3ra-1020/15 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: R.Ţurcanu dosarul nr. 3ra-1020/15 instanţa de apel: N. Budăi, A. Nogai, I. Muruianu ÎNCHEIERE 22 iulie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Ion Corolevschi, Iurie Bejenaru examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Departamentul Instituţiilor Penitenciare, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gluşcenco Eugeniu către Departamentul Instituţiilor Penitenciare privind accesul la informaţie, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2015, prin care au fost respinse apelurile declarate de Gluşcenco Eugeniu şi de Departamentul Instituţiilor Penitenciare, fiind menţinută fără modificări hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.

Chişinău din 22 octombrie 2014, c o n s t a t ă La 20 iunie 2014 Gluşcenco Eugeniu a depus o cerere de chemare în judecată către Departamentul Instituţiilor Penitenciare (în continuare DIP) privind accesul la informaţie. În motivarea acţiunii a indicat că, la data de 15.05.2014 a solicitat Departamentului Instituţiilor Penitenciare să-i comunice locul unde îşi execută pedeapsa cetăţeanul Republicii Moldova, Patlaciuc Piotr Mihai, născut la 07.07.1959 în or. Hînceşti, condamnat în baza art. 190 alin. (5) din Codul penal, prin sentinţa Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 14.06.2012. Menţionează că, informaţia solicitată îi era necesară în scopul acordării asistenţei juridice clientului (părţii vătămate) în faza de executare a documentului executoriu, pentru ca executorul judecătoresc să poată expedia încheierea privind reţinerea plăţilor din eventualul salariu al deţinutului de la locul de executare a pedepsei.

Afirmă că, prin răspunsul din 30.05.2014 Departamentul Instituţiilor Penitenciare a refuzat eliberarea informaţiei solicitate, însă reclamantul a indicat că, nu este de acord cu refuzul Departamentului Instituţiilor Penitenciare şi îl consideră ilegal şi neîntemeiat. Susţine că, fiind apărător al părţii vătămate Perju Marian în procesul penal, are dreptul să solicite informaţia privind locul unde îşi execută pedeapsa condamnatul Patlaciuc Piotr Mihai, în vederea acordării asistenţei juridice la încasarea sumelor de bani percepute de la condamnat, iar Departamentul Instituţiilor Penitenciare este obligat să-i ofere informaţia. Invocă că, refuzul Departamentului Instituţiilor Penitenciare de a-i comunica informaţia solicitată, i-a cauzat stres, frustrare, precum şi multe incomodităţi din cauza imposibilităţii acordării asistenţei juridice clientului.

Solicită constatarea ilegalităţii refuzului de a elibera informaţia referitoare la locul unde îşi execută pedeapsa Patlaciuc Piotr Mihai, obligarea Departamentului Instituţiilor Penitenciare să comunice locul unde îşi execută pedeapsa cetăţeanul Republicii Moldova, Patlaciuc Piotr Mihai, născut la 07.07.1959 în or. Hînceşti, condamnat în baza art. 190 alin. (5) din Codul penal prin sentinţa Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 14.06.2012, încasarea de la pîrît a prejudiciului moral în mărime de 3000 lei şi încasarea cheltuielilor pentru timpul de muncă pierdut în mărime de 5000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun. Chişinău din 22.10.2014 s-a admis parţial acţiunea. S-a constatat ilegal refuzul Departamentului Instituţiilor Penitenciare de a elibera lui Gluşcenco Eugeniu informaţia referitoare la locul unde îşi execută pedeapsa Patlaciuc Piotr.

S-a obligat Departamentul Instituţiilor Penitenciare să comunice lui Gluşcenco Eugeniu locul unde îşi execută pedeapsa cetăţeanul Republicii Moldova Patlaciuc Piotr, născut la data de 07.07.1959 în or. Hînceşti, condamnat în baza art. 190 alin.(5) CP prin sentinţa Judecătoriei Rîşcani, mun.Chişinău din 14.06.2012. S-a încasat din contul Departamentului Instituţiilor Penitenciare în beneficiul lui Gluşcenco Eugeniu suma de 2000 lei cu titlu de prejudiciu material şi 1500 lei cu titlu de prejudiciu moral, iar în total suma de 3500 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 26 martie 2015 au fost respinse apelurile declarate de Gluşcenco Eugeniu şi de Departamentul Instituţiilor Penitenciare, fiind menţinută fără modificări hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.

Chişinău din 22 octombrie 2014. La adoptarea soluţiei instanţa de apel a invocat că, conform art.53 alin. (l) lit. d) al Legii cu privire la avocatură nr. 1260-XV din 19.07.2002, avocatul are dreptul să solicite informaţii, referinţe şi copii ale actelor necesare pentru acordarea asistenţei juridice instanţelor judecătoreşti, organelor de drept, autorităţilor publice, altor organizaţii, care sînt obligate să elibereze actele solicitate în conformitate cu legislaţia în vigoare. Instanţa de apel a conchis că, reclamantul-apelant fiind apărător al părţii vătămate Perju Marian, are dreptul să solicite informaţia privind locul unde îşi execută pedeapsa condamnatul Patlaciuc Piotr, în vederea acordării asistenţei juridice la încasarea sumelor de bani percepute de la condamnat, iar Departamentul Instituţiilor Penitenciare, este obligat să o ofere.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că, datele pe care apelantul-pîrît le apreciază ca fiind cu caracter personal sunt de accesibilitate publică, fiind expuse pe 2 site-ul oficial al Curţii Supreme de Justiţie şi anume decizia din 21.01.2014 pe dosarul nr. 1ra-32/2014, respectiv, prin interpelarea înaintată apelantul-reclamant avea nevoie doar să afle locul unde îşi execută pedeapsa condamnatul. Alegaţiile apelantului-pîrît referitor la art. 3 al Legii privind protecţia datelor cu caracter personal, sunt nefondate, or în această categorie nu se includ şi datele despre locul unde condamnatul îşi execută pedeapsa - informaţia care a şi fost solicitată, de către apelantul-reclamant.

În acest sens, nu sunt întemeiate nici argumentele invocate de apelantul - pîrît, şi anume trimiterea la art. 8 alin. (1) al Legii privind protecţia datelor cu caracter personal, or, ele se referă la subiecţii ce prelucrează datele cu caracter personal, însă apelantul-reclamant nu intră în categoria subiecţilor care prelucrează datele referitoare la condamnările persoanei. Conform art.21 alin.(3), lit. o) al Legii privind accesul la informaţie, persoana care se consideră lezată într-un drept sau interes legitim poate ataca orice acţiune sau inacţiune a persoanei responsabile pentru primirea şi examinarea cererilor de acces la informaţii, dar în special cu privire la cauzarea unor prejudicii materiale şi/sau morale prin acţiunile ilegale ale furnizorului de informaţii.

Prin noţiunea de prejudiciu moral se înţeleg suferinţele psihice sau fizice cauzate prin acţiuni sau omisiuni care atentează la valorile nepatrimoniale ce aparţin persoanei din momentul naşterii sau la bunurile dobîndite prin lege (viaţa, sănătatea, demnitatea şi reputaţia profesională, inviolabilitatea vieţii personale, secretul de familie şi personal), prin fapte ce atentează la drepturile personale nepatrimoniale (dreptul de a folosi propriul nume, dreptul de autor). În conformitate cu prevederile art. 1423 alin. (1) din Codul civil, „mărimea compensaţiei pentru prejudiciu moral se determină de către instanţa de judecată în funcţie de caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de vinovăţie al autorului prejudiciului, dacă vinovăţia este o condiţie a răspunderii, şi de măsura în care această compensare poate aduce satisfacţie persoanei vatamate”.

Potrivit pct. 25 al Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 9 din 09.10.2006, instanţele judecătoreşti, la determinarea mărimii compensaţiei pentru prejudiciul moral, trebuie neapărat să ia în consideraţie atît aprecierea subiectivă privind gravitatea cauzării suferinţelor psihice sau fizice părţii vătămate, cît şi datele obiective care certifică acest fapt. Instanţa de apel a invocat că, apelantul-reclamant a solicitat încasarea din contul pîrîtului a prejudiciului moral în mărime de 3000 lei, iar prima instanţă just a admis parţial această cerinţă, or suma prejudiciului moral solicitată, în speţă este exagerată.

Mai mult ca atît, s-a constatat corect de către instanţa de fond că, refuzul Departamentului Instituţiilor Penitenciare de a-i comunica apelantului-reclamantul informaţia solicitată, i-a cauzat stres, frustrare, precum şi multe incomodităţi din 3 cauza imposibilităţii acordării asistenţei juridice calificate clientului, precum şi prin însăşi faptul încălcării legii şi refuzului eliberării informaţiei interpelate, astfel întemeiat s-a încasat suma de 1500 lei cu titlu de prejudiciu moral. Este important de remarcat faptul că apelanţii, utilizînd calea de atac nu au prezentat în instanţa de apel probe, pe care nu au avut posibilitatea să le prezinte instanţei de fond şi care ar fi de natură să răstoarne concluziile expuse în hotărîrea contestată, iar esenţa alegaţiilor din apeluri sunt similare celor expuse în faţa primei instanţe, care au fost corect dezlegate.

La 19 mai 2015, Departamentul Instituţiilor Penitenciare în termen, a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie respinsă. În motivarea recursului se invocă că atît instanţa de apel, cît şi prima instanţă nu au constatat şi elucidat toate circumstanţele pentru examinarea obiectivă a cauzei, fiind aplicate eronat normele de drept material. Se mai invocă în recurs că, avocatul Gluşcenco Eugeniu nu a anexat copia mandatului la interpelarea adresată Departamentului Instituţiilor Penitenciare. Astfel, în cazul în care avocatul Gluşcenco Eugeniu respecta prevederile Legii cu privire la avocatură, acest fapt nu îl împiedica să se adreseze cu o nouă cerere către Departamentul Instituţiilor Penitenciare, cu anexarea copiei mandatului pentru obţinerea informaţiei solicitate anterior.

Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Departamentul Instituţiilor Penitenciare, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurentei se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei, iar argumentele invocate în recursul declarat de către Departamentul Instituţiilor Penitenciare, în esenţa lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept. 4 Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Departamentul Instituţiilor Penitenciare ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Departamentul Instituţiilor Penitenciare, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ion Corolevschi Iurie Bejenaru 5