3ra-209/15 — Contestarea actului administrativ

Prima instanţă: V. Trişnevschi dosarul nr: 3ra-209/15 Instanţa de apel: Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi ÎNCHEIERE 25 februarie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Succesul Visului” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Succesul Visului” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Făleşti cu privire la contestarea actului administrativ împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 30 octombrie 2014, prin care a fost admis apelul declarat de Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Făleşti, casată integral hotărârea Judecătoriei Făleşti din 28 iulie 2014 şi emisă o nouă hotărâre prin care acţiunea a fost admisă parţial constată: La 16 iulie 2014, SRL „Succesul Visului” a depus cererea de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe r-nul Făleşti cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat că la 17 mai 2014 de către colaboratorii IFS pe r-nul Făleşti a fost efectuat un control fiscal operativ la magazinul din or. Făleşti, str. Miron Costin, nr. 19 A, care aparţine SRL „Succesul Visului”, conducătorul căreia este Svetlana Şobea. Menţionează că la 02 iunie 2014, prin decizia nr. 747 semnată de şeful-adjunct a Inspectoratului Fiscal de Stat pe r-nul Făleşti, Radu Roman, a fost amendată cu 10000 lei în baza prevederilor art. 253 alin. (1) Cod fiscal pentru neprezentarea documentelor de provenienţă a mărfurilor şi anume 10 pâini x 3,25 lei, 30 franzele x 3,50 lei, 6 pâini ambalate x 6,50 lei, 10 baghete x 4 lei. Prin aceeaşi decizie a fost amendată cu 10000 lei în baza prevederilor art. 254 alin. (4) Cod fiscal, pentru efectuarea decontărilor în numerar cu cumpărătorii fără aplicarea maşinii de casă şi control.

Afirmă că la 25 iunie 2014 decizia menţionată a fost contestată la IFS Făleşti cu solicitarea anulării ei, ca urmare prin decizia (fără număr, dată şi lună) anul 2014 pe marginea contestaţiei împotriva deciziei IFS pe raionul Făleşti nr. 747 din 02 februarie 2014, contestaţia a fost considerată neîntemeiată. 1 Indică că art. 253 alin. (1) Cod fiscal prevede sancţionarea pentru împiedicarea activităţii organului fiscal prin neprezentarea de documente, însă nu pentru neprezentarea documentelor de provenienţă a mărfurilor, această normă juridică invocă împiedicarea controlului fiscal prin neasigurarea accesului în încăperile de producţie, în depozite, în locurile de păstrare a bunurilor, în spaţiile comerciale şi în spaţiile cu o altă destinaţie, prin neprezentarea de explicaţii, date, informaţii şi documente necesare organului fiscal, asupra problemelor care apar în timpul controlului, prin alte acţiuni se sancţionează cu amendă în mărime de 10000 lei.

Susţine că controlul fiscal nu a fost împiedicat, documentele de provenienţă a mărfurilor şi alte tipuri de documente (certificat de înregistrare, autorizaţie de funcţionare, aviz sanitar) existau. Remarcă că actul de control întocmit a fost semnat de către vânzătoare, însă nu i-a fost înmânată copia acestuia, mai mult ca atât colaboratorii IFS Făleşti i-au luat declaraţie textul căreia a fost dictat de colaboratorii IFS. Menţionează că conform art. 129 alin. (10) Cod fiscal este definită doar noţiunea de documente de evidenţă - documente privitoare la operaţiuni, la efectuarea plăţilor aferente acestor operaţiuni, inclusiv documente confirmate, orice alte documente prevăzute conform actelor normative pentru activitatea contribuabilului.

În categoria documentelor de evidenţă intră documentele de evidenţă contabilă (prevăzută de legislaţia privind evidenţa contabilă), dările de seamă financiare, informaţiile, registrele contabile, titlurile de creanţă, datele contabile etc. Afirmă că noţiunea de documente în Codul fiscal nu este definită, iar de documente de evidenţă întreprinderea dispune.

Relatează că Codul fiscal nu prevede sancţiuni pentru neprezentarea documentelor de provenienţă a mărfurilor, însă pentru împiedicarea controlului fiscal prin neprezentarea de documente necesare organului fiscal, care implică în sine intenţia de rea-credinţă, de împiedicare în general a controlului fiscal prin neprezentare de documente, neasigurarea accesului în încăperile de producţie, de depozite, în locurile de păstrare a bunurilor, în spaţiile comerciale şi în spaţiile cu o altă destinaţie, intenţie pe care SRL „Succesul Visului” nu avut-o şi nu a făcut-o, mai mult că documente de provenienţă a mărfurilor există. Invocă că art. 253 alin. (1) Cod fiscal a fost interpretată şi aplicată în folosul organului fiscal indiferent de faptul că conform prevederilor art. 11 alin. (3) Cod fiscal toate îndoielile apărute la aplicarea legislaţiei fiscale se vor interpreta în favoarea contribuabilului.

De asemenea, invocă dezacordul referitor la art. 254 alin. (4) Cod fiscal, afirmând că vânzătoarea a lămurit colaboratorilor IFS Făleşti că într-adevăr avea suma de 233 lei, care erau preconizaţi pentru mărfuri. Solicită anularea deciziei IFS Făleşti nr. 747 din 02 iunie 2014 şi anularea amenzii aplicate. Prin hotărârea Judecătoriei Făleşti din 28 iulie 2014 a fost admisă integral acţiunea şi anulată decizia şefului-adjunct al Inspectoratului Fiscal de Stat pe r- nul Făleşti Radu Roman nr. 747 din data de 02 iunie 2014 cu privire la sancţionarea SRL „Succesul Visului” în baza art. 253 alin. (1) din Codul fiscal cu amendă în mărime de 10000 lei şi în baza art. 254 alin. (4) din Codul fiscal cu amendă în mărime de 10000 lei din motivul că, decizia sus indicată este ilegală în fond ca fiind emisă contrar prevederilor legii.

2 Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 30 octombrie 2014 apelul declarat de către IFS r-nul Făleşti a fost admis, hotărârea primei instanţe casată integral cu emiterea unei noi hotărâri prin care acţiunea a fost admisă parţial: decizia IFS Făleşti nr. 747 din 02 iulie 2014, pct. 1, alin. (2) a dispozitivului se casează parţial, în latura aplicării amenzii în mărime de 5000 lei în temeiul art. 254 alin. (4) Cod fiscal, menţinând amenda în mărime de 5000 lei în loc de 10000 lei, în rest acţiunea a fost respinsă. La 30 decembrie 2014 SRL „Succesul Visului” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe.

În motivarea recursului a invocat că dezacordul cu decizia instanţei de apel, considerând-o neîntemeiată, deoarece la data de 17 mai 2014 SRL „Succesul Visului” nu a împiedicat cu nimic activitatea IFS. Menţionează că actul de control a fost întocmit în prezenţa vânzătoarei, însă o copie de pe acest act nu i-a fost înmânată, mai mult ca atât, explicaţia vânzătoarei a fost scrisă sub dictarea colaboratorilor IFS Făleşti, fapt ce se confirmă prin declaraţiile acesteia în şedinţa de judecată a Judecătoriei Făleşti din data de 25 iulie 2014. Afirmă că controlul fiscal operativ a fost efectuat nu în prezenţa contribuabilului, ci în prezenţa vânzătorului, statutul şi atribuţiile căruia nu sunt egalate cu cele ale agentului economic SRL „Succesul Visului”.

Invocă că Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie prin încheierea din 16 iulie 2014 (dosarul nr. 3ra-760/14) a dispus că recursul declarat de către IFS pe raionul Leova se consideră inadmisibil, indicând că neprezentarea actelor de provenienţă a mărfurilor comercializate de către vânzătorul punctului comercial nu pot fi calificate ca împiedicarea efectuării controlului fiscal şi nerespectarea obligaţiunilor de către contribuabil prin prisma art. 8 alin. (2) lit. f) şi art. 253 alin. (1) ale Codului fiscal. Susţine că decizia recurată a primit-o la 25 noiembrie 2014. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei instanţei de apel a fost expediată în adresa recurentului la 25 noiembrie 2014, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoţire anexată (f. d. 69), recurentul susţinând la fel că a recepţionat-o la 25 noiembrie 2014. Prin urmare, la caz se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a depus cererea de recurs la 30 decembrie 2014, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care 3 instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de SRL „Succesul Visului” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de SRL „Succesul Visului”, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SRL „Succesul Visului” ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Succesul Visului” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Valentina Clevadî 4