Secțiunea a treia Cerere nr. 75325/11 N.M. împotriva României depusă la 7 decembrie 2011 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl N. M., este un resortisant afgan născut în 1990 și rezident în prezent în Afganistan. Președintele secțiunii a accesat cererea de nedivulgare a identității sale formulată de reclamantă [art. 47 alineatul (3) din Regulamentul de procedură]. Emanuela Bozai, avocată la București. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Cererea de azil a reclamantului în România la 3 martie 2010, reclamantul a intrat în România și a fost arestat de poliția de frontieră. La 31 martie 2010 a depus o cerere de azil în apropierea Oficiului Român de Imigrație (ORI). Reclamantul a beneficiat de un interviu cu un ofițer de la olimpiadă, în prezența unui interpret, susținând că, în cazul în care se întoarce în Afganistan, ar putea fi supus torturii și maltratării de către talibani. În această privință, el a subliniat că, în 2007, talibanii îl căutaseră pe tatăl său, care era șoferul unui camion cu tancuri care transporta petrol din Pakistan în Afganistan. Negăsiseră acasă, împușcaseră într-un picior al reclamantului cu titlu de avertisment. Tatăl reclamantului a fost ucis ulterior de talibani în timpul unui atac asupra unui convoi american din care făcea parte. L Apoi au fost găsiți de poliție, iar reclamantul a fost închis, fără ca un proces să aibă loc, timp de un an și zece luni. Tatăl fetei ar fi pus să fie ucisă mama lui Iehova. Cu ajutorul unchiului său, reclamantul ar fi plătit o mită autorităților care au decis să-l elibereze. Mai târziu, reclamantul a părăsit Afganistanul cu ajutorul unui pasager. Printr-o decizie din 9 august 2010, IUL a respins cererea sa de azil, considerând că declarațiile de la : Faptul că a declarat că a fost născut în 1990 pentru a spune mai târziu că nu a avut documente de identitate, că a urmat cursurile de școală primară și de colegiu pentru a declara apoi că a fost analfabet, că tatăl său, șoferul, transporta petrol pentru americani, pentru a spune apoi că a transportat produse alimentare, că tatăl său a fost ucis de talibani pentru a spune apoi că nu știa cu exactitate dacă tatăl său a fost ucis de talibani, această informație fiind furnizată de unchiul său fără altă precizie. După ce a observat că reclamantul nu a putut furniza informații cu privire la circumstanțele concrete în care au murit părinții săi, că a rămas încă în Afganistan după incidentul din 2007, la fel de mult ca și în 2007, la fel a fost și faptul că nu s-a dovedit a fi un pericol personal, imediat și real de a fi supus torturii și torturii. în scris. - (LT) în decizia sa se referă la documente internaționale care conțin informații despre țara de origine, textele din iulie 2009. Recurentul a contestat această decizie în fața Tribunalului de Primă Instanță din București. El a fost interogat de Tribunal la 23 februarie 2011, în prezența unui interpret. Prin intermediul unei hotărâri pronunțate în aceeași zi, Tribunalul de Primă Instanță din București a confirmat hotărârea contestată. Instanța a hotărât că temerile de la Tribunalul departamental din București a confirmat hotărârea pronunțată în primă instanță, la recursul reclamantului, printr-o hotărâre definitivă din 22 decembrie 2011. Tribunalul departamental a considerat că reclamantul nu avea nici o dovadă a temerilor sale cu privire la riscul de persecuție în cazul în care se întorcea în țara sa și că declarațiile sale nu erau confirmate de informațiile privind țara de origine. El a menționat că declarațiile de la ui a fost contradictoriu, că a depus cererea sa de azil în România după ce a fost interpelat de autoritățile române în timp ce a încercat să traverseze fraudulos granița României spre Ungaria și Tribunalul de Primă Instanță a examinat situația concretă a persoanei în cauză în legătură cu dispozițiile legale aplicabile. Procedura inițiată de Parchet pentru a declara reclamantul persoană nedorită și pentru a-l plasa într-un centru pentru străini la 16 decembrie 2010, Serviciul de Informații din România ( A depus o propunere de declarare a reclamantului, la tribunalul din București. De asemenea, SRI-ul și-a întemeiat cererea pe documente și informații prezentate în cadrul Parchetului, clasificate ca secrete de stat de nivel Prin intermediul unei hotărâri pronunțate în aceeași zi, Parchetul sesizează instanța de judecată a Bucureștiului (adică instanța de apel din București) cu privire la o cerere de declarare a reclamantului din oficiu pentru o perioadă de cincisprezece ani, din motive legate de securitatea națională. El și-a întemeiat cererea în temeiul articolului 85 alineatul (1) din LUG 194/2002 privind regimul străinilor din România ( A solicitat, de asemenea, ca paza de proprietate să fie încredințată autorităților publice până la executarea redeschiderii la frontieră (plasare in custodie publică) (Plasarea in custodie publică) ) Parchetul susținea că din documentele puse la dispoziția sa de NIS reiese că reclamantul desfășurase activități de promovare a actelor teroriste. Procedura în fața tribunalului 10. Documentele furnizate de NIS la Parchet pentru a-și susține cererea au fost depuse la dosarul cauzei pentru ca instanța de apel să le poată examina. Decembrie 2010 în fața instanței de apel din București, redactată în limba română, a fost eliberată reclamantului care se afla într-un centru de refugiați din Arad. Orașul da .Arad se află la 550 km de București. 