissante roumaine. A la suite de ce mariage, il obtint un titre de séjour en sa qualité de membre de la famille d’un citoyen de l’Union européenne, titre valable jusqu’au 29
septembre 2015.
2.
L’interdiction d’entrer sur le territoire roumain opposée au requérant
5.
Le 14 août 2011, alors que le requérant et son épouse revenaient d’un voyage en Tunisie, la police des frontières roumaine refusa au requérant l’entrée en Roumanie. Le procès-verbal dressé à cette occasion indiquait que le requérant s’était vu refuser le droit d’entrer en Roumanie sur le fondement de l’ordonnance d’urgence de Gouvernement n
o
194/2002 sur le régime des étrangers en Roumanie («
l’OUG no 194/2002
»), au motif «
que son nom avait été consigné dans le système national pour que son droit d’entrer sur le territoire soit refusé.
» Le requérant fut informé qu’il pouvait contester cette décision devant la cour d’appel de Bucarest («
la cour d’appel
»).
6.
Le requérant indique que ni lui-même ni l’avocat qu’il avait désigné n’ont obtenu plus de renseignements de la part des autorités quant aux faits qui justifiaient la décision de refus d’entrer en Roumanie.
7.
Le 18 août 2011, le requérant, par le biais de son avocat, saisit la cour d’appel d’une action en contentieux administratif contre l’inspection générale de la police des frontières pour demander l’annulation de la décision de refus d’entrer en Roumanie et la levée de la consigne le concernant en tant que personne interdite d’accès sur le territoire.
8.
Le requérant faisait valoir dans son action que la mesure prise à son encontre était illégale. Il relevait plus particulièrement le défaut de toute motivation de la décision, tant en fait qu’en droit, et le fait que sa durée n’avait pas été mentionnée. Selon l’intéressé, ce défaut de motivation portait atteinte à son droit de pouvoir contester efficacement cette mesure et permettait aux autorités de prendre des mesures arbitraires et abusives. Il ajouta que sa vie professionnelle et familiale se déroulait en Roumanie. Il exposa qu’il n’avait jamais été poursuivi pénalement et qu’il n’avait jamais enfreint la loi roumaine. Il demanda enfin à la cour d’appel de donner injonction à la partie défenderesse de verser au dossier les documents qui avaient justifié la mesure contestée pour qu’il puisse en prendre connaissance et préparer sa défense.
9.
La cour d’appel informa le requérant qu’à la demande du Service roumain de renseignements («
le SRI
»), la mesure d’interdiction d’entrer en Roumanie pour une période de quinze ans avait été prise contre lui. Aucun document ne fut transmis au requérant.
10.
La cour d’appel demanda au SRI de lui transmettre le dossier classé «
très secret
» contenant les documents concernant le requérant qui avaient justifié son interdiction d’entrer sur le territoire et la consignation de son nom dans le système national. Le SRI transmit le dossier à la cour d’appel. En vertu des dispositions nationales pertinentes, seuls les juges et non pas le requérant dans la procédure avaient accès à ces documents.
11.
Les débats eurent lieu le 21 février 2012 et l’avocat du requérant demanda l’annulation des mesures. Il souligna le fait que le requérant ne connaissait pas les faits concrets qui lui étaient reprochés, qu’il n’avait jamais enfreint la loi roumaine, qu’il vivait maritalement avec une roumaine et qu’il menait sa vie professionnelle en Roumanie. Il invoqua l’article 8 de la Convention.
12.
La partie défenderesse, bien que légalement citée, ne se présenta pas aux débats.
13.
Par un arrêt définitif du 21 février 2012, la cour d’appel rejeta l’action du requérant. Elle indiqua que la mesure d’interdiction d’entrer en Roumanie opposée au requérant était fondée sur l’article 8 § 1 b), 2 et 3 de l’OUG n
o
194/2002. Selon cette disposition, le refus d’entrer sur le territoire était opposé aux étrangers identifiés, par les organisations internationales auxquelles la Roumanie était partie ou par les institutions spécialisés dans la lutte contre le terrorisme, comme ayant participé au financement, au soutien ou à la commission d’actes terroristes.
14.
La cour d’appel nota ensuite que la mesure d’interdiction d’entrer en Roumanie avait été prise contre le requérant à la demande du SRI pour une période de quinze ans sur la base de documents classés «
très secrets
». Le fait que le requérant n’était informé en l’espèce que du motif général fondant le refus d’entrer était justifié par l’intérêt public de protéger des données confidentielles dont la divulgation pouvait porter atteinte à la sécurité nationale. La cour d’appel jugea enfin que la situation factuelle qui ressortait des écrits se trouvant à sa disposition entrait dans le champ d’application de l’article 8 § 1 b) de l’OUG n
o
194/2002 et que la gravité des aspects signalés rendait l’ingérence dans la vie du requérant nécessaire et proportionnée.
15.
Le requérant vit à présent en Tunisie où il poursuit des cours afin d’obtenir une équivalence de son diplôme d’étude de médecine. Son épouse vit en Roumanie.
1.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant allègue que les garanties du procès équitable n’ont pas été respectées au cours de la procédure devant la cour d’appel de Bucarest, dans la mesure où aucun indice des faits reprochés ne lui a été présenté.
2.
Il se plaint également de ce que la mesure d’interdiction d’entrer sur le territoire prononcée à son encontre porte atteinte à son droit au respect de la vie privée et familiale, garanti par l’article 8 de la Convention. Il relève que les raisons qui ont mené les autorités nationales à prendre cette mesure ne lui ont pas été communiquées, de sorte qu’il n’a pas pu défendre ses droits devant la cour d’appel.
1.
Y a-t-il eu, en raison de l’interdiction d’entrée du requérant en Roumanie pour une période de quinze ans, une ingérence dans son droit au respect de sa vie privée et familiale, au sens de l’article 8 de la Convention
?
2.
Dans l’affirmative, cette ingérence était-elle conforme aux exigences de l’article 8 § 2 de la Convention
? Plus particulièrement, l’ingérence était-elle prévue par une loi prévisible au sens de l’article 8 de la Convention (voir, par exemple,
Lupsa c. Roumanie
, n
o
10337/04, §§
37
‑
2006
‑
VII)
? Le requérant a-t-il bénéficié des garanties procédurales suffisantes pour contester la mesure d’interdiction d’entrer sur le territoire roumain
?