BERENT AND OTHERS v. TURKEY

Comunicat la 8 noiembrie 2017 SECȚIUNE Cererea nr. 33461/09 Refii Samim BERENT și alții împotriva Turciei depusă la 15 iunie 2009 DECLARAREA FACTELOR O listă a reclamanților este prezentată în apendice. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl Tekin Akıllıoğlu, avocat practicant la Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant este președintele două societăți, indicat ca reclamantul al doilea și al treilea. Toți cei trei au deținut împreună o anumită sumă de acțiuni în Pamukbank T.A.Ș. (denumit în continuare „Pamukbank”). La momentul respectiv, 99% din acțiunile băncii au fost deținute de Grupul Çakurova, care a fost principala acționară a numeroase alte societăți. Prin decizia din 18 iunie 2002 (nr. 742), Regulamentul bancar și Consiliul de Supraveghere (Bancalar Düzenleme ve Deneleme Kurulu - denumită în continuare „Consiliu”) a revocat licența Pamukbank de a desfășura activități bancare în conformitate cu art. 14 §§ 3 și 4 din Legea privind activitățile bancare (Legea nr. 4389). De asemenea, a hotărât să transfere gestionarea și controlul băncii la Fondul de asigurare a depozitelor de economii ( Tassarruf Mevduatı Sigorta Fonu (denumit în continuare „fondul”). La 19 iunie 2002, Fondul a preluat deținerea tuturor acțiunilor de Pamukbank în conformitate cu art. 14 § 5 din Legea nr. 4389. După preluarea de către stat a Pamukbank, Grupul Çukurova a introdus o procedură de anulare și a solicitat suspendarea executării deciziei Consiliului de a transfera banca la fond. La 19 septembrie 2002, Curtea Supremă de Administrație a respins cererea. După evaluarea obiecției Grupului față de această decizie, la 22 Noiembrie 2002 Camerele administrative comune ale Curții Supreme de Administrație au acordat solicitarea Grupului de ședere a executării. Acesta a constatat că procedura înainte de transfer nu a fost efectuată în conformitate cu art. 4 provizoriu din Legea nr. 4389, în conformitate cu care, înainte de transferul băncilor cu capital insuficient, Regulamentul bancar și Agenția de Supraveghere ( Bancalar Düzenleme ve Denetleme Kurumu - denumită în continuare „agenția” a trebuit să le furnizeze informații și timp pentru a lua măsuri suplimentare pentru a le realiza restructurarea și recapitalizarea. Curtea înaltă a remarcat că decizia Consiliului de a transfera Pamukbank la Fond nu este legală, deoarece autoritățile nu au avut niciun recurs la niciuna dintre măsurile menționate în secțiunea 4 din Legea nr. 4389 înainte de a adopta decizia. La 31 ianuarie 2003, Grupul Çukurova a semnat un protocol cu Agenția și Fondul. În conformitate cu acest protocol, Grupul își retrage cazul în fața Curții Supreme de Administrație privind anularea transferului Pamukbank la Fond și nu va prezenta nici o nouă procedură împotriva actelor Fondului și a Agenției. Acesta ar lua în continuare responsabilitatea de a plăti compensații către terți, ceea ce ar apărea în cazul în care cazurile aduse de aceste terțe părți au fost acceptate de Curtea Supremă de Administrație. În schimb, Fondul ar vinde acțiunile anumitor societăți valoroase, transferate la aceasta ca parte a activelor Pamukbank, înapoi la Grup pentru sumele indicate în protocol. Aceste companii au inclus Turkcell, cel mai mare furnizor de servicii de telecomunicații și tehnologii din Turcia, și Yapı Kredi Bankası, una dintre cele cinci bănci cele mai mari la momentul respectiv. 10. În urma protocolului, la o dată neespecificată Curtea administrativă Supremă a constatat că nu este necesar să se pronunțe o hotărâre, deoarece Grupul și-a retras cazul. 11. Ulterior, la 3 februarie 2003, Consiliul a adoptat o decizie de a relua executarea transferului Pamukbank la Fond. La 11 noiembrie 2002, reclamanții au introdus o procedură împotriva Fondului și a Agenției, cerând șederea executării și anulării deciziilor referitoare la transferul Pamukbank către Fond și preluarea tuturor acțiunilor sale. Acestea au susținut că deciziile încurcate nu sunt conforme cu legea și că nu au luat în considerare drepturile acționarilor mici, care nu au fost incluse în procedura înainte de preluarea băncii și se bazase pe informațiile furnizate de agenție. 13. La 17 aprilie 2003, Curtea Administrativă Supremă a respins cererea reclamanților de suspendare a executării. După evaluarea hotărârilor impușite, Curtea a indicat că au fost luate în conformitate cu art. 14 §§ 3 și 4 din Legea nr. 4389. 14. La 27 iunie 2003, Camerele Administrative comune ale Curții Administrative Supreme au respins opoziția reclamanților la această decizie. 15. La 9 noiembrie 2004, după decizia Consiliului, Pamukbank s-a unit cu Halkbank, o bancă de stat. 16. Între timp, în răspunsul la cererea reclamanților cu privire la faptul că drepturile lor în calitate de acționari mici ar fi luate în considerare în cadrul fuziunii, atât agenția, cât și Fondul au informat reclamanții că drepturile lor în calitate de acționari au încetat să existe prin transferul Pamukbank la Fond și că nu au avut niciun drept executiv în absența unei decizii judiciare în acest sens. 17. La 18 mai 2005, Curtea Supremă de Administrație a respins cazul reclamanților. Curtea a constatat că transferul băncii la Fond a fost în conformitate cu art. 14 §§ 3 și 4 din Legea nr. 4389, ținând seama de nerespectarea situației băncii în timpul perioadei de șapte ani în care a fost sub inspecția autorităților de stat. 18. La 26 iunie 2008, Camerele administrative comune ale Curții Supreme de Administrație au susținut această hotărâre. 19. La 15 aprilie 2010, instanța înaltă a respins cererea de rectificare a reclamanților. Legea internă relevantă 20. O descriere a dreptului intern relevant poate fi găsită în hotărârile Reisner c. Turcia (n. 46815/09, 21 iulie 2015), și Yașar Holding A. Ș. c. Turcia (merits) (nr. 48642/07, 4 aprilie 2017). COMPLAINT 21. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că au fost ilicit deținuți din proprietate și nu au primit nicio compensație pentru pierderea lor. Acestea susțin că cauza lor a fost respinsă ca urmare a modificării abordării Curții Supreme de Administrație în urma protocolului semnat între principalii acționari și autoritățile de stat, la care nu erau părți și care a făcut imposibilă executarea unei hotărâri care constată că transferul băncii este ilegal. În acest sens, reclamanții indică faptul că respectivul protocol se referă nu numai la transferul Pamukbank, ci și la vânzarea anumitor societăți importante înapoi la grupul Çukurova și, prin urmare, a făcut parte dintr-o tranzacție mai mare între părțile sale, care nu ar fi trebuit să-și afecteze drepturile în calitate de acționari mici ai băncii. Acestea susțin în cele din urmă că nu pot solicita compensații de la acționarii principali, în sensul că protocolul a indicat clar că Grupul Çukurova va recupera pierderile terțelor numai după o decizie judiciară care își va accepta cererile de anulare a transferului băncii. Reclamanții au fost privați de posesele lor în interesul public și în conformitate cu condițiile prevăzute de lege, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1? În special, această privație impune reclamanților o sarcină individuală excesivă (a se vedea Immobiliare Saffi v. Italia, [GC], nr. 22774/93, § 59, CEDH 1999-V)? Apendicele Refii Samim Berent, născut în 1944 Polmak Makine İmalat A. Ș. Polmak Sondaj Sanayi A. Ș.

Communicated on 8 November 2017

SECOND SECTION

Application no. 33461/09

Refii Samim BERENT and others

against Turkey

lodged on 15 June 2009

STATEMENT OF FACTS

1.

A list of the applicants is set out in the appendix. They are represented before the Court by Mr Tekin Akıllıoğlu, a lawyer practicing in Ankara.

A.

The circumstances of the case

2.

The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.

3.

The first applicant is the president of two companies, indicated as the second and third applicants. All three of them together held a certain amount of shares in Pamukbank T.A.Ș. (hereinafter “Pamukbank”). At the time, 99% of the bank’s shares were held by the Çukurova Group, which was the main shareholder of numerous other companies.

4.

By a decision dated 18 June 2002 (no. 742), the Banking Regulation and Supervision Board

(Bankalar Düzenleme ve Denetleme Kurulu

- hereinafter “the Board”) revoked Pamukbank’s licence to conduct banking activities pursuant to sections 14 §§ 3 and 4 of the Banking Activities Act (Law no. 4389). It also decided to transfer the bank’s management and control to the Savings Deposit Insurance Fund (

Tassarruf Mevduatı Sigorta Fonu

‑

hereinafter “the Fund”).

5.

On 19 June 2002 the Fund took over the possession of all shares of Pamukbank in line with section 14 § 5 of Law no. 4389.

1.

Proceedings brought by the Çukurova Group

6.

Following Pamukbank’s takeover by the State, the Çukurova Group brought annulment proceedings and requested the stay of execution of the Board’s decision to transfer the bank to the Fund.

7.

On 19 September 2002 the Supreme Administrative Court rejected the request.

8.

After assessing the Group’s objection to that decision, on 22

November 2002 the Joint Administrative Chambers of the Supreme Administrative Court granted the Group’s request for the stay of execution. It found that the procedure before the transfer had not been conducted in compliance with provisional section 4 of Law no. 4389, according to which, before transferring banks with insufficient capital, the Banking Regulation and Supervision Agency (

Bankalar Düzenleme ve Denetleme Kurumu

- hereinafter “the Agency”) had to provide them with information and time to take additional measures in order for them to achieve restructuring and recapitalisation. The high court noted that the Board’s decision to transfer Pamukbank to the Fund was not lawful as the authorities had not had recourse to any of the measures indicated in section 4 of Law no.

4389 before adopting the decision.

9.

On 31 January 2003 the Çukurova Group signed a protocol with the Agency and the Fund. According to that protocol, the Group would withdraw its case before the Supreme Administrative Court concerning the annulment of Pamukbank’s transfer to the Fund and would not bring any further proceedings against the acts of the Fund and the Agency. It would further take on the liability to pay compensation to third parties, which would arise if the cases brought by those third parties were accepted by the Supreme Administrative Court. In return, the Fund would sell the shares of certain valuable companies, transferred to it as part of Pamukbank’s assets, back to the Group for the amounts indicated in the protocol. Those companies included Turkcell, the biggest telecommunication and technology services provider in Turkey, and Yapı Kredi Bankası, one of the five biggest banks at the time.

10.

Following the protocol, on an unspecified date the Supreme Administrative Court found it not necessary to render a judgment as the Group had withdrawn its case.

11.

Subsequently, on 3 February 2003 the Board adopted a decision to resume the execution of Pamukbank’s transfer to the Fund.

2.

Proceeding brought by the applicants

12.

On 11 November 2002 the applicants brought proceedings against the Fund and the Agency, requesting the stay of execution and annulment of the decisions pertaining to Pamukbank’s transfer to the Fund and the latter’s takeover of all its shares. They argued that the impugned decisions were not in line with the law and that they failed to take into account the rights of the small shareholders, who had not been included in the procedure before the takeover of the bank and had relied on the information provided by the Agency.

13.

On 17 April 2003 the Supreme Administrative Court rejected the applicants’ request for the stay of execution. After assessing the impugned decisions, the court indicated that they had been taken in line with section

14 §§ 3 and 4 of Law no. 4389.

14.

On 27 June 2003 the Joint Administrative Chambers of the Supreme Administrative Court rejected the applicants’ objection to that decision.

15.

On 9 November 2004, following a decision of the Board, Pamukbank merged with Halkbank, a State bank.

16.

In the meantime, in response to the applicants’ query about whether their rights as small shareholders would be taken into account in the merger, both the Agency and the Fund informed the applicants that their rights as shareholders had ceased to exist by Pamukbank’s transfer to the Fund and that they did not have any enforceable rights in the absence of a judicial decision to that effect.

17.

On 18 May 2005 the Supreme Administrative Court dismissed the applicants’ case. The court found that the bank’s transfer to the Fund was in line with section 14 §§ 3 and 4 of Law no. 4389, taking account of the bank’s failure to improve its situation during the seven-year period when it was under the inspection of the State authorities.

18.

On 26 June 2008 the Joint Administrative Chambers of the Supreme Administrative Court upheld that judgment.

19.

On 15 April 2010 the high court rejected the applicants’ request for rectification.

B.

Relevant domestic law

20.

A description of the relevant domestic law may be found in the judgments of

Reisner v. Turkey

(no. 46815/09, 21 July 2015), and

Yașar

Holding A.Ș. v. Turkey

(merits) (no. 48642/07, 4 April 2017).

COMPLAINT

21.

The applicants complain under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that they were unlawfully deprived of their property and did not receive any compensation for their loss. They argue that their case was dismissed as a result of the change in the Supreme Administrative Court’s approach following the protocol signed between the main shareholders and the State authorities, to which they were not a party and which made it impossible to execute a judgment finding the bank’s transfer unlawful. In that connection, the applicants indicate that the said protocol concerned not only the transfer of Pamukbank but also the sale of certain important companies back to the Çukurova Group, and accordingly was part of a bigger transaction between its parties which should not have affected their rights as small shareholders of the bank. They finally maintain that they could not claim compensation from the main shareholders either, in that the protocol clearly indicated that the Çukurova Group would recover third parties’ losses only upon a judicial decision accepting their requests for the annulment of the bank’s transfer.

QUESTIONS TO THE PARTIES

Have the applicants been deprived of their possessions in the public interest, and in accordance with the conditions provided for by law, within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1?

In particular, did that deprivation impose an excessive individual burden on the applicants (see Immobiliare Saffi v. Italy, [GC], no. 22774/93, §

59, ECHR 1999-V)?

Appendix

Refii Samim Berent, born in 1944

Polmak Makine İmalat A.Ș.

Polmak Sondaj Sanayi A.Ș.