Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-799/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
4 noiembrie 2015
Părțile
ÎM OMF Microinvest SRL vs Lapovsciuc Nicolae
Pe scurt
Restituirea apelului

2r-799/15 — Transmiterea în posesiune a gajului

Curtea de Apel Chişinău Dosarul nr. 2r-799/15 Judecători: N. Budăi, A. Minciună, I. Muruianu Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 04 noiembrie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători Iurii Bejenaru, Iuliana Oprea judecînd recursul declarat de Lapovşciuc Nicolae, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Mixte Organizaţia de Microfinanţare “Microinvest” Societate cu Răspundere Limitată împotriva lui Lapovşciuc Nicolae privind transmiterea în posesiune a gajului, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2015, prin care a fost restituită cererea de apel ca depusă tardiv, CONSTATĂ: La data de 23.06.2014, ÎM OMF “Microinvest” SRL a depus o cerere de chemare în judecată împotriva lui Lapovşciuc Nicolae privind transmiterea în posesiune a gajului.

În motivarea acţiunii a indicat că, la data de 28.12.2012, între ÎM OMF “Microinvest” SRL şi Lapovşciuc Nicolae a fost încheiat Contractul de împrumut cu destinaţie specială cu dobândă nr. CSOB-124.12, în temeiul acestui contract a primit un împrumut sub formă de mijloace băneşti, în sumă de 50000 (cinci zeci mii) EURO, cu o dobândă de 14 % anual, cu scadenţa finală la data de 03.01.2018.

Menţionează că, în scopul garantării restiturii împrumutului, plăţii dobânzii şi altor sume aferente împrumutului, la data 16.01.2013, reclamantul a încheiat Contractul de gaj nr. CSOB-124.12G cu pîrîtul, în baza acestui contract a fost gajat în folosul reclamantului bunurile şi anume Autotractor cu Şa, marca Iveco, model AS440S45, a. p. 2007, nr de identificare a vehicului WJMM1VTH404324130, nr. Caroseriei (atas) X, nr. Şasiului NICI20100273 54, nr. motorului F3AE3681AM00409191, nr. de înmatriculare CS AP 736, culoarea Roşu, certificat de înmatriculare nr.138000139 din 10.01.2013, Plasament - or.

Căuşeni, str. Păcii 69 Preţ de gaj - 20240 EURO; Semiremorcă marca SOR, model IBERICA SP71, a. p. 1999, nr. de identificare a vehicului WCS0RXBCS4W00345, nr. Şasiului WCS0RXBCS4W00345, nr. de înmatriculare CS029RA, culoarea Alb, certificat de înmatriculare nr. 138000138 din 10.01.2013, Plasament - or.Căuşeni, str. Păcii 69 Preţ de gaj - 7800 EURO, preţ total de gaj - 28040 EURO. Afirmă că, în perioada de pînă la înaintarea prezentei cereri, Lapovşciuc Nicolae nerespectînd graficul de rambursare a înregistrat în repetate rînduri datorii 1 la tranşele împrumutului şi dobânda aferentă, despre acest fapt Lapovşciuc Nicolae a fost înştiinţat prin telefon şi în scris prin scrisori cu aviz, însă fără rezultat.

Susţine că, în scopul soluţionării extrajudiciare a litigiului, reclamantul a solicitat transmiterea benevolă de către pîrît a bunurilor gajate, în scopul vînzării lor, în condiţiile legii şi achitării datoriei faţă de reclamant, iar pîrîtul a refuzat transmiterea benevolă a gajului.

Prin hotărîrea Judecătoriei Căuşeni din 12.03.2015, s-a transmis în posesiunea ÎM OMF “Microinvest” SRL bunurile gajate, care aparţin lui Lapovşiuc Nicolae cu drept de proprietate, în scopul vînzării lor, în condiţiile legii şi achitării datoriilor şi anume: autotractor cu şa, marca Iveco, model AS440S45, a.p.2007, nr.de identificare a vehicului WJMM1VT11404324130, nr. caroseriei (ataş) X, nr.şasiului NK12010027354, nr.motorului F3AE3681AM00409191, nr.de înmatriculare CS AP 736, culoarea roşu, certificat de înmatriculare nr. 138000139 din 10.01.2013, situate în or.Căuşeni, str. Păcii, 69, preţ de gaj - 20240 euro; semiremorcă marca SOR, model IBERICA SP71, a.p.1999, nr.de identificare a vehicului VVCS0RXBCS4W00345, nr.şasiului WCS0RXBCS4W00345, nr. de înmatriculare CS029RA, culoarea alb, certificat de înmatriculare nr. 138000138 din 10.01.2013, situat în or.Căuşeni, str. Păcii, 69, preţ de gaj - 7800 euro.

S-a încasat de la Lapovşciuc Nicolae în folosul IM OMF “Microinvest” SRL cu titlu de cheltuieli de judecată în sumă de 2810,18 lei, inclusiv: taxa de stat - 2651,18 lei şi taxa pentru înregistrarea Preavizului în Registrul gajului bunurilor mobile-159 lei. La data de 21.04.2015, Lapovşciuc Nicolae a depus cerere de apel nemotivată împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd admiterea apelului, cu casarea hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei noi de respingere a acţiunii. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2015, a fost restituită cererea de apel apelantului Lapovşciuc Nicolae, ca fiind depusă tardiv. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a indicat prevederile art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, menţionînd că Lapovşciuc Nicolae fără motive întemeiate, a declarat apel cu depăşirea termenului legal de 30 de zile, care este un termen de decădere.

Considerînd ilegală încheierea instanţei de apel, la 08 septembrie 2015, Lapovşciuc Nicolae a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 18 iunie 2015, cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă la faza primirii cererii de chemare în judecată. În motivarea cererii de recurs recurenta a invocat că instanţa de apel a emis o încheiere ilegală, neîntemeiată şi pasibilă de a fi casată. Menţionează recurentul Lapovşciuc Nicolae, că nu a omis termenului de atac cu apel de 30 zile, deoarece nu a cunoscut despre existenţa hotărîrii contestate, pe care a recepţionat-o abia la data de 21.03.2015, iar apelul l-a depus la 21.04.2015.

Potrivit art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului în raport cu criticile invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră recursul neîntemeiat şi pasibil de a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă şi să menţină încheierea. 2 Încheierea recurată este adoptate în conformitate cu normele de drept procedural şi cu aprecierea completă a tuturor probelor şi a circumstanţelor cauzei – motiv pentru care de către Colegiu este considerată legală şi întemeiată.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră că încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele de drept procedural care reglementează acţiunile instanţei la acea fază a procesului, pornind de la următoarele. Potrivit art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Pornind de la prevederile normei de drept menţionate, Colegiul conchide că instanţa de apel corect a restituit cererea de apel apelantului Lapovşciuc Nicolae, or, acesta nu a depus cererea de apel în termenul legal de atac.

În conformitate cu art. 110 CPC, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. În conformitate cu art. 111 alin. (3) CPC, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui. Conform art. 362 alin. (1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit art. 116 alin. 1-3 CPC, (1) Persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. (2) Cererea de repunere în termen se depune la instanţa judecătorească care efectuează actul de procedură şi se examinează în şedinţă de judecată. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică soluţionarea repunerii în termen. (3) La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.).

Colegiul constată că, instanţa de fond a pronunţat dispozitivul hotărîrii la 12 martie 2015. Deci, Lapovşciuc Nicolae, urma să declare apel inclusiv pînă la 13.04.2015, însă ultima zi fiind zi de sărbătoare, se calculează din următoarea zi de lucru, astfel data de 14.04.2015, fiind ziua expirării termenului de atac, însă cererea de apel a fost depusă de apelant la data de 21.04.2015 (f.d. 64), adică peste 39 de zile din momentul pronunţării dispozitivului hotărîrii. Mai mult, apelantul-recurent în cererea de apel nu a motivat nerespectarea acestui termen şi nici nu a solicitat repunerea apelului în termen. Astfel, conchide instanţa de recurs că, cererea de apel depusă de Lapovşciuc Nicolae la 21 aprilie 2015 este depusă în afara termenului legal, deoarece la depunerera apelului nu s-a respectat termenul de 30 de zile de la pronunţarea dispozitivului hotărîrii.

Mai mult ca atît, Lapovşciuc Nicolae în cererea de apel nu a solicitat repunerea în termen. În asemenea circumstanţe de fapt şi de drept Colegiul reţine ca justă aprecierea dată instanţei de apel care consideră, din perspectiva prevederilor art. 26 alin. (3) 3 CPC, că lipsa unei cereri expres a apelantului de repunere în termen este hotărîtoare pentru a dispune restituirea apelului ca fiind tardiv, or, instanţa, din oficiu, nu este îndreptăţită să invoce chestiunea de repunere în termen a apelului persoanei care nu a solicitat repunerea în termen. În acest sens instanţa de recurs conchide că textul legal relevant este clar, previzibil şi lipsit de elemente de obscuritate.

