Reisner împotriva Turciei

SEGUNDA SECȚIUNE Cerere nr. 46815/09 Michael RESNER împotriva Turciei depusă la 18 august 2009 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Michael Reisner, este un național german, născut în 1961 și locuiește în Schrobenhausen. El este reprezentat în fața Curții de către dna J. Ertürk, avocat care practică în Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: reclamantul a fost unul dintre acționarii Demirbank, care a fost identificat ca a cincea bancă privată mai mare din Turcia în 1999. Deținea șase sute cincizeci de certificate germane, achiziționate pe piața stocurilor.

Prin o decizie din 6 decembrie 2000 (n. 123), de regulamentul bancar și de consiliu de supraveghere ( Bancalar Düzenleme ve Denetleme Kurulu (denumit în continuare „Consiliu”) a hotărât să transfere gestionarea și controlul Demirbank către Fondul de asigurare a depozitelor de economii (Tassaruf Mevduatı Sigorta Fonu – denumită în continuare „fondul” în conformitate cu art. 14 § 3 din Legea bancară nr. 4389. Consiliul, care constituie organismul decizional al agenției de reglementare și supraveghere bancară (Bancar Düzenleme ve Denetleme Kurumu - denumită în continuare „agenție” (denumită în continuare „agenția”), au considerat că activele Demirbank nu erau suficiente pentru a-și acoperi datoriile și că continuarea activităților sale ar amenința securitatea și stabilitatea sistemului financiar.

În consecință, Demirbank a decis că gestionarea și controlul și privilegiile acționarilor săi, cu excepția dividendelor, ar fi transferat fondului. Fondul a confiscat, de asemenea, toate proprietățile aparținând Demirbank. La 31 ianuarie 2001, toate acțiunile băncii au fost eliminate din contul său la Bursa de Valori din Istanbul (Istanbul Menkul Kıymetler Borsası - denumită în continuare „Borsa de Valori”) și au fost transferate la contul Fondului. La 20 septembrie 2001, Fondul a încheiat un acord cu HSBC și a vândut Demirbank la aceasta din urmă. Procedura împotriva Agenției pentru compensare În urma transferului Demirbank la Fond, reclamantul a solicitat comisioane și a solicitat compensații.

Consiliul nu a răspuns la cererea sa. Ulterior, la o dată neespecificată în 2002, reclamantul a introdus o procedură de compensare împotriva Agenției în fața Curții Supreme de Administrație. El a susținut că și-a pierdut acțiunile în Demirbank ca urmare a transferului acestuia către Fond și a solicitat anularea respingerii implicite a cererii de compensare a Consiliului. La 24 iunie 2003, Curtea Supremă Administrativă a respins cazul reclamantului. Pe baza unei hotărâri anterioare pe care le-a pronunțat la 3 iunie 2003, Curtea a constatat că preluarea băncii de către Fond a fost în conformitate cu art. 14 § 3 din Legea bancară. La 21 octombrie 2004, camerele administrative comune ale Curții Supreme de Administrație au hotărât să anuleze hotărârea și au indicat că hotărârea anterioară din 3 iunie 2003, care a constituit baza acesteia, a fost anulată mai târziu.

Cererea de rectificare a agenției a fost respinsă la 26 mai 2005. La 20 septembrie 2005, Curtea Supremă de Administrație a susținut că nu era competentă ratione materiae, deoarece cauza reclamantului se referă pur și simplu la respingerea implicită a Consiliului, care ar trebui evaluată de Curtea de Administrație din Ankara. La 30 decembrie 2005, Curtea Administrativă Ankara a respins cazul pentru că a fost scos din timp. Curtea a susținut că reclamantul ar fi trebuit să inițieze proceduri în termen de șase zile începând cu 31 ianuarie 2001, data în care activele Demirbank au fost transferate la contul Fondului la Bolsa de Valori.

Curtea Administrativă Supremă a susținut hotărârea instanței de primă instanță la 12 septembrie 2006. Procedințe împotriva Agenției pentru restituire La 5 noiembrie 2004, după evaluarea unei cauze de către principalii acționari ai Demirbank, Curtea Administrativă Supremă a anulat decizia Consiliului din 6 decembrie 2000 de ordonare a transferului băncii către Fond, întrucât a afirmat că preluarea era ilegală, hotărârea respectivă a devenit finală la 15 decembrie 2005. După aceea, reclamantul a inițiat o altă serie de proceduri administrative. Considerând în principiul integrării, el a susținut că Agenția ar trebui să pună în aplicare hotărârea menționată mai sus a Curții Supreme de Administrație și că drepturile sale în calitate de acționar al Demirbank să fie reintegrate.