12. În timpul procesului din 17 decembrie 2010 în fața instanței de recurs, reclamantul nu s-a prezentat. 13. Prin intermediul unei hotărâri pronunțate în aceeași zi, instanța de judecată a dat dreptul la cererea Parchetului, l-a declarat pe reclamant Curtea constată că acestea dovedesc că cetățeanul străin desfășoară activități care sunt de natură să pună în pericol securitatea națională14. 46/1991 de aderare a României la Convenția privind statutul refugiaților. Curtea încheie astfel, ținând seama de cele de mai sus și ținând cont de art. 85 alineatul (5) din Tratatul privind Uniunea Europeană. 194/2002, potrivit căruia, atunci când străinul este declarat nedorit din motive legate de securitatea națională, decizia nu menționează datele și informațiile care justifică această măsură, instanța de apel face obiectul cererii [jurisdiciului] și declară cetățeanul afgan N.M. (...) persoană nedorită pe o perioadă de 15 ani. Curtea de apel încredințează custodia cetățeanului străin autorităților publice, în conformitate cu art. 97 alin. (4) din Regulamentul (CEE) nr. 194/2002 (...), până la executarea acestei decizii, în condițiile prevăzute la art. 85 alin. (8) [a aceleiași ordonanțe] 15. În aceeași zi, IUL a emis o decizie prin care l-a informat pe reclamant că, prin hotărârea din 17 decembrie 2010, instanța de apel a declarat persoană nedorită pe o perioadă de 15 ani. De asemenea, a fost informat că dreptul său de ședere în România a încetat la 17 decembrie 2010 și că, în temeiul articolului 85 alineatul (8) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUEUG n) 194/2002, custodia sa a fost încredințată autorităților publice până la expulzarea sa de pe teritoriu. Această decizie, care a fost redactată în limba română și engleză, a fost prezentată personal reclamantului care a semnat-o. Nu a fost menționat în această decizie că judecata instanței judecătorești era susceptibilă de recurs. În cursul zilei, reclamantul a fost transferat de la centrul de refugiați la Centrul pentru străinii din București. 16. La 21 decembrie 2010, instanța de apel comunicacă în numele reclamantului, în centrul de refugiați, copia hotărârii sale din 17 decembrie 2010. Având în vedere că reclamantul nu mai era în acest centru, el nu a luat cunoștință de comunicare. La 2 septembrie 2011, reclamantul, reprezentat de o avocată, a formulat o acțiune în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție ( El a susținut că a fost citat în fața instanței de apel printr-o notă scrisă în limba română, în timp ce el nu cunoștea această limbă, motiv pentru care el nu a înțeles conținutul său. El a adăugat că nu a putut să se prezinte în jurul în fața instanței de apel, pe motiv că în aceeași zi trebuia să fie prezent pentru procedura de azil. De asemenea, Tribunalul a constatat că hotărârea contestată nu i-a fost comunicată la 21 decembrie 2010 la adresa corectă, și anume în Centrul pentru Străinii din Otopeni, unde se afla la acea dată. 18. În ceea ce privește fondul acțiunii sale, a reieșit că, în timpul procedurii, el nu a beneficiat de garanții suficiente împotriva arbitralei, în măsura în care nu a avut acces la documentele prezentate de Parchet la instanța de judecată și în cazul în care decizia acestei din urmă instanțe nu a fost motivată în mod corespunzător. Avocata reclamantului a solicitat Înaltei Curți permisiunea de a avea acces la documentele clasificate ca secrete de stat de nivel Prin hotărârea definitivă din 16 septembrie 2011, Înalta Curte a respins acțiunea reclamantului ca fiind întârziată.Înalta Curte a considerat că, dacă ar fi fost adevărat că comunicarea hotărârii contestate fusese făcută reclamantului prin intermediul afișării în centrul refugiaților, nu era mai puțin adevărat că 17 În decembrie 2010, Tribunalul l-a informat pe reclamant cu privire la hotărârea pronunțată împotriva sa și cu privire la consecințele acesteia. Prin urmare, reclamantul, care semnase această notificare, era informat cu privire la existența hotărârii, astfel încât acesta ar fi putut formula o acțiune în termenul legal de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Reclamantul indică faptul că, la 17 decembrie 2010, a fost plasat în centrul pentru străinii din Otopeni. În acest centru, ar fi fost izolat de alți străini și orice contact cu lumea exterioară i-ar fi fost interzis. El a rămas acolo până la 15 ianuarie 2012, data la care a fost transferat în Afganistan. Procedura în fața Curții 21. Prin faxurile din 13 și 18 ianuarie 2012, reclamantul a solicitat Curții să se adreseze guvernului român, astfel încât acesta să suspende temporar, în conformitate cu art. 39 din Regulamentul de procedură al Curții, orice măsură de expulzare a teritoriului. 