ÎCCJ, Decizia nr. 233/2021

Ședința publică din data de 7 iunie 2021

asupra recursului de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

La 17 iunie 2020 a fost înregistrată la Direcția de inspecție pentru procurori sesizarea formulată de procurorul A. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, prin care s-a solicitat verificarea activității profesionale a procurorului militar B., în legătură cu măsuri dispuse în dosarul penal nr. x/2020 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, ce puneau în discuție abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Lucrarea a fost înregistrată sub nr. x.

Ulterior, prin procesul-verbal de sesizare din 13 iulie 2020, întocmit din oficiu de către inspectorul judiciar C., a fost sesizată Inspecția Judiciară cu privire la abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I și art. 99 lit. p) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale procurorului militar B., în legătură cu lucrarea înregistrată anterior sub nr. x, cu invocarea dispozițiile art. 24 alin. (4) și art. 12 alin. (7) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție.

Actul menționat a fost înregistrat ca lucrare distinctă sub nr. x, ulterior conexată la lucrarea nr. x.

Prin rezoluția nr. 2349/A/04.08.2020, inspectorul judiciar C. a dispus clasarea sesizării formulate de procurorul A. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, ce punea în discuție abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, săvârșită de procurorul militar B..

Prin rezoluția nr. 2350/A/04.08.2020, inspectorul judiciar C. a dispus începerea cercetării disciplinare față de procurorul militar B. pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I și lit. p) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin rezoluția nr. 3090/B/08.10.2020 emisă de Inspecția Judiciară, a fost admisă sesizarea, a fost exercitată acțiunea disciplinară față de procurorul militar B., prim procuror militar adjunct al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I și lit. p) din Legea nr. 303/2004 și a fost sesizată secția pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii cu exercitarea acțiunii disciplinare.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2020.

Prin Hotărârea nr. 1P din 27 ianuarie 2021 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară a fost admisă excepția nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare nr. 3090/B/08.10.2020 dată în lucrarea nr. x la 14 octombrie 2020.

A fost constatată nulitatea acțiunii disciplinare formulate de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului B., prim-procuror militar adjunct la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I și lit. p) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În motivare, s-a reținut că, la 17 iunie 2020, a fost înregistrată lucrarea cu nr. x la Direcția de inspecție pentru procurori, prin care se solicita verificarea activității profesionale a procurorului militar B., ce punea în discuție abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind repartizată inspectorului judiciar C. la 18 iunie 2020.

Ulterior, la 13 iulie 2020, același inspector s-a sesizat din oficiu pentru refuzul nejustificat al procurorului militar B. de a respecta dispoziția rezolutivă a prim-procurorului Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București din 25 iunie 2020, în sensul de a-i prezenta documentele enumerate de către inspectorul judiciar desemnat cu efectuarea verificărilor prealabile în lucrarea nr. 20-2016, precum și dosarul de urmărire penală nr. 391/P/2020, aspecte ce puneau în discuție abaterea disciplinară prevăzută de articolul 99 lit. m) teza I din Legea nr. 303/2004. Prin același act s-a reținut că, la 6 iulie 2020, procurorul a întocmit un referat în conținutul căruia a exprimat refuzul de a pune la dispoziție copii ale unor înscrisuri din dosarul penal nr. x/2020, solicitate de către inspectorul judiciar C. prin adresa emisă la 25 iunie 2020, motivat de faptul că solicitarea depășea limitele verificărilor prealabile și că exista posibilitatea afectării intereselor urmăririi penale, chestiuni ce puneau în discuție abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. p) din Legea nr. 303/2004.

Procesul-verbal de sesizare din oficiu a fost întocmit de inspectorul judiciar C., cu invocarea dispozițiilor art. 24 alin. (4) și art. 12 alin. (7) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție aprobat prin Ordinul nr. 136 din 11 decembrie 2018. Actul menționat a fost înregistrat ca lucrare distinctă sub nr. x, fiind aprobat de către inspectorul-șef și avizat de directorul Direcției de inspecție pentru procurori.

La 14 iulie 2020, inspectorul judiciar D. a fost desemnat cu efectuarea verificărilor prealabile în lucrarea nr. x, întocmind referatul din 15 iulie 2020, prin care, în temeiul art. 16 din Regulament, a propus conexarea lucrării nr. x la lucrarea nr. x. Referatul a fost avizat de către inspectorul-șef și directorul Direcției de inspecție pentru procurori.

Ulterior acestei proceduri de conexare, inspectorul judiciar C. a efectuat verificările prealabile în lucrarea astfel formată, finalizându-le la 4 august 2020.

Prin rezoluția nr. 2349/A din 4 august 2020, inspector judiciar menționat a dispus clasarea sesizării formulate de A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Prin rezoluția nr. 2380/A din 4 august 2020, inspectorul judiciar C. a dispus începerea cercetării disciplinare față de procurorul militar B. pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I și lit. p) din Legea nr. 303/2004.

Cercetarea disciplinară a fost finalizată la 8 octombrie 2020.

Secția pentru procurori în materie disciplinară a constatat că măsura conexării lucrării nr. x la lucrarea nr. x, prin referatul din 15 iulie 2020, eludează prevederile art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul nr. 136/2018 emis de inspectorul-șef, care reprezintă o garanție a respectării principiului imparțialității de către inspectorii judiciari, în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

De asemenea, a apreciat că, din interpretarea sistematică și logică a art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii și a Regulamentului privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, cu referire la art. 14 și art. 9, conexarea lucrării nr. x la lucrarea nr. x și instrumentarea acesteia din urmă de către inspectorul judiciar care a întocmit procesul-verbal de sesizare din oficiu (C.) s-a efectuat cu încălcarea principiului imparțialității și independenței inspectorilor.

Din interpretarea logico-juridică a textelor legale și infralegale mai sus menționate a rezultat că excluderea inspectorului judiciar care s-a sesizat din oficiu de la repartizarea aleatorie a lucrării astfel formate subzistă implicit și în procedura conexării prevăzută în art. 16 din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul nr. 136/2018 emis de inspectorul-șef.

Secția pentru procurori în materie disciplinară a mai reținut că, după conexarea celor două lucrări, Inspecția Judiciară ar fi putut da eficiență prevederilor at. 14 alin. (2) din Regulamentul menționat, în sensul că:

"După repartizarea prevăzută la alin. (1), ori de câte ori, față de calitatea persoanei vizate sau alte împrejurări obiective, imparțialitatea verificărilor ar putea fi afectată, inspectorul-șef poate dispune redistribuirea lucrării, din oficiu sau la cererea motivată a inspectorului desemnat să efectueze verificările, a persoanei care a formulat sesizare sau a magistratului vizat. Redistribuirea se efectuează prin repartizare aleatorie, cu excluderea inspectorului desemnat inițial".

Or, secția pentru procurori în materie disciplinară a constatat că, atât inspectorul desemnat să instrumenteze lucrarea nr. x, după conexarea lucrării nr. x, cât și inspectorul-șef, au rămas în pasivitate față de prevederile regulamentare care atestau faptul că inspectorul judiciar care a exercitat acțiunea disciplinară față de pârâtul procuror B., în cauza de față, se afla într-o situație care încalcă principiul imparțialității.

În raport de garanțiile procesuale și procedurale prevăzute de art. 6 din C. proc. civ., secția a constatat că întreaga procedură disciplinară, inclusiv rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare, derulată față de pârâtul procuror militar B., prim-procuror militar adjunct al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București, pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 99 lit. m) teza I și lit. p) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor legale și regulamentare privind principiul imparțialității care trebuie să guverneze întreaga activitate desfășurată de către Inspecția Judiciară, urmare a faptului că lucrarea nr. x a fost repartizată, prin conexare la lucrarea nr. x, inspectorului judiciar C., fiind încălcate dispozițiile în materie mai sus-menționate.

Prin raportare la art. 174 C. proc. civ., secția a reținut că legalitatea actului final al procedurii administrative, respectiv legalitatea acțiunii disciplinare depinde de legalitatea actelor și operațiunilor juridice efectuate în cursul procedurii administrative.

Față de aceste aspecte, s-a reținut că instrumentarea lucrării nr. x, după conexarea lucrării nr. x, de către inspectorul judiciar C., aflată în situația prevăzută de art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul nr. 136/2018 emis de inspectorul-șef, atrage nulitatea absolută a actelor de cercetare disciplinară și, implicit, a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, în condițiile nerespectării dispozițiilor legale care le reglementează, vătămarea dreptului la un proces echitabil fiind prezumată.

Jurisprudența în materie disciplinară a stabilit că actul de sesizare a instanței disciplinare (rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare) este un act procesual ce poate fi cenzurat (sub aspectul nulității) de instanța sesizată, validitatea acestui act depinzând de validitatea actelor anterioare din procedura administrativă disciplinară; instanța disciplinară este competentă să cenzureze validitatea actului de sesizare a instanței și validitatea actelor anterioare acestuia, cum rezultă din deciziile civile nr. 312 din 4 decembrie 2017 și nr. 150 din 10 septembrie 2018 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

Împotriva hotărârii nr. 1P din 27 ianuarie 2021 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, Inspecția Judiciară a formulat recurs, întemeiat, în drept, pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În cuprinsul criticilor, Inspecția Judiciară a invocat incidența în cauză a prevederilor art. 12 alin. (7), art. 14 alin. (1) teza a II-a, art. 16 alin. (1) și art. 24 alin. (4) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul nr. 136/2018 emis de inspectorul-șef, în raport de care a susținut conformitatea cu dispozițiile regulamentare a măsurii administrative de repartizare a procesului-verbal de sesizare din oficiu înregistrat sub nr. x, a procedurii de conexare și a activității de soluționare a lucrării de către inspectorul desemnat pentru lucrarea nr. x.

A criticat reținerea situației de incompatibilitate a inspectorului judiciar C., arătând că această situație este de strictă interpretare și nu poate fi extinsă la alte componente ale efectuării lucrărilor de inspecție, în lipsa unor norme de trimitere în acest sens, cu atât mai mult cu cât toate cazurile de incompatibilitate sunt prevăzute expres în lege (C. proc. civ. și Legea nr. 317/2004), astfel că nu se pot institui cazuri suplimentare de incompatibilitate pe cale de interpretare a unei norme din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție.

În plus, prin dispozițiile art. 9 alin. (1) din Regulament, este instituită o prezumție de imparțialitate în favoarea inspectorilor judiciari, așa încât lipsa de imparțialitate trebuie dovedită, nu se prezumă.

Or, în etapa cercetării disciplinare efectuate de inspectorul judiciar, magistratul procuror militar pârât nu a invocat lipsa de imparțialitate și nu a solicitat redistribuirea lucrării de inspecție.

Ulterior, în etapa administrativ-jurisdicțională desfășurată în fața secției pentru procurori în materie disciplinară, magistratul procuror militar B. a invocat excepția privind nulitatea absolută a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare și a prezentat variante alternative ale situațiilor care, în opinia sa, reprezentau o încălcare a principiului repartizării aleatorii a lucrării de inspecție și care, în final, plasau inspectorul judiciar într-o situație de incompatibilitate.

Inspecția Judiciară a subliniat că aceste susțineri nu au fost probate, neexistând niciun început de dovadă în sensul celor invocate de pârât.

De asemenea, a criticat și remediul oferit în considerentele hotărârii atacate de secția pentru procurori în materie disciplinară, în sensul că inspectorul desemnat în prima lucrare ar fi avut posibilitatea formulării unei cereri de redistribuire a lucrării formate după conexare. În realitate, inspectorul nu avea această posibilitate, în condițiile în care, la data conexării, activitățile de verificare prealabile în lucrarea nr. x (formată ca urmare a sesizării procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța) nu erau finalizate, iar inspectorul nu se afla în nicio situație de natură a-i afecta imparțialitatea în această lucrare. Mai mult, o astfel cerere de redistribuire, în absența unui caz legal de incompatibilitate, ar fi condus la încălcarea ordinii de repartizare a cauzelor, cu atât mai mult cu cât redistribuirea se realizează doar în situații expres și limitativ prevăzute de lege.

Intimatul nu a depus întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curți:

Examinând hotărârea atacată, în raport cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

Înalta Curte reține că, prin memoriul de recurs, Inspecția Judiciară nu a contestat nici cronologia evenimentelor, nici prevederile legale și infralegale aplicabile în cauză, ci a susținut conformitatea cu dispozițiile regulamentare a măsurii administrative de repartizare a procesului-verbal de sesizare din oficiu înregistrat sub nr. x, a procedurii de conexare și a activității de soluționare a lucrării de către inspectorul desemnat pentru lucrarea nr. x.

Aceste susțineri sunt nefondate.

Art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție, aprobat prin Ordinul nr. 136/2018 emis de inspectorul-șef, prevede că:

"După înregistrarea în registrul lucrărilor de inspecție, lucrările se repartizează aleatoriu inspectorilor de la direcția competentă. În cazul sesizării din oficiu prin proces-verbal întocmit de inspector, repartizarea lucrării se efectuează cu excluderea acestuia.".

Conform art. 24 alin. (4) din același Regulament:

"Cu ocazia efectuării verificărilor prealabile, inspectorii pot constata orice alte încălcări ale normelor legale sau regulamentare decât cele invocate în sesizare, situație în care întocmesc un proces-verbal de sesizare din oficiu în condițiile art. 12 alin. (7).".

Modalitatea în care se conexează lucrările este reglementată la art. 16 din Regulament, care, la alin. (1) prevede că "sesizările ulterioare care au același obiect sau cele care vizează același magistrat se conexează la prima lucrare înregistrată la Inspecția Judiciară, pe baza referatului inspectorilor desemnați pentru soluționarea sesizărilor ulterioare. Referatul se avizează de inspectorul-șef și de directorul direcției corespunzătoare" și la alin. (4) stipulează că "ulterior conexării, lucrarea de inspecție se soluționează de inspectorul desemnat pentru prima dintre lucrările conexate.".

Art. 12 alin. (7) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecție prevede:

"Sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare se dispune în toate celelalte cazuri, prin proces-verbal întocmit de inspectorul-șef sau proces-verbal întocmit de inspectorul judiciar, avizat de directorul direcției corespunzătoare și de inspectorul-șef.".

Față de situația de fapt prezentată anterior, este legală reținerea din hotărârea recurată, potrivit căreia măsura conexării lucrării nr. x la lucrarea nr. x eludează art. 14 alin. (1) din Regulament, cu consecința afectării principiului imparțialității inspectorului care a instrumentat lucrarea astfel formată, consacrat în art. 72 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 și art. 9 alin. (1) din Regulamentul deja evocat.

Aceasta deoarece, în final, instrumentarea lucrărilor a fost efectuată de inspectorul judiciar care s-a autosesizat în lucrarea nr. x, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului imparțialității.

Recurenta susține că intimatul, autorul excepției nulității absolute a rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare, nu a adus nicio o probă în acest sens și nu a răsturnat prezumția de imparțialitate a inspectorului judiciar, în raport de care nu a formulat o asemenea susținere în faza cercetării disciplinare și nici nu a menționat aspecte din care să rezulte că ar avea îndoieli cu privire la obiectivitatea inspectorului.

În primul rând, excepția evocată vizează un motiv de nulitate absolută, posibil a fi supus dezbaterii în orice moment ulterior înregistrării lucrării disciplinare, deci inclusiv în faza administrativ - jurisdicțională desfășurată în fața secției de procurori care soluționează acțiunea disciplinară, conform art. 178 alin. (1) C. proc. civ.

Pe de altă parte, lezarea principiului imparțialității în cazul în care lucrarea este instrumentată chiar de către inspectorul judiciar care s-a autosesizat în legătură cu săvârșirea abaterilor disciplinare nu trebuie subsumată nici evocării unor contestări concrete aduse activității inspectorului și nici administrării unor probe în acest sens.

De vreme ce, potrivit art. 14 alin. (1) teza a II-a din Regulament, în cazul sesizării din oficiu, repartizarea aleatorie se efectuează cu excluderea inspectorului care a întocmit procesul-verbal de sesizare, aceasta semnifică împrejurarea că, chiar în concepția legiuitorului, o măsură contrară ar fi de natură să pună la îndoială imparțialitatea inspectorului.

În alți termeni, nu poate fi admis ca titularul sesizării (în cazul celei din oficiu) să fie și persoana care instrumentează lucrarea până la momentul sesizării secției corespunzătoare cu acțiunea disciplinară.

Raționamentul juridic se regăsește, pe deplin, indiferent de modul în care inspectorul care s-a autosesizat procedează la soluționarea lucrării al cărei titular este, în speță, ca urmarea conexării acesteia din urmă la o lucrare pentru care, inițial, nu era incompatibil.

Contrar opiniei recurentei, nu există niciun argument pentru care, în caz de conexitate, dispozițiile art. 14 alin. (1) teza a II-a din Regulament să poată fi înlăturate, după cum nu se impunea o prevedere expresă în acest sens, textele de lege fiind necesar a fi interpretate coroborat și conform scopului pentru care normele juridice au fost adoptate.

În conturarea ideii de imparțialitate, Înalta Curte reține că această noțiune, la care face referire și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ar trebui apreciată într-un dublu sens: pe de o parte, ea are în vedere un demers subiectiv, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare (imparțialitate subiectivă), iar pe de altă parte, această noțiune cuprinde un demers obiectiv, ce urmărește a determina dacă judecătorul oferă toate garanțiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă (imparțialitate obiectivă).

Or, în materia dreptului, chiar și aparențele au un rol deosebit, motivat de faptul că, într-o societate democratică, instanțele trebuie să inspire justițiabililor deplină încredere în actul de justiție (cauza Piersack contra Belgiei).

Pe cale de consecință, nu este suficient ca un inspector judiciar să fie liber de orice părtinire, ci trebuie să pară astfel în fața unui observator rezonabil, în caz contrar încrederea în imparțialitatea lui fiind afectată, așa cum, în mod corect, se reține și în considerentele hotărârii recurate.

În raport de cele arătate mai sus, interpretarea dată de Inspecția Judiciară art. 14 alin. (1) din Regulament, cum se arată și în memoriul de recurs, în sensul că măsura conexării ar fi legală și conformă cu textele mai sus invocate, nu este corectă.

Înalta Curte mai reține că, într-adevăr, inspectorul judiciar care s-a autosesizat în cauză a fost exclus de la repartizarea aleatorie a lucrării, care a fost desemnată spre soluționare unui alt inspector; dar, prin măsura conexării, lucrarea a ajuns să fie instrumentată chiar de inspectorul care s-a autosesizat.

Cu alte cuvinte, o interpretare legală a textelor din Regulament mai sus citate ar fi trebuit să aibă ca finalitate excluderea inspectorului care s-a autosesizat și de la instrumentarea lucrărilor conexate, chiar dacă ambele lucrări vizau activitatea aceluiași magistrat și aveau legătură cu instrumentarea aceluiași dosar penal.

Remediul era fie în sensul de a nu se conexa cele două lucrări, principiul imparțialității primând față de soluționarea unitară a lucrărilor conexate, fie cel prevăzut de art. 14 alin. (2) din Regulament, potrivit căruia inspectorul-șef are competența de a dispune din oficiu redistribuirea lucrării, ori de câte ori imparțialitatea verificărilor ar putea fi afectată, în acord și cu art. 73 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 317/2004.

Pe acest aspect, recurenta susține că, la data conexării, activitățile de verificare prealabile nu erau finalizate în lucrarea nr. x, ceea ce înseamnă că inspectorul nu se afla într-o situație care să îi afecteze imparțialitatea și în raport de care să se poată dispune măsura redistribuirii lucrărilor.

Aceste susțineri sunt nefondate, având în vedere că derularea întregii proceduri disciplinare (verificările prealabile, cercetarea disciplinară, exercitarea acțiunii disciplinare și soluționarea acțiunii disciplinare de către secția corespunzătoare din cadrul Consiliului, respectiv de instanța de judecată, în cazul exercitării unei căi de atac) se face cu respectarea principiului imparțialității și independenței, prevăzut de art. 9 din Regulament, precum și a garanțiilor procesuale și procedurale instituite de art. 6 din C. proc. civ.

Or, împrejurarea că, în lucrarea inițială, nr. x, inspectorul judiciar nu era incompatibil, dar a devenit astfel, urmare a măsurii de conexare, nu elimină, ci, dimpotrivă, obligă la adoptarea măsurilor corespunzătoare respectării principiului imparțialității, în acest caz, la redistribuirea lucrărilor reunite unui alt inspector, care să nu fi avut calitatea de titular al sesizării pentru niciuna dintre aceste lucrări.

Așa cum corect a observat și secția pentru procurori în materie disciplinară, în cuprinsul hotărârii atacate, aspect care, de altfel, nici nu este contestat de recurentă, jurisprudența în materie disciplinară a stabilit că actul de sesizare a instanței disciplinare (rezoluția de exercitare a acțiunii disciplinare) este un act procesual ce poate fi cenzurat (sub aspectul nulității) de instanța sesizată, validitatea acestui act depinzând de validitatea actelor anterioare din procedura administrativă disciplinară; instanța disciplinară este competentă să cenzureze validitatea actului de sesizare a instanței și validitatea actelor anterioare acestuia, pe care el se întemeiază (deciziile nr. 312 din 4 decembrie 2017, nr. 50 din 25 februarie 2019 și nr. 111 din 13 iulie 2020 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători).

Pentru considerentele arătate, Completul de 5 judecători constată că hotărârea secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii este legală și temeinică, nefiind identificate motive de reformare în sensul criticilor invocate de recurentă, astfel că, în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Inspecția Judiciară împotriva Hotărârii nr. 1P din 27 ianuarie 2021, pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 iunie 2021.