- Dosarul nr.
- 2r-166/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 11 martie 2015
- Părțile
- SA Banca de Economii SA vs Spinei Tatiana
- Pe scurt
- Restituirea cererii de apel, scutirile de taxa de stat
2r-166/15 — Încasarea datoriei
prima instanţă: A. Cazacliu dosarul nr. 2r-166/15 instanţa de apel: L. Popova, M. Moraru, A. Panov DECIZIE 11 martie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan, Galina Stratulat examinînd recursul declarat de către Spinei (Mihailov) Tatiana, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a SA „Banca de Economii” împotriva lui Spinei (Mihailov) Tatiana cu privire la încasarea sumei, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 28 august 2014, prin care nu s-a dat curs cererii de apel, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2014, prin care a fost respins demersul apelantei privind scutirea de la plata taxei de stat şi împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2014, prin care a fost restituită lui Spinei (Mihailov) Tatiana cererea de apel ca netimbrată c o n s t a t ă La 19 februarie 2014 SA „Banca de Economii” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Spinei (Mihailov) Tatiana cu privire la încasarea sumei.
În motivarea acţiunii a indicat că, pîrîta a beneficiat de un credit bancar conform contractului de credit de consum nr. 40 din 18 iulie 2008 în sumă de 200000 lei, cu termenul de rambursare pînă la data de 17 iulie 2012. Susţine că la situaţia din 20 februarie 2014 pîrîta a acumulat datorii faţă de bancă în sumă totală de 518,969,53 lei, dintre care restanţa la credit – 149791,99 lei, dobînda restantă de 154892,53 lei, dobînda majorată pentru creditul neachitat – 20434,03 lei, penalitatea la dobînda neachitată – 193850,98 lei. Deoarece debitorul la termenul scadent nu şi-a onorat obligaţia, cere reclamantul încasarea de la Spinei (Mihailov) Tatiana a datoriei de 518,969,53 lei, precum şi a cheltuielilor de judecată.
Prin hotărîrea Judecătoriei Criuleni din 12 iunie 2014, a fost admisă acţiunea parţial şi a fost dispusă încasarea de la Spinei (Mihailov) Tatiana a datoriei de 211393,67 lei, dintre care 149791,99 lei – suma restantă a împrumutului, 42453,75 lei – dobînda de întîrziere restantă, 12990,84 lei – penalitatea şi 6157,09 lei - cheltuieli de judecată. La 19 iunie 2014 Spinei (Mihailov) Tatiana a depus cerere de apel nemotivată şi netimbrată împotriva hotărîrii primei instanţe. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 august 2014, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de Spinei Tatiana şi stabilit acesteia un termen de pînă la 26 septembrie 2014 pentru prezentarea apelului motivat şi achitarea taxei de stat.
La data de 22 august 2014 Spinei Tatiana a prezentat apelul motivat, iar prin cererea din 30 septembrie 2014, pînă la şedinţa din 01 octombrie 2014, apelanta a solicitat scutirea de la plata taxei de stat în legătură cu starea materială precară, invocînd faptul că se află în proces de divorţ şi are la întreţinere doi copii minori. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2014, a fost respins demersul apelantei privind scutirea de la plata taxei de stat şi stabilit acesteia un termen suplimentar de pînă la 05 noiembrie 2014 pentru achitarea taxei. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2014, a fost restituită lui Spinei Tatiana fără examinare cererea de apel ca netimbrată.
La 20 decembrie 2014 Spinei (Mihailov) Tatiana a declarat recurs împotriva încheierilor instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea încheierilor recurate şi emiterea unei noi hotărîri sub formă de încheiere privind admiterea cererii de scutire de la plata taxei de stat pentru declararea cererii de apel, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău pentru judecare apelului în fond. Recurenta în motivarea recursului a indicat că, nu i-a fost adusă la cunoştinţă încheierea din 28 august 2014 prin care nu s-a dat curs cererii de apel. Cu toate acestea, la 30 septembrie 2014 a depus în cancelaria instanţei cerere de scutire de la plata taxei de stat, iar la 26 noiembrie 2014 Spinei Tatiana a cerut amînarea şedinţei în legătură cu faptul că materialele ce confirmă starea materială precară a acesteia se află la avocat.
Deja la şedinţa din 03 decembrie 2014 au fost anexate probele în confirmarea cererii de scutire de la plata taxei, însă nu au fost administrate la materialele cauzei, pe motiv că instanţa s-a expus asupra legalităţii cererii în cauză. Spinei Tatiana a mai menţionat că, se află în proces de divorţ, are la întreţinere doi copii minori, se află în concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului, iar unica sursă de venit a ei şi a copiilor constituie indemnizaţia lunară de 1801 lei. Respectiv, mărimea taxei de stat de 4756 lei, stabilită pentru declararea apelului, este una exagerată. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.
Materialele cauzei atestă că copia încheierii instanţei de apel de restituire a apelului declarat a fost expediată părţilor la 23 decembrie 2014 (f.d. 89). Recurenta, la rîndul său, s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termen, la 20 decembrie 2014. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis, cu casarea încheierilor instanţei de apel şi emiterea unei noi hotărîri sub formă de încheiere, prin care cererea privind scutirea de la plata taxei de stat pentru declararea apelului de admis integral din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. c) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, soluţionînd prin decizie problema în fond.
După cum s-a stabilit, la 19 iunie 2014 Spinei (Mihailov) Tatiana a depus cerere de apel nemotivată şi netimbrată împotriva hotărîrii Judecătoriei Criuleni din 12 iunie 2014. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 august 2014, nu s-a dat curs cererii de apel şi stabilit Tatianei Spinei un termen de pînă la 26 septembrie 2014 pentru prezentarea apelului motivat şi achitarea taxei de stat. La data de 22 august 2014 Spinei Tatiana a prezentat apelul motivat, iar prin cererea din 30 septembrie 2014, pînă la şedinţa din 01 octombrie 2014, apelanta a solicitat şi scutirea de la plata taxei de stat în legătură cu starea materială precară, invocînd faptul că se află în proces de divorţ şi are la întreţinere doi copii minori.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2014, a fost respins demersul apelantei privind scutirea de la plata taxei de stat şi stabilit acesteia un termen suplimentar de pînă la 05 noiembrie 2014 pentru achitarea taxei, iar prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2014, a fost restituită lui Spinei Tatiana cererea de apel ca netimbrată. Conform art. 3 pct. 1 lit. j) al Legii taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992, pentru cererile de apel împotriva hotărîrilor instanţelor judecătoreşti se achită 75% din taxa ce urmează a fi plătită la depunerea cererii de chemare în judecată sau altei cereri (plîngeri). În conformitate cu art. 85 al. (4) CPC, în funcție de situația materială, persoana fizică poate fi scutită de judecător (de instanţa judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părți a ei.
Conform art. 4 al.(1) din Legea taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992, în cazurile prevăzute de lege, la cerere, judecătorul sau instanţa judecătorească, în funcție de situația materială și de probele prezentate în acest sens, este în drept să elibereze, complet sau parțial, de plata taxei de stat persoanele fizice şi juridice, precum şi să eşaloneze sau să amîne achitarea taxei de stat. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cazul Kreuz contra Poloniei, nr. 28249/95, cazul Golder şi Z contra Marii Britaniei, cazul Malahov contra Moldovei, nr. 32268/02), dreptul la un tribunal nu este absolut. Aceasta prin natura sa poate fi supus limitărilor, deoarece dreptul de acces la justiţie, prin sine, cere reglementare din partea statului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că în unele cazuri pot fi stabilite diferite limitări, inclusiv financiare, dreptului de acces al persoanei la o „instanţă judecătorească” sau „tribunal” (cazul Malahov contra Moldovei, § 27). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat în hotărîrea Kreuz contra Poloniei (§ 60) că exigenţa de plată a taxei de stat aferentă cererilor cu care sunt sesizate jurisdicţiile civile, nu poate fi considerată în sine drept o restricţie adusă dreptului de acces la tribunal.
Totuşi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că mărimea taxei trebuie apreciată în lumina circumstanţelor particulare ale unei cauze concrete, inclusiv solvabilitatea reclamantului în faza procedurii, cînd restricţia în cauză este impusă, cum ar fi – mărimea salariului, pensiei, obligaţia de întreţinere a copiilor etc. (cazul Clionov contra Moldovei nr. 13229/04; cazul Tudor-Comerţ contra Moldovei nr. 27888/04; cazul Teltronic-CATV contra Poloniei nr. 48140/99). În circumstanțele date, rezultă că există temeiuri de scutire a recurentei-apelant de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel, în cazul în care aceasta a prezentat probe incontestabile ce ar confirma starea materială precară a ei şi anume copia cererii de chemare în judecată de desfacere a căsătoriei ce se află pe rol la Judecătoria Ciocana mun.
Chişinău, confirmarea eliberată de SRL „Marev-Prim” potrivit căreia Spinei Tatiana din 01 august 2012 se află în concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului, mărimea lunară a indemnizaţiei constituind 1801 lei, copia certificatelor de naştere a copiilor minori: Alexandru născut la 10 mai 2004 şi Patricia născută la 01 august 2012. În circumstanţele enunţate şi în contextul normelor de drept citate, instanţa de recurs consideră posibil de a o elibera complet pe recurenta-apelant Spinei (Mihailov) Tatiana de la plata taxei de stat pentru declararea apelului. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 85 al.
(4) CPC pentru scutirea recurentei-apelant de la plata taxei de stat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa integral încheierile Curţii de Apel Chişinău din 28 august 2014, 01 octombrie 2014 şi 03 decembrie 2014 şi de a emite o nouă hotărîre sub formă de încheiere, prin care a scuti complet pe Spinei (Mihailov) Tatiana de la plata taxei de stat la depunerea apelului. În conformitate cu art. 427 lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de către Spinei (Mihailov) Tatiana.
Se casează integral încheierea Curţii de Apel Chişinău din 28 august 2014, încheierea Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2014 şi încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a SA „Banca de Economii” împotriva lui Spinei (Mihailov) Tatiana cu privire la încasarea sumei şi se emite o nouă hotărîre sub formă de încheiere prin care: Se scuteşte complet Spinei (Mihailov) Tatiana de la plata taxei de stat pentru declararea apelului împotriva hotărîrii Judecătoriei Criuleni din 12 iunie 2014. Pricina civilă la cererea de chemare în judecată a SA „Banca de Economii” împotriva lui Spinei (Mihailov) Tatiana cu privire la încasarea sumei, se remite la rejudecare în Curtea de Apel Chişinău pentru judecarea apelului în fond.
Decizia este irevocabilă de la pronunţare. Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat