2ra-102/16 — Încasarea sumei

prima instanță: A. Spoială dosarul nr. 2ra-102/16 instanţa de apel: L. Bulgac, M. Guzun, N. Craiu ÎNCHEIERE 04 februarie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea, Dumitru Mardari examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Ion Iabanjî, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Compania de asigurări „Grawe Carat Asigurări” societate pe acţiuni împotriva lui Ion Iabanjî cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 18 noiembrie 2014, c o n s t a t ă: La data de 21 mai 2012, CA „Grawe Carat Asigurări” SA a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Ion Iabanjî cu privire la încasarea despăgubirii de asigurare.

În motivarea acţiunii reclamanta a menţionat că, la data de 29 septembrie 2010, în mun. Chişinău, str. Milescu Spătaru,23, a avut loc accidentul rutier cu participarea autovehiculului de model „VAZ 2108”, cu n/î BE3062AP, condus de Ion Iabanjî, autovehiculul de model „Peugeot 307”, cu n/î CLV 805, condus de Nicolae Iliev şi autovehiculul de model „KIA Sportage”, cu n/î CSB 999, condus de Simion Buga.

Susţine că, conform procesului-verbal cu privire la contravenţie nr.MAI01119613 din 29 septembrie 2010, vinovat de producerea accidentului rutier a fost recunoscut Ion Iabanjî, care la data producerii accidentului rutier deţinea poliţa de asigurare obligatorie a răspunderii civile pentru pagubele produse pentru utilizarea autovehiculului enunţat nr. BU 0057873, eliberată de CA „Grawe Carat Asigurări” SA la 25 septembrie 2010. Afirmă că, în temeiul contractului de asigurare obligatorie a răspunderii civile pentru pagubele produse pentru utilizarea autovehiculelor nr. 0057873 din 25 septembrie 2010, a fost achitată lui Nicolae Iliev despăgubirea de asigurare în mărime de 4239 lei prin dispoziţia de plată nr. 00002050 din 22 decembrie 2010 şi SIA „Moldasig” în mărime de 11087 lei prin ordinul de plată nr. 5315 din 20 martie 2012. Invocă că, la momentul producerii accidentului rutier, pentru autovehiculul de model „VAZ 2108”, cu n/î BE3062AP nu se deţinea un certificat valabil de 1 revizie tehnică, iar în temeiul art. 29 lit. f) din Legea nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule,

asigurătorul are dreptul să înainteze acţiune de regres persoanei răspunzătoare de producerea pagubelor atunci cînd persoana răspunzătoare de producerea accidentului nu dispune de certificat de revizie tehnică la momentul producerii accidentului. Mai invocă că, în scopul valorificării posibilităţii de restituire benevolă a despăgubirii de asigurare, s-a adresat către pîrît prin reclamaţia nr. 3537/11 din 17 noiembrie 2011 şi reclamaţia nr. 600/12 din 25 aprilie 2012, însă nu a recepţionat nici un răspuns. Solicită încasarea de la pîrît a sumei de 15326 lei, în calitate de despăgubire de asigurare şi a taxei de stat în sumă de 459,78 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Ciocana municipiul Chişinău din 04 octombrie 2012 s-a admis acţiunea şi s-au încasat de la Ion Iabanjî în beneficiul CA „Grawe Carat Asigurări” SA suma de 15326,50 lei, cu titlu de prejudiciu şi suma de 459,78 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prima instanţă şi-a argumentat concluzia prin aplicarea art. 29 lit. f) din Legea nr. 414-XVI din 22 decembrie 2006 cu privire la asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule. Prin decizia Curții de Apel Chişinău din 18 noiembrie 2014 s-a respins apelul declarat de Ion Iabanjî şi s-a menţinut hotărîrea primei instanţe. La data de 11 noiembrie 2015, Ion Iabanjî a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri cu privire la respingerea acţiunii sau restituirea pricinii spre rejudecare în primă instanţă. În motivarea recursului a invocat că, instanţa de apel nu a aplicat norma de drept care trebuia să fie aplicată şi, anume, art. 388 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă.

