Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rh-18/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
28 ianuarie 2015
Părțile
Munteanu Vasile vs Ministerul Justiţiei al RM
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii

2rh-18/15 — Constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a cauzei şi repararea prejudiciului cauzat

prima instanţă – G.Moscalciuc 2rh-18/15 instanţa de apel: V.Pruteanu, A.Minciuna, Iu.Cimpoi instanţa de recurs: G.Stratulat, Iu.Oprea, V.Clevadî, I.Bejenaru, D.Mardari ÎNCHEIERE 28 ianuarie 2015 mun.

Chişinău Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi, Iuliana Oprea, Ion Druţă, Galina Stratulat examinînd cererea de revizuire depusă de Munteanu Vasile, reprezentat de avocatul Ghenadie Danciuc, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vasile Munteanu împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti şi încasarea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 03 septembrie 2014, prin care a fost respins recursul declarat de Munteanu Vasile, admis recursul declarat de către Ministerul Justiţiei, casată parţial decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2014 cu emiterea în parte a unei noi hotărîri şi modificată parţial decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2014 c o n s t a t ă: La 26 iulie 2013 Vasile Munteanu a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecare în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti şi repararea prejudiciului material şi moral.

În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, în anul 1998, a înaintat în instanţa de judecată o cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun.Chişinău şi Universităţii Tehnice din Moldova cu privire la acordarea spaţiului locativ. Prin hotărîrea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 08 octombrie 1998 acţiunea a fost respinsă. La 09 martie 1999, prin decizia Tribunalului Chişinău a fost admis apelul declarat de către Vasile Munteanu, casată hotărîrea primei instanţe şi emisă o nouă hotărîre prin care a fost obligată Primăria mun.Chişinău să-i acorde lui Vasile Munteanu spaţiu locativ în ordine prioritară, fiind eliberat în acest sens titlul executoriu. Ulterior, prin încheierea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 28 noiembrie 2002 a fost restituit titlul executoriu fără examinare din motiv că Primăria mun.Chişinău nu dispune de apartamente libere şi, astfel, titlul executoriu nu poate fi executat.

Susţine că în legătură cu faptul că nu a fost informat despre încheierea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 28 noiembrie 2002, a fost în imposibilitatea de a mai efectua careva acţiuni în ceea ce priveşte dreptul la spaţiul locativ. La 07 februarie 2012, reclamantul a depus o cerere cu privire la repunerea în termenul de prezentare a titlului executoriu eliberat în temeiul deciziei Tribunalului Chişinău, iar prin încheierea Judecătoriei Centru mun.Chişinău din 02 iulie 2012 a fost admisă cererea şi repus în termenul de prezentare a titlului executoriu din 09 martie 1999, eliberîndu-i astfel duplicatul acestuia. Menţionează că, la 05 septembrie 2012 s-a adresat cu o cerere către executorul judecătoresc, în vederea intentării procedurii de executare, prin care urma să oblige Primăria mun.Chişinău să-i acorde spaţiu locativ în ordine prioritară.

Invocă că, începînd cu 06 septembrie 2012, de cînd s-a intentat procedura de executare, documentul executoriu nu a fost executat de către debitorul Primăria mun.Chişinău, aceasta informînd executorul judecătoresc despre faptul că nu dispun de spaţii locative, fără a găsi soluţii în scopul stingerii obligaţiei, ce-i revine. Afirmă că datorită faptului că decizia Tribunalului Chişinău din 09 martie 1999, pînă în prezent nu este executată, consideră că îi este încălcat dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti.

Totodată susţine că ţinînd cont de art.42 din Codul cu privire la locuinţe şi conform recomandării Curţii Supreme de Justiţie nr.6 privind satisfacţia echitabilă, prejudiciul material real la data depunerii prezentei acţiuni este suma, ce reprezintă echivalentul costului unui apartament cu trei odăi la momentul apariţiei dreptului său, care, conform paginii web cu anunţuri – www.999.md , în mediu pe piaţa imobiliară costă în jur de 42000 euro. Indică că nu a putut dispune efectiv de locuinţa, care urma să îi revină, fiind, astfel, lipsit de dreptul la un trai decent şi de dreptul la locuinţă, simţind în acest sens incomodităţi materiale, stres şi frustrări considerabile. De asemenea, a avut retrăiri cu privire la poziţia sa de membru în societate, considerînd chiar că este în continuare supus represiunilor politice, la care a fost supus ani în şir, iar ulterior chiar şi din cauza neexecutării într-un termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti.

Consideră că toate acestea i-au cauzat prejudicii morale, care nu pot fi restabilite total. Solicită reclamantul constatarea încălcării dreptului său la examinarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti – decizia Tribunalului Chişinău din 09 martie 1999, repararea prejudiciului material în sumă de 42000 euro, ce constituie echivalentul unui apartament cu trei odăi şi a prejudiciului moral în mărime de 150000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.Chişinău din 29 octombrie 2013 a fost admisă parţial acţiunea, fiind constatată încălcarea dreptului la executare a hotărîrii judecătoreşti în termenul rezonabil - decizia Tribunalului Chişinău din 09 martie 1999. A fost încasat din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Vasile Munteanu prejudiciul moral în sumă de 9000 lei.În rest cerinţele au fost respinse.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2014 a fost admis apelul declarat de către Vasile Munteanu, casată hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.Chişinău din 29 octombrie 2013 în partea respingerii pretenţiei cu privire la repararea prejudiciului material şi în partea admiterii parţiale a pretenţiei cu privire la repararea prejudiciului moral şi emisă în parte o nouă hotărîre prin care s-a admis parţial pretenţiile lui Vasile Munteanu. S-a dispus încasarea din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor în beneficiul lui Vasile Munteanu suma de 40000 euro sau echivalentul în lei moldoveneşti la momentul executării hotărîrii, în vederea reparării prejudiciului material şi suma de 50000 lei cu titlul de prejudiciu moral, iar în rest pretenţiile au fost respinse.

În rest a fost menţinută hotărîrea primei instanţe. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 03 septembrie 2014, a fost respins recursul declarat de către Munteanu Vasile, admis recursul declarat de Ministerul Justiţiei, casată parţial decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2014 în partea reparării prejudiciului material cauzat şi emisă în această parte hotărîre nouă de respingere a acestui capăt de cerere, modificată deciziei Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2014, în partea reparării prejudiciului moral prin micşorarea cuantumului acestuia de la 50000 lei pînă la 15 000 lei.În rest, decizia Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2014 a fost menţinută.

La 02 decembrie 2014 Munteanu Vasile, reprezentat de avocatul Ghenadie Danciuc a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 03 septembrie 2014, solicitînd admiterea acesteia, casarea deciziei instanţei de recurs cu dispunerea rejudecării cauzei şi emiterii unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. În motivarea cererii de revizuire, a invocat că după emiterea deciziei instanţei de recurs i-au devenit cunoscute circumstanţe şi fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute anterior şi anume că Primăria mun.Chişinău intenţionat se eschivează de la executarea hotărîrii judecătoreşti.

Consideră că afirmaţiile din scrisoarea nr.08-5079 din 11 octombrie 2012 a Primăriei mun.Chişinău prin care ultima a informat executorul judecătoresc că la moment executarea hotărîrii judecătoreşti nu poate fi posibilă din cauza spaţiului locativ liber în mun.Chişinău, iar Consiliul mun.Chişinău nu dispune de mijloace financiare pentru construcţia spaţiului locativ în vederea executării hotărîrii, nu corespund adevărului, deoarece Primăria mun.Chişinău dispune de mijloace financiare acumulate la bugetul local, cît şi mijloace financiare obţinute din împrumuturi şi granturi internaţionale acordate Republicii Moldova pentru proiecte sociale. La 27 ianuarie 2015 Munteanu Vasile a depus supliment la cererea de revizuire.

Studiind materialele dosarului, Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca inadmisibilă din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu art. 451 CPC, cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447 CPC, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 CPC şi anexîndu-se probele ce le confirmă.

În conformitate cu art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Din prevederile enunţate este important de înţeles că circumstanţele sau faptele trebuiau să existe obiectiv pînă la data pronunţării hotărîrii, să aibă importanţă esenţială pentru justa soluţionare a cauzei civile, adică să aibă putere decisivă asupra concluziei (hotărîrii) instanţei de judecată, să fie descoperite după ce hotărîrea judecătorească devine irevocabilă.

Cu referire la prevederile citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie remarcă că cele invocate de către revizuent în susţinerea cererii de revizuire nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 449 lit. b) CPC, or, ultimul nu a invocat careva circumstanţe esenţiale existente în timpul judecării pricinii şi descoperite după pronunţarea hotărîrii judecătoreşti. Ba mai mult, revizuientul a făcut referire la circumstanţe şi probe, care au constituit obiect de examinare în instanţele de judecată şi care nu reprezintă temei de revizuire a unei hotărîri judecătoreşti irevocabile.

În aceste circumstanţe urmează de menţionat că, revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu de reformare a hotărîrii contestate, iar retractarea neîntemeiată a hotărîrii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă că soluţia definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată fără motive legale. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate. Astfel, admiterea cererii de revizuire, în asemenea împrejurări, ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi ar constitui o violare a art. 6 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi jurisprudenţa Curţii Europene a Dreptului Omului în cazul Popov (nr. 2) contra Moldovei.

Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că revizuentul în cererea de revizuire nu a invocat nici un temei prevăzut de art.449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de către Munteanu Vasile, reprezentat de avocatul Ghenadie Danciuc ca fiind inadmisibilă.

În conformitate cu art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) CPC, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Munteanu Vasile, reprezentat de avocatul Ghenadie Danciuc împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 03 septembrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Vasile Munteanu împotriva Ministerului Justiţiei cu privire la constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti şi încasarea prejudiciului material şi moral. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Corolevschi Iuliana Oprea Ion Druţă Galina Stratulat

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.