Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
3ra-984/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
8 iulie 2015
Părțile
ÎCS Marthatex SRL vs Inspectoratul Fiscal de Stat r-lui Făleşti
Pe scurt
Temeiurile inadmisibilităţii recursului

3ra-984/15 — Emiterea unei hotărîri suplimentare

prima instanţă: I. Ghizdari dosarul nr. 3ra-984/15 instanţa de apel: E. Grumeza, S. Şleahtiţki, I. Talpă ÎNCHEIERE 08 iulie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul: Tatiana Vieru Judecătorii: Oleg Sternioală, Iurie Bejenaru, examinînd chestiunea admisibilităţii recursului declarat de Întreprinderea cu Capital Străin „Marthatex” Societate cu Răspundere Limitată, în pricina civilă, în ordinea contenciosului administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de ÎCS „Marthatex” SRL împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat Făleşti privind contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 20 februarie 2015, prin care a fost admis apelul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat Făleşti, casată hotărîrea suplimentară a Judecătoriei Făleşti din 24 octombrie 2014, cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a cererii privind emiterea unei hotărîri suplimentare, c o n s t a t ă La data de 23 iulie 2009, reclamantul ÎCS „Marthatex” SRL s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat Făleşti privind contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii, reclamantul a invocat că la data de 19 decembrie 2008 Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Făleşti a finisat controlul respectării legislaţiei fiscale de ÎCS „Marthatex” SRL pentru perioada de activitate de la 01.01.2007 pînă la 31.10.2008. În urma acestui control a fost întocmit actul de control nr. 5-608258 din 19.12.2008. În baza acestui act emis de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Făleşti a fost adoptată decizia nr. 67 din 30.01.2009 şi decizia nr. 2 din 13.04.2009, conform cărei s-a decis de a se încasa la buget: - amendă în mărime de 57.500 lei pentru prezentarea Notei de informare form.

IAL pentru anul 2007, ce conţine informaţie neautentică; - contribuţiilor de asigurare socială şi contribuţiilor de asigurare individuală cu aplicarea sancţiunii fiscale sub formă de amendă în mărime de 100% pentru diminuarea: contribuţiilor de asigurare socială, ce constituie suma de 111.696,67 lei; contribuţiilor de asigurare individuală, ce constituie suma de 5.585 lei. Cu decizia numită reclamantul nu a fost de acord invocînd că controlul fiscal la ÎCS „Marthatex” SRL a fost petrecut în perioada pînă la 19.12.2008. De asemenea ÎCS „Marthatex” SRL nu a fost înştiinţat despre iniţierea controlului fiscal nici cu un document legal. Conform legislaţiei în vigoare ÎCS „Marthatex” SRL cere anularea sancţiunii în sumă de 57.500 lei, din motivul prezentării Notei de informare forma „IAL” pentru anul 2007 corectate, pînă la înştiinţarea petrecerii controlului fiscal.

La efectuarea calculului contribuţiilor de asigurare socială ce urmează a fi achitate la buget, inspectorii fiscali nu au luat în considerare faptul corectării de ÎCS „Marthatex” SRL a contribuţiilor de asigurare socială diminuate indicate, prin faptul majorării bazei de calcul şi micşorarea indemnizaţiilor de asigurări sociale stabilite şi plătite, pentru fiecare trimestru următor respectiv. Sumele date urmau a fi calificate ca necalculate în termen şi nici de cum ca contribuţii diminuate. Inspectorii fiscali urmau să calculeze penalitatea pentru netransferarea şi calcularea în termen a primelor de asigurări sociale. Conform datelor contabilităţii ÎCS „Marthatex” SRL, soldul contribuţiilor diminuate ce urmau a fi achitate la buget, prin faptul micşorării bazei de calcul şi majorării indemnizaţiilor de asigurări sociale stabilite şi plătite la data de constituie 8.101,66 lei.

Nu este de acord reclamantul şi cu calculul sumei penalităţilor pentru netransferarea în termen a contribuţiilor sociale. Inspectorii fiscali la calcularea penalităţilor, nu au luat în considerare termenii perioadelor supra-penalităţilor existente. Reclamantul a solicitat anularea deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Făleşti nr. 67 din 30 ianuarie 2009 în privinţa aplicării amenzii în mărime de 57.500 lei pentru prezentarea Notei de informare a form. „IAL” pentru anul 2007 şi recalcularea contribuţiilor de asigurare socială şi contribuţiilor de asigurare individuală cu aplicarea sancţiunilor fiscale sub formă de amendă în mărime de 100% şi penalităţi. Prin hotărîrea Judecătoriei Făleşti din 02 noiembrie 2009 a fost admisă cererea de chemare în judecată depusă de ÎCS „Marthatex” SRL, fiind anulată parţial decizia nr. 67 din 30 ianuarie 2009 emisă de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Făleşti.

Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 11 mai 2010 a fost admis recursul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Făleşti şi dispusă casarea integrală a hotărîrii Judecătoriei Făleşti din 02 noiembrie 2009, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Judecătoria Făleşti în alt complet de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Făleşti din 07 octombrie 2010 a fost admisă parţial cererea de chemare în judecată depusă de ÎCS „Marthatex” SRL şi dispusă anularea 2 în parte a deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Făleşti nr. 67 din 30 ianuarie 2009 după cum urmează: - în partea ce ţine de sancţionarea reclamantului privitor la rapoartele privire calcularea primelor de asigurare obligatorie şi pentru întocmirea necorespunzătoare a dărilor de seamă (ATX) pentru perioada decembrie 2007 — octombrie 2008 privitor la 575 de persoane cu amenda în mărime de 57.500 lei.

- în partea ce ţine de sancţionarea şi penalizarea reclamantului pentru diminuarea contribuţiilor de asigurare socială în sumă de 111.696,67 lei Prin aceeaşi hotărîre a fost anulată parţial decizia IFS Făleşti în partea obligării executării dispoziţiilor deciziei nr. 67 din 30.10.2009 a Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Făleşti privitor la executarea dispoziţiilor anulate. În rest decizia nr. 67 a Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Făleşti a fost menţinută. La data de 12 februarie 2013 ÎCS „Marthatex” SRL a depus în Judecătoria Făleşti o cerere privind adoptarea hotărîrii suplimentare prin care instanţa s-ar pronunţa asupra tuturor pretenţiilor în partea ce ţine de sancţionarea şi penalizarea reclamantului pentru diminuarea contribuţiilor de asigurări sociale în sumă de 111.696,67 lei.

Invocă că la 28 octombrie 2011, în urma emiterii hotărîrii judecătoreşti, de către Judecătoria Făleşti s-a eliberat titlul executoriu, conform cărui s-a executat hotărîrea Judecătoriei Făleşti din 07 octombrie 2010. La 06 august 2012 ÎCS „Marthatex” SRL a remis în adresa Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Făleşti un demers cu nr. 210 în care se indică faptul că Inspectoratul Fiscal de Stat pe raionul Făleşti a executat în partea ce ţine de restituirea sumelor de sancţionare a reclamantului. Indică faptul că, în partea ce ţine de anularea sumei contribuţiilor de asigurare în sumă de 111696,67 lei, conform Deciziei IFS Făleşti nr. 67 din 30.01.2009, anulate conform hotărîrii Judecătoriei Făleşti din 07.10.2010 şi a titlului executoriu, IFS Făleşti nu şi-a onorat obligaţiile faţă de reclamant pînă în prezent.

La data de 21 august 2012 ÎCS „Marthatex” SRL a primit răspunsul nr. 57- 2/1533 de la IFS Făleşti, conform căruia IFS Făleşti consideră că prin hotărîrea Judecătoriei Făleşti din 07 octombrie 2010 s-au anulat sancţiunile şi penalităţile pentru diminuarea contribuţiilor de asigurare socială în sumă de 111.696,67 lei, dar nu contribuţiile de asigurare socială calculate în mărime de 111.696.67 lei. În această parte conform hotărîrii Judecătoriei Făleşti din 07 octombrie 2010 decizia nr. 67 din 30 ianuarie 2009 se menţine şi rămîne neschimbată. Din aceste considerente ÎCS „Marthatex” SRL s-a adresat în Judecătoria Făleşti, cu cerere conform art. 250 Cod de procedură civilă pentru a-i fi date explicaţii referitoare la sensul dispozitivului hotărîrii Judecătoriei Făleşti din 07.10.2010.

3 Pe parcursul examinării cauzei a depus o cerere suplimentară (de concretizare) prin care a solicitat emiterea unei hotărîri suplimentare cu pronunţarea asupra tuturor pretenţiilor în partea ce ţine de sancţionarea şi penalizarea reclamantului pentru diminuarea contribuţiilor de asigurări sociale în sumă de 111696,67 lei. Litigiul în cauză a fost obiect de studiu în mai multe instanţei judecătoreşti. Prin hotărîrea suplimentară emisă de Judecătoria Făleşti la 24 octombrie 2014 s-a admis cererea de emitere a hotărîrii suplimentare depusă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de ÎCS „Marthatex” SRL împotriva IFS Făleşti privind anularea actului administrativ. S-a emis hotărîre suplimentară prin care s-a anulat decizia Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Făleşti, nr. 67 din data de 30 ianuarie 2009, în partea ce ţine de încasarea la buget a contribuţiilor de asigurare în mărime de 111696,67 lei.

La 21 noiembrie 2014 Inspectoratul Fiscal de Stat Făleşti invocînd ilegalitatea hotărîrii suplimentare emise de Judecătoria Făleşti din 24 octombrie 2014, a declarat apel împotriva hotărîrii respective, solicitînd casarea acesteia cu adoptarea unei soluţii prin care să fie respinsă cererea privind emiterea hotărîrii suplimentare. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 20 februarie 2015 a fost admis apelul declarat de Inspectoratul Fiscal de Stat Făleşti, fiind casată hotărîrea suplimentară a Judecătoriei Făleşti din 15 august 2014, cu pronunţarea unei noi hotărîri de respingere a cererii depuse de ÎCS „Marthatex” SRL cu privire la emiterea unei hotărîri suplimentare.

La emiterea deciziei instanţa de apel a reţinut că la 23 iulie 2009 ÎCS „Marthatex” SRL s-a adresat cu acţiune în instanţa de judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat Făleşti privind anularea deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat Făleşti nr. 67din 30.01.2009 în privinţa aplicării amenzii în mărime de 57 500 lei, pentru prezentarea Notei de informare form. „IAL” pentru anul 2007, şi recalcularea contribuţiilor de asigurare socială şi contribuţiilor de asigurare individuală cu aplicarea sancţiunilor fiscală sub formă de amendă în mărime de 100% şi penalităţi, conform dezacordului prezentat. Prin hotărîrea Judecătoriei Făleşti din 07 octombrie 2010 s-a admis parţial cererea de chemare în judecată a ÎCS „Marthatex” SRL către Inspectoratul Fiscal de Stat Făleşti cu privire la anularea Deciziei nr. 67 din 30.01.2009.

S-a anulat în parte Decizia Inspectoratului Fiscal de Stat Făleşti nr. 67 din 30.01.2009 după cum urmează: - în partea ce ţine de sancţionarea reclamantului privitor la rapoartele privind calcularea primelor de asigurare obligatorie şi pentru întocmirea necorespunzătoare a dărilor de seamă (IAL) pentru perioada decembrie 2007 — octombrie 2008 privitor la 575 de persoane cu amenda în mărime de 57.500 lei. 4 - în partea ce ţine de sancţionarea şi penalizarea reclamantului pentru diminuarea contribuţiilor de asigurare socială în sumă de 111.696,67 lei. S-a anulat partea deciziei ce se referă la obligarea executării dispoziţiilor deciziei nr. 67 din 30.01.2009 a Inspectoratului Fiscal de Stat Făleşti privitor la executarea dispoziţiilor anulate.

În rest decizia nr. 67 din 30.01.2009 a Inspectoratului Fiscal de Stat Făleşti s-a menţinut. La 24 octombrie 2014 Judecătoria Făleşti a emis hotărîrea suplimentară prin care s-a admis cererea de emitere a hotărîrii suplimentare depusă în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de ÎCS „Marthatex” SRL împotriva IFS Făleşti privind anularea actului administrativ. S-a emis hotărîre suplimentară prin care s-a dispus anularea deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Făleşti nr. 67 din data de 30 ianuarie 2009, în partea ce ţine de încasarea la buget a contribuţiilor de asigurare în mărime de 111 696,67 lei.

Instanţa de apel a invocat că în argumentarea soluţiei, prima instanţă a reţinut că, în dispozitivul hotărîrii Judecătoriei Făleşti din 07 octombrie 2010 instanţa nu s- a expus asupra pretenţiei reclamantului, în parte ce ţine de recalcularea contribuţiilor de asigurare în sumă de 111696,67 lei, adică asupra încasării la buget a sumei acestei contribuţii (pct. 1.2 din decizia nr. 67 din 30 ianuarie 2009), anulînd doar sancţiunea aplicată pentru pretinsa încălcare. Instanţa de apel a considerat că instanţa de fond nu a determinat toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii şi nu a apreciat multiaspectual şi în ansamblul probele prezentate de părţi în corespundere cu prevederile art. 130 din Codul de procedură civilă, eronat ajungînd la concluzia de admitere a cererii.

În conformitate cu art. 121 Codul de procedură civilă, instanţa judecătorească reţine spre examinare şi cercetare numai probele pertinente care confirmă, combat ori pun la îndoială concluziile referitoare la existenţa sau inexistenţa de circumstanţe, importante pentru soluţionarea justă a cazului. În conformitate cu art. 122 alin. (1) Codul de procedură civilă, circumstanţele care, conform legii, trebuie confirmate prin anumite mijloace de probaţiune nu pot fi dovedite cu nici un fel de alte mijloace probante.

La caz, s-a reţinut concluzia instanţei de fond privind admiterea cererii de emitere a hotărîrii suplimentare, ca fiind una neîntemeiată, or studiind atît cererea de chemare în judecată formulată de ÎCS „Marthatex” SRL cît şi hotărîrea Judecătoriei Făleşti din 07 octombrie 2010, instanţa de apel a conchis că, reclamantul de fapt a contestat decizia IFS Făleşti nr. 67 din 30.01.2009 în privinţa aplicării amenzii în mărime de 57.500 lei pentru prezentarea Notei de informare a formei IAL pentru anul 2007 şi recalcularea contribuţiilor de asigurare socială şi contribuţiilor de asigurare individuală cu aplicarea sancţiunilor fiscale sub formă de amendă în 5 mărime de 100% şi penalităţi, însă instanţa investită cu judecarea fondului cauzei a admis parţial acţiunea, în modul indicat mai sus.

Conform art. 250 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa care a pronunţat hotărîrea poate, din oficiu sau la cererea participanţilor la proces, să emită o hotărîre suplimentară dacă, nu s-a pronunţat asupra unei pretenţii în a cărei privinţă participanţii la proces au prezentat probe şi au dat explicaţii. (2) Problema pronunţării unei hotărîrii suplimentare poate fi pusă în termenul executării silite a hotărîrii. Instanţa emite, după examinare în şedinţă de judecată, hotărîrea suplimentară, care poate fi atacată în ordinea stabilită de prezentul cod. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică examinarea problemei.

De altfel, prin hotărîrea judecătorească din 07 octombrie 2010 instanţa s-a expus asupra admiterii parţiale a pretenţiilor formulate de ÎCS „Marthatex” SRL fiind anulată în parte decizia IFS Făleşti nr. 67 din 30.01.2009, indicîndu-se în dispozitiv care anume prevederi ale deciziei organului fiscal se anulează, în rest fiind menţinută decizia contestată. Mai mult, după judecarea recursului împotriva hotărîrii pronunţate, instanţa de apel judecînd cauza în fond a menţinut hotărîrea, iar recursurile declarate de ÎCS „Marthatex” SRL şi IFS Făleşti au fost respinse.

Instanţa de apel a mai menţionat că potrivit recursului declarat de ÎCS „Marthatex” SRL împotriva hotărîrii judecătoreşti din 07 octombrie 2010, acesta a invocat că nu este de acord cu constatările în privinţa calculării sumelor contribuţiilor de asigurare socială şi contribuţiilor de asigurare individuală, însă prin decizia Curţii de Apel Bălţi recursul a fost respins, iar hotărîrea contestată a fost menţinută. La 18 mai 2015, ÎCS „Marthatex” SRL, a depus recurs împotriva deciziei instanţei de apel din 26 martie 2015, solicitînd admiterea recursului, casarea acesteia cu menţinerea hotărîrii suplimentare emise de Judecătoria Făleşti la 24 octombrie 2014. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

Materialele dosarului atestă că copia deciziei Curţii de Apel Bălţi din 20 februarie 2015 a fost expediată în adresa părţilor la 26 martie 2015. Conform avizului de recepţie a scrisorii recomandate ÎCS „Marthatex” SRL a recepţionat decizia instanţei de apel la 31.03.2015. În circumstanţele relevante, instanţa de recurs consideră că recursul declarat de către ÎCS „Marthatex” SRL se consideră a fi depus în termenul prevăzut de lege. În motivarea recursului se invocă că instanţa de apel incorect a apreciat circumstanţele cauzei, nu a luat în consideraţie faptul, în şedinţa de judecată s-a constatat cu certitudine, că la efectuarea controlului, că colaboratorii IFS Făleşti s-au 6 bazat pe dările de seamă, prezentate anual, însă nu s-au luat în consideraţie restanţele lunare pentru buletinele de boală, care urmau a fi plătite pentru trimestrul următor, de unde rezultă că, plăţile la fondul social nu au fost diminuate.

Acest fapt se dovedeşte prin dările de seamă din care rezultă că defalcările la buget au fost efectuate fără a fi prejudiciat bugetul şi că pe perioada verificată ÎCS „Marthatex” SRL nu are datorii la buget. Mai mult, conform art. 260, alin. 21 din Codul Fiscal, contribuabilul nu poate fi sancţionat dacă prin acţiunile sale bugetul nu a fost prejudiciat. La 27 mai 2015 ÎCS „Marthatex” SRL, a depus un alt recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel cu menţinerea hotărîrii primei instanţe, invocînd suplimentar că instanţa de apel şi-a motivat hotărîrea prin faptul precum că potrivit cazului respectiv, instanţa de fond nu a omis pronunţarea asupra pretenţiei în partea contribuţiilor de asigurare în mărime de 11169667,67 lei, pentru ca la această etapă să fie necesar emiterea hotărîrii suplimentare în conformitate cu art. 250 din CPC.

Drept contraargument, invocă faptul că, instanţa de fond incorect a dat aprecierea argumentelor ÎCS „Marthatex” SRL întru aplicarea dispoziţiilor art. 250 din CPC. În esenţă s-a interpretat eronat dispoziţiile art. 250 din CPC. Instanţa de fond prin hotărîrea din 07 octombrie 2010, corect a indicat că ÎCS „Marthatex” SRL a prezentat probe şi a dat explicaţii referitor la cerinţele ce s-au referit la contribuţiile de asigurare în mărime de 111696,67 lei. Acest fapt a fost constatat şi recunoscut de instanţa de fond prin hotărîrea din 07.10.2010, însă nu s-a referit în dispozitivul hotărîrii. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibile.

În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către ÎCS „Marthatex” SRL, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Astfel, analizînd actele cauzei Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, argumentele recurentului se limitează la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei, iar argumentele invocate în recursul declarat de către ÎCS „Marthatex” SRL, în esenţa 7 lor, sînt similare argumentelor invocate atît în prima instanţă cît şi în instanţa de apel şi sînt expuse asupra circumstanţelor de fapt şi nu de drept. Totodată, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.

Pe cînd, alte argumente invocate în recurs nu au relevanţă, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate şi urmează a fi respinse, or recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului invocat în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra căror instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător. În astfel de circumstanţe, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către ÎCS „Marthatex” SRL ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de Întreprinderea cu Capital Străin „Marthatex” Societate cu Răspundere Limitată, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Tatiana Vieru Judecătorii Oleg Sternioală Iurie Bejenaru 8

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.