VOINEA v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
VOINEA v. ROMANIA (CtEDO, 2016)
Ștefan VOINEA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 31 mai 2016 în calitate de comitet compus din: Krzysztof Wojtyczek, președinte, Iulia Motoc, Gabriele Kucsko-Stadlmayer, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 8 noiembrie 2008, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamanții, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamanții, dna Andreea Voinea și dl Ștefan Voinea, sunt resortisanți români, care s-au născut în 1998 și respectiv în 1999 și trăiesc în Constanța. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către mama lor, dna Adriana Cioroianu. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, a Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 7 octombrie 2002, Curtea de District Constanța a obligat tatăl reclamantului, L.V., să le plătească sprijinul pentru copii în valoare de 33% din salariul său lunar. Această hotărâre a devenit finală la 28 martie 2003, când apelul lui L.V. asupra punctelor de drept (recursuri ) a fost respins de Curtea de Constanța County. La 23 martie 2007 L.V. a solicitat instanțelor să clarifice dispozițiile operaționale ale hotărârii din 7 octombrie 2002. La 1 octombrie 2007, Curtea de district Constanța a permis cererea și a hotărât că orice venit neregulat suplimentar la salariul de bază lunar (cum ar fi per diem primit de L.V. În timpul călătoriei sale în calitate de marinar) nu trebuia să fie inclus în salariul lunar în scopul calculului sprijinului pentru copii. Mama reclamanților, acționând ca reprezentant juridic, a depus mai multe plângeri penale împotriva L.V. acuzând-l de a-și părăsi copiii prin nu plătirea corectă a sprijinului pentru copii. Ea a susținut că toate veniturile suplimentare ale L.V. Ar fi trebuit să fie luată în considerare pentru calcularea sprijinului pentru copii. De asemenea, ea a afirmat că suma de 130 euro (EUR) că L.V. a plătit pentru fiecare copil este prea scăzută în comparație cu venitul său lunar real. La 25 septembrie 2007, biroul procurorului a atașat Curtea Constanța a hotărât să nu impune acuzații împotriva L.V. Decizia a fost bazată pe rapoarte de experți și dovada plății sprijinului pentru copii pentru ambii copii. În urma unor plângeri penale similare depuse de mama reclamanților au fost respinse cu efect final de Curtea de District Constanța la 8 aprilie 2010 și 31 ianuarie 2012. Curtea a considerat de fiecare dată că L.V. își îndeplinea obligația de a plăti sprijinul pentru copii, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea din 7 octombrie 2002 și a clarificat în continuare la 1 octombrie 2007. Legea internă relevantă privind executarea hotărârilor finale, și anume fragmentele Codului de procedură civilă și ale Legii nr. 188/2000 privind competențele și funcțiile judecătorilor, în vigoare la momentul evenimentelor din cauza actuală, este rezumat în hotărârea Curții în cazul Topciov c. România (dec.), nr. 17369/02, 15 iunie 2006). Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 din Convenție și în principiu în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că hotărârea din 7 octombrie 2002 nu a fost pe deplin aplicată. Reclamanții au susținut că hotărârea în favoarea lor nu a fost pe deplin pusă în aplicare, care se bazează pe art. 6 din Convenție și, în principiu, pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care a citit după cum urmează în părțile relevante: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de bunurile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 12. Guvernul a contestat aceste acuzații și a susținut că hotărârea din 7 octombrie 2002 a fost pe deplin executată. 13. În evaluarea circumstanțelor prezentului caz, Curtea constată că afirmația reclamanților privind neexecuția hotărârii emise la 7 octombrie 2002 de Curtea de District Constanța a fost deja analizată de procurori și de instanțe interne. În special, în hotărârile sale finale din 8 aprilie 2010 și 31 ianuarie 2012, Curtea de District Constanța a considerat că L.V. a executat pe deplin hotărârea în cauză, deoarece a fost clarificată la 1 octombrie 2007. Având în vedere tot materialul dinaintea acesteia, Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluziile instanței interne în acest caz (a se vedea Ghița v. România , nr. 41304/04, § 15, 31 mai 2011). 14. Rezultă că reclamațiile reclamanților sunt vădit nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 23 iunie 2016. Fatoș Aracı Krzysztof Wojtyczek Președintele de secretar adjunct