Menţionează că, el a luat cunoştinţă de decizia instanţei de apel la data de 11 septembrie 2015. Prin referinţa depusă la 30 decembrie 2015 CA „Grawe Carat Asigurări” SA a solicitat declararea recursului ca fiind inadmisibil. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

2 (3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

(4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat. În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.

Materialele pricinii denotă cu certitudine faptul că, instanţa de apel a emis decizia contestată la data de 18 noiembrie 2014 (f. d. 90), iar la data de 10 decembrie 2014, a expediat copia deciziei contestate în adresa recurentului indicată în materialele dosarului (f. d. 95). Mai mult ca atît, din procesul-verbal al şedinţei de judecată a instanţei de apel din 18 noiembrie 2014 rezultă că reprezentantul recurentului, avocatul Ion Gherţescu a participat la şedinţa de judecată şi în prezenţa acestuia a fost pronunţat dispozitivul deciziei, fiindu-i explicate procedura şi termenul de atac a acesteia (f.d.89).

Cu toate acestea, recurentul Ion Iabanjî a depus cererea de recurs la data de 11 noiembrie 2015 (f. d. 107). Prin urmare, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că, recursul a fost depus de recurentul Ion Iabanjî cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434 din Codul de procedură civilă. 3 Argumentul invocat de recurent precum că, a luat cunoştinţă de decizia instanţei de apel la data de 11 septembrie 2015 nu poate fi reţinut, deoarece recurentul a dispus de posibilitate reală să cunoască cu mult mai înainte de data de 11 septembrie 2015 despre pronunţarea deciziei instanţei de apel şi să o conteste în termenul legal.

Or, cererea de apel a fost depusă de recurent şi, prin urmare, acesta trebuia să depună diligenţa necesară de a se informa la ce etapă de examinare se află cererea sa de apel şi după caz, să facă cunoştinţă cu decizia contestată. În această ordine de idei, Completul apreciază cu certitudine că, contestarea actului judecătoresc cu depăşirea intervalului de timp menţionat demonstrează atitudinea neglijentă a recurentului faţă de drepturile procedurale conferite de legislaţia naţională. Pe cale de consecinţă, examinarea unui recurs tardiv declarat împotriva unei hotărâri definitive ar avea un efect incompatibil cu principiul securităţii raporturilor juridice, garantat de articolul 6 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi ar încălca dreptul intimatei la un proces echitabil.

Relevantă în acest aspect este hotărîrea CEDO pronunţată în cauza Ponomaryov vs Ucraina (cererea nr. 3236/03, 03 aprilie 2008), în conţinutul căreia Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat că, deşi, în speţă nu era vorba despre desfiinţarea unei hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanţe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuşi, reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare, reprezintă o decizie care ar putea înfrînge principiul securităţii raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.

Curtea a admis că, revine în primul rînd instanţelor interne să decidă asupra repunerii în termen de introducere a căii ordinare de atac, dar ele nu se bucură de o marjă de apreciere nelimitată. Instanţele sunt obligate să indice motivele pentru care au acceptat repunerea în termen. Un asemenea motiv ar putea fi, spre exemplu, necomunicarea hotărîrii luate în proces de către autorităţile competente ale statului. Chiar şi atunci, totuşi, indică Curtea, posibilitatea repunerii în termen nu ar fi nelimitată, dată fiind obligaţia părţilor de a se interesa, la intervale rezonabile, de stadiul procesului de care ele au cunoştinţă. În toate cazurile, instanţele interne ar trebui să verifice dacă motivele de repunere în termen ar putea justifica o ingerinţă în principiul autorităţii de lucru judecat.

Reglementări similare au fost statuate de către Înalta Curte şi în cauzele Ceachir vs Moldova, Popov vs Moldova şi Melnic vs Moldova, în care s-a menţionat că prin neaducerea vre-unui motiv pentru prelungirea termenului de depunere de către pîrîţi a unui act procedural, instanţele judecătoreşti naţionale au încălcat drepturile reclamanţilor la un proces echitabil. Urmare celor menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Ion Iabanjî ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 440, art. 432-434 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, 4 d i s p u n e: Recursul declarat de Ion Iabanjî se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea Dumitru Mardari 5