Ageyeva împotriva Ucrainei

Comunicat la 11 februarie 2016 CIFTH SECȚIUNE Cerere nr. 42520/10 Neonila Grigoriivna AGEYEVA împotriva Ucrainei depusă la 23 iunie 2010 DECLARAȚIEA FACTELOR Reclamantul, dna Neonila Grigoriivna Ageyeva, este un cetățen ucrainean care s-a născut în 1939 și trăiește în Lugansk. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Decembrie 2008 Curtea Comercială Regională Lugansk a ordonat lichidarea societății L.A.P. în cursul procedurii de faliment. La 31 martie 2009, reclamantul, unul dintre creditorii L.A.P., a depus un recurs împotriva acestei decizii. La 2 aprilie 2009, Curtea Comercială Lugansk de Apel („Curtea de Apel”) a refuzat să ia în considerare acest recurs, astfel cum a fost depus în timp.

La 22 În septembrie 2009, Curtea Comercială de Apel Lugansk a analizat decizia din 18 decembrie 2008 privind apelurile depuse de alți creditori L.A.P. și a susținut-o. Între timp, la 13 aprilie 2009, reclamantul a depus un recurs de casă împotriva deciziei 18 Decembrie 2008 cu Curtea Comercială Superioră a Ucrainei („Curtea Superioră”). Având inițial acceptat acest recurs în vedere, la 3 martie 2010, Curtea Superioră a întrerupt-o din cauza faptului că reclamantul nu a contestat hotărârea din 22 septembrie 2009 în care Curtea de Apel a susținut decizia din 18 Decembrie 2008. Curtea Superioră a remarcat că reclamantul ar putea face apel împotriva hotărârii din 22 septembrie 2009 dacă ar fi dorit.

La 22 martie 2010, reclamantul a depus un recurs de cassare împotriva hotărârii Curții Comerciale Superiore din Ucraina din 3 martie 2010. 111-16 din Codul de Procedură Comercială al Ucrainei, reclamantul a depus recursul de cazare și documentele de însoțire la Curtea Superioră, care intenționează să fie transferate la Curtea Supremă pentru a fi examinate. Mai 2010 argumentele reclamantului au fost returnate la ea cu o scrisoare de acoperire semnată de șeful departamentului de procedură de faliment al Registrului Curții Superiore. Partea relevantă din scrisoarea afirmă: „În hotărârea sa din 11 martie 2010 Curtea Constituțională a Ucrainei ... a susținut că statutul constituțional al Curții Supreme a Ucrainei a fost astfel încât...

nu are autoritatea de a acționa ca instanță de cassare în ceea ce privește deciziile instanțelor specializate superioare… Prin urmare, hotărârile (deciziile) ale unei instanțe specializate mai înalte nu pot fi supuse unui recurs de cassare în fața Curții Supreme a Ucrainei. Având în vedere cele de mai sus, recursul de cassare al [reclamantului] ... și documentele închise sunt returnate la apelant.” COMPLAINTĂ Reclamantul se plâng în temeiul articolului 6 1 din Convenție că a fost arbitrar privată de acces la Curtea Supremă a Ucrainei. A fost refuzul Curții Comerciale Superiore de a transmite recursul de cassare al reclamantului și dosarul relevant în fața Curții Supreme, compatibil cu dreptul reclamantului la o instanță, garantat de art. 1 din Convenție?

În special, aceste acțiuni au fost previzibile în temeiul legislației interne relevante și compatibile cu principiul securității juridice?

Communicated on 11 February 2016

FIFTH SECTION

Application no. 42520/10 Neonila Grygoriivna AGEYEVA against Ukraine lodged on 23 June 2010

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Ms Neonila Grygoriivna Ageyeva, is a Ukrainian national who was born in 1939 and lives in Lugansk. The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. On 18 December 2008 the Lugansk Regional Commercial Court ordered liquidation of company L.A.P. in the course of bankruptcy proceedings. On 31 March 2009 the applicant, one of L.A.P.’s creditors, lodged an appeal against this decision. On 2 April 2009 the Lugansk Commercial Court of Appeal (“the Court of Appeal”) refused to consider this appeal as lodged out of time. On 22 September 2009 the Lugansk Commercial Court of Appeal reviewed the decision of 18 December 2008 on appeals lodged by other L.A.P.’s creditors and upheld it.

In the meantime, on 13 April 2009, the applicant had lodged a cassation appeal against the decision of 18 December 2008 with the Higher Commercial Court of Ukraine (“The Higher Court”). Having initially accepted this appeal for consideration, on 3 March 2010 the Higher Court discontinued it on the grounds that the applicant had not challenged the ruling of 22 September 2009 in which the Court of Appeal had upheld the decision of 18 December 2008. The Higher Court noted that the applicant could appeal against the ruling of 22 September 2009 if she so wished. On 22 March 2010 the applicant lodged a cassation appeal against the ruling of the Higher Commercial Court of Ukraine of 3 March 2010. Relying on Article 111-16 of the Code of Commercial Procedure of Ukraine, the applicant lodged the cassation appeal and accompanying documents with the Higher Court, intending for them to be transferred to the Supreme Court for consideration.

On 5 May 2010 the applicant’s submissions were returned to her with a covering letter signed by the head of the bankruptcy proceedings department of the Higher Court’s Registry. The relevant parts of the letter read: “In its ruling of 11 March 2010 the Constitutional Court of Ukraine ... held that the constitutional status of the Supreme Court of Ukraine was such that... it had no authority to act as a court of cassation in respect of decisions of the higher specialised courts… Accordingly, the rulings (decisions) of a higher specialised court may not be subject to a cassation appeal before the Supreme Court of Ukraine. In view of the above, the cassation appeal of [the applicant] ... and the enclosed documents are being returned to the appellant.” COMPLAINT The applicant complains under Article 6 § 1 of the Convention that she has been arbitrarily deprived of access to the Supreme Court of Ukraine.

QUESTIONS TO THE PARTIES

Was the Higher Commercial Court’s refusal to forward the applicant’s cassation appeal and the relevant case file to the Supreme Court compatible with the applicant’s right to a court, guaranteed by Article 6 § 1 of the Convention? In particular, were those actions foreseeable under the relevant domestic legislation and compatible with the legal certainty principle?