22. Prin decizia din 7 februarie 2012, președintele Secțiunii căreia i s-a atribuit cauza a decis, având în vedere circumstanțele, să nu indice guvernului român măsura provizorie solicitată de acesta. Dreptul intern și internațional relevant 23. Articolele 3 literele (i) și (l) din Legea nr. 51/411/44 din Legea nr. 535/2004, 147 din IOUG nr. 194/2002 și 32 din Legea nr. 46/1991 de aderare a României la Convenția privind statutul refugiaților sunt descrise în Decizia S.C. c. România ((dec.), nr 9356/11, 6 martie 2012). 24. Dispozițiile relevante din Ordonanța de urgență a guvernului nr. 194 din 12 decembrie 2002 privind regimul străinilor din România, astfel cum este în vigoare la momentul faptelor, sunt astfel formulate art. 85 Declarația pe care un străin este nedorită este o măsură luată împotriva unei persoane care a desfășurat sau desfășurat activități de natură să pună în pericol securitatea națională sau ordinea publică sau dacă există suficiente informații care indică faptul că: el are dreptul să desfășoare astfel de activități. Măsura prevăzută la alineatul precedent este luată de tribunalul judecătoresc de la București, la propunerea procurorului desemnat în acest scop, numit pe lângă Parchetul din apropierea tribunalului de la București. Procurorul sesizează instanța de judecată, la propunerea instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii publice și al securității naționale, care dispun de informații sau de informații în sensul alineatului (1). Datele și informațiile care stau la baza propunerii de a declara un străin nedorit din motive legate de securitatea națională sunt puse la dispoziția instanței, în condițiile prevăzute de actele normative care reglementează activitățile legate de securitatea națională și protecția informațiilor clasificate. Cererea prevăzută la al doilea paragraf este judecată în camera Consiliului, împreună cu citația părților. Instanța de apel informează în străinătate faptele care stau la baza cererii, cu respectarea dispozițiilor actelor normative care reglementează activitățile legate de securitatea națională și protecția informațiilor clasificate. Instanța judecătorească emite o hotărâre motivată în termen de zece zile de la depunerea cererii în condițiile prevăzute la alineatul (2). Hotărârea instanței judecătorești este definitivă. În cazul în care străinul este declarat nedorit din motive de securitate națională, datele și informațiile care justifică decizia nu sunt menționate în conținutul deciziei menționate anterior. (6) Decizia este comunicată în străinătate și în cadrul Oficiului român pentru imigrație, pentru a fi pusă în aplicare. (7) Dreptul de ședere în străinătate încetează la data pronunțării hotărârii declarantul nedorit. (8) La executarea hotărârii prin care străinul a fost declarat indezirabil se efectuează prin reconversia de la Õ străin la frontieră sau în țara sa de origine, de către personalul specializat al Oficiului român pentru imigrație. (9) În străinătate poate fi declarată nedorită pentru o perioadă de cinci până la cincisprezece ani (...) art. 97 Plasarea într-un centru specializat a străinilor declarați indezirabili este ordonată de instanța care a declarat persoana nedorită printr-o hotărâre conform dispozițiilor art. 85 alin. (5). Plasarea încetează la executarea hotărârii, în condițiile prevăzute la art. 85 alin. (8). 25. Dispozițiile relevante ale Directivei 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre returnării resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală sunt descrise în cauza Auad c. Bulgaria (n 46390/10, § 46-48, 11 octombrie 2011). Invocând art. 3 din Convenție, singur și combinat cu art. 13 din Convenție, reclamantul se plânge de ceea ce se întâmplă în Afganistan și riscă să fie supus unor tratamente inumane și torturii. Fără a menționa o dispoziție specială a Convenției, reclamantul se plânge de regimul suferit după plasarea sa în Centru pentru străinii din Otopeni și de imposibilitatea sa de a contesta acest regim. Pe teren de la art. 5 alineatul (1) din Convenție, el se plânge de privarea sa de libertate. El subliniază în special lipsa de previzibilitate a legii interne, în ceea ce privește motivele care justifică privarea sa de libertate. El adaugă că a rămas lipsit de libertate pentru mai mult de un an Citând art. 5 alineatul (2) din Convenție, el se plânge că nu a fost informat cu privire la motivele care au justificat privarea sa de libertate. Citând articolele 5 alineatul (4) și 13 din Convenție, el declară absența oricărei acțiuni interne pentru a controla necesitatea privării sale de libertate, atunci când garda sa a fost încredințată autorităților, pe motiv că a fost declarat o persoană nedorită. De asemenea, raportul subliniază lipsa contradictorie a procedurii prin care a fost decisă privarea sa de libertate, ținând seama de documentele clasificate foarte secrete Comitetul consideră, de asemenea, că nu a beneficiat, în cadrul procedurii declarantului nedorit, de garanțiile prevăzute în art. 6 din Convenție. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție, se plânge că, în cadrul procedurii declarantul nedorit, nu a beneficiat de garanții procedurale adecvate pentru a-l proteja împotrivarbitrarului. Citând art. 13 din Convenție, el se plângea de ceea ce nu avea la dispoziția sa în dreptul intern o acțiune efectivă pentru a contesta hotărârea persoanei nedorite. Regimul de detenție pe care reclamantul l-a suportat în timpul plasării sale în Centru pentru străinii d .Otopeni, în special pentru izolarea denunțată de . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Reclamantul a epuizat în mod valabil căile de atac interne pentru a contesta plasarea sa în centrul de detenție a străinilor din Otopeni și faptul că a fost declarat ca persoană care nu a făcut apel? În special, reclamantul a fost informat de către autorități, într-o limbă pe care o înțelege și suficient de în prealabil, cu privire la ținuta în culpă a celui de-al 17-lea Decembrie 2010 în fața instanței de recurs din București pentru ca acesta să poată prezenta? În plus, reclamantul a fost informat sau i s-ar putea ordona să se pronunțe asupra căilor de recurs pe care le-ar putea exercita împotriva hotărârii din 17 decembrie 2010 a instanței de recurs Părțile sunt invitate să precizeze dacă, în circumstanțele date, reclamantul a fost în măsură să participe la organizarea procedurii din 17 decembrie 2010 și să formuleze o acțiune împotriva hotărârii pronunțate la data respectivă. În acest caz, reclamantul a fost privat de libertatea sa cu încălcarea articolului 5 alineatul (1) litera (f) din convenție În plus, procedura de reînnoire a reclamantului la frontieră a fost efectuată cu diligența necesară (a se vedea Chahal Regatul Unit, 15 noiembrie 1996, § 113, Rec., 1997, p. Procedura prin care reclamantul a încercat să conteste legalitatea plasării sale într-un centru specializat a fost conformă cu cerințele prevăzute la art. 5 alineatul (4) din convenție, în special în ceea ce privește respectarea principiilor contradictorii și a egalității armelor (alte c. Regatul Unit [GC], n 3455/05, 19 februarie 2009) În plus, reclamantul avea la dispoziție o procedură conformă cu cerințele prevăzute la art. 5 alineatul (4) din convenție prin care putea contesta legalitatea și necesitatea măsurii, având în vedere durata sa la art. 1 din Protocolul nr. 7 se aplică în speță De ce, în special, reclamantul își avea reședința în mod regulat pe teritoriul României atunci când au fost luate măsuri de expulzare și de interdicie temporară de ședere împotriva sa de către autoritățile din statul membru în care se află persoana în cauză în statul membru în care se află persoana în cauză, aceste măsuri au fost necesare într-o societate democratică și au fost conforme cu cerințele procedurale prevăzute la art. 1 alineatul (1) litera (a) și (b) din Protocolul nr.
Requête n
o
75325/11
N.M.
contre la Roumanie
introduite le 7 décembre 2011
1.
Le requérant, M. N. M., est un ressortissant afghan né en 1990 et résidant actuellement en Afghanistan. Le président de la section a accédé à la demande de non-divulgation de son identité formulée par la partie requérante (article 47 § 3 du règlement). Il est représenté devant la Cour par M
e
Emanuela Bozai, avocate à Bucarest.
A.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
1.
La demande d’asile du requérant en Roumanie
3.
Le 3 mars 2010, le requérant entra en Roumanie et fut arrêté par la police des frontières. Le 31 mars 2010 il déposa une demande d’asile près de l’Office roumain d’Immigration (ORI).
4.
Le requérant a bénéficié d’un entretien avec un officier de l’ORI, en présence d’un interprète. Il faisait valoir que en cas de retour en Afghanistan, il risquait d’être soumis à la torture et à des mauvais traitements par les talibans. A cet égard, il souligna qu’en 2007, les talibans avaient cherché son père qui était chauffeur d’un camion citerne qui transportait du pétrole du Pakistan vers l’Afghanistan. Ne l’ayant pas trouvé à la maison, ils avaient tiré dans une jambe du requérant à titre d’avertissement. Le père du requérant fut tué ultérieurement par les talibans lors d’une attaque contre un convoi américain dont il faisait partie. L’intéressé déclara que, par la suite, il avait rencontré une jeune fille chiite qui avait accepté, sans l’accord de sa famille, de partir avec lui. La famille de la jeune fille avait déposé plainte. Ils avaient ensuite été retrouvés par la police et le requérant avait été emprisonné, sans qu’un procès ait lieu, pendant un an et dix mois. Le père de la jeune fille aurait fait tuer la mère de l’intéressé. A l’aide de son oncle, le requérant aurait versé un pot de vin aux autorités qui décidèrent de sa remise en liberté. Par la suite, le requérant quitta l’Afghanistan à l’aide d’un passeur.
5.
Par une décision du 9 août 2010, l’ORI rejeta sa demande d’asile, considérant que les déclarations de l’intéressé manquaient de crédibilité. L’ORI nota les déclarations successives contradictoires de l’intéressé
: le fait qu’il avait déclaré qu’il était né en 1990 pour dire ultérieurement qu’il n’avait pas de documents d’identité, qu’il avait suivi les cours de l’école primaire et du collège pour déclarer ensuite qu’il était analphabète, que son père, chauffeur, transportait du pétrole pour les américains, pour dire ensuite qu’il transportait des produits alimentaires, que son père avait été tué par les talibans pour dire ensuite qu’il ne savait pas avec précision si son père avait été tué par les talibans, cette information lui étant fournie par son oncle sans autre précision. Après avoir noté que le requérant ne pouvait pas fournir des informations quant aux circonstances concrètes dans lesquelles ses parents étaient décédés, qu’il était resté encore en Afghanistan après l’incident de 2007, l’ORI décida que l’intéressé n’avait pas prouvé un
danger personnel, immédiat et réel d’être soumis à la torture et à des
mauvais traitements. L’ORI se référa dans sa décision à des documents internationaux contenant des renseignements sur le pays d’origine, textes de juillet 2009.
6.
Le requérant contesta cette décision devant le tribunal de première instance de Bucarest. Il fut interrogé par le tribunal le 23 février 2011, en présence d’un interprète. Par un jugement rendu le même jour, le tribunal de première instance de Bucarest confirma la décision contestée. Le tribunal jugea que les craintes de l’intéressé quant au risque de persécution ou des
mauvais traitements en cas de retour en Afghanistan n’étaient pas étayeés.
7.
Sur recours du requérant, par un arrêt définitif du 22 décembre 2011, le tribunal départemental de Bucarest confirma le jugement rendu en première instance. Le tribunal départemental jugea que le requérant n’avait aucunement prouvé ses craintes quant aux risques de persécution en cas de retour dans son pays et que ses affirmations n’étaient pas confirmées par les renseignements sur le pays d’origine. Il nota que les déclarations de l’intéressé était contradictoires, qu’il avait déposé sa demande d’asile en Roumanie après avoir été interpellé par les autorités roumaines alors qu’il essayait de traverser frauduleusement la frontière de la Roumanie vers la
Hongrie et que le tribunal de première instance avait examiné la situation concrète de l’intéressé en se rapportant aux dispositions légales applicables.
2.
La procédure engagée par le parquet afin de déclarer le requérant personne indésirable et de le placer dans un centre pour les étrangers
8.
Le 16 décembre 2010, le Service roumain de renseignements («
le
SRI
») soumit au parquet près la cour d’appel de Bucarest («
le parquet
») une proposition de déclarer le requérant «
indésirable
» et d’interdire son séjour en Roumanie pour une période de quinze ans, au motif que des informations sérieuses indiquaient qu’il menait des activités de nature à mettre en danger la sécurité nationale. Le SRI fonda sa demande sur des documents et renseignements présentés au parquet, classés secret d’État de niveau «
très secret
» (
strict secret
).
9.
Par une décision rendue le même jour, le parquet saisit la cour d’appel de Bucarest («
la cour d’appel
») d’une demande pour déclarer le requérant «
indésirable
» pour une période de quinze ans, pour des raisons liées à la sécurité nationale. Il fonda sa demande sur l’article 85 alinéa 1 de l’OUG
n
o
194/2002 sur le régime des étrangers en Roumanie («
l’OUG
n
o
194/2002
») combiné avec l’article 3 lettres i) et l) de la loi
n
o
51/1991 sur la sûreté nationale («
la loi n
o
51/1991
»), et sur l’article
44 de la loi n
o
535/2004 sur la prévention et la lutte contre le terrorisme («
la loi n
o
535/2004
»). Il demanda également que la garde de l’intéressé soit confiée aux autorités publiques jusqu’à l’exécution de la reconduite à la frontière (
plasarea în custodie publică
). Le parquet faisait valoir qu’il ressortait des documents mis à sa disposition par le SRI que le requérant avait mené des activités visant à favoriser des actes terroristes.
a)
La procédure devant la cour d’appel
10.
Les documents fournis par le SRI au parquet pour étayer sa demande furent versés au dossier de l’affaire pour que la cour d’appel puisse les examiner. L’ORI fut cité à comparaître dans la procédure en tant que partie défenderesse.
11.
Le 16 décembre 2010, une citation à comparaître à l’audience du 17
décembre 2010 devant la cour d’appel de Bucarest, rédigée en roumain, fut délivrée au requérant qui se trouvait dans un centre de réfugiés à Arad. La ville d’Arad se trouve à 550 km de Bucarest.
12.
Lors de l’audience du 17 décembre 2010 devant la cour d’appel, le requérant ne se présenta pas.
13.
Par un jugement rendu le même jour, la cour d’appel fit droit à la demande du parquet, déclara le requérant «
indésirable
» pour une période de quinze ans et ordonna son placement dans un centre spécialisé jusqu’à l’exécution du jugement. La cour d’appel indiqua dans son jugement que
:
«
en examinant les renseignements communiqués par le SRI, classés secret d’État de niveau «
très secret
», la cour constate que ceux-ci prouvent que le citoyen étranger mène des activités qui sont de nature à mettre en danger la sûreté nationale
».
14.
Elle cita ensuite intégralement les textes des articles 3 lettres i) et l) de la loi n
o
51/1991, 44 de la loi
n
o
535/2004, 147 de l’OUG n
o
194/2002 et
32 de la loi n
o
46/1991 portant adhésion de la Roumanie à la Convention sur le statut des réfugiés. La cour d’appel conclut ainsi
:
«
Compte tenu de ce qui précède et eu égard à l’article 85 alinéa 5 de l’OUG n
o
194/2002, selon lequel, lorsque l’étranger est déclaré indésirable pour des raisons liées à la sécurité nationale, la décision ne mentionne pas les données et les informations qui justifient cette mesure, la cour d’appel fait droit à la demande [du parquet] et déclare le citoyen afghan N.M. (...) personne indésirable pour une période de quinze ans.
La cour d’appel confie la garde du citoyen étranger aux autorités publiques, en vertu de l’article 97 alinéa 4 de l’OUG n
o
194/2002 (...), jusqu’à l’exécution de cette décision, dans les conditions prévues par l’article 85 alinéa 8 [de la même ordonnance]
».
15.
Le même jour, l’ORI émit une décision par laquelle il informa le requérant que par le jugement du 17 décembre 2010, la cour d’appel l’avait déclaré personne indésirable pour une période de quinze ans. Il fut également informé que son droit de séjour en Roumanie avait cessé le 17
décembre 2010 et qu’en vertu de l’article 85 § 8 de l’OUG n
o
194/2002, sa garde était confiée aux autorités publiques jusqu’à son éloignement du territoire. Cette décision, qui était rédigée en roumain et en anglais, fut présentée personnellement au requérant qui la signa. Il n’était pas mentionné dans cette décision que le jugement de la cour d’appel était susceptible de voies de recours. Dans la journée, le requérant fut transféré du centre de réfugiés au Centre pour les étrangers d’Otopeni situé à Bucarest.
16.
Le 21 décembre 2010, la cour d’appel communiqua par voie d’affichage au nom du requérant, dans le centre de réfugiés, copie de son jugement du 17 décembre 2010. Étant donné que le requérant n’était plus dans ce centre, il ne prit pas connaissance de la communication.
b)
La procédure devant la Haute Cour de cassation et de justice
17.
Le 2 septembre 2011, le requérant, représenté par une avocate, forma un recours devant la Haute Cour de cassation et de justice («
la Haute Cour
») contre le jugement du 17 décembre 2010 susmentionné. Il demanda sa remise dans le délai de recours contre le jugement
,
qui était de dix jours. Il fit valoir qu’il avait été cité à comparaître devant la cour d’appel par une note écrite en roumain, alors qu’il ne connaissait pas cette langue, motif pour lequel il n’avait pas compris son contenu. Il ajouta qu’il n’avait pas pu se présenter à l’audience devant la cour d’appel, au motif que le même jour il devait être présent pour la procédure d’asile. Il releva également que le jugement contesté ne lui avait pas été communiqué le 21 décembre 2010 à l’adresse correcte, à savoir dans le Centre pour les étrangers d’Otopeni où il se trouvait à cette date.
18.
Quant au fond de son recours, il releva que pendant la procédure, il n’avait pas bénéficié de garanties suffisantes contre l’arbitraire, dans la mesure où il n’avait pas eu accès aux documents soumis par le parquet à la cour d’appel et où la décision de cette dernière instance n’était aucunement motivée. Il indiqua que sa privation de liberté était irrégulière. L’avocate du requérant demanda à la Haute Cour l’autorisation d’avoir accès aux documents classés secret d’État de niveau «
très secret
» versés au dossier.
19.
Par un arrêt définitif du 16 septembre 2011, la Haute Cour rejeta le recours du requérant comme tardif. La Haute Cour releva que s’il était vrai que la communication du jugement contesté avait été fait au requérant par voie d’affichage au centre des réfugiés, il n’en restait pas moins que le 17
décembre 2010, l’ORI avait informé le requérant du jugement rendu contre lui et de ses conséquences. Partant, le requérant, qui avait signé cette notification, était informé de l’existence du jugement, de sorte qu’il aurait pu former son recours dans le délai légal de dix jours à partir de la
communication du jugement.
3.
Le régime subi par le requérant dans le Centre pour les étrangers d’Otopeni
20.
Le requérant indique que le 17 décembre 2010, il fut placé dans le centre pour les étrangers d’Otopeni. Dans ce centre, il aurait été isolé des autres étrangers et tout contact avec le monde extérieur lui aurait été interdit. Il y resta jusqu’au 15 janvier 2012, date à laquelle il fut transféré vers l’Afghanistan.
4.
La procédure devant la Cour
21.
Par des télécopies des 13 et 18 janvier 2012, le requérant a demandé à la Cour d’intervenir auprès du gouvernement roumain afin qu’il suspende provisoirement, en application de l’article 39 du règlement de la Cour, toute mesure d’éloignement du territoire.
22.
Par une décision du 7 février 2012, le Président de la Section à laquelle l’affaire a été attribuée a décidé, eu égard aux circonstances, de ne pas indiquer au gouvernement roumain la mesure provisoire sollicitée par l’intéressé.
B.
Le droit interne et international pertinents
23.
Les articles 3 lettres i) et l) de la loi n
o
51/1991, 44 de la loi n
o
535/2004, 147 de l’OUG n
o
194/2002 et 32 de la loi n
o
46/1991 portant adhésion de la Roumanie à la Convention sur le statut des réfugiés sont décrites dans la décision
S.C. c. Roumanie
((déc.), n
o
9356/11, 6 mars 2012).
24.
Les dispositions pertinentes de l’ordonnance d’urgence du gouvernement n
o
194 du 12 décembre 2002 sur le régime des étrangers en Roumanie, telle qu’en vigueur à l’époque des faits, sont ainsi libellées
:
Article 85
«
1.
La déclaration qu’un étranger est indésirable est une mesure prise à l’encontre d’une personne qui a mené ou mène des activités de nature à mettre en danger la sécurité nationale ou l’ordre public, ou s’il existe des informations suffisantes montrant qu’il a l’intention de mener de telles activités.
2.
La mesure prévue au paragraphe précédent est prise par la cour d’appel de Bucarest, sur proposition du procureur désigné à cet effet, nommé auprès du parquet près la cour d’appel de Bucarest. Le procureur saisit la cour d’appel, sur proposition des institutions ayant des attributions dans le domaine de l’ordre public et de la sécurité nationale qui disposent d’informations ou d’indices allant dans le sens du paragraphe premier.
3.
Les données et les renseignements qui fondent la proposition de déclarer un étranger indésirable pour des raisons liées à la sécurité nationale sont mis à la disposition de la juridiction, dans les conditions établies par les actes normatifs qui régissent les activités liées à la sûreté nationale et la protection des renseignements classés.
4.
La demande prévue au deuxième alinéa est jugée en chambre du conseil, avec la citation des parties. La cour d’appel informe l’étranger des faits qui fondent la demande, dans le respect des dispositions des actes normatifs qui régissent les activités liées à la sûreté nationale et la protection des renseignements classés.
5.
La cour d’appel rend un jugement motivé, dans un délai de dix jours à compter de la demande formulée dans les conditions prévues à l’alinéa (2). La décision de la juridiction est définitive. Lorsque l’étranger est déclaré indésirable pour des raisons liées à la sécurité nationale, les données et les renseignements qui justifient la décision ne sont pas mentionnés dans le contenu de ladite décision.
(6)
La décision est communiquée à l’étranger et à l’Office roumain pour l’immigration, pour qu’elle soit mise à exécution.
(7)
Le droit de séjour de l’étranger cesse à la date du prononcé du jugement le déclarant indésirable.
(8)
L’exécution du jugement par lequel l’étranger a été déclaré indésirable est réalisée par la reconduite de l’étranger à la frontière ou dans son pays d’origine, par le personnel spécialisé de l’Office roumain pour l’immigration.
(9)
L’étranger peut être déclaré indésirable pour une période de cinq à quinze ans (...)
»
Article 97
«(1)
Le placement dans un centre spécial (
luarea in custodie publica
) vise à restreindre temporairement la liberté de mouvement sur le territoire de l’État roumain, il ordonné par un magistrat contre un étranger (...) qui a été déclaré indésirable (...)
;
(4)
Le placement dans un centre spécialisé des étrangers déclarés indésirables est ordonné par la juridiction qui a déclaré la personne indésirable par un jugement comme cela est prévu par l’article 85 alinéa (5). Le placement cesse lors de l’exécution de la décision, dans les conditions prévues par l’article 85 alinéa (8).
»
25.
Les dispositions pertinentes de la Directive 2008/115/CE du Parlement européen et du Conseil du 16 décembre 2008 relative aux normes et procédures communes applicables dans les États membres au retour des ressortissants de pays tiers en séjour irrégulier sont décrites dans l’affaire
Auad c. Bulgarie
, (n
o
46390/10, §§ 46-48, 11 octobre 2011).
1.
Invoquant l’article 3 de la Convention, seul et combiné avec l’article
13 de la Convention, le requérant se plaint de ce qu’en retournant en Afghanistan, il risque d’être soumis à des traitements inhumains et à la torture.
2.
Sans citer une disposition particulière de la Convention, le requérant se plaint du régime subi après son placement dans le Centre pour les étrangers d’Otopeni et de son impossibilité de contester ce régime.
3.
Sur le terrain de l’article 5 § 1 de la Convention, il se plaint de l’irrégularité de sa privation de liberté. Il fait valoir plus particulièrement l’absence de prévisibilité de la loi interne, quant aux raisons justifiant sa privation de liberté. Il ajoute qu’il est resté privé de liberté pendant plus d’un an
4.
Citant l’article 5 § 2 de la Convention, il se plaint de ne pas avoir été informé des raisons qui avaient justifié sa privation de liberté.
5.
Citant les articles 5 § 4 et 13 de la Convention, il dénonce l’absence de tout recours interne pour faire contrôler la nécessitée de sa privation de liberté, lorsque sa garde a été confiée aux autorités, au motif qu’il avait été déclaré personne indésirable. Il relève également l’absence de contradictoire de la procédure par laquelle sa privation de liberté a été décidée, compte tenu des documents classés «
très secret
» et le défaut de motivation des décisions rendues par les juridictions internes.
6.
Il estime également qu’il n’avait pas bénéficié, dans le cadre de la procédure le déclarant indésirable, des garanties prévues par l’article 6 de la Convention.
7.
Invoquant l’article 1 du Protocole n
o
7 à la Convention, il se plaint de ce que, dans le cadre de la procédure le déclarant indésirable, il n’a pas bénéficié de garanties procédurales adéquates pour le protéger contre l’arbitraire.
8.
Citant l’article 13 de la Convention, il se plaint de ce qu’il n’avait pas à sa disposition en droit interne un recours effectif pour contester la décision le déclarant personne indésirable.
1.
Le régime de détention subi par le requérant pendant son placement dans le Centre pour les étrangers d’Otopeni, et plus particulièrement l’isolement dénoncé par l’intéressé, était-il contraire à l’article 3 de la Convention
?
2.
Le requérant a-t-il épuisé valablement les voies de recours internes pour contester son placement dans le centre de rétention des étrangers d’Otopeni et le fait d’avoir été déclaré personne «
indésirable
»
? En particulier, le requérant a-t-il été informé par les autorités, dans une langue qu’il comprenait et suffisamment à l’avance, de
la tenue de l’audience du 17
décembre 2010 devant la cour d’appel de Bucarest pour qu’il puisse s’y présenter
? En outre, le requérant a-t-il été informé ou lui était-il loisible de s’informer sur les voies de recours qu’il pouvait exercer contre le jugement du 17 décembre 2010 de la cour d’appel
?
Les parties sont invitées
à préciser si, dans les circonstances données, le requérant était en mesure de participer à la tenue de l’audience du 17
décembre 2010 et de former un recours contre le jugement rendu à cette dernière date.
3.
Dans l’affirmative, le requérant a-t-il été privé de sa liberté en violation de l’article 5 § 1 f) de la Convention
? La privation de liberté subie par lui à la suite de son placement dans un centre spécial était-elle prévue par une loi «
prévisible
» et «
accessible
», au sens de l’article 5 § 1 de la Convention
? En outre, la procédure de reconduite du requérant à la frontière a-t-elle été menée avec la diligence requise (voir
Chahal
c.
Royaume-Uni
, 15
novembre 1996, § 113,
Recueil des arrêts et décisions
1996
‑
V)
?
4.
La procédure par laquelle le requérant a cherché à contester la légalité de son placement dans un centre spécialisé était-elle conforme aux exigences de l’article 5 § 4 de la Convention notamment en ce qui concerne le respect des principes du contradictoire et de l’égalité des armes (
A.
et
autres c. Royaume-Uni
[GC], n
o
3455/05, 19 février 2009)
?
En outre, le requérant avait-il à sa disposition une procédure conforme aux exigences de l’article 5 § 4 de la Convention par laquelle il pouvait contester la légalité et la nécessité de la mesure, compte tenu de sa durée
?
5.
L’article 1 du Protocole n
o
7 est-il applicable en l’espèce
? En particulier, le requérant résidait-il régulièrement sur le sol roumain lorsque des mesures d’expulsion et d’interdiction temporaire de séjour ont été prises à son encontre par les autorités de l’État défendeur
?
6.
Dans l’affirmative, ces mesures étaient-elles nécessaires dans une société démocratique et étaient-elles conformes aux exigences procédurales de l’article 1 § 1 a) et b) du Protocole n
o
7
?