Decizia nr. 188/2025 — ÎCCJ — recurs

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Acțiunea disciplinară Prin acțiunea disciplinară înregistrată pe rolul Secției pentru procurori în materie disciplinară sub nr. x/P/2021, Inspecția Judiciară a solicitat aplicarea uneia dintre sancțiunile prevăzute de art. 100 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pârâtului A. – prim-procuror militar adjunct al Parchetului Militar X., pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. j) și m) teza I din același act normativ.

În fapt, Inspecția Judiciară a susținut că pârâtul, în calitate de înlocuitor al purtătorului de cuvânt al Parchetului Militar X., a furnizat către mass-media, în perioada 09.09.-14.09.2020, date/informații din dosarul nr. x/P/2020, care fusese preluat de altă structură de parchet la 03.09.2020, intervenind în direct, la 3 posturi de televiziune, deși comunicarea datelor respective revenea conducătorului unității de parchet pe rolul căreia se afla la acel moment înregistrată cauza, sau unei alte persoane desemnate de acesta (abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004).

De asemenea, s-a mai susținut că, în aceleași circumstanțe, pârâtul procuror a comunicat numele și prenumele subofițerului din cadrul Serviciului de Protecție și Pază care a condus autovehiculul implicat în accidentul din 30.08.2020, cercetat în dosarul nr. x/P/2020 (abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004) și că aceste comunicări publice nu au respectat prevederile Ordinului Procurorului General și ale Ghidului privind relația cu mass-media aprobat prin hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) teza I din Legea nr. 303/2004). II.

Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii atacate cu recurs Prin Încheierea din 17 decembrie 2024 , pronunțată de Secția pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, s-a respins excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. x/b din 15 februarie 2021 din lucrarea de inspecție nr. x, sub aspectul motivului de nulitate referitor la vicierea procesului de repartizare aleatorie a cauzelor, excepție invocată de pârât.

Prin Hotărârea nr. (…) din 14 mai 2025 , pronunțată de Secția pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cu majoritate, s-a admis, în parte, acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A. – prim-procuror militar adjunct al Parchetului Militar X., pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) și m) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar în baza art. 100 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, s-a aplicat pârâtului sancțiunea disciplinară constând în „avertisment”. Totodată, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A., pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată.

A fost exprimată și o opinie separată în sensul respingerii în tot a acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului A. – prim-procuror militar adjunct al Parchetului Militar X., cercetat sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. a), lit. j) și lit. m) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată, ca neîntemeiată. Referitor la situația de fapt, Secția a reținut că, prin Ordinul de zi pe unitate nr. 1 din 06.01.2020 al prim-procurorului militar adjunct al Parchetului Militar X., pârâtul procuror A. a fost desemnat înlocuitor al purtătorului de cuvânt al unității de parchet. La data de 30.08.2020, pe raza județului Argeș, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, unul dintre acestea aparținând Serviciului de Protecție și Pază și care asigura, în acel moment, transportul și protecția Ministrului Transporturilor.

În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto militar, cât și a unor persoane civile, cetățeni străini. În dimineața zilei de 03.09.2020, la Parchetul Militar X. a fost înregistrat dosarul nr. x/P/2020, privind accidentul rutier anterior menționat, repartizat pârâtului procuror A. pentru efectuarea urmăririi penale. Prin Ordonanța nr. x/C/2020 din 03.09.2020, emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus, conform art. 325 C. proc. Pen., preluarea dosarului nr. x/P/2020 al Parchetului Militar X., în vederea efectuării urmăririi penale de către Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În perioada 09.09.2020-14.09.2020, în calitate de înlocuitor al purtătorului de cuvânt al Parchetului Militar X., pârâtul procuror A. a comunicat către mass-media date/informații referitoare la dosarul nr. x/P/2020, ce fusese anterior preluat de unitatea de parchet ierarhic superioară, făcând afirmații privind actele aflate la dosarul cauzei, la conținutul acestora, motivele cuprinse în ordonanța de preluare a dosarului, inclusiv cu privire la identitatea făptuitorului, cadru militar angajat al Serviciului de Protecție și Pază, fără a avea acordul procurorului militar ierarhic superior căruia i se repartizase dosarul în vederea efectuării urmăririi penale (înregistrat la S.P.M. cu nr. y/P/2020).

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, cu majoritate, s-a reținut că, prin transmiterea către mass-media a numelui și prenumelui subofițerului din cadrul Serviciului de Protecție și Pază care a condus autovehiculul implicat în accidentul din data de 30.08.2020, divulgând date cu caracter personal și confidențial din urmărirea penală în curs către persoane care nu erau îndreptățite de a primi astfel de informații, pârâtul procuror nu a respectat caracterul confidențial al unor informații de care a luat cunoștință în exercitarea funcției.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) teza I din Legea nr. 303/2004, cu majoritate, s-a reținut că pârâtul procuror nu a respectat deciziile sau dispozițiile cu caracter administrativ ale conducătorului parchetului, respectiv Ordinul nr. 235/25.08.2014 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind relația dintre Ministerul Public și mass-media, precum și Ghidul privind relația dintre sistemul judiciar din România și mass-media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 482/01.06.2012, cu modificările și completările ulterioare, și Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/17.09.2019.

III. Recursul exercitat împotriva hotărârilor Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii Împotriva încheierii și a hotărârii arătate anterior, pârâtul procuror A. a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, în rejudecare, fie anularea acțiunii disciplinare, fie respingerea acțiunii disciplinare, ca neîntemeiată. Cauza a fost înregistrată la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. x/1/2025. 1. O primă critică invocată prin cererea de recurs se referă la încheierea din 17 decembrie 2024, cu privire la care recurentul susține că Secția pentru procurori în materie disciplinară a respins, în mod greșit, excepția nulității acțiunii disciplinare invocată prin întâmpinare, pentru că, în cauză, repartizarea aleatorie a fost viciată, fiind încălcate dispozițiile art. 73 din Legea nr. 317/2004.

Recurentul invocă excepția de nelegalitate a Ordinului inspectorului-șef nr. 17/2019, respectiv a art. 1 , argumentând că modificarea ordinii de repartizare a lucrărilor de inspecție contravine atât dispozițiilor art. 74 din Regulamentul din 10 decembrie 2018 de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, cât și dispozițiilor art. 73 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii care prevăd care sunt cazurile în care pot fi redistribuite lucrări repartizate aleatoriu inspectorului judiciar. Arată că dispozițiile art. 73 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 indică limitativ cazurile în care se poate modifica ordinea de repartizare a sesizărilor, prin redistribuirea lucrărilor repartizate aleatoriu.

Textul de lege nu indică cum are loc redistribuirea în cazul în care are loc o modificare a ordinii de repartizare, dar simpla modificare a ordinii de repartizare, după o regulă stabilită de inspectorul-șef reprezintă o ingerință personală care nu poate fi caracterizată ca fiind echivalentă cu repartizarea aleatorie ca mijloc de apărare a independenței și imparțialității inspectorilor judiciari. Din interpretarea sistemică a dispozițiilor art. 72 și a art. 73 din Legea nr. 317/2004, recurentul concluzionează că inclusiv redistribuirea se face prin repartizarea aleatorie a dosarelor, iar încălcarea acestui principiu afectează independența și imparțialitatea inspectorului judiciar care a efectuat cercetarea disciplinară în lucrarea nr. x, ceea ce conduce la nulitatea cercetării disciplinare și a acțiunii disciplinare.

Ordinul nr. 17/2019 al inspectorului-șef este un act administrativ care nu poate fi prezumat ca fiind dat în conformitate cu legea întrucât reprezintă un adaos la lege, dispozițiile art. 73 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 enumerând și limitând cazurile în care poate avea loc redistribuirea lucrărilor, iar Ordinul nr. 17/2019 al inspectorului-șef lărgește (depășește) limitele legale, în sensul că adaugă un nou motiv și o nouă modalitate de redistribuire. 2. Un al doilea set de critici ale hotărârii atacate se referă la soluția pronunțată de către Secția pentru procurori în materie disciplinară pe care recurentul o apreciază ca fiind eronată, deoarece faptele reținute în sarcina sa nu reprezintă acte materiale ale abaterilor disciplinare prevăzute de dispozițiile art. 99 lit. a), lit. j) și lit. m) teza I din Legea nr. 303/2004.

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea 303/2004, recurentul apreciază că prin menționarea numelui ofițerului din cadrul Serviciului de Pază și Protecție, pe de o parte, nu s-a adus vreun prejudiciu persoanei în cauză, iar, pe de altă parte, nu a fost prejudiciată în niciun fel activitatea de urmărire penală. Sub aspectul laturii obiective a abaterii disciplinare în discuție, recurentul susține că identitatea făptuitorului nu putea fi considerată confidențială la momentul interviurilor telefonice acordate presei, deoarece acesta fusese filmat și fotografiat de participanții la trafic în urma producerii evenimentului rutier, iar ulterior aceste înregistrări video și imagini au fost postate pe site-ul www.youtube.com.

Recurentul arată că dispozițiile art. 13 alin. (2) din Ordinul Procurorului General nr. 235/2014, precum și cele ale art. 28 alin. (1) din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 197/2019 instituie o excepție de la regula potrivit căreia comunicarea informațiilor se poate realiza numai după ce există suspect în cauză. Astfel, aceste texte infralegale prevăd condițiile în care se pot comunica informații precum „măsurile dispuse în vederea identificării făptuitorilor sau pentru strângerea probelor”, respectiv fapta să prezinte un pericol social ridicat sau să justifice un interes deosebit pentru public, precum și să nu se pericliteze rezultatul anchetei. Aceste condiții se verifică în prezenta cauză, potrivit probelor existente la dosar.

De asemenea, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 28 alin. (4) din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 197/2019, care instituie posibilitatea comunicării numelui și prenumelui „persoanei față de care se desfășoară urmărirea penală”, „dacă faptele pentru care este urmărită penal afectează capacitatea de exercitare a funcției publice, în acord cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2001”. Recurentul consideră că textul citat se referă și la făptuitor. Dacă s-ar fi dorit limitarea acestei comunicări numai la datele de identificare ale suspectului sau inculpatului, s-ar fi reglementat în acest sens, însă textul nu face nicio distincție între calitatea de făptuitor, suspect și inculpat, putând fi vorba despre oricare dintre aceștia.

