3ra-729/15 — Contestarea actului administrativ

dosarul nr. 3ra-729/15 prima instanţă - O. Melniciuc instanţa de apel - A. Panov, M. Moraru, A. Minciuna ÎNCHEIERE 20 mai 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Pantelei Sandulachi, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Pantelei Sandulachi împotriva Procurorului General cu privire la anularea răspunsului, recunoașterea încălcării drepturilor la examinarea petiției și repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chișinău din 28 ianuarie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de Pantelei Sandulachi și menținută hotărîrea Judecătoriei Rîșcani municipiul Chișinău din 16 octombrie 2014. c o n s t a t ă La 28 noiembrie 2013, Pantelei Sandulachi a depus cerere de chemare în judecată împotriva Procurorului General cu privire la anularea răspunsului, recunoașterea încălcării drepturilor la examinarea petiției și repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii, Pantelei Sandulachi a indicat că la 14 mai 2013, în temeiul art.74 alin. l pct.4 CPP, a depus la Procuratura Anticorupţie în adresa Procurorului Octavian Iachimovschi, care administra cauza penală nr.2012978106, un demers prin care a solicitat să fie audiate, în calitate de martori, toate persoanele politice şi publice, de stat care, public, au înaintat, au motivat şi au susţinut insistent alte abordări faţă de cazul Sandulachi împotriva Ministerului Finanţelor. De asemenea, a solicitat toate materialele prezentate sau difuzate pe cazul dat, cu efectuarea unei analize ample a conţinutului lor.

La 23 mai 2013, Procurorul în Procuratura Anticorupţie Octavian Iachimovschi a emis Ordonanţa de respingere integrală a demersului menţionat, motivîndu-şi decizia prin faptul că în cadrul urmăririi penale au fost întreprinse toate măsurile necesare în vederea stabilirii adevărului obiectiv; urmărirea penală în prezenta cauză se află la etapa de finisare; cererea are un conţinut ambiguu, iar solicitările înaintate au un caracter 1 general; nu este clar în ce măsură realizarea acestora ar putea ajuta la completarea urmăririi penale, admiterea cererii ar duce la o tergiversare nejustificată a urmăririi penale.

La 07 iunie 2013, în ordinea prevăzută de art. art. 298-299 CPP, a contestat ordonanţa Procurorului Procuraturii Anticorupţie Octavian Iachimovschi, emisă la 23 mai 2013, solicitînd anularea ei şi constatarea încălcării la examinarea demersului din 14 mai 2013, a dreptului său de acces liber la justiţie, în sensul respectării art.19 alin.3 combinat cu art.10 alin. l şi alin.4, art.74 alin. l pct.2, art.247 alin. l şi art.254 alin. l CPP şi tratării inechitabile şi discriminatorie, în sensul respectării art.9 CPP şi art.16 din Constituţie.

La 02 iulie 2013, Procurorul interimar Anticorupţie, prin scrisoare l-a informat că careva temeiuri de intervenire a Procurorului lipsesc, deoarece urmare a controlului s-a stabilit că la 13 iunie 2013, cauza penală nr.2012978106, a fost expediată spre examinare la judecătoria Rîşcani municipiul Chișinău, iar conform art.297 alin.4 CPP toate cererile, demersurile şi plîngerile înaintate după trimiterea cauzei în judecată se soluţionează de judecata care judecă cauza. La 15 iulie 2013, a înaintat o petiţie Procurorului General, prin care a solicitat opinia, poziţia şi deciziile personale referitor la modalitatea defectuoasă de examinare, în cadrul unei cauze penale, a unui demers de către Procurorii Procuraturii Anticorupţie.

La 02 august 2013, a primit un răspuns de la Procuratura Generală, semnat de Procurorul cu misiuni speciale Valeriu Bodean, prin care doar se invocă că răspunsul Procurorului interimar al Procuraturii Anticorupţie este unul legal şi motivat, fiind întemeiat pe dispoziţiile art.297 alin.4 CPP, astfel fiind neglijate toate cerinţele formulate în petiţia menţionată.

Consideră că i-a fost încălcat dreptul la o examinare echitabilă, imparțială a petiției din 15 iulie 2013. Astfel, menționează că răspunsul primit de la Procuratura Generală încalcă nemijlocit drepturile sale prevăzute de art.7 alin. l al Legii cu privire la petiţionare, care stabileşte că petiţiile pot fi adresate direct Procurorului General ca prima persoană oficială a Procuraturii Generale şi care, în virtutea cerinţelor art. 12 alin. l şi art. 15 ale Legii menţionate, este obligat personal să examineze petiţia, să asigure restabilirea drepturilor lezate şi recuperarea, în condiţiile Legii, a prejudiciului cauzat petiţionarului. Prin urmare, petiţia poate obţine calificativul unei examinări efective doar în cazul cînd răspunsul va fi semnat nemijlocit de persoana căreia i-a fost adresată, în cazul dat Procurorului General, deoarece în ea este vizată conduita structurilor Procuraturii care ţin de autoritatea administrativă doar a Procurorului General.

Consideră că prin acest comportament, i-a fost lezat dreptul de a expune personal argumentele organului sau persoanei oficiale care examinează petiţia, cerinţă imperativă prevăzută de art. 11 lit. a) din Legea cu privire la petiţionare. Mai mult, Procurorul General era obligat, la solicitare, să primească petiţionarul în audienţă în modul stabilit de Lege dar nu mai rar de o dată pe lună, prevedere imperativă stipulată în art. 21 al. (1) al Legii cu privire la petiţionare.

2 Reiterează de asemenea că examinarea inechitabilă a petiţiei este determinată şi prin lipsa răspunsului la un alt capăt esenţial al cerinţelor invocate şi anume: cum urmează a fi apreciată abordarea şi conduita Procurorilor care, cunoscînd că demersul a fost depus la 14 mai 2013 cînd urmărirea penală era în plină desfăşurare, au justificat, în cadrul pretinsului control judiciar, refuzul admiterii prin aplicarea prevederilor art.297 alin. 4 CPP, care defineşte că doare cererile, plîngerile şi demersurile înaintate după trimiterea cauzei în judecată, se soluţionează de judecata care judecă cauza. Or, demersul a fost înaintat cu o lună înainte de trimiterea cauzei în instanţă şi respectiv nu cade sub incidenţa regulii procedurale stabilite de art. 297 alin. 4 CPP, aplicată eronat de Procuror.

Deci, consideră că abordarea Procurorului, care a răspuns la petiţie, nu poate echivala cu lipsa poziţiei oficiale a Procurorului General faţă de cerinţele petiţiei expuse în pct.6 şi pct.7, şi anume: în ce situaţie de drept şi cine poate permite Procurorului procedural să trateze o plîngere, depusă în temeiul art. 298-299 CPP, în formă de scrisoare, atunci cînd art.299 alin. 2 CPP defineşte că: în cazul în care plîngerea se respinge, Procurorul, prin ordonanţă, urmează să expună motivele pentru care o consideră neîntemeiată; art.247 alin.2 CPP prescrie că, în caz de respingere a demersului, organului de urmărire penală adoptă o ordonanţă, care poate fi contestată; art.255 alin. l CPP stabileşte că, în cadrul urmăririi penale, Procurorul operează doar cu ordonanţe, ca formă a actului de manifestare şi dispoziţie.

Prin urmare, Procurorul General era obligat să aprecieze în ce mod şi în baza cărui articol al Codului de procedură penală poate fi contestată o înştiinţare, emisă sub formă de scrisoare pe marginea unei plîngeri depuse în temeiul art.art.298-299 CPP şi cît de legală este o aşa abordare a Procurorilor în sensul asigurării dreptului constituţional de acces liber la justiţie şi la un recurs efectiv. De asemenea, menționează că fără răspuns au rămas şi solicitările petiţiei, expuse în pct.8 și anume: cît de responsabile şi obiective au fost acţiunile Procurorului ierarhic superior care a confirmat rechizitoriul, în sensul verificării, dacă urmărirea penală a fost efectuată sub toate aspectele, complet şi obiectiv.

Relatează de asemenea, că începînd cu 12 iulie 2012 şi pînă în iunie 2013, la toate posturile TV, radio, presa scrisă, s-a promovat versiunea că, cauza Sandulachi împotriva Ministerului Finanţelor ar fi fost controlată şi administrată de conducerea PLDM, inclusiv de preşedintele formaţiunii, că totul s-a realizat la comandă politică, ţinînd cont de faptul că, pe atunci, făcea parte din structurile de conducere a partidului respectiv, fiind promovată cu insistenţă ideea unei coruperi de proporţii; Procurorii, în perioada menţionată, au avut suficient timp pentru a audia, în calitate de martori, toate persoanele publice şi de stat care nemijlocit s-au expus public asupra circumstanţelor cauzei penale date.

Consideră că aceste abordări publice ale politicienilor şi demnitarilor de stat ar fi avut o valoare inestimabilă pentru desfăşurarea unei anchete penale adecvate doar în cazul cînd ele ar fi fost stabilite în actele procedurale ale Procurorului, în sensul aplicării art.93 alin.3, art.102 alin. l si art.254 alin. l CPP 3 La fel, invocă încălcarea dreptului la o examinare echitabilă şi imparţială a petiţiei, tratarea inechitabilă a petiţiei fiind determinată şi prin lipsa răspunsului la cerinţele formulate în pct. 10-11: dacă este echitabilă sau nu abordarea Procurorului de a respinge demersul din motivul că acesta are un conţinut ambiguu, iar solicitările înaintate au un caracter general, atunci cînd, conform cerinţei art.254 alin. l CPP, autorul trebuie doar să indice în legătură cu care circumstanţă solicită efectuarea acţiunii procesuale, cerinţa respectată integral de petiţionar, fără a dezvălui toate detaliile solicitării sale, aceasta şi constituind obiectul investigaţiei şi anchetei penale efectuate de Procuratura Anticorupţie; cum urmează a fi calificată poziţia Procurorilor de a respinge demersul din motivul că admiterea ar duce la o tergiversare nejustificată a urmăririi penale în corelaţie cu cerinţa stipulată în art.art.17 alin. 2, 247 alin. l CPP, care impun admiterea oricărui demers dacă acesta contribuie la cercetarea sub toate aspectele,

completă şi obiectivă a circumstanţelor cauzei, la asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor în proces. Menționează de asemenea, că tratarea inechitabilă şi lipsită de imparţialitate a petiţiei se confirmă şi prin ignorarea totală din partea Procurorului General de a se expune asupra existenţei sau inexistenţei încălcării, la examinarea demersului din 14 mai 2013, a dreptului petiţionarului de acces liber la justiţie, în sensul respectării art.19 alin.3 combinat cu art.10 alin. l şi alin.4, art.74 alin. l pct.2, art.247 alin. l şi art.254 alin. l CPP şi dreptului la un tratament echitabil şi non-discriminatoriu, în sensul respectării art.9 CPP şi art. 16 din Constituţie.

Astfel, din partea Procurorului General, la examinarea petiţiei sale, nu a avut parte de un tratament egal, non-discriminatoriu, în exerciţiul drepturilor sale şi nu există nici o justificare obiectivă şi rezonabilă a acestei diferenţe de tratament dintre o persoană particulară şi Procurorul General. Această abordare din partea Procurorului General constituie nu numai o abatere esenţială de la normele legislaţiei naţionale, de la statutul şi rolul Procuraturii într-un stat de drept, dar şi o discriminare evidentă de tratament, de către autoritatea centrală a Procurorilor, la examinarea petiţiei menţionate.

Pantelei Sandulachi solicită anularea răspunsului Procurorului cu misiuni speciale al Procuraturii Generale Valeriu Bodean, la petiţia din 15 iulie 2013, ca unul neîntemeiat; recunoașterea încălcării, de către Procurorul General, la examinarea petiţiei din 15 iulie 2013 a Articolului 6 §1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a art.art.20 şi 52 din Constituţie combinate cu art.12 lit. a) a Legii cu privire la petiţionare, art.27 alin.2 lit. a) a Legii cu privire la Procuratură şi art.art.5, 8 a Codul de etică a Procurorului - dreptul la o examinare echitabilă, imparţială a petiţiei din 24 iunie 2013; a art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale combinat cu art.53 din Constituţie, art. 5 Cod de procedură civilă - dreptul de acces liber şi efectiv la justiţie; a art. 14 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale combinat cu art.16 din Constituţie, art.22 alin. l CPC, art.6 a Codului de etică a Procurorului - dreptul la examinare fără discriminare a petiţiei sale; acordarea compensației morale în formă de recunoaştere a drepturilor încălcate; 4 obligarea Procurorului General, ca persoană oficială căruia i-a fost adresată petiţia din 15 iulie 2013, să prezinte deciziile şi poziţia sa faţă de toate abordările din petiţie.

Prin hotărîrea Judecătoriei Rîșcani municipiul Chișinău din 16 octombrie 2014, acțiunea a fost respinsă. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 28 ianuarie 2015, a fost respins apelul declarat de Pantelei Sandulachi și menținută hotărîrea Judecătoriei Rîșcani municipiul Chișinău din 16 octombrie 2014. La 02 aprilie 2015, Pantelei Sandulachi a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și restituirea pricinii spre rejudecare la instanța de apel. Recurentul Pantelei Sandulachi, în motivarea recursului a menționat că prin intermediul oficiului poștal, la 16 februarie 2015 a primit de la Curtea de Apel Chișinău scrisoarea, la care era anexată decizia din 28 ianuarie 2015, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea sa de apel doar în varianta ei nemotivată, deși cererea de apel la acea etapă nu întrunea cerințele imperative prevăzute de art. 365 al.

(1) lit. d) și e) CPC. Prin urmare, instanța de apel conform art. 368 al. (1) CPC, în cadrul pregătirii pricinii pentru examinare, era obligată să emită mai întîi o încheiere de a nu da curs cererii de apel nemotivate, acordînd apelantului termen pentru lichidarea neajunsurilor. Însă, o astfel de încheiere nu a fost emisă. Ca rezultat, în decizia contestată au fost incluse și susținute un șir de constatări lipsite de orice probațiune de fapt și de drept. Astfel, consideră neîntemeiată și nejustificată afirmația instanței de apel precum că fiind legal citat pentru ședința de judecată, nemotivat nu s-a prezentat și nici nu a comunicat instanței motivele neprezenții sale.

Or, citația primită doar la 04 februarie 2015 nu putea acoperim oportunitatea prezentării motivației neprezenții sale în ședința de judecată stabilită pentru 28 ianuarie 2015. Cu atît mai mult că la 28 ianuarie 2015 instanța nu dispunea de avizul de recepție a citației, acesta fiind semnat abia la 04 februarie 2015. Deci, instanța de apel nu a avut nici un document justificativ care ar fi confirmat concluzia precum că a fost legal citat. La fel, consideră inoportună constatarea instanței de apel precum că Procuratura Generală a solicitat respingerea cererii de apel ca fiind neîntemeiată și nefondată. Or, cum putea fi solicitată și acceptată respingerea unei cereri de apel dacă apelantul nu reușise să înainteze motivele de fapt și de drept ale apelului și probele în susținerea cerințelor sale.

Prin urmare, consideră că instanța de apel a imitat examinarea cererii de apel nemotivată, aceasta desfășurîndu-se înafara cadrului legal și în lipsa sa motivată, cu încălcări procedurale. În conformitate cu art. 439 alin. (2) şi (3) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate 5 în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin. (2). În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei instanței de apel din 28 ianuarie 2015, a fost expediată în adresa părților la 04 februarie 2015 (f.d. 145), astfel recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Pantelei Sandulachi, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cuprinde şi condiţiile în care poate fi atacată o hotărîre a unor instanţe de fond (Guerin versus Franţa).

Totodată, acest drept nu este absolut, iar marja de apreciere aparţine statului. Cu referire la caz, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că dreptul recurentului de acces la un tribunal în 6 aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu este afectat. Astfel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Pantelei Sandulachi ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie dispune: Recursul declarat de către Pantelei Sandulachi se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Maria Ghervas Dumitru Mardari 7