Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-518/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
8 iulie 2015
Părțile
Serviciu Grăniceri al RM vs Plecan Nicolae
Pe scurt
Restituirea cererii de apel, repunerea in termen

2r-518/15 — Încasarea prejudiciului

prima instanţă: Sv. Bucur instanța de apel: N. Chircu, A. Albu, Sv. Melnic dosarul nr. 2r-518/15 DECIZIE 08 iulie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Oleg Sternioală, Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de Plecan Nicolae, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Departamentul Poliţiei de Frontieră a R. Moldova către Plecan Nicolae, intervenient accesoriu Ministerul Apărării a R. Moldova privind încasarea prejudiciului material, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 11 septembrie 2014, prin care a fost respinsă cererea de repunere în termen a apelului declarat de Plecan Nicolae, c o n s t a t ă; La 06 iulie 2012 Departamentul Poliţiei de Frontieră a R. Moldova s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către Plecan Nicolae, intervenient accesoriu Ministerul Apărării a R. Moldova solicitînd încasarea prejudiciului material în mărime de 69 637,84 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Floreşti din 24 iunie 2013 acţiunea a fost admisă. S-a încasat de la Plecan Nicolae în beneficiul Departamentului Poliţiei de Frontieră a R. Moldova cheltuieli de instruire în mărime de 69 637, 84 lei şi cheltuieli de judecată în mărime de 1231, 07 lei, iar în total suma de 70 868, 91 lei. S-a încasat de la Plecan Nicolae taxa de stat în sumă de 2089, 13 lei. La 17 iunie 2014, Plecan Nicolae a depus apel împotriva hotărîrii instanţei de fond, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărârii, cu emiterea unei noi hotărîri de respingere integrală a acţiunii. Totodată, apelantul a solicitat repunerea în termen a cererii de apel. Prin încheierea Curții de Apel Bălţi din 11 septembrie 2014 s-a respins cererea de repunere în termen a apelului depus de Plecan Nicolae.

S-a restituit cererea de apel depusă de Plecan Nicolae cu toate documentele anexate. La 06 mai 2015, Plecan Nicolae a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel din 11 septembrie 2014, solicitînd admiterea acestuia, casarea integrală a încheierii contestate cu remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel. Recurentul în motivarea recursului a invocat că încheierea instanţei de apel este ilegală, fiind emisă cu încălcarea normelor de drept procedural. De asemenea a indicat că, termenul de declarare a apelului a început să curgă de la data solicitării eliberării hotărîrii motivate a instanţei de fond. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.

Materialele cauzei atestă că copia încheierii din 11 septembrie 2014 a fost expediată părţilor de către Curtea de Apel Bălţi la 23 septembrie 2014, însă conform materialelor dosarului recurentul Plecan Nicolae a recepţionat încheierea recurată la 23 aprilie 2015 (f.d.161-162). Astfel, recursul se consideră depus în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Conform art. 236 alin. (5) lit. a), b), alin. (8) CPC, instanţa de judecată va întocmi hotărîrea integrală dacă participanţii la proces, în termen de 30 de zile de la pronunţarea dispozitivului hotărîrii, solicită în mod expres acest lucru. Termenul de 30 de zile este un termen de decădere, participanţii la proces, în termen de 30 de zile de la pronunţarea dispozitivului hotărîrii, depun cerere de apel. Hotărîrea integrală se remite participanţilor la proces în termen de 5 zile. În conformitate cu art. 362 alin. (1) şi (3) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel.

Repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzută de art. 116 CPC. Conform art. 116 alin. (1) şi (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documente respective etc.). Din materialele dosarului rezultă că, potrivit procesului-verbal al şedinţei de judecată din 24 iunie 2013 Plecan Nicolae nu a fost prezent la pronunțarea dispozitivului hotărîrii Judecătoriei Floreşti din 24 iunie 2013 (f.d.108-110).

Mai mult ca atît, la 27 iunie 2013 în adresa lui Plecan Nicolae a fost expediată copia dispozitivului hotărîrii Judecătoriei Floreşti din 24 iunie 2013 (f.d.113), cu scrisoare recomandată, avizul de recepţie fiind restituit în adresa instanţei cu menţiunea “adresatul este plecat peste hotare” (f.d.115-116). Tot din materialele cauzei se denotă faptul că, la 15 mai 2014 Plecan Nicolae a aflat despre hotărîrea Judecătoriei Floreşti din 24 iunie 2013, cînd a primit încheierea executorului judecătoresc de intentare a procedurii de executare, contra semnătură (f.d.148-149). Prin urmare termenul de declarare a apelului a început să curgă de la 15 mai 2014, însă cererea de apel a fost depusă la 17 iunie 2014 (f.d.

122), cu încălcarea termenului. Reţine Colegiul că, prin lege este instituit în mod imperativ termenul de 30 zile pentru declararea apelului, calculat de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, astfel apelul în prezenta pricină a fost depus la 17 iunie 2014, în afara termenului de 30 zile. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că, instanţa de apel corect a ajuns la concluzia privind respingerea cererii de repunere în termen a apelului, cu dispunerea restituirii cererii de apel.

În acest context, instanţa de recurs consideră că, la caz soluţia instanţei de apel este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, avînd în vedere că, prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea recursului ar împiedica rămînerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărîrii judecătoreşti emise în instanţa de fond şi ar leza, în acest mod principiul securității raporturilor juridice.

În hotărîrea CEDO pronunţată în cauza Ponomaryov vs Ucraina (03 aprilie 2008), Curtea Europeană a notat că, deşi în speţă nu era vorba despre desfiinţarea unei hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanţe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuşi, reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare, reprezintă o decizie care ar putea înfrînge principiul securităţii raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac. Astfel, reglementări similare au fost statuate de către înalta Curte şi în cauzele Ceachir vs Moldova, Popov vs Moldova şi Melnic vs Moldova, în care s-a menţionat că, prin neaducerea vre-unui motiv pentru prelungirea termenului de depunere de către părţi a unui act procedural, instanţele judecătoreşti naţionale au încălcat dreptul la un proces echitabil.

Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar temeiurile invocate în cererea de recurs sînt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Plecan Nicolae şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Bălţi din 11 septembrie 2014. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de către Plecan Nicolae. Se menţine încheierea Curţii de Apel Bălţi din 11 septembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Departamentul Poliţiei de Frontieră a R. Moldova către Plecan Nicolae, intervenient accesoriu Ministerul Apărării a R. Moldova privind încasarea prejudiciului material.

Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Oleg Sternioală Iurie Bejenaru

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.