Condițiile prevăzute de aceste dispoziții sunt întrunite, în opinia recurentului, deoarece conducerea pe sensul opus de mers, pe un drum cu trafic intens, a unui autovehicul aparținând Serviciului de Protecție și Pază, afectează capacitatea de exercitare a funcției publice deținute de subofițerul conducător auto, respectarea regulilor de circulație fiind obligație de serviciu. Recurentul mai arată că, din probele administrate în cauză (în special declarația domnului procuror militar B. ) rezultă că, prin comunicarea către mass-media a numelui făptuitorului nu a fost periclitat rezultatul anchetei. În plus, afirmațiile recurentului din cadrul interviurilor telefonice nu erau de natură a aduce atingere prezumției de nevinovăție.

Dispozițiile art. 14 alin. (1) din Ordinul Procurorului General nr. 235/2014 și cele ale art. 28 alin. (8) din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 197/2019 prevăd în mod explicit posibilitatea comunicării informațiilor referitoare la „audierea persoanelor - indiferent de calitatea acestora”, de asemenea cu condiția de a nu fi afectat mersul anchetei, condiție verificată în prezenta cauză prin probele administrate. Referitor la dezvăluirea unor date din activitatea de urmărire penală, recurentul precizează că nu existau declarații ale unor persoane, că mențiunea prezentării a trei persoane la spital a fost făcută pentru corecta comunicare a încadrării juridice a faptei, iar elementul de extraneitate ce ar fi stat la baza preluării cauzei era o informație deja cunoscută publicului.

În concluzie, recurentul apreciază că, pe baza probelor administrate, rezultă că nu există abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, deoarece nu a divulgat date confidențiale sau alte informații de aceeași natură, toate datele și informațiile comunicate fiind deja cunoscute publicului larg și făcând totodată obiectul interesului public. Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. m) teza I din Legea nr. 303/2004 , recurentul-pârât apreciază că nu se poate reține săvârșirea acestei abateri disciplinare, câtă vreme aspectele relatate făceau obiectul unui interes crescut din partea opiniei publice, dosarul penal viza un accident de circulație în care fusese implicat un demnitar al statului, iar intervențiile pârâtului nu au urmărit decât corecta informare a publicului.

În primul rând, recurentul apreciază că dispozițiile art. 5 alin. (3) din Ordinul Procurorului General nr. 235/2014, care prevăd obligativitatea „acordului scris sau verbal al conducătorului unității de parchet” nu fac distincție între unitatea/unitățile de parchet care au avut în instrumentare dosarul penal și cea la care se află în lucru la momentul solicitării informațiilor. În al doilea rând, recurentul reia apărările anterioare, întemeiate pe dispozițiile art. 13 alin. (2) din Ordinul Procurorului General nr. 235/2014 și cele ale art. 28 alin. (1), (4) și (8) din Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 197/2019, arătând că nu au fost analizate în cuprinsul hotărârii atacate. Recurentul concluzionează că probele administrate în cauză nu confirmă teza că transmiterea informațiilor ar fi periclitat rezultatul anchetei.

În privința laturii subiective a abaterii disciplinare, recurentul apreciază că, din modul exprimare adoptat în relația cu presa, nu se poate reține acceptarea unui rezultat păgubitor în efectuarea actelor de urmărire penală, specific intenției indirecte. În plus, recurentul susține că nu s-a făcut dovada că normele infralegale în materia comunicării publice indicate în hotărârea atacată i-ar fi fost aduse la cunoștință anterior faptelor. În privința urmării imediate a acestei abateri disciplinare, recurentul consideră că hotărârea atacată conține considerente contradictorii: pe de o parte, reține afectarea imaginii justiției, ca sistem și serviciu public; pe de altă parte, la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004, reține că nu s-a adus atingere onoarei sau probității profesionale ori prestigiului justiției.

Revenind la aspectul laturii subiective, recurentul arată că normele infralegale privind relația cu mass-media indicate în hotărârea atacată nu i-au fost aduse la cunoștință în mod oficial prin compartimentele de specialitate ale unităților de parchet unde și-a desfășurat activitatea și nu a utilizat în activitatea sa aceste norme. Așadar, toate comunicările pe care le-a realizat în mass-media au fost anterioare luării la cunoștință de Ordinul Procurorului General nr. 235/2014 și de Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 197/2019, necunoscând conținutul acestor documente la momentul intervențiilor telefonice. Întrucât aceste documente nu se publică în Monitorul Oficial, recurentul consideră că faptul cunoașterii lor trebuie dovedit de titularul acțiunii disciplinare.

Recurentul-pârât precizează că nu a urmărit, nu a prevăzut și nici nu a acceptat deteriorarea încrederii opiniei publice în actul de justiție, în cei care înfăptuiesc actul de justiție sau să aducă vreo atingere prestigiului acesteia. Pentru toate motivele arătate în cererea de recurs, recurentul consideră că, în speță, nu sunt întrunite condițiile pentru reținerea abaterilor disciplinare analizate, nici din punct de vedere al laturii obiective, nici al laturii subiective. IV. Apărările intimatei Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare , prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În ceea ce privește excepția de nelegalitate a Ordinului inspectorului-șef nr. 17/2019 , intimata invocă inadmisibilitatea acesteia în raport de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Consideră că excepția de nelegalitate este supusă condiției existenței unei dependențe între soluția ce urmează a fi dată litigiului pe fond și actul administrativ unilateral vizat de aceasta, or în situația dată această condiție nu este îndeplinită. Actul administrativ a cărui anulare se solicită vizează unele măsuri pentru echilibrarea volumului de muncă al inspectorilor judiciari și nu are nicio legătură cu obiectul acțiunii disciplinare care urmărește stabilirea răspunderii disciplinare a magistratului. Mai mult, actele existente la dosarul cauzei atestă că lucrarea a fost repartizată aleatoriu cu respectarea dispozițiilor legale și regulamentare, iar aspectele invocate nu sunt de natură a atrage sancțiunea nulității acțiunii disciplinare.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004 , republicată , apreciază că în mod judicios s-a reținut în sarcina magistratului săvârșirea acestei abateri disciplinare raportat la faptele imputate acestuia, respectiv nerespectarea de către magistrat a confidențialității lucrărilor cu acest caracter. Criticile recurentului privind faptul că divulgarea numelui persoanei din cadrul Serviciului de Protecție și Pază nu a prejudiciat în niciun mod ancheta penală și nici persoana în cauză nu pot fi reținute de vreme ce existența acestei abateri disciplinare nu este condiționată de producerea unei urmări imediate, fiind o abatere de pericol. Sub aspectul clarificării situației de fapt, în raport cu dispozițiile art. 12 lit. d) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public și la cele art. 285 alin. (2) C. proc.

pen., dar și la conținutul abaterii disciplinare reținute în sarcina recurentului, susținerile acestuia cu privire la excepțiile instituite de Ordinul nr. 235/2014 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de Hotărârea nr. 197/2019 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu pot fi reținute ca și cauză justificativă pentru acțiunile acestuia. Relevantă în cauză este împrejurarea că, deși cauza era instrumentată de către o altă structură de parchet începând cu 03 septembrie 2020 (în aceeași zi în care magistratul a primit dosarul), acesta a făcut afirmații privind actele de urmărire penală efectuate în cauză (audierea/neaudierea martorilor, părților), privind conținutul actelor aflate la dosarul cauzei (proces-verbal de prezentare la fața locului și procesul-verbal de prezentare la unitatea spitalicească), motivele pentru care s-a dispus preluarea dosarului, inclusiv date privind identitatea făptuitorului.

Comunicarea unor informații privitoare la ancheta penală vizează nu doar măsurile dispuse, ci și acte ce nu au fost efectuate în cauză, astfel că nu pot fi reținute susținerile recurentului în sensul că nu a divulgat informații esențiale întrucât acestea nu existau. Decizia magistratului procuror de a comunica public aspecte legate de ancheta penală nu poate fi justificată de interesul public de vreme ce dosarul nu mai era în instrumentarea acestuia, astfel că nu exista niciun temei legal pentru a fi comunicate date considerate de magistrat ca fiind de interes public în condițiile în care acesta nu avea nicio obligație cu privire la comunicarea publică vizând acest dosar.

Contrar susținerilor recurentului, identitatea făptuitorului are caracter confidențial, iar împrejurarea că acesta a fost filmat și fotografiat de participanții la trafic nu îl exonera de obligația de a respecta confidențialitatea informațiilor cu privire la datele personale, în condițiile în care Legea nr. 544/2001 exceptează de la comunicare aceste informații. Nici susținerea potrivit căreia datele au fost comunicate nu doar în virtutea interesului public, ci și în baza dispozițiilor legale/infralegale care reglementează activitatea de comunicare publică a parchetelor nu poate fi reținută de vreme ce dosarul nu se mai afla în instrumentarea unității de parchet din care acesta făcea parte, iar magistratul nu poate invoca propria turpitudine pentru a justifica nerespectarea dispozițiilor legale/regulamentare.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzuta de art. 99 lit. m) teza I din Legea nr. 303/2004, republicată , intimata apreciază că în mod judicios s-a reținut în sarcina magistratului săvârșirea acestei abateri disciplinare raportat la faptele imputate acestuia, respectiv că a comunicat date din dosarul penal care a fost preluat de altă structură de parchet la 03 septembrie 2020, în condițiile în care nu avea acordul, scris sau verbal, al procurorului de caz sau al conducătorului unității de parchet pe rolul căruia se afla înregistrat dosarul și în condițiile în care la momentul furnizării informațiilor nu exista suspect în cauză.

Având în vedere argumentele recurentului în sensul că a comunicat date din dosarul penal întrucât dispozițiile art. 5 alin. (3) din Ordinul nr. 235/2014 nu fac distincție între unitatea/unitățile de parchet care au avut în instrumentare dosarul respectiv, apreciază că scopul acestui ordin a fost acela de a se realiza comunicarea informațiilor dintr-un dosar penal doar cu acordul procurorului de caz sau al conducătorului unității de parchet pe rolul căruia se afla înregistrat dosarul, aceștia fiind singurii în măsură să aprecieze daca prin comunicarea acestor date s-ar periclita rezultatul anchetei penale. De vreme ce dispozițiile Ordinului nr. 235/2014 sunt lipsite de echivoc, nu se poate reține interpretarea recurentului, pur subiectivă, în sensul că dispozițiile nu fac distincție între unitatea de parchet la care a fost dosarul și cea la care aceasta se află în prezent.

Contrar susținerilor recurentului, acesta a furnizat numeroase detalii referitoare la dosar, inclusiv date personale ale persoanei care a condus autovehiculul implicat în accident, informații exceptate de la liberul acces al publicului, deși acesta nu avea atribuții legale de a realiza comunicarea unor informații oficiale în situația dată. Mai mult, legea nu stabilește ca și condiție pentru existența abaterii disciplinare producerea unui rezultat (de ex. periclitarea rezultatului anchetei), abaterea disciplinară fiind una de pericol, astfel că simpla realizare a acțiunii/inacțiunii determină realizarea conținutului constitutiv al abaterii disciplinare.

Nu poate fi reținută susținerea magistratului în sensul că acesta nu avea cunoștință de Ordinul nr. 235/2014, în condițiile în care acesta avea calitatea de înlocuitor al procurorului responsabil cu comunicarea publică în cadrul Parchetului Militar X., calitate în virtutea căreia îi revenea obligația să cunoască dispozițiile legale/infralegale în materia comunicării informațiilor de interes public.

Mai mult, se constată că argumentele recurentului în sensul că nu a avut cunoștință de prevederile Ordinului nr. 235/2014 nu pot fi reținute în contextul notei explicative date de acesta procurorului general al Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, prin care a recunoscut că informațiile comunicate au fost de interes public în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001, ale Ordinului nr. 235/2014, ale Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019 și ale Deciziei nr. 37 din 07 decembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Intimata susține că magistratul a avut cunoștință de dispozițiile legale aplicabile în materia comunicării informațiilor de interes public, iar aprecierea acestuia în sensul că datele transmise către mass-media erau informații de interes public nu este de natură a-l exonera de răspundere disciplinară, fiind o interpretare proprie contrară prevederilor legale și regulamentare al căror conținut este lipsit de echivoc. În concluzie, apreciază că motivele invocate de către recurent sunt nefondate și că hotărârea atacată este legală întrucât cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind dată cu respectarea și aplicarea corectă a normelor de drept material și procesual.

V. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători: Analizând hotărârea atacată prin prisma actelor dosarului, criticilor formulate de recurent, apărărilor intimatei, precum și a reglementărilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. 1. Excepția de nelegalitate a art. 1 din Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 17/2019 Art. 1 din Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 17/2019 prevede că „Ordinea de repartizare se modifică în cazul în care inspectorului judiciar i-a fost repartizată anterior o lucrare de inspecție ca urmare a redistribuirii sau a modificării ordinii de repartizare corespunzătoare, determinată de existența unei stări de incompatibilitate, lucrarea de inspecție urmând să fie repartizată inspectorului judiciar a cărui lucrare a fost redistribuită ori s-a aflat în stare de incompatibilitate”.

Ordinul anterior menționat a fost emis de inspectorul-șef pentru echilibrarea volumului de muncă al inspectorilor judiciari, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 69 alin. (1) lit. a 1 ) și lit. d) din Legea nr. 317/2004 și în aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și lit. g) din Ordinul nr. 134/2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare. 1.1.

În ceea ce privește admisibilitatea excepției de nelegalitate , dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stipulează că „Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate”, în timp ce alin. (4) al aceluiași articol prevede că „Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepției de nelegalitate.” De asemenea, prin Decizia nr. 36/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a stabilit că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 permit invocarea excepției de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, direct în recurs.

Prin urmare, un prim aspect ce trebuie lămurit în cadrul analizei admisibilității excepției de nelegalitate este caracterul de act administrativ cu caracter individual sau normativ al ordinului în discuție. În acest sens, sunt relevante criteriile de diferențiere între cele două categorii de acte administrative menționate la par. 46 și 48-49 din Decizia nr. 12/2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

„Așadar, diferența între cele două categorii fundamentale de acte administrative analizate se face, în primul rând, în funcție de determinabilitatea persoanelor cărora li se aplică actul administrativ; numărul concret al persoanelor cărora li se aplică un act cu caracter normativ, respectiv individual este irelevant, criteriul de distincție nefiind unul cantitativ, ci unul calitativ.”; „(…) în procesul de încadrare a unui act administrativ în una dintre cele două categorii (…), esențiale sunt efectele juridice pe care le produce, natura măsurilor dispuse, iar nu forma sau denumirea; actele administrative cu caracter normativ conțin dispoziții cu caracter general, având aplicabilitate într-un număr nedefinit de situații, astfel că produc efecte juridice erga omnes față de un număr nedefinit de persoane, în timp ce actele administrative cu caracter individual urmăresc realizarea unor raporturi juridice într-o situație strict determinată și produc efecte fie față de o singură persoană, fie față de un număr determinat sau determinabil de persoane.

Pe de altă parte, actul cu caracter normativ are un obiect stabilit inițial, fără a lua în considerare destinatarii, norma fiind destinată unui anumit câmp de aplicare, în timp ce în cazul actului individual acesta nu poate fi conceput în lipsa destinatarului său identificat de la început, astfel că acest destinatar dobândește o situație particulară.” Aplicând aceste considerații în prezenta cauză, Înalta Curte apreciază că Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 17/2019 poate fi considerat un act administrativ cu caracter individual întrucât produce efecte în operațiunea de repartizare aleatorie a lucrărilor față de un număr determinabil de persoane, respectiv inspectorii judiciari.

În al doilea rând, intimata contestă îndeplinirea condiției ca de actul administrativ cu caracter individual să depindă soluționarea litigiului pe fond, prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât ordinul atacat vizează procedura repartizării sesizării disciplinare și nu are nicio legătură cu obiectul acțiunii disciplinare. Înalta Curte reține că noțiunea de „soluționarea litigiului pe fond” trebuie să primească o interpretare extensivă, incluzând nu numai problemele de drept material, ci și pe cele de drept procesual, condiția esențială fiind aceea ca de rezolvarea acestora să depindă soluționarea pe fond a cauzei.

Or, legalitatea actului administrativ care a stat la baza repartizării aleatorii a sesizării disciplinare este de natură să influențeze modul de soluționare pe fond a acțiunii disciplinare, fiind evident că, în cazul în care s-ar constata că excepția de nulitate invocată de pârât este întemeiată, soluția care s-ar impune ar fi anularea acțiunii, ce ar face inutilă cercetarea fondului. Prin urmare, excepția de nelegalitate invocată de recurent este admisibilă. 1.2.

Cercetând pe fond criticile invocate de recurent pe calea excepției de nelegalitate, Înalta Curte constată că legalitatea art. 1 din Ordinul inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 17/2019 este contestată cu argumentul că ar contraveni dispozițiilor art. 73 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 și ale art. 74 din Ordinul nr. 134/2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, întrucât adaugă la lege un nou motiv și o nouă modalitate de redistribuire, cu încălcarea principiului repartizării aleatorii.

Potrivit art. 73 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, modul de repartizare a sesizărilor și dosarelor disciplinare către inspectorii judiciari se face cu respectarea principiului repartizării aleatorii, iar potrivit alin. (2), redistribuirea lucrărilor repartizate aleatoriu inspectorilor judiciari se poate face numai în următoarele cazuri, cu aplicarea alin. (1): a) imposibilitate de exercitare a atribuțiilor timp de cel puțin 20 de zile; b) solicitare motivată a inspectorului judiciar căruia i-a fost repartizată lucrarea; c) suspendarea din activitate, în condițiile legii; d) ori de câte ori, față de calitatea persoanei cercetate, imparțialitatea cercetării disciplinare ar putea fi afectată; e) conflict de interese.

Prin art. 74 alin. (1) lit. a) și g) din Ordinul nr. 134/2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, publicat în Monitorul Oficial nr. 1049 din 11 decembrie 2018, emis în temeiul art. 66 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, s-a prevăzut că modificarea ordinii de repartizare are loc și în următoarele situații: a) în caz de incompatibilitate a inspectorului, constatată la repartizare; g) în alte cazuri temeinic justificate. Acest din urmă act administrativ cu caracter normativ nu a fost anulat de instanța de contencios administrativ, astfel că prevederile sale sunt prezumate valabile.

În temeiul dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și g) din Ordinul nr. 134/2018, care permiteau modificarea ordinii de repartizare în caz de incompatibilitate a inspectorului și în alte cazuri temeinic justificate, a fost emis Ordinul nr. 17/2019, în scopul echilibrării volumului de muncă a inspectorilor judiciari și repartizării echitabile a lucrărilor de inspecție, fără ca prin aceasta să fie afectat principiul repartizării aleatorii. Astfel, în cazul constatării unui caz de incompatibilitate, lucrarea era redistribuită aleatoriu unui alt inspector judiciar, iar prima lucrare ce ar fi revenit acestui din urmă inspector, era repartizată inspectorului judiciar aflat inițial în stare de incompatibilitate.

Întrucât ordinul contestat în cauză a fost emis în executarea și aplicarea Ordinului nr. 134/2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare, nu pot fi primite criticile de nelegalitate invocate de recurent. În consecință, în temeiul art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge excepția de nelegalitate a Ordinului inspectorului-șef nr. 17/2019, invocată de recurentul A., ca neîntemeiată.

2. Recursul împotriva Încheierii din 17 decembrie 2024 Recurentul a criticat soluția de respingere a excepției nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. x/b din 15 februarie 2021, din lucrarea de inspecție nr. x, susținând că, în condițiile nelegalității Ordinului inspectorului-șef nr. 17/2019, repartizarea lucrărilor nr. x – y nu a respectat principiul repartizării aleatorii și au existat inspectori blocați de la repartizare, deși legea sau regulamentul nu prevăd o asemenea situație. Având în vedere că excepția de nelegalitate a Ordinului nr. 17/2019 nu este întemeiată, precum și faptul că, în încheierea atacată, Secția pentru procurori în materie disciplinară a prezentat în detaliu modalitatea de repartizare a lucrărilor nr. x – y în aplicarea acestui ordin, este justificată concluzia potrivit căreia este exclusă vicierea procesului de repartizare aleatorie a ultimei lucrări.

În plus, contrar susținerilor recurentului, blocarea de la repartizare față de unul sau mai mulți inspectori este prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. e) din Ordinul nr. 134/2018, ca situație de modificare a ordinii de repartizare.

3. Recursul împotriva hotărârii nr. (…) din 14 mai 2025 . Întrunirea elementelor constitutive ale abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) și art. 99 lit. m) teza I din Legea nr. 303/2004 Sub aspectul elementului material al laturii obiective a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, s-a reținut că pârâtul procuror A., în calitate de înlocuitor al purtătorului de cuvânt al Parchetului Militar X., a comunicat către mass-media, în perioada 09.09.2020-14.09.2020, numele și prenumele subofițerului din cadrul Serviciului de Protecție și Pază care a condus autovehiculul implicat în accidentul din data de 30.08.2020 (ce a făcut obiectul dosarului nr. x/P/2020), divulgând date cu caracter personal și confidențial din urmărirea penală în curs către persoane care nu erau îndreptățite de a primi astfel de informații, astfel că nu a respectat caracterul confidențial al unor informații de care a luat cunoștință în exercitarea funcției.

Potrivit art. 2 lit. c) din Legea nr. 544/2001, prin informație cu privire la datele personale se înțelege orice informație privind o persoană fizică identificată sau identificabilă (inclusiv numele și prenumele), iar potrivit art. 12 alin. (1) lit. d) din același act normativ, informațiile cu privire la datele personale se exceptează de la accesul liber al cetățenilor. Contrar susținerilor recurentului, faptul că făptuitorul fusese fotografiat și filmat de alți participanți la trafic, iar imaginile obținute postate în mediul on-line nu înseamnă automat că numele și prenumele acestuia deveniseră publice și erau cunoscute, astfel că aceste informații au rămas confidențiale și nu se impunea a fi comunicate, cu atât mai mult cu cât priveau o procedură judiciară în curs, iar publicitatea acestora putea aduce atingere prezumției de nevinovăție și interesului legitim al persoanei în cauză.

Potrivit art. 28 alin. (1) din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media, aprobat prin Hotărârea nr. 197/2019 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, dacă nu există suspect în cauză și dacă fapta ce formează obiectul dosarului penal justifică un interes deosebit pentru public, cum este situația în speță, pot fi comunicate informații despre începerea urmăririi penale cu privire la faptă și măsurile dispuse în cauză pentru identificarea făptuitorului sau strângerea probelor, cu excepția situației în care prin transmiterea acestor informații s-ar periclita rezultatul anchetei. În acest cadru, chiar și în situația în care nu este afectată ancheta, Ghidul nu permite comunicarea numelui și prenumelui făptuitorului.

Din prevederile art. 28 alin. (3) și (4) din Ghidul privind relația cu mass-media rezultă că pot fi comunicate numele și prenumele persoanei față de care au fost dispuse măsuri procesuale sau față de care se desfășoară urmărirea penală și numai dacă faptele pentru care este urmărită penal afectează capacitatea de exercitare a funcției publice, în acord cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2001. Or, potrivit art. 305 alin. (3) C. proc. pen., atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârșit fapta pentru care s-a început urmărirea penală și nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare față de aceasta, care dobândește calitatea de suspect.

Rezultă că urmărirea penală desfășurată față de o persoană („in personam”) atrage calitatea acesteia de suspect, spre deosebire de situația din prezenta cauză, în care urmărirea penală s-a desfășurat doar cu privire la faptă („in rem”). Ca urmare, contrar susținerilor recurentului, art. 28 alin. (4) din Ghidul privind relația cu mass-media nu se referă și la făptuitor. Întrucât cerințele prevăzute de art. 28 alin. (4) din Ghidul privind relația cu mass-media sunt cumulative, neîndeplinirea condiției privind calitatea de suspect sau inculpat a persoanei atrage inaplicabilitatea normei, fiind lipsit de relevanță a analiza dacă faptele cercetate în dosarul penal afectează capacitatea de exercitare a funcției publice, în acord cu dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 544/2001.

De asemenea, sunt neîntemeiate susținerile recurentului referitoare la incidența art. 28 alin. (8) din Ghidul privind relația cu mass-media, întrucât informațiile privind actele procedurale efectuate în timpul anchetei penale pot fi comunicate dacă divulgarea acestora nu afectează protecția datelor cu caracter personal sau dreptul la imagine ca parte a dreptului la viață privată al persoanelor implicate. Urmarea imediată este realizată în cazul acestei abateri disciplinare, întrucât divulgarea datelor personale (nume și prenume) ale angajatului militar operativ din cadrul Serviciului de Protecție și Pază, implicat în accidentul rutier cercetat, a afectat drepturile acestuia de protecție a datelor personale și de imagine ca parte a dreptului la viață privată.

În acest sens, art. 26 din Ghidul privind relația cu mass-media prevede că regulile aplicabile în faza de urmărire penală au drept scop, între altele, respectarea prezumției de nevinovăție, a caracterului nepublic al urmăririi penale, protecția vieții private și de familie, protecția datelor cu caracter personal ale persoanelor implicate în proceduri judiciare.

Sub aspectul elementului material al laturii obiective ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I din Legea nr. 303/2004, se reține că pârâtul procuror A., în calitate de înlocuitor al purtătorului de cuvânt al Parchetului Militar X., în comunicarea către mass-media descrisă la situația de fapt, a încălcat următoarele dispoziții/obligații cu caracter administrativ prevăzute de Ordinul nr. 235/25.08.2014 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind relația dintre Ministerul Public și mass-media și Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass-media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/17.09.2019: (i) art. 5 alin. (3) din Ordinul nr. 235/2014, întrucât a comunicat informații din activitatea parchetelor (din dosarul nr. x/P/2020), fără a avea acordul scris sau verbal al conducătorului unității de parchet la care se afla în lucru dosarul penal la momentul interviurilor telefonice (înregistrat la S.P.M.

cu nr. y/P/2020), după ce fusese preluat de unitatea de parchet ierarhic superioară conform art. 325 C. proc. pen. Indiferent de susținerea recurentului potrivit căreia dispozițiile anterioare nu fac distincție între unitatea/unitățile de parchet care au avut în instrumentare dosarul penal și cea la care se află în lucru la momentul solicitării informațiilor, este cert că aprecierea privind posibilitatea periclitării rezultatului anchetei poate fi făcută numai la nivelul unității de parchet care are în cercetare cauza penală la momentul comunicării informațiilor. (ii) art. 6 alin. (3) din Ordinul nr. 235/2014, întrucât pârâtul nu putea comunica orice date/informații referitoare la activitatea proprie sau la un dosar aflat în instrumentarea sa, faptul că a avut în lucru dosarul nr. x/P/2020 în data de 03.09.2020 fiind confirmat chiar de pârât în cuprinsul cererii de recurs.

(iii) art. 13 din Ordinul nr. 235/2014 și art. 28 din Hotărârea nr. 197/17.09.2019, întrucât a comunicat date cu caracter personal (numele și prenumele făptuitorului), exceptate de la accesul liber al cetățenilor, deși nu exista suspect în cauză. Incidența și corecta interpretare a normelor anterior menționate referitoare la comunicarea publică a sistemului judiciar au fost analizate anterior și nu va mai fi reluată. În ceea ce privește urmarea imediată, aceasta constă în afectarea imaginii și drepturilor sau intereselor legitime ale angajatului militar operativ din cadrul Serviciului de Protecție și Pază implicat în accidentul rutier, această urmare fiind identică cu cea reținută în cazul abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004.

Referitor la latura subiectivă a celor două abateri disciplinare, în mod corect instanța disciplinară a reținut că au fost comise cu intenție indirectă, întrucât pârâtul, deși trebuia să cunoască și să respecte normele în materia comunicării publice a Ministerului Public, în considerarea calității sale de înlocuitor al purtătorului de cuvânt al unității de parchet, a acceptat că, prin modul de comunicare și informațiile transmise, ar putea afecta imaginea și interesele legitime ale persoanei implicate în accidentul rutier din data de 30.08.2020. Sub aspectul laturii subiective, existența abaterii disciplinare presupune nesocotirea conștientă și nejustificată a acelor dispoziții care se circumscriu unor atribuții de serviciu cu caracter administrativ ale magistratului.

Astfel, trebuie dovedit caracterul nejustificat al încălcării dispozițiilor/obligațiilor cu caracter administrativ. Poate fi considerată nejustificată acea conduită a magistratului care, deși avea cunoștință de îndatoririle sale și de conținutul actelor normative emise în vederea unei bune administrări a instanței sau parchetului, nu și le-a însușit, ignorând cu intenție aceste norme și manifestând o atitudine volitivă discreționară, de acceptare sau urmărire a rezultatului vătămător. Nerespectarea acestor dispoziții/obligații cu caracter administrativ poate avea caracter justificat doar în situația existenței unor motive temeinice și pertinente, a unor circumstanțe personale sau împrejurări obiective care impun, în mod necesar, această conduită.

În speță, apărarea pârâtului recurent că nu ar fi cunoscut normele infralegale privind relația cu mass-media indicate în hotărârea atacată nu poate fi primită ca motiv temeinic pentru încălcarea lor, întrucât pârâtul avea obligația ca, în exercitarea atribuțiilor de purtător de cuvânt al unității de parchet, să cunoască aceste norme. În plus, chiar dacă nu au fost publicate în Monitorul Oficial, actele în discuție au fost publicate pe site-urile instituțiilor emitente, putând fi cu ușurință cunoscute de purtătorul de cuvânt. 4. Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

raportat la art. 51 alin. (3)-(5) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte – Completul de 5 judecători va respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii de ședință din 17 decembrie 2024 și împotriva hotărârii nr. (…) din 14 mai 2025 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/P/2021. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE: Respinge excepția de nelegalitate a Ordinului inspectorului-șef nr. 17/2019, invocată de recurentul A., ca neîntemeiată. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii de ședință din 17 decembrie 2024 și împotriva hotărârii nr. (…) din 14 mai 2025 pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii ‒ Secția pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/P/2021.

Definitivă. Pronunțată astăzi, 24 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ.