- Dosarul nr.
- 2r-721/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 26 august 2015
- Părțile
- Sagin Valentina vs Oficiul Cadastral Teritorial Stefan Vosa
- Pe scurt
- Termenul de declarare a apelului
2r-721/15 — Înregistrarea dreptului de proprietate
Dosarul nr.2r-721/15 prima instanţă: A. Pleşca instanţa de apel: N. Traciuc, L. Popova, Iu. Cotruţă DECIZIE 26 august 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Ion Corolevschi şi Ion Druţă examinând recursul declarat de către Şagîn Valentina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Valentinei Şagîn împotriva Oficiului Cadastral Teritorial Ştefan Vodă cu privire la obligarea pîrîtului să-i înregistreze dreptul de proprietate asupra casei de locuit şi a terenului aferent, bunuri situate în satul Caplani, raionul Ştefan Vodă; acţiunea Valentinei Şagîn împotriva Victoriei Şagîn cu privire la anularea testamentului din 24 iulie 1991, certificatului de moştenitor testamentar din 08 august 2006 şi anularea dreptului de proprietate asupra bunului imobil, împotriva încheierii Curţii de Apel Chișinău din 04 iunie 2015, prin care a fost respinsă cererea Valentinei Şagîn cu privire la repunerea în termen a cererii de apel şi restituirea ei ca fiind depusă tardiv, c o n s t a t ă: La 02 iulie 2010, Valentina Şagîn a depus cerere de chemare în judecată împotriva Oficiului Cadastral Teritorial Ştefan Vodă cu privire la obligarea pîrîtului să-i înregistreze dreptul de proprietate asupra casei de locuit şi a terenului aferent, bunuri situate în satul Caplani, raionul Ştefan Vodă (f.d.3, vol.I).
Ulterior în cadrul procesului dat, Şagîn Valentina a depus cerere de chemare în judecată împotriva Victoriei Şagîn cu privire la anularea testamentului din 24 iulie 1991, certificatului de moştenitor testamentar din 08 august 2006 şi anularea dreptului de proprietate asupra bunului imobil nr. 8515200187 (f.d.24, vol. I) La 01 iulie 2011, Valentina Şagîn a depus cerere suplimentară solicitînd obligarea Oficiului Cadastral Teritorial Ştefan Vodă să-i înregistreze dreptul de proprietate asupra casei de locuit şi a terenului aferent cu suprafaţa 0,15 ha. bunuri situate în satul Caplani raionul Ştefan Vodă în temeiul actului de dare în exploatare a casei de locuit din 14 septembrie 1987 şi în baza hotărîrii sovietului sătesc din 05 martie 1987 (f.d.66, vol. I). Prin hotărîrea Judecătoriei Bender din 28 mai 2013, au fost admise parţial cerinţele înaintate de către Şagîn Valentina.
1 A fost obligat Oficiul Cadastral Teritorial Ştefan Vodă să înregistreze după Şagîn Valentina dreptul de proprietate asupra bunului imobil situat în satul Caplani raionul Ştefan Vodă, în conformitate cu înscrierile valabile din registrul bunurilor imobile, referitoare la bunul imobil şi drepturile asupra lui. În rest pretenţiile Valentinei Şagîn au fost respinse ca fiind neîntemeiate (f.d.42, 59- 66, vol. II). La 20 ianuarie 2015, Şagîn Valentina prin intermediul oficiului poştal a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe (f.d.97-98, vol. II). Şagîn Valentina în cadrul şedinţei de judecată din 04 iunie 2015 a instanţei de apel a solicitat repunerea cererii de apel în termenul de declarare, invocînd ca motiv că cu hotărîrea primei instanţe a făcut cunoştinţă la 26 decembrie 2014. Totodată menţionează că este invalidă de gr.
I şi a fost în imposibilitate de a depune apelul în termen (f.d. 111- 112, vol. II). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 iunie 2015, a fost respinsă cererea Valentinei Şagîn privind repunerea în termenul de declarare a apelului. Cererea de apel a fost restituită apelantei, ca fiind depusă tardiv (f.d.113-115, vol. II). La 10 iunie 2015, Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa participanţilor procesului copia încheierii emise (f.d.116, vol. II). La 24 iulie 2015 prin intermediul oficiului poştal, Şagîn Valentina a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitînd casarea ei. În conformitate cu art. 425 CPC termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.
Prin prisma normei citate, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat la 24 iulie 2015 este depus în termen, deoarece la materialele pricinii lipsesc date confirmative cînd recurenta a recepţionat copia încheierii recurate. Or, potrivit art. 111 alin. (3) CPC, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui. În motivarea cererii de recurs, Şagîn Valentina a invocat că instanţa de apel neîntemeiat i-a respins cererea privind repunerea apelului în termenul de declarare.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din 04 iunie 2015, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
Din materialele dosarului rezultă că, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 iunie 2015 a fost respinsă cererea Valentinei Şagîn privind repunerea în termenul de 2 declarare a apelului şi cererea a fost restituită în adresa apelantului, ca fiind depusă tardiv (f.d.113-115, vol. II). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră încheierea Curţii de Apel Chişinău întemeiată şi legală, bazată pe aprecierea justă a circumstanţelor de fapt şi aplicarea corectă a normelor de drept procedurale din următoarele considerente. În conformitate cu art. 362 alin. (1) şi (3) Codul de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel.
Repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzute de art.116. Pornind de la prevederile normei de drept enunţate, Colegiul conchide că instanţa de apel corect a restituit cererea de apel apelantei – Şagîn Valentina, or, aceasta nu a depus cererea de apel în termenul legal de atac, iar motivele de repunere în termen sunt neîntemeiate. Dispozitivul hotărîrii primei instanţe a fost emis la 28 mai 2013 (f.d.42, vol. II), care a fost expediată în adresa Valentinei Şagîn la 20 iunie 2013 (f.d.46, vol. II) şi recepţionată de către ultima, la 26 iunie 2013 (f.d.53, vol. II). În conformitate cu art. 116 alin. (1) şi (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă.
La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Ca motiv de repunere în termen a apelului, Şagîn Valentina a invocat că este invalidă de gr. I şi a fost în imposibilitate de a declara apel în termenul legal. Mai mult ca atît, recurenta susţine că avocatul cu care a avut o înţelegere verbală, i-a promis că v-a depune apel împotriva hotărîrii primei instanţe. Completul de judecată reţine că instanţa de apel justificat a respins cererea recurentei privind repunerea în termen a apelului, or, motivele invocate de către recurentă sunt neîntemeiate. Instanţa de recurs reţine că Şagîn Valentina a fost prezentă la şedinţele de judecată preconizate de către prima instanţă, a cunoscut despre existenţa hotărîrii emise, prin urmare ultima a avut posibilitatea reală de a urmări soarta dosarului.
Astfel, recurenta nu a demonstrat prin înscrisuri probatoare imposibilitatea depunerii cererii de apel în termen. Or, potrivit art. 56 alin. (3) Codul de procedură civilă, participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă. Articolul 61 alin. (1) Codul de procedură civilă expres prevede că părţile sînt obligate să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa constantă a reiterat că ţine de obligaţia părţilor de a lua măsurile necesare privind protejarea drepturilor sale de acces la instanţă (a se vedea cauza Van Harn vs. Germania, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). 3 Ţinînd cont de împrejurările menţionate în coraport cu normele enumerate se conchide că Şagîn Valentina a încălcat termenul de 30 zile, consacrat în art. 362 alin. (1) Cod de procedură civilă.
Colegiul relevă, de asemenea, că o astfel de soluţie este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, avînd în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea recursului ar împiedica rămînerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a deciziei judecătoreşti emise în instanţa de apel şi ar leza, în acest mod, principiul securităţii raporturilor juridice.
Aşa fiind, cu ocazia examinării cauzei Ponomaryov v. Ucraina (hotărîre din 3 aprilie 2008), Curtea Europeană a notat că, deşi în speţă nu era vorba despre desfiinţarea unei hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanţe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces după un interval considerabil de timp prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuşi, reînnoirea acestui termen după o perioadă îndelungată şi pentru motive neconvingătoare, reprezintă o decizie care ar putea înfrînge principiul securităţii raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.
Din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 iunie 2015. În conformitate cu art., 427 alin. (1) lit. a) şi art. 428 alin. (1) CPC, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul depus de către Şagîn Valentina. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 04 iunie 2015 prin care a fost respinsă cererea Valentinei Şagîn cu privire la repunerea în termen a cererii de apel şi restituirea ei ca fiind depusă tardiv. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.
Preşedintele ședinței, Judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Ion Corolevschi Ion Druţă 4