Concomitent, Colegiul menţionează că conform recomandărilor Curţii Supreme de Justiţie, cererea de repunere în termen a instrumentului de atac, în orice caz, trebuie să fie exprimată din iniţiativa persoanelor care contestă actul judecătoresc, or, repunerea în termen trebuie să fie solicitată de parte, instanţa neputînd, în lipsa unei dispoziţii legale exprese, să o pronunţe din oficiu cu încălcarea principiului dreptului de dispoziţie a părţilor, chiar şi în ipoteza în care din ansamblul materialului probator administrat în dosar ar reieşi că partea a fost împiedicată de un motiv justificat în a-şi îndeplini actul de procedură în termen.

Instanţa de recurs apreciază critic argumentul recurentului - potrivit căruia nu a omis termenului de atac cu apel de 30 zile, prin prisma faptului că hotărîrea din 12.03.2015, emisă pe acest caz, a fost recepţionată de către aceasta la data de 21 martie 2015 - deoarece, este necesar de a fi pus în evidenţă şi faptul că pîrîtul- apelant a cunoscut despre derularea procesului judiciar (f.d. 28-29, 36, 39, 40-42, 45), fiind angajat şi un avocat, termenul de declarate a apelului este de 30 zile de la pronunţarea dispozitivului hotărîrii, indiferent dacă părţile implicate în proces au fost sau nu prezente la pronunţare.

Sub aceste aspecte, Colegiul notează că, CtEDO în jurisprudenţa sa promovează cu consecvenţă cu titlu de principiu obligaţia părţilor de a se interesa de soarta procesului în situaţia în care ele au fost înştiinţate despre iniţierea şi desfăşurarea acestuia şi de a-şi proteja drepturile sale de acces la instanţă (Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11.09.2007). În acest sens, Colegiul conchide că instanţa de apel corect a apreciat începutul curgerii termenului de atac cu apel din ziua pronunţării dispozitivului, aşa cum prevede art. 362 alin. (1) CPC şi corect a restituit cererea de apel apelantului Lapovşciuc Nicolae, or, acesta nu a depus cererea de apel în termenul legal de atac şi nici nu a solicitat repunerea în termen.

La caz, Colegiul notează că, o astfel de soluţie este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, avînd în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea apelului ar împiedica rămînerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărîrii judecătoreşti emise în instanţa de fond şi ar leza, în acest mod, principiul securităţii raporturilor juridice.

În hotărîrea CEDO pronunţată în cauza Ponomaryov vs Ucraina (3 aprilie 2008), Curtea Europeană a notat că, deşi în speţă nu era vorba despre desfiinţarea unei hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanţe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuşi, reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare, reprezintă o decizie care ar putea înfrînge principiul securităţii raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac. Curtea a admis că revine în primul rînd instanţelor interne să decidă asupra repunerii în termen de introducere a căii ordinare de atac, dar ele nu se bucură de o marjă de apreciere nelimitată.

Instanţele sunt obligate să indice motivele pentru care 4 au acceptat repunerea în termen. Un asemenea motiv ar putea fi, spre exemplu, necomunicarea hotărîrii luate în proces de către autorităţile competente ale statului. Chiar şi atunci, totuşi, indică Curtea, posibilitatea repunerii în termen nu ar fi nelimitată, dată fiind obligaţia părţilor de a se interesa, la intervale rezonabile, de stadiul procesului de care ele au cunoştinţă. În toate cazurile, instanţele interne ar trebui să verifice dacă motivele de repunere în termen ar putea justifica o ingerinţă în principiul autorităţii de lucru judecat. Reglementări similare au fost statuate de către Înalta Curte şi în cauzele Ceachir vs Moldova, Popov vs Moldova şi Melnic vs Moldova, în care s-a menţionat că prin neaducerea vre-unui motiv pentru prelungirea termenului de depunere de către părţi a unui act procedural, instanţele judecătoreşti naţionale au încălcat drepturile reclamanţilor la un proces echitabil.

În acest context, argumentele invocate de Lapovşciuc Nicolae nu se încadrează în temeiurile de casare a încheierii recurate. Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată netemeinicia motivelor invocate de către recurent în cererea de recurs. Ţinînd cont de cele expuse şi în temeiul art. 427 lit. a) CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de Lapovşciuc Nicolae. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău 18 iunie 2015, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Mixte Organizaţia de Microfinanţare “Microinvest” Societate cu Răspundere Limitată împotriva lui Lapovşciuc Nicolae privind transmiterea în posesiune a gajului.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Iurie Bejenaru Iuliana Oprea 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.