- Dosarul nr.
- 2ds-63/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 28 octombrie 2015
- Părțile
- Ţurcan Dumitru vs Ţurcan Lidia, Caraivan Ana, Ţurcan Daniel, Consiliul mun.Chişinău, OCT Chişinău, intervenienţi accesorii notarii publici Corbu Valentina şi Stog Maria
- Pe scurt
- Hotărîrea suplimentară
2ds-63/15 — Declararea nulă a certificatului de moştenitor ş.a
prima instanţă: A. Miron dosarul nr. 2ds-63/15 instanţa de apel: N. Traciuc, M. Anton, I. Cotruţă ÎNCHEIERE 28 octombrie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul – Valeriu Doagă Judecătorii - Sveatoslav Moldovan, Ion Druţă examinând cererea depusă de Negru Olesea cu privire la emiterea deciziei suplimentare la decizia Curţii Supreme de Justiţie din 29 aprilie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Ţurcanu Dumitru împotriva Lidiei Ţurcanu, Anei Caraivan, Daniel Ţurcanu, Consiliului municipal Chişinău, Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău, intervenienţi accesorii notarii publici Corbu Valentina şi Stog Maria cu privire la declararea nulităţii certificatului de moştenitor, stabilirea faptului acceptării moştenirii, anularea actului administrativ, anularea titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren şi a titlului de autentificare a dreptului de proprietate asupra imobilului şi constatarea nulităţii contractului de donaţie c o n s t a t ă La 22 noiembrie 2000 Ţurcanu Dumitru a depus cererea de chemare în judecată împotriva Lidiei Ţurcanu cu privire la recunoaşterea dreptului de succesiune după decesul lui Ţurcanu Vladimir asupra casei nr. 120, din str. 8 Martie, mun.
Chişinău; constatarea faptului acceptării succesiunii; recunoaşterea nevalabilităţii hotărârii privind dobândirea de către Lidia Ţurcanu a dreptului de proprietate asupra bunului imobil, precum şi constatarea nulităţii contractului de privatizare a terenului. La 24 aprilie 2007 Ţurcanu Dumitru a înaintat cererea cu privire la modificarea obiectului acţiunii solicitând recunoaşterea nulităţii certificatului de moştenitor legal din 18 septembrie 1998, înregistrat cu nr. 3-6162 din dosarul succesoral nr. 2/9-563, eliberat Lidiei Ţurcanu de către notarul public Maria Stog; stabilirea faptului acceptării succesiunii de către Dumitru Ţurcanu ca moştenitor testamentar şi legal; anularea deciziei Primăriei mun.
Chişinău nr. 16/15-1 din 02.08.2001 privind repartizarea în proprietatea Lidiei Ţurcanu a lotului de pământ cu suprafaţa totală de 0,077 ha din str. 8 Martie nr.120, mun. Chişinău; recunoaşterea nulităţii titlului de autentificare a dreptului de proprietate asupra casei de locuit nr.120 amplasată în mun. Chişinău, str. 8 Martie şi titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren înregistrat sub nr. cadastral 0100401214 din 03.03.2002; recunoaşterea nulităţii contractului de donaţie din 04 mai 2004, încheiat între Ţurcanu 1 Lidia şi Caraivan Anna în interesele minorului Ţurcanu Daniel, autentificat de notarul Valentina Corbu, înregistrat cu nr. 2023, prin care a fost donat lotul de pământ cu suprafaţa totală de 0,077 ha din mun.
Chişinău, str. 8 Martie nr.120 şi casa de locuit lit. A cu suprafaţa totală de 134,80 m.p., inclusiv suprafaţa locativă 42,30 m.p. La 10.01.2013 reprezentantul lui Dumitru Ţurcanu, avocatul Olesea Negru a înaintat cererea cu privire la atragerea în proces a Direcţiei pentru Protecţia Drepturilor Copilului sectorului Rîşcani mun. Chişinău, Caraivan Anna în interesele minorului Ţurcanu Daniel, Consiliul mun. Chişinău şi notarii publici Corbu Valentina şi Stog Maria.
La 01 iunie 2009 Ţurcanu Lidia a înaintat cererea reconvenţională împotriva lui Ţurcanu Dumitru, Luciei Rusu, Iurie Rusu, intervenient accesoriu Oficiul Cadastral Teritorial cu privire la recunoaşterea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare nr. 5448 din 03.07.2008 încheiat între Ţurcanu Dumitru şi Rusu Iurie, Rusu Lucia, radierea dreptului de proprietate a lui Rusu Iurie, Rusu Lucia din Registrul bunurilor imobile; evacuarea lui Rusu Iurie şi Rusu Lucia împreună cu toţi membrii familiei din imobilul menţionat, radierea din Registrul bunurilor imobile, dreptul de proprietate a lui Ţurcanu Dumitru asupra 1/3 cotă-parte din imobilul menţionat şi 1/2 cotă-parte din terenul aferent casei de locuit, şi recunoaşterea după Ţurcanu Lidia dreptul de proprietate asupra 2/3 cote- părţi din bunul imobil litigios.
Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 16 mai 2011 s-a respins cererea reconvenţională depusă de Lidia Ţurcanu, s-a admis cererea înaintată de Ţurcanu Dumitru, s-a recunoscut nul certificatul de moştenitor legal din 18.09.1998, înregistrat cu nr. 3-6162 din dosarul succesoral nr. 2/9-563, eliberat Lidiei Ţurcanu de către notarul Maria Stog, biroul notarial nr. 4 sect. Rîşcani mun. Chişinău, s-a stabilit faptul acceptării moştenirii de către Dumitru Ţurcanu, ca moştenitor testamentar şi legal, s-a anulat decizia Primăriei mun. Chişinău nr. 16/15-1 din 02.08.2001 privind repartizarea în proprietatea Lidiei Ţurcanu a lotului de pământ cu suprafaţa de 0,077 ha din str. 8 Martie nr. 120 mun.
Chişinău, s-a recunoscut nul titlul de autentificare a dreptului de proprietate asupra casei de locuit, amplasată pe str. 8 Martie mun. Chişinău şi deţinătorului de teren înregistrat cu nr. cadastral 0100401214 din 03.03.2002, s-a recunoscut nul contratul de donaţie din 04.05.2004 încheiat între Ţurcanu Lidia şi Caraivan Anna care reprezintă interesele minorului Ţurcanu Daniel, autentificat de notarul Valentina Corbu, înregistrat cu nr. 2023, prin care a fost donat lotul de pământ cu suprafaţa de 0,077 ha şi casa de locuit lit. A cu suprafaţa totală de 134,80 m.p., inclusiv şi suprafaţa locativă de 42,30 m.p., care conform Registrului bunurilor imobile din 05.05.2004, suprafaţa totală constituie 155,60 m.p., nr. cadastral 0100401214 din 17.05.2004.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 ianuarie 2012 s-a admis apelul declarat de Ţurcanu Lidia, s-a casat hotărârea primei instanţe şi s-a remis pricina spre rejudecare în Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău, în alt complet de judecată. Prin încheierea judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 25 martie 2013 s-a admis demersul reprezentantului Luciei Rusu şi Iurie Rusu, avocatul Roman Mihăieş, cu privire la separarea pretenţiilor, prin care cererea reconvenţională a Lidiei Ţurcanu împotriva lui Ţurcanu Dumitru, Rusu Iurie şi Luciei Rusu cu privire la recunoaşterea nulităţii contractului de vânzare - cumpărare, recunoaşterea dreptului de proprietate, evacuarea a fost separată într-un proces aparte, iar cererea de chemare în judecată a lui Ţurcanu Dumitru împotriva Lidiei Ţurcanu cu privire la anularea certificatului de moştenitor legal, stabilirea faptului acceptării succesiunii, anularea actului administrativ, recunoaşterea 2 nulităţii contratului de donaţie a fost reţinută pentru a fi examinată.
Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 10 martie 2014 cererea de chemare în judecată depusă de Ţurcanu Dumitru împotriva Lidiei Ţurcanu, Anei Caraivan, Daniel Ţurcanu, Consiliului municipal Chişinău, Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău, intervenienţi accesorii notarii publici Corbu Valentina şi Stog Maria cu privire la declararea nulităţii certificatului de moştenitor, stabilirea faptului acceptării moştenirii, anularea actului administrativ, anularea titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren şi a titlului de autentificare a dreptului de proprietate asupra imobilului şi constatarea nulităţii contractului de donaţie, s-a respins ca neîntemeiată. La 07.04.2014 reprezentantul lui Dumitru Ţurcanu, avocatul Olesea Negru a contestat cu apel hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 10 martie 2014 solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărâri de admitere a acţiunii. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2014 nu s-a dat curs cererii de apel depuse de reprezentantul lui Dumitru Ţurcanu, avocatul Olesea Negru, s-a explicat apelantului Ţurcanu Dumitru despre necesitatea prezentării cererii de apel întocmite în conformitate cu exigenţele legii şi a dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 12472,38 lei, acordându-i pentru aceasta termenul de 7 zile din data recepţionării încheierii, s-a explicat apelantului Ţurcanu Dumitru că în caz dacă nu va lichida neajunsurile menţionate, cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu actele anexate va fi restituită.
La 04 decembrie 2014 reprezentantul lui Dumitru Ţurcanu, avocatul Olesea Negru a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2014 solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate cu restituirea cererii de apel spre examinare în instanţa de apel. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 21 ianuarie 2015 s-a respins recursul declarat de avocatul Negru Olesea, în interesele lui Ţurcanu Dumitru ca fiind depus de o persoană care nu este în drept să-l declare, şi s-a menţinut încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2014. La 18 martie 2015 Ţurcanu Dumitru a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 20 noiembrie 2014 solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate cu restituirea cererii de apel spre examinare în instanţa de apel.
Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 29 aprilie 2015 s-a respins recursul declarat de Ţurcan Dumitru ca tardiv. La 25 mai 2015 Negru Olesea a depus cerere în temeiul căreia a solicitat admiterea acesteia ș i emiterea unei decizii suplimentare la decizia Curţii Supreme de Justiţie din 29 aprilie 2015 cu expunerea asupra recursului înaintat de Ţurcan Dumitru în fond. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea cu privire la emiterea deciziei suplimentare ca fiind neîntemeiată şi urmează a fi respinsă din următoarele motive.
În conformitate cu art. 250 alin. (1) din Codul de procedură civilă, instanţa care a pronunţat hotărîrea poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să emită o hotărîre suplimentară dacă: a) nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii în a cărei privinţă participanţii la proces au prezentat probe şi au dat explicaţii; b) rezolvînd problema dreptului în litigiu, nu a indicat suma adjudecată, bunurile ce urmează a fi remise sau acţiunile pe care pîrîtul trebuie să le îndeplinească; c) nu a rezolvat problema repartizării 3 între părţi a cheltuielilor de judecată ori a omis să se pronunţe asupra cererilor martorilor, experţilor, specialiştilor, interpreţilor sau reprezentanţilor cu privire la cheltuielile de judecată a căror compensare li se cuvine.
Instanţa de recurs reiterează că prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 29 aprilie 2015 s-a respins recursul declarat de Ţurcan Dumitru ca fiind depus tardiv. Cererea înaintată de Negru Olesea nu se încadrează în prevederile legale citate supra, iar soluţia pronunţată de instanţa de recurs pe marginea unei cereri de recurs constatate a fi depuse cu omiterea termenului legal nu îngăduie instanţei dreptul de a examina fondul acesteia, în caz contrar, s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice precum ș i dreptul intimatului la un proces echitabil consfinţit de art. 6 CEDO. În acest context, solicitarea emiterii unei decizii suplimentare pe marginea recursului declarat de Ţurcan Dumitru care a fost supus anterior analizei în cadrul deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 29 aprilie 2015 este neîntemeiată ș i urmează a fi respinsă.
În conformitate cu art. 250 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Se respinge cererea depusă de Negru Olesea cu privire la emiterea deciziei suplimentare la decizia Curţii Supreme de Justiţie din 29 aprilie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Ţurcanu Dumitru împotriva Lidiei Ţurcanu, Anei Caraivan, Daniel Ţurcanu, Consiliului municipal Chişinău, Oficiului Cadastral Teritorial Chişinău, intervenienţi accesorii notarii publici Corbu Valentina şi Stog Maria cu privire la declararea nulităţii certificatului de moştenitor, stabilirea faptului acceptării moştenirii, anularea actului administrativ, anularea titlului de autentificare a dreptului deţinătorului de teren şi a titlului de autentificare a dreptului de proprietate asupra imobilului şi constatarea nulităţii contractului de donaţie.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Ion Druţă 4