La 27 septembrie 2007, după ce a indicat răspunderea administrației de a executa hotărârile care pot fi executate, Curtea Administrativă Ankara a afirmat că executarea hotărârii Curții Supreme de Administrație în cazul instantaneu a fost legal imposibilă, deoarece, după vânzarea la HSBC, Demirbank a fost eliminată din registrul comercial. La 16 martie 2009, Curtea Administrativă Supremă a susținut această hotărâre. Curtea Supremă a indicat că executarea hotărârii din 5 noiembrie 2004 ar putea fi furnizată de returnarea drepturilor de supraveghere și de executiv la acționarii Demirbank și nu a solicitat restituirea acțiunilor reale. Acesta a susținut că, chiar dacă acesta ar fi cazul, hotărârea nu ar putea fi executată deoarece acțiunile Demirbank au încetat să existe ca urmare a pierderii personalității sale juridice în urma fuziunii sale cu HSBC.

Curtea administrativă Supremă a respins cererea de rectificare a hotărârii la 17 septembrie 2009. Procedura împotriva Fondului pentru compensare în urma anulării transferului Demirbank către HSBC Între timp, în urma unei cauze încheiate de unul dintre principalii acționari ai Demirbank, la 21 aprilie 2004, Curtea Administrativă Ankara a constatat că vânzarea băncii la HSBC a fost ilegală și a anulat acest act. Curtea Administrativă Supremă a susținut această hotărâre. La 24 februarie 2006, Curtea Administrativă a respins cererea de rectificare a administrației. Ulterior, la 30 aprilie 2006, reclamantul a solicitat fondului, solicitând compensarea pentru pierderea acțiunilor sale rezultate din vânzarea ilegală a băncii la HSBC.

Fondul a respins această cerere la 15 iunie 2006. Reclamantul a introdus un al treilea set de proceduri împotriva Fondului, cerând compensarea pentru acțiunile sale pierdute pe baza anulării vânzării Demirbank la HSBC. La 15 aprilie 2008, Curtea Administrativă de la Istanbul a respins cazul pentru că a fost scos din timp, indicând că termenul de șase zile de inițiere a procedurii administrative a început la 31 ianuarie 2001, data în care activele Demirbank au fost transferate la contul Fondului la Bolsa de Valori. Hotărârea instanței de primă instanță a fost susținută de Curtea Administrativă Regională de Istanbul la 21 ianuarie 2009. Hotărârea este definitivă în temeiul legislației naționale.

Fără a aduce atingere dreptului agenției de a institui o procedură juridică împotriva persoanelor responsabile, în cazul în care rezultatele supravegherii dezvăluie orice tranzacții care sunt contrare prezentei acte sau deciziilor și legislației adoptate în temeiul prezentei acte sau principiilor și practicilor consuetudinare ale bancare și care ar putea pune în pericol funcționarea sigură a băncii în cauză, agenția avertizează băncii să corecteze tranzacțiile în cauză într-o perioadă de timp specificată de aceasta și să ia măsurile necesare pentru a nu permite tranzacții similare în viitor. În termenele specificate, banca trebuie să ia măsurile necesare de către agenție și să notifice consecințele acțiunilor pe care le-a luat.

În cazul în care măsurile necesare nu sunt luate sau dacă tranzacțiile care periclitează funcționarea sigură a băncii sunt repetate, Consiliul este autorizat, în funcție de natura și semnificația tranzacțiilor în cauză, să ia și să pună în aplicare toate măsurile necesare pentru funcționarea sigură a băncii și pentru protecția deponenților, inclusiv, dar nu limitate la următoarele: (a) să numească noi membri la Consiliu, respingând sau înlocuind toate sau unele dintre membrii consiliului de administrație sau prin creșterea numărului de locuri în acest sens; (b) să restricționeze operațiunile băncii astfel încât să acopere întreaga sa organizație sau numai cele din sumele sale care vor fi considerate necesare sau relațiile sale cu băncile corespondente; (c) pentru a majora prima de asigurare a depozitului plătită de banca sau pentru a cere dispoziții la rata de până la sută la sută pentru depozitele pe care le acceptă.

Remunerările oricărui membru al consiliului de administrație care urmează să fie desemnate la o bancă în conformitate cu prezenta secțiune sunt stabilite de consiliu și plătite de la Fond. (a) În cazul în care agenția, în exclusiva sa discreție, determină faptul că activele unei bănci sunt insuficiente sau sunt pe cale să devină insuficiente, pentru a acoperi datoriile sale în ceea ce privește scadența sau că banca nu respectă reglementările care reglementează lichiditățile, agenția poate solicita băncii să remedieze acest eșec în conformitate cu un plan de acțiune aprobat de sine și, de asemenea, poate, în scopul consolidării lichidităților, acorda băncii o perioadă de timp adecvată și o cere: (aa) să nu investească în active pe termen lung sau fixe; (b) să dispună de active imobilizate, cum ar fi activele imobiliare și activele proprii; și să ia celelalte măsuri care ar putea fi considerate adecvate.

(b) În cazul în care agenția, la discreția sa exclusivă, determină că o bancă este pe cale de a eșua sau că nu îndeplinește nivelul minim de capital necesar pentru menținerea băncii în conformitate cu reglementările aplicabile, agenția poate solicita băncii să remedieze această situație în conformitate cu un plan de restabilire a capitalului aprobat de el însuși, cere băncii să își crească capitalul sau să obțină fonduri calificate ca capital.

De asemenea, Agenția poate, în scopul consolidării capitalului, să o impună; (ba) să nu plătească dividende sau să înceteze plăți suplimentare, cum ar fi plăți onorabile, bonus, prime, sau asistență socială în natură sau în casă, pentru membrii Consiliului de administrație, administratorul general și asistentul managerului general, (bb) să limiteze sau să pună capăt operațiunilor care au cauzat pierderi, (bc) să lichideze activele care au o eficiență scăzută sau care sunt ineficiente și să ia alte măsuri care pot fi considerate adecvate.

o bancă nu a luat măsurile în parte sau în întregime prevăzute la alineatul (2) din prezentul articol, structura financiară a băncii nu poate fi consolidată deși măsurile au fost luate în parte sau în întregime, sau structura financiară a devenit atât de slab încât nu poate fi consolidată chiar dacă aceste măsuri au fost luate sau, (b) o bancă nu poate să își respecte datoriile pe măsură ce acestea scade sau, (c) valoarea datoriilor băncii depășește valoarea activelor, în conformitate cu standardele de evaluare stabilite de Consiliul pentru punerea în aplicare a prezentului articol sau, (d) continuarea activităților sale ar amenința drepturile deponenților și securitatea și stabilitatea sistemului financiar; Consiliul poate transfera administrarea și controlul și privilegiile acționarilor, cu excepția dividendelor, a unei bănci la Fond sau revocă licența băncii pentru a efectua operațiuni bancare și/sau pentru a accepta depozite, cu un vot afirmativ de cel puțin cinci membri ai Consiliului.” art. 138 § 4 din Constituția turcă prevede: „Organitățile de competență executivă și legislativă și autoritățile trebuie să respecte deciziile judecătorești; acestea nu pot, în nici un caz,

modifica deciziile judecătorești sau amâna executarea acestora.” art. 28 § 2 din Codul de procedură administrativă afirmă: „Deciziile și hotărârile în acțiunile de drept administrativ privind o sumă specifică se aplică ... în conformitate cu dispozițiile dreptului obișnuit.” COMPLAINTĂ Reclamantul se plâng în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție că dreptul său de acces la instanță a fost încălcat de interpretarea instanței interne a datei în care termenul legal a început să se execute. El susține în continuare, în temeiul aceluiași articol, că toate cele trei seturi de proceduri au durat o perioadă excesivă de timp.

Într-o scrisoare din 2 aprilie 2010, reclamantul susține, în temeiul articolului 13 din Convenție, că hotărârea Curții Administrative din Ankara în cazul de restituire întâmpinat împotriva Agenției a subliniat că în legislația națională nu există niciun remediu eficace în ceea ce privește cererile de restituire, deoarece instanța nu își reintegrează drepturile și nu-i acordă compensații. 1 la Convenție, reclamantul susține că dreptul său la bucuria pașnică a bunurilor a fost încălcat, deoarece el nu a primit nicio compensație pentru pierderea acțiunilor sale în Demirbank. În acest sens, el susține că a fost privat ilegal de proprietatea sa, în special având în vedere hotărârea Curții Supreme de Administrație din 5 noiembrie 2004, prin care instanța superioră a susținut că preluarea Fondului de Demirbank era ilegală.

Având în vedere faptul că transferul Demirbank la Fondul de asigurare a depozitelor de economii a fost anulat de către instanțe interne, reclamantul, în calitate de acționar al Demirbank, a fost privat de bunurile sale în conformitate cu condițiile prevăzute de lege, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1? În acest caz, această privație impune reclamantului o sarcină individuală excesivă (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italia, [GC], nr. 22774/93, § 59 CEDO 1999-V)? Reclamantul și-a refuzat dreptul de acces la instanță, garantat implicit de art. 6 din convenție, prin interpretarea Curții administrative de la Istanbul a datei de începere a termenului legal în hotărârea sa din 15 aprilie 2008? Părțile sunt invitate să informeze Curtea cu privire la data în care hotărârea Curții Supreme de Administrație din 24 februarie 2006, respingerea cererii de rectificare a hotărârii de anulare a vânzării Demirbank către HSBC, a fost respinsă.

SECOND SECTION

Application no. 46815/09 Michael REISNER against Turkey lodged on 18 August 2009

STATEMENT OF FACTS

The applicant, Mr Michael Reisner, is a German national, who was born in 1961 and lives in Schrobenhausen. He is represented before the Court by Ms J. Ertürk, a lawyer practising in Ankara. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows. The applicant was one of the shareholders of Demirbank, which was identified as the fifth largest private bank in Turkey in 1999. He owned six hundred and fifty German Certificates, purchased through the stock market.

By a decision dated 6 December 2000 (no. 123), the Banking Regulation and Supervision Board ( Bankalar Düzenleme ve Denetleme Kurulu –hereinafter referred to as “the Board”) decided to transfer the management and control of Demirbank to the Savings Deposit Insurance Fund ( Tassarruf Mevduatı Sigorta Fonu – hereinafter referred to as “the Fund”), pursuant to section 14 § 3 of the Banking Law no. 4389. The Board, which constitutes the decision-making body of the Banking Regulation and Supervision Agency ( Bankalar Düzenleme ve Denetleme Kurumu - hereinafter referred to as “the Agency”), held that the assets of Demirbank had been insufficient to cover its liabilities, and that the continuation of its activities would threaten the security and stability of the financial system.

It accordingly decided that Demirbank’s management and control, and the privileges of its shareholders except for dividends, be transferred to the Fund. The Fund also confiscated all properties that belonged to Demirbank. On 31 January 2001 all equities of the bank were removed from its account at the Istanbul Stock Exchange ( Istanbul Menkul Kıymetler Borsası - hereinafter referred to as “the Stock Exchange”) and were transferred to the account of the Fund. On 20 September 2001, the Fund entered into an agreement with HSBC and sold Demirbank to the latter. 1. Proceedings against the Agency for compensation Following the transfer of Demirbank to the Fund, the applicant applied to the Board and claimed compensation.

The Board did not respond to his request. Subsequently, on an unspecified date in 2002, the applicant brought compensation proceedings against the Agency before the Supreme Administrative Court. He argued that he had lost his shares in Demirbank as a result of its transfer to the Fund and requested the annulment of the Board’s implied rejection of his compensation claim. On 24 June 2003 the Supreme Administrative Court dismissed the applicant’s case. On the basis of a previous judgment it had rendered on 3 June 2003, the court found that the takeover of the bank by the Fund had been in accordance with section 14 § 3 of the Banking Law. The applicant lodged an appeal. On 21 October 2004 the Joint Administrative Chambers of the Supreme Administrative Court decided to quash the judgment.

It indicated that the previous judgment dated 3 June 2003, which had constituted the basis of the latter, had been quashed later on. The Agency’s rectification request was rejected on 26 May 2005. On 20 September 2005 the Supreme Administrative Court held that it lacked jurisdiction ratione materiae as the applicant’s case merely concerned an implied rejection of the Board which should be assessed by the Ankara Administrative Court. On 30 December 2005 the Ankara Administrative Court dismissed the case for having been brought out of time. The court held that the applicant should have initiated proceedings within sixty days starting from 31 January 2001, the date when Demirbank’s equities were transferred to the Fund’s account at the Stock Exchange.

The Supreme Administrative Court upheld the first-instance court’s judgment on 12 September 2006. 2. Proceedings against the Agency for restitution On 5 November 2004, after having assessed a case brought by the main shareholders of Demirbank, the Supreme Administrative Court annulled the Board’s decision dated 6 December 2000 ordering the transfer of the bank to the Fund, as it held that the takeover had been illegal. That judgment became final on 15 December 2005. Subsequently, the applicant initiated another set of administrative proceedings. Relying on the restitutio in integrum principle, he claimed that the Agency should enforce the abovementioned judgment of the Supreme Administrative Court and that his rights as a shareholder of Demirbank be reinstated.

On 27 September 2007, after indicating the administration’s liability to execute judgments which are enforceable, the Ankara Administrative Court held that the enforcement of the Supreme Administrative Court judgment in the instant case was legally impossible as, following its sale to HSBC, Demirbank had been struck off the commercial register. On 16 March 2009 the Supreme Administrative Court upheld that judgment. The higher court indicated that the execution of the judgment dated 5 November 2004 could be provided by the return of the supervisory and executive rights back to Demirbank’s shareholders and did not require the restitution of the actual shares. It maintained that even if that was the case, the judgment could not be executed as Demirbank’s shares had ceased to exist as a result of the loss of its legal personality following its merger with HSBC.

The Supreme Administrative Court rejected the applicant’s request for rectification of the judgment on 17 September 2009. 3. Proceedings against the Fund for compensation following the annulment of Demirbank’s transfer to HSBC In the meantime, following a case brought by one of the main shareholders of Demirbank, on 21 April 2004 the Ankara Administrative Court found the bank’s sale to HSBC unlawful and annulled the said act. The Supreme Administrative Court upheld that judgment. On 24 February 2006 it rejected the administration’s request for rectification. Subsequently, on 30 April 2006 the applicant applied to the Fund, requesting compensation for the loss of his shares resulting from the bank’s unlawful sale to HSBC.

The Fund rejected that request on 15 June 2006. The applicant brought a third set of proceedings against the Fund, claiming compensation for his lost shares on the basis of the annulment of Demirbank’s sale to HSBC. On 15 April 2008 the Istanbul Administrative Court dismissed the case for having been brought out of time, indicating that the sixty-day time-limit to initiate administrative proceedings started running on 31 January 2001, the date when Demirbank’s equities were transferred to the Fund’s account at the Stock Exchange. The judgment of the first-instance court was upheld by the Istanbul Regional Administrative Court on 21 January 2009. The decision is final under national law. B. Relevant domestic law Section 14 of the Banking Law no. 4389 reads: “1.

Without prejudice to the Agency’s right to institute legal proceedings against persons liable, if supervision results reveal any transactions that are contrary to this Act or to decisions taken and legislation introduced under this Act or to the principles and customary practices of banking, and that could jeopardise the secure operation of the bank in question, the Agency shall warn the bank to correct the transactions in question within a period of time specified by it and to take such measures as are necessary not to allow similar transactions in the future. The bank must, within the periods specified, take the measures required by the Agency and notify the consequences of actions it has taken.

In the event that the required measures are not taken or that transactions jeopardising the secure operation of the bank are repeated, the Board shall be authorised, depending on the nature and significance of the transactions in question, to take and implement all such measures as are necessary for the secure operation of the bank and for the protection of depositors, including but not limited to the following: (a) to appoint new members to the Board by dismissing or replacing all or some of the members of the board of directors or by increasing the number of seats thereon; (b) to restrict the operations of the bank in such manner as to cover its whole organisation or only those of its branches which will be considered necessary or its relations with correspondent banks, (c) to increase the deposit insurance premium payable by the bank or to require provisions at the rate of up to one hundred percent for deposits it accepts.

Remunerations of any member of board of directors to be appointed to a bank pursuant to the present section shall be determined by the Board and paid from the Fund. 2. (a) If the Agency, in its sole discretion, determines that the assets of a bank are insufficient, or are about to become insufficient, to cover its liabilities in terms of maturity or the bank does not adhere to regulations governing liquidities, the Agency may ask the bank to remedy this failure in accordance with a plan of action approved by itself and may also, for the purpose of strengthening the liquidities, grant an appropriate period of time to the bank and require it: (aa) not to invest in long-term or fixed assets; (ab) to dispose of fixed assets such as real estate and equity holdings; and to take such other measures as may be deemed appropriate.

(b) If the Agency, in its sole discretion, determines that a bank is about to fail or that it fails to meet the minimum level of capital required to be maintained by the bank pursuant to applicable regulations, the Agency may ask the bank to remedy this situation in accordance with a capital restoration plan approved by itself requiring the bank to increase its capital or to obtain funds that qualify as capital. The Agency may also, for the purpose of strengthening the capital require it; (ba) not to pay dividends, or to cease additional payments such as honorary payments, bonus, premiums, or in-kind or in-cash social assistance to the members of the Board of Directors, general manager and assistant general managers, (bb) to limit or end operations which have caused losses, (bc) to liquidate assets which have low efficiency or are inefficient; and to take such other measures as may be deemed to be appropriate.

3. If the Agency in its sole discretion determines that, (a) a bank has not taken the measures in part or in whole stated in paragraph (2) of this Article, the financial structure of the bank cannot be strengthened although the measures have been taken in part or in whole, or the financial structure has become so weak that it could not be strengthened even if those measures were taken, or, (b) a bank cannot honour its liabilities as they fall due or, (c) the value of the liabilities of the bank exceeds the value of the assets, in accordance with the valuation standards determined by the Board for the implementation of this Article or, (d) the continuation of its activities would threaten the rights of depositors and the security and stability of the financial system, the Board may transfer the management and control and privileges of shareholders, except dividends, of a bank to the Fund or revoke the licence of the bank to perform banking operations and/or to accept deposits, with an affirmative vote of at least five Board members.” Article 138 § 4 of the Turkish Constitution provides: “The bodies of executive and legislative power and the authorities must comply with court decisions;

they cannot in any circumstances modify court decisions or defer the enforcement thereof.” Article 28 § 2 of the Code of Administrative Procedure reads: “Decisions and judgments in administrative law actions concerning a specific amount shall be enforced ... in accordance with the provisions of the ordinary law.” COMPLAINTS The applicant complains under Articles 6 and 13 of the Convention that his right of access to court was breached by the domestic courts’ interpretation of the date when the statutory time-limit started running. He further argues under the same Article that all three sets of proceedings lasted for an excessively long period of time.

In a letter dated 2 April 2010, the applicant submits under Article 13 of the Convention that the Ankara Administrative Court’s judgment in the restitution case brought against the Agency pointed out that there was no effective remedy in national law for restitution claims as the court neither reinstated his rights nor awarded him compensation. Relying upon Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, the applicant maintains that his right to peaceful enjoyment of property was violated in that he did not receive any compensation for the loss of his shares in Demirbank. In this respect, he submits that he was unlawfully deprived of his property, in particular having regard to the judgment of the Supreme Administrative Court dated 5 November 2004, by which the higher court held that the Fund’s takeover of Demirbank had been illegal.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Having regard to the fact that the transfer of Demirbank to the Savings Deposit Insurance Fund was annulled by the domestic courts, has the applicant, as a shareholder of Demirbank, been deprived of his possessions in accordance with the conditions provided for by law, within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1? If so, did that deprivation impose an excessive individual burden on the applicant (see Immobiliare Saffi v. Italy, [GC], no. 22774/93, § 59 ECHR 1999-V)?

2. Has the applicant been denied his right of access to court, implicitly guaranteed by Article 6 of the Convention, by the Istanbul Administrative Court’s interpretation of the starting date of the statutory time-limit in its judgment dated 15 April 2008? The parties are requested to inform the Court of the date when the decision of the Supreme Administrative Court dated 24 February 2006, rejecting the request for the rectification of the judgment annulling Demirbank’s sale to HSBC, was rendered public.