- Dosarul nr.
- 2r-227/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 19 februarie 2014
- Părțile
- Departamentul Poliţiei de Frontieră al MAI vs Gîrjev Stanislav
- Pe scurt
- Cazurile în care nu se dă curs cererii de apel.
2r-227/14 — Încasarea sumei
dosarul nr.2r-227/14 prima instanţă: T. Molcianova, instanţa de apel: M. Anton, Iu. Cotruţă, I. Secrieru DECIZIE 19 februarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinând recursul declarat de către Gîrjev Stanislav, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Departamentul Poliţiei de Frontieră al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova împotriva lui Gîrjev Stanislav privind încasarea sumei, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 21 noiembrie 2013, prin care cererea de apel a fost restituită, c o n s t a t ă La 03 aprilie 2013, Departamentul Poliţiei de Frontieră al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Gîrjev Stanislav privind încasarea sumei.
Solicită Departamentul Poliţiei de Frontieră al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova admiterea integrală a acţiunii. A încasa de la Gîrjev Stanislav în folosul Departamentului Poliţiei de Frontieră, a cheltuielilor de instruire şi a cheltuielilor suportate în legătură cu achitarea neîntemeiată a drepturilor băneşti în sumă totală de 4561,58 lei. A încasa în beneficiul statului, de la Gîrjev Stanislav, a taxei de stat şi cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea Judecătoriei Basarabeasca din 06 iunie 2013 acţiunea a fost admisă. S-a încasat de la Gîrjev Stanislav în beneficiul Departamentului Poliţiei de frontieră al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova suma de 4561,58 lei cu titlu de prejudiciu material cauzat.
S-a încasat de la Gîrjev Stanislav în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 270 lei. La data de 01 iulie 2013 Gîrjev Stanislav a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanţe, cerând admiterea apelului, casarea hotărârii şi emiterea unei noi hotărâri de respingerea acţiunii. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 24 octombrie 2013 nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Gîrjev Stanislav cu acordarea termenului pentru a prezenta dovada achitării taxei de stat în sumă de 202,5 lei, în decurs de 10 zile de la data recepţionării încheierii menţionate. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 noiembrie 2013 apelul declarat de Gîrjev Stanislav a fost restituit.
La 02 ianuarie 2014, Gîrjev Stanislav a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 21 noiembrie 2013, cerând admiterea recursului, casarea integrală a încheierii contestate cu restituirea pricinii spre rejudecare la instanţa de apel pentru judecarea apelului în fond. Recurentul, Gîrjev Stanislav, în motivarea recursului a indicat că încheierea contestată a instanţei de apel este ilegală, deoarece taxa de stat de fapt a fost achitată şi expediată instanţei de apel, însă la materialele cauzei nu este anexată, din circumstanţe necunoscute apelantului. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea integrală a încheierii instanţei de apel şi restituirea pricinii la rejudecare în instanţa de apel de la faza primirii cererii de apel.
În conformitate cu art. 427 alin.(1) lit.b) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. După cum rezultă din actele cauzei la data de 01 iulie 2013 Gîrjev Stanislav a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei instanţe, cerând admiterea apelului, casarea hotărârii şi emiterea unei noi hotărâri de respingerea acţiunii. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 24 octombrie 2013 nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Gîrjev Stanislav cu acordarea termenului pentru a prezenta dovada achitării taxei de stat în sumă de 202,5 lei, în decurs de 10 zile de la data recepţionării încheierii menţionate, iar prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 noiembrie 2013 apelul declarat de Gîrjev Stanislav a fost restituit.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că apelul este o cale ordinară de atac, obiectul căreia sunt hotărîrile pronunţate de prima instanţă care nu sunt definitive. La exercitarea căii de atac - apelul, persoanele în drept să declare apel dispun de anumite drepturi şi obligaţiuni. La rîndul său instanţa de apel, este obligată de a respecta procedura examinării pricinii în apel atît la faza pregătirii pricinii pentru dezbaterile judiciare, cît şi în cadrul dezbaterilor judiciare. Mai mult ca atît, instanţa de apel este obligată de a crea condiţii obiective şi reale pentru ca participanţii să-şi exercite în volum deplin drepturile sale procedurale, curmînd în mod legal orice abuz din partea lor, şi înlăturînd pe măsură posibilităţilor, omisiunile la acest capitol, depistate în orice fază a procesului.
Conform art.368 CPC, dacă cererea de apel este depusă fără plata taxei de stat instanţa dispune printr-o încheiere, susceptibilă de atac (art.368 alin.(4) CPC) să nu se de-a curs cererii acordînd apelantului un termen pentru achitarea taxei de stat. După cum rezultă din încheierea contestată, ca temei de restituire a cererii de apel a servit faptul neachitării taxei de stat. Tot odată, din recursul declarat de către Gîrjev Stanislav rezultă că recurentul la data de 11 noiembrie 2013 a achitat taxa de stat şi prin intermediul oficiului poştal a expediat taxa de stat Curţii de Apel Chişinău. La fel, la recurs este anexată copia (cu o vizibilitate redusă) documentului bancar sub formă de ordin de încasare în numerar de la Gîrjev Stanislav a sumei taxei de stat în sumă de 202, 50 lei, remis separat prin intermediul „Poştei Moldovei” cu corespondenţă recomandată.
În aceste circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că instanţa de apel eronat, în situaţia de fapt existentă, a ajuns la concluzia de restituire a cererii de apel depusă de Gîrjev Stanislav împotriva hotărîrii primei instanţe. Or, faptul că taxa de stat din motive necunoscute nu a ajuns la materialele cauzei, recurentul-apelant nu duce nici o vină. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că circumstanţa descrisă şi faptul că recurentul-apelant a achitat taxa de stat, iar instanţa de apel a restituit cerere de apel, poate fi apreciată ca o violare a art. 6 CEDO, ţinînd cont şi de practica Curţii Europene, privind accesului liber la justiţie.
Din considerentele menţionate şi luînd în cumul circumstanţele sus menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa integral încheierea contestată a instanţei de apel şi de a restitui pricina la rejudecare în instanţa de apel, de la faza primirii cererii de apel. În conformitate cu art. 427 alin.(1) lit.b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de către Gîrjev Stanislav. Se casează integral încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 noiembrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Departamentul Poliţiei de Frontieră al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova împotriva lui Gîrjev Stanislav privind încasarea sumei, cu restituirea pricinii spre judecare la Curtea de Apel Chişinău, de la faza primirii cererii de apel.
Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă