3ra-1531/14 — Contestarea actului amdinistrativ

prima instanță: M. Ghervas, dosarul nr. 2ra-1531/14 instanța de apel: V. Pruteanu, A. Minciuna, I. Cimpoi, ÎNCHEIERE 18 decembrie 2014 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Întreprindea Mixtă Moldo-Germană „TipTop” Societatea cu Răspundere Limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Mixte Moldo- Germană „TipTop” Societății cu Răspundere Limitată împotriva Biroului Vamal Centru cu privire la contestarea actului administrativ și încasarea prejudiciului material, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 21 mai 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Întreprinderea Mixtă Moldo-Germană „TipTop” Societatea cu Răspundere Limitată și menținută hotărârea Judecătoriei Botanica mun.

Chișinău din 19 decembrie 2013, prin care acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată, c o n s t a t ă: La 12 decembrie 2011, ÎM Moldo-Germană „TipTop” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva Biroului Vamal Centru cu privire la contestarea actului administrativ și încasarea prejudiciului material. În motivarea acţiunii a invocat, că la 28 noiembrie 2011, a primit prin poștă procesul-verbal emis de către Biroul Vamal Centru nr. 007 din 23 noiembrie 2011 și actul constatator nr.73 din 22 noiembrie 2011, prin care ultimul a solicitat de la societate achitarea recalculelor în suma totală de 35902,90 lei, format din plata de bază în mărime de 24 757,79 lei și penalitatea în sumă de 11 145,11 lei.

Susține că cerințele invocate în actele menționate sunt neîntemeiate, deoarece, potrivit art. 145, art. 174, art. 178, art. 179 din Codul vamal și conform ordinului departamentului vamal nr. 276 din 24 octombrie 2002, prevede permiterea vămuirii mărfurilor de către organele vamale pentru agenții economici participanții tranzacțiilor economice cu condiția prezentării actelor indicate reeșind din particularitățile tranzacției și regimul vamal, inclusiv și certificatele de origine ST1. Menționează că condițiile menţionate au fost executate de către întreprindere la importul mărfurilor respective în zona liberă, iar la eliberarea acestor mărfuri altor agenți economici de la ÎM „TipTop” spre SA „Camelia”, aceste certificate au fost prezentate în original pentru întocmirea și verificarea declarației, iar după vămuire certificatele au fost luate pentru vămuirea altor loturi de mărfuri menționate în certificatul respectiv și anexate la declarațiile ulterioare.

Invocă că reieșind din legislația în vigoare, societatea nu este obligată să prezinte astfel de certificat, deoarece, această întreprindere nu este participant al relațiilor economice externe, fiindcă nu importă marfa direct din altă țara și nici n-au încheiat astfel de contract.

Afirmă că organul vamal neîntemeiat a recalculat taxele vamale și penalității în valoarea de 35902,90 lei pentru aparate de gătit cu gaz de origine din Republica Belorus Brest și frigiderelor combinate „Indesit” de origine Rusia, deoarece, introducerea mărfurilor străine în Zona liberă în vederea simplei depozitări și scoaterea lor ulterioară pe teritoriul Republicii Moldova, a fost efectuată în strictă conformitate cu procedura stabilită în punctele 340 și 341 din Regulamentul de aplicare a destinațiilor vamale prevăzute de Codul Vamal aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1140 din 02 noiembrie 2005, iar faptul că aceste mărfuri o anumită perioadă de timp sânt depozitate în Zona liberă, fără ca ele să fie supuse cărorva operațiuni, nu schimbă originea lor.

Susţine că în art.3 pct. (1) al Acordului de crearea Zonei de comerț liber din 15 aprilie 1994, de rând cu celelalte state membre a CSI este parte și Republica Moldova, în care este stipulat că părțile, care fac parte la Acord nu aplică taxe vamale la introducerea mărfurilor originare de pe teritoriul vamal al unei părți pe teritoriul vamal al altei părți, iar în art.7 pct. (10) al Legii cu privire la zonele economice libere nr.440- XV din 27 iulie 2001, este prevăzut că livrările de mărfuri din Zona liberă pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova sânt asimilate importului și se reglementează în conformitate cu legislația, adică față de aceste mărfuri se aplică aceleași prevederi legislative ca și pentru mărfurile care se importă în republică în mod direct, astfel, în baza acordului internațional menționat nu se aplică taxe vamale.

Consideră că frigiderele combinate „Indesit” nu poate fi supuse recalculului nu doar pentru că este de origine din Rusia, dar și fiind faptul că la întocmirea declarației da către declarat a fost folosit un cod greșit şi anume 84182900 în loc de codul corespunzător – 84181000, care prevede că frigidere combinate cu uși separate are taxa vamala de 0%, iar aceste acte au fost contestate în Biroul Vamal Centru prin cererea cu nr. de 8141 din 16 decembrie 2011 și în Serviciul Vamal al Republicii Moldova cu nr. de 169-16 din 06 decembrie 2011. Solicită anularea procesului-verbal emis de către Biroul Vamal Centru nr. 007 din 23 noiembrie 2011 și actului constatator nr. 73 din 22 noiembrie 2011, încasarea de la pârât în beneficiul ÎM „TipTop” SRL a despăgubirilor materiale și cheltuielilor pentru asistență juridică în mărime de 500 lei.

Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 06 noiembrie 2012, acțiunea a fost admisă parțial, fiind anulat ca ilegal actul constatator nr. 73 din 22 noiembrie 2011, obligat Biroul Vamal Centru să restituie către ÎM „TipTop” SRL suma de 35 902,90 lei și încasat din contul Biroului Vamal Centru în beneficiul ÎM „TipTop” SRL cheltuielile pentru asistență juridică în mărime de 500 lei, în rest cerințele au fost respinse ca neîntemeiate. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 22 mai 2013, a fost admis recursul declarat de către Biroul Vamal Chișinău, casată hotărârea instanței de apel şi restituită pricina spre rejudecare în fond la Judecătoria Botanica mun. Chișinău. Prin hotărârea Judecătoriei Botanica mun.

Chișinău din 19 decembrie 2013, acțiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 21 mai 2014, a fost respins apelul declarat de către ÎM „TipTop” SRL și menținută hotărârea primei instanțe.

În motivarea deciziei, instanţa de apel cu referire la prevederile art. 1811 alin.(1) şi (3) Cod vamal, art. 28 alin.(1) lit. l) al Legii nr. 1380 din 20 noiembrie 1997 cu privire la tariful vamal şi prevederile Acordului de Creare a Zonei de Comerţ Liber în cadrul Comunităţii Statelor Independente (CSI) semnat la Moscova la 15 aprilie 1994, ratificat prin Hotărîrea Parlamentului RM nr. 220 din 22 septembrie 1994 şi Regulile de determinare a ţării de origine a mărfurilor, aprobate prin decizia Consiliului Şefilor de Guvern din cadrul CSI din 30 noiembrie 2000, a concluzionat că în cazul în care tranzacţia a avut loc între două întreprinderi rezidente al statului Republica Moldova, nu sunt aplicabile prevederile Acordului privind crearea Zonei de Comerţ Liber.

Reţinînd în acest sens că, în cazul în care mărfurile importate din Republica Belorus şi Federaţia Rusă în regim „7800” - plasarea mărfurilor în zona liberă, cu prezentarea certificatelor de origine ale ţărilor de export format CT1, au fost scutite de la achitarea plăţilor vamale, inclusiv şi în baza Acordului de Creare a Zonei de Comerţ Liber, la următoarea etapă aceleaşi mărfuri importate pe teritoriul ţării din Zona Economică Liberă în regim „4078” – import definitiv cu intrare simultană în liberă circulaţie a mărfurilor, nu fac obiectul unor scutiri. La 19 septembrie 2014, ÎM „TipTop” SRL a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material. Susține că instanțele inferioare la emiterea deciziei, eronat au concluzionat precum că la caz, nu sunt aplicabile prevederile Acordului privind crearea Zonei de Comerț Liber, din motiv că tranzacția a avut loc între două întreprinderi rezidente al statului Republica Moldova, și ca urmare, întreprinderii nu-i poate fi aplicată scutirea de la taxa vamală, deoarece, în acest sens nu a fost făcută referire la careva acte normative care prevăd restricțiile indicate cât și nu au luat în considerație că tranzacția a fost încheiată în Zona de Comerț Liber, astfel, în acest sens sunt aplicabile prevederile Acordului privind Crearea Zonei de Comerț Liber.

La fel, indică că concluzia menționată este neîntemeiată, şi din motiv că în cazul în care marfa la introducerea în Republica Moldova deja a fost scutită de la taxe și impozite vamale în baza Acordului privind Crearea Zonei de Comerț Liber, respectiv, aceasta marfa, la intrarea în liberă circulație nu poate fi supusă la impozit cu taxele vamale, din motiv că din momentul importului mărfii, ultimă nu a părăsit teritoriul Republicii Moldova, întrucât Zona de Comerţ Liber face parte din teritoriul vamal al Republicii Moldova, ci nu este un alt stat.

Menționează că concluziile instanțelor privind neaplicarea regimului vamal preferențial la importul mărfurilor introduse de societate din Republica Belorusă și Federația Rusa în perioadă 01 ianuarie 2008-31 decembrie 2009, sunt în contradicție cu circumstanțele de fapt ale cauzei, normelor legale și Acordului, la care a făcut trimitere reprezentantul întreprinderii Invocă că până la acordarea liberului de vamă, marfa a fost vămuită în baza declarațiilor vamale, iar la declarațiile vamale au fost anexate: certificat de origine ST1, factura comercială, factura de transport internațional, contract de vânzare- cumpărare, declarația vamală a țării de export, care confirmă cu certitudine că marfa a fost importată din Republica Belorus și Federația Rusă.

Iar la devamarea mărfii, organul vamal, nu a solicitat de la societate careva acte suplimentare privind țara de origine a mărfii, astfel, ultimul careva dubii, iar declarația vamală în momentul vămuirii a mărfurilor a fost însoțită de actele care confirmă corectitudinea acesteia și corespunderea cu toate actele prezentate. Astfel, organul vamal la acordarea liberului de vamă a acceptat anume regimul vamal de import definitiv cu beneficierea regimului preferențial de scutire la achitarea taxei vamale, însă, nu a luat în considerație că schimbarea unor elemente din declarația vamală nu coincide cu datele indicate în certificatul de origine preferențial.

Consideră că organul vamal la trecerea mărfurilor de la un regim la altul, era obligat să verifice țara originii a mărfii, întrucât în conformitate cu art. 32 alin. (2) din Codului vamal, de tratament tarifar preferențial pot beneficia unele categorii de mărfuri în funcție de originea acestora, potrivit acordurilor internaționale la care Republica Moldova este parte. La fel, indică că instanța de apel la emiterea deciziei eronat a concluzionat precum că întreprinderea nu poate beneficia de scutirea de la taxele vamale, deoarece, în declarația vamală completată în rubrica „exportator” este indicată SRL „TipTop” iar în rubrica „destinatar” este de asemenea indicată întreprinderea, mai mult, aceste concluzii nu au fost argumentate prin careva norme legale.

Menţionează că Curtea Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului la emiterea hotărârilor reține că unul din elementele principale a unui proces echitabil este stabilirea practicii judiciare, însă, în speță, instanțele inferioare au ignorat acest principiu, inclusiv și decizii Curții Supreme de Justiție, pronunțate pe cazurile analogice, care au fost prezentate pe parcursul examinării pricinii și anume dorsalul nr. 3r-2305/12 CC ”Zikkurat-Complet” vs Biroul Vamal Centru și dosarul nr. 3r-1172/12 ÎM „Accent Electronic” vs Biroul Vamal Centru. La 21 noiembrie 2014 Biroul Vamal Chişinău a depus referinţă la recursul declarat, în care a invocat caracterul neîntemeiat al acestuia şi a solicitat respingerea lui ca fiind inadmisibil.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de ÎM „Tip-Top” SRL este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către ÎM „TipTop” SRL nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către ÎM „TipTop” SRL asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către ÎM „TipTop” SRL ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Întreprinderea Mixtă Moldo-Gemană „TipTop” Societatea cu Răspundere Limitată se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva