Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis parțial
Dosarul nr.
2ra-220/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
22 ianuarie 2014
Părțile
Constantin Gheorgheiv vs Ministerul Justiţiei
Pe scurt
Dreptul la repararea prejudiciului

2ra-220/14 — Repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin tragerea ilegală la răspundere penală

dosarul 2ra-220/14 prima instanţă: A. Rotari, instanţa de apel: L. Popova, A. Doga, M. Guzun, DECIZIE 22 ianuarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Svetlana Novac, Tatiana Vieru Ion Corolevschi, Ion Arhiliuc, examinând recursul declarat de către Ghiorghiev Constantin şi recursul declarat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ghiorghiev Constantin împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin tragerea ilegală la răspundere penală, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 septembrie 2013 prin care au fost respinse apelurile declarate de Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova şi Ghiorghiev Constantin şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 03 mai 2013 prin care acţiunea a fost admisă parţial, c o n s t a t ă La 15 februarie 2013 Ghiorghiev Constantin s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova cu privire la încasarea din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova a prejudiciului moral cauzat în sumă de 300 000 lei şi cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 3950 lei. În motivarea cererii reclamantul a invocat faptul că a fost pus sub învinuire de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 283 şi art. 188 (3) lit. b), c), d), e), f) CP, fiindu-i aplicată măsura preventivă sub formă de arest.

Prin sentinţa Curţii de Apel Comrat din 02 aprilie 2012, Gheorghiev Constantin a fost achitat, din motivul că infracţiunea nu a fost săvârşită de inculpat, măsura preventivă în formă de arest, fiind înlocuită cu declaraţia de a nu părăsi localitatea. Indică reclamantul că prin Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 26 octombrie 2012, recursul ordinar declarat de către procuror a fost respins ca nefondat, sentinţa Curţii de Apel Comrat din 02 aprilie 2012 fiind menţinută fără modificări.

Reclamantul menţionează că a fost pus sub învinuire ilegal şi faţă de el a fost aplicată ilegal măsura de reprimare - arestul, fiind reţinut în Federaţia Rusă la data de 21 mai 2011 şi deţinut în stare de arest până la data de 02 aprilie 2012 în condiţii degradante şi inumane în penitenciarele din Federaţia Rusă, iar după extrădare în Penitenciarul nr. 13 Chişinău şi Penitenciarul nr. 5 Cahul, fapte prin care i s-a cauzat prejudiciu moral, estimat de către reclamant la suma de 300.000,00 lei. În cadrul examinării pricinii reclamantul a concretizat acţiunea la capitolul părţilor litigante, excluzând Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova din pârâţii cauzei şi lăsând în calitate de pârât statul reprezentat de către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova.

Prin hotărîrea judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 03 mai 2013 cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghiev Constantin a fost admisă parţial, s-a încasat din bugetul de stat al Republicii Moldova în beneficiul lui Gheorghiev Constantin suma de 10 000 lei cu titlu de prejudiciul moral şi suma de 3 950 lei cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică, în rest cerinţele au fost respinse. La 07 mai 2013 Gheorghiev Constantin a declarat apel împotriva hotărîrii judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 03 mai 2013. La 31 mai 3013 Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova a declarat apel împotriva hotărîrii judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 03 mai 2013. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 septembrie 2013 au fost respinse apelurile declarate de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi Ghiorghiev Constantin şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 03 mai 2013, prin care acţiunea a fost admisă parţial. La 04 noiembrie 2013 Ghiorghiev Constantin a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 septembrie 2013, solicitînd admiterea recursului, modificarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe cu majorarea cuantumului prejudiciului moral încasat, de la 10000 lei pînă la 300000 lei. În motivarea recursului recurentul Ghiorghiev Constantin a invocat că nu a fost aplicată legea care trebuia să fie aplicată şi a interpretat în mod eronat legea. La 06 decembrie 2013 Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 19 septembrie 2013, solicitînd admiterea recursului, modificarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe prin diminuarea cuantumului prejudiciului moral şi material încasat.

În motivarea recursului recurentul Ministerul Justiţiei al RM a invocat că instanţele de judecată au aplicat eronat normele de drept material şi procedural, au interpretat eronat prevederile Legii nr. 1545 din 25 februarie 1998. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova ca neîntemeiat, iar recursul declarat de Ghiorghiev Constantin ca întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea parţială a acţiunii, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre.

Din materialele dosarului s-a stabilit că Ghiorghiev Constantin s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii, intervenient accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova cu privire la încasarea din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova a prejudiciului moral cauzat în sumă de 300 000 lei şi cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 3950 lei. Instanţele de judecată au emis hotărîrile sus indicate de admitere parţială a acţiunii. Analizînd materialele dosarului Colegiul ajunge la concluzia că decizia şi hotărîrea recurată a fost adoptată cu încălcarea normelor de drept material, motiv pentru care Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a casa decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe cu emiterea unei hotărîri noi de admitere parţială a acţiunii.

Actele cauzei denotă că la data de 27 decembrie 2011 de către procurorul din cadrul Procuraturii UTA Găgăuzia, a fost emisă ordonanţă de punere sub învinuire a lui Gheorghiev Constantin, de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 283 şi art. 188 (3) lit. b), c), d), e), f) CP, şi aplicată măsura preventivă sub formă de arest. Prin sentinţa Curţii de Apel Comrat din 02 aprilie 2012, Gheorghiev Constantin, învinuit în baza art. 283 şi art. 188 (3) lit. b), c), d), e), f) CP a fost achitat, din motivul că infracţiunea nu a fost săvârşită de inculpat, măsura preventivă sub formă de arest fiind înlocuită cu declaraţia de nepărăsire a localităţii până la intrarea în vigoare a sentinţei. Ca urmare prin Decizia Colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 26 octombrie 2012, recursul ordinar declarat de către procuror a fost respins ca nefondat, sentinţa Curţii de Apel Comrat din 02 aprilie 2012 fiind menţinută fără modificări.

În temeiul art. 2 din Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, prin acţiuni ilicite se subînţeleg acţiuni sau inacţiuni ale organului împuternicit să examineze cazurile cu privire la contravenţiile administrative, ale organului de urmărire penală sau ale instanţei de judecată, care exclud vinovăţia acestora, al căror caracter ilegal se manifestă prin încălcarea principiului general, potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la răspundere şi nu poate fi judecată, (erori) ori fapte ale persoanelor cu funcţie de răspundere din organul de urmărire penală sau din instanţa de judecată, manifestate prin încălcarea intenţionată a normelor procedurale şi materiale în timpul procedurii penale sau administrative (infracţiuni).

În conformitate cu prevederile art. 3 al legii citate, este reparabil prejudiciul material şi moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma reţinerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declaraţie de a nu părăsi localitatea sau ţara, tragerii ilegale la răspundere penală. Conform art. 6 lit.a) al Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea şi modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul devenirii definitive şi irevocabile a sentinţei de achitare. Instanţa de judecată va determina mărimea compensaţiei şi în baza criteriilor specificate la art.219 alin.(4) din Codul de procedură penală.

În toate cazurile, instanţa de judecată se va baza pe principiile compensării rezonabile şi echitabile a prejudiciului moral. Conform art. 1405 alin. (1) Cod civil, prejudiciul cauzat persoanei fizice prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a măsurii preventive sub forma arestului preventiv sau sub forma declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, prin aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului, muncii neremunerate în folosul comunităţii se repară de către stat integral, indiferent de vinovăţia persoanelor de răspundere ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanţelor de judecată.

Conform art. 1422 CC, în cazul în care persoanei i s-a cauzat un prejudiciu moral (suferinţe psihice sau fizice) prin fapte ce atentează la drepturile ei personale nepatrimoniale, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie, instanţa de judecată are dreptul să oblige persoana responsabilă la reparaţia prejudiciului prin echivalent bănesc. Prejudiciul moral se repară indiferent de existenţa şi întinderea prejudiciului patrimonial. Reparaţia prejudiciului moral se face şi în lipsa vinovăţiei autorului, faptei ilicite în cazul în care prejudiciul este cauzat prin condamnare ilegală, atragere ilegală la răspundere penală, aplicare ilegală a arestului preventiv sau a declaraţiei scrise de a nu părăsi localitatea, aplicarea ilegală în calitate de sancţiune administrativă a arestului, muncii neremunerate în folosul comunităţii şi în alte cazuri prevăzute de lege.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că instanţele de judecată corect au stabilit circumstanţele raportului juridic litigios şi anume că la data de 27 decembrie 2011 Gheorghiev Constantin a fost pus sub învinuire pentru faptul săvîrşirii infracţiunilor prevăzute de art. 283 şi art. 188 (3) lit. b), c), d), e), f) CP şi aplicată măsura preventivă sub formă de arest. La 02 aprilie 2012, Gheorghiev Constantin, a fost achitat, din motivul că infracţiunea nu a fost săvârşită de inculpat, măsura preventivă sub formă de arest fiind înlocuită cu declaraţia de nepărăsire a localităţii până la 26 octombrie 2012, cînd recursul ordinar declarat de către procuror a fost respins ca nefondat, iar sentinţa Curţii de Apel Comrat din 02 aprilie 2012 a fost menţinută fără modificări.

Reieşind din cele menţionate instanţa de recurs remarcă că tragerea ilegală a lui Gheorghiev Constantin la răspundere penală, a adus atingere demnităţii umane a acestuia, Gheorghiev Constantin suportând o stare de stres - circumstanţă indispensabilă suferinţelor morale. În acelaşi timp, Colegiul notează că prin punerea lui Gheorghiev Constantin sub învinuire, dispunerea ilegală a măsurii preventive în formă de arest şi ulterior în formă de declaraţie de a nu părăsi localitatea, acestuia i-a fost încălcat dreptul la libertate şi siguranţă garantat prin art. 5 al Convenţiei Europene pentru apărarea Drepturilor omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Cu referire la cele menţionate instanţa de recurs respinge ca neîntemeiat argumentul invocat de către Ministerul Justiţiei al RM în cererea de recurs, precum că instanţele de judecată la stabilirea cuantumului prejudiciului moral nu a luat în consideraţie prevederile art. 11 a Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998. Or, conform art. 11 a Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, mărimea compensaţiei pentru repararea prejudiciului moral se stabileşte de instanţa de judecată în modul prevăzut de prezenta lege.

Mărimea concretă a compensaţiei se determină luîndu-se în considerare: a) gravitatea infracţiunii de a cărei săvîrşire a fost învinuită persoana respectivă; b) caracterul şi gravitatea încălcărilor procesuale comise la urmărirea penală şi la examinarea cauzei penale în instanţa de judecată; c) rezonanţa pe care a avut-o în societate informaţia despre învinuirea persoanei; d) durata urmăririi penale, precum şi durata examinării cauzei penale în instanţa de judecată; e) natura dreptului personal lezat şi locul lui în sistemul de valori al persoanei; f) suferinţele fizice, caracterul şi gradul suferinţelor psihice; g) măsura în care compensaţia bănească poate atenua suferinţele fizice şi psihice cauzate; h) durata aflării nelegitime a persoanei în detenţie.

Reieşind din conţinutul articolului menţionat şi în coraport cu materialele cauzei instanţe de recurs ajunge la concluzia că instanţele de judecată nu au stabilit corect suma ce urmează a fi încasată cu titlu de prejudiciu moral, din care considerente recursul declarat de Gheorghiev Constantin urmează a fi admis şi casată deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu emiterea unei hotărîri noi de admitere parţială a acţiunii. Astfel, reieşind din considerentele că răspunderea pentru prejudiciul moral are un caracter compensator, acesta urmează să se determine de către instanţa judecătorească, reieşind din circumstanţele concrete ale cauzei, ţinându-se cont de persoana reclamantului şi de măsura în care această compensaţie poate să-i aducă satisfacţie.

Prin intentarea cauzei penale, şi punerea subt învinuire a reclamantului i s-a adus atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, de asemenea la viaţa sa privată pe care le-a suportat în urma acţiunilor ilegale ale organului de urmărire penală, procuraturii şi instanţelor judecătoreşti. Prin prisma art. 1423 Cod civil, art. 11 al Legii nr. 1545, instanţele de judecată incorect au stabilit că suma de 10000 lei cu titlul de prejudiciu moral este rezonabilă, deoarece reieşind din perioada în care Gheorghiev Constantin s-a aflat în aret, apoi în arest la domiciliu, suma menţionată reprezintă o sumă neadecvată, nerezonabilă şi nu va da o evaluare pertinentă daunelor compensatoare, nefiind în corespundere cu caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice suportate de către reclamant.

În circumstanţele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel just au concluzionat că sunt întrunite şi aplicabile la caz prevederile Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acţiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii şi ale instanţelor judecătoreşti privind repararea prejudiciului moral cauzat lui Gheorghiev Constantin. Totodată, în opinia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie cuantumul compensaţiei pentru prejudiciul moral – 10000 lei determinat de către instanţele de judecată pentru a fi încasat în beneficiul lui Gheorghiev Constantin, nu este echitabil şi proporţional prejudiciului suferit, fapt ce impune necesitatea casării hotărîrilor judecătoreşti şi emiterii unei noi hotărîri privind admiterea parţială a acţiunii.

Ţinînd cont de durata urmăririi penale, faptul aflării în căutare internaţională şi ţinerii sub arest a recurentului Gheorghiev Constantin, privarea acesteia de dreptul la libera circulaţie fiindu-i aplicată măsura de reprimare - obligaţiunea de a nu părăsi ţara, rezonanţa pe care a avut-o în societate informaţia despre învinuirea acesteia în comiterea infracţiunii, caracterul şi gravitatea suferinţelor psihice cauzate pe parcursul a 2 ani de ţinere sub urmărire penală, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră suma de 50000 lei în măsură de a atenua suferinţele psihice şi fizice cauzate lui Gheorghiev Constantin, fiind echitabilă şi suficientă pentru prejudiciul suferit, iar suma solicitată în acest sens de către ultimul – 300 000 lei este excesivă.

În acest context, nu pot fi reţinute nici argumentele recurentului Ministerul Justiţie precum că echivalentul prejudiciului moral stabilit de instanţele de judecată este exagerat în raport cu mărimea reală a daunei morale, deoarece la determinarea cuantumului prejudiciului moral urmează să se respecte criteriul echităţii, care presupune că despăgubirile pentru prejudiciul moral trebuie să fie juste, raţionale şi echitabile, adică trebuie stabilite în aşa fel încît să asigure efectiv o compensare suficientă a prejudiciului moral cauzat, ca astfel să fie menţinut echilibrul între daunele efectiv pricinuite şi suma acordată.

Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că circumstanţele pricinii au fost constatate de prima instanţă şi de instanţa de apel, însă normele de drept material au fost aplicate eronat şi nu este necesară verificarea suplimentară de dovezi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de către Ministerul Justiţie al RM şi de admite recursul declarat de către Gheorghiev Constantin, de a casa hotărîrea primei instanţe şi decizia instanţei de apel şi de a emite o nouă hotărîre, prin care a admite în parte acţiunea, încasînd de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Gheorghiev Constantin suma de 50 000 lei cu titlu de prejudiciu moral şi suma de 3950 lei cu titlu de prejudiciu material.

În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit.b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova. Se admite recursul declarat de către Gheorghiev Constantin. Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 19 septembrie 2013 şi hotărîrea Buiucani, mun.

Chişinău din 03 mai 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ghiorghiev Constantin împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin tragerea ilegală la răspundere penală şi se emite o nouă hotărîre prin care: Se admite parţial acţiunea lui Ghiorghiev Constantin împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului material şi moral cauzat prin tragerea ilegală la răspundere penală.

Se încasează de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova în beneficiul lui Ghiorghiev Constantin suma de 50 000 (cinci zeci mii) lei cu titlu de prejudiciu moral şi suma de 3 950 (trei mii nouă sute cincizeci) lei cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică, în rest cerinţele se resping ca neîntemeiate. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Svetlana Novac Tatiana Vieru Ion Corolevschi Ion Arhiliuc

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.