- Dosarul nr.
- 3r-226/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 10 decembrie 2014
- Părțile
- Grigorita Iurii vs ICS RED Union Fenosa SA
- Pe scurt
- Termenul de depunere a cererii de apel
3r-226/14 — Anularea actului administrativ
prima instanţă : C. Vîrlan dosarul 3r-226/14 instanţa de apel: N. Vascan, E. Clim, I. Cotruţă DECIZIE 10 decembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul – Svetlana Filincova Judecătorii – Galina Stratulat, Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de către Grigoriţa Iurii, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Grigoriţa Iurii către Întreprinderea cu Capital Străin „Red Union Fenosa” Societate pe Acţiuni privind anularea actului, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2014, prin care a fost respinsă cererea apelantului Grigoriţa Iurii privind repunerea în termen a cererii de apel şi restituită cererea de apel depusă de Grigoriţa Iurii, c o n s t a t ă: La 22 mai 2012, reclamantul Grigoriţa Iurii a depus cerere de chemare în judecată către Î.C.S.
„Red Union Fenosa” S.A privind anularea actului de depistare a încălcărilor clauzelor contractuale nr. A 20246 din 17 martie 2012 şi a facturii de consum fraudulos a energiei electrice în sumă de 21349, 45 lei. În motivarea acţiunii reclamantul Grigoriţa Iurii a indicat că la 17 martie 2012, fără a fi anunţat în prealabil şi în lipsa sa, de către reprezentantul Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A a fost efectuat controlul echipamentului de măsurare a energiei electrice. Mai indică, mai tîrziu a fost informat că Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A au suspiciuni la intervenţia sigiliului de la contor, astfel contorul a fost demontat şi luate detaliile de către colaboratori. Menţionează că a primit copia actului nr. A 10146 din 17 martie 2012, în care a indicat că nu i-au eliberat contorul pentru a-l prezenta la controlul metrologic şi efectuarea expertizei independenţei.
Indică că la 10 aprilie 2012 a primit factura de depistare a încălcării clauzelor contractuale cu nr. NLC 2198804 în mărime de 21 349, 45 lei, alte acte de la furnizor nu a primit. La 18 aprilie 2012 s-a adresat către Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A cu o cerere prealabilă prin care a solicitat eliberarea tuturor actelor care au stat la baza întocmirii facturii din 06 aprilie 2012, iar la 18 aprilie 2012 s-a adresat cu o cerere la ANRE, ulterior la 29 aprilie 2012 a primit un răspuns cu care nu este de acord. Reclamantul Grigoriţa Iurii solicită anularea actului A 01146 din 17 martie 2012 şi a facturii nr. 167755 cu suma de 21349, 45 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 11 aprilie 2014, cererea de chemare în judecată depusă de Grigoriţa Iurii a fost respinsă.
La 29 mai 2014, Grigoriţa Iurii a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 11 aprilie 2014. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 17 iulie 2014, a fost primită spre examinare cererea de apel înaintată de către Grigoriţa Iurii şi s-a stabilit examinarea apelului pentru data de 08 octombrie 2014, ora 10:00. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2014, a fost respinsă cererea apelantului Grigoriţa Iurii privind repunerea în termen a cererii de apel şi restituită cererea de apel depusă de Grigoriţa Iurii. La 13 octombrie 2014, Grigoriţa Iurii a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2014 şi restituirea pricinii la Curtea de Apel Chişinău pentru judecarea apelului în fond.
În motivarea cererii de recurs, recurentul Grigoriţa Iurii a indicat că instanţa de apel a încălcat procedura de examinare a cauzei, astfel invocă că instanţa de apel după ce a intentat procedura de apel şi a stabilit pricina spre examinare în ordine de apel nu era în drept să adopte o încheiere de restituire a cererii de apel. La 11 noiembrie 2014, Î.C.S. „Red Union Fenosa” S.A prin referinţa depusă asupra cererii de recurs declarate de către Grigoriţa Iurii, a solicitat respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată. Examinînd recursul în baza materialelor din dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că acesta este neîntemeiat şi necesită a fi respins cu menţinerea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2014, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. În conformitate cu art. 362 alin.(1) Cod de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. În conformitate cu art. 369 alin.(1) lit. b) Cod de procedură civilă, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Din materialele dosarului rezultă, că la 22 mai 2012, reclamantul Grigoriţa Iurii a depus cerere de chemare în judecată către Î.C.S.
„Red Union Fenosa” S.A privind anularea actului de depistare a încălcărilor clauzelor contractuale nr. A 20246 din 17 martie 2012 şi a facturii de consum fraudulos a energiei electrice în sumă de 21349, 45 lei(f.d. 2-5). Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 11 aprilie 2014, cererea de chemare în judecată depusă de Grigoriţa Iurii a fost respinsă(f.d. 95- 97). La 05 mai 2014, Grigoriţa Iurii în legătură cu voinţa de-a declara apel asupra hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 11 aprilie 2014, a solicitat eliberarea hotărîrii motivate a acesteia(f.d. 93). Astfel, la 29 mai 2014 Grigoriţa Iurii a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 11 aprilie 2014, solicitînd admiterea apelului, repunerea în termenul legal de declarare a apelului, casarea hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun.
Chişinău din 11 aprilie 2014 şi emiterea unei noi hotărîri privind admiterea acţiunii acestuia(f.d. 99-104). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 17 iulie 2014, a fost primită spre examinare cererea de apel înaintată de către Grigoriţa Iurii şi s-a stabilit examinarea apelului pentru data de 08 octombrie 2014, ora 10:00(f.d. 115). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 17 iulie 2014, a fost primită spre examinare cererea de apel înaintată de către Grigoriţa Iurii şi s-a stabilit examinarea apelului pentru data de 08 octombrie 2014, ora 10:00(f.d. 115). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2014, a fost respinsă cererea apelantului Grigoriţa Iurii privind repunerea în termen a cererii de apel şi restituită cererea de apel depusă de Grigoriţa Iurii, ca fiind depusă în afara termenului legal(f.d.
127). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că în conformitate cu art. 362 alin.(1) Cod de procedură civilă, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii. Din procesul-verbal al şedinţei de judecată din 11 aprilie 2014(f.d. 90) şi din recipisa semnată de către Grigoriţa Iurii(f.d. 92) se atestă că recurentul Grigoriţa Iurii a fost prezent în şedinţă la pronunţarea dispozitivului hotărîrii şi i- a fost eliberată copia hotărîrii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 11 aprilie 2014, prin urmare, termenul prevăzut la art. 362 alin.(1) Cod de procedură civilă, urmează a fi calculat din data de 11 aprilie 2014, din care considerente apelul înaintat la 29 mai 2014, a fost depus cu încălcarea termenului de declarare a apelului.
Colegiul consideră că instanţa de apel corect a ajuns la concluzia de restituire a cererii de apel ca fiind depus înafara termenului legal, care a fost omis de către Grigoriţa Iurii şi care nu a prezentat probe concludente şi pertinente care ar justifica omiterea termenului de declarare a apelului. Or, repunerea în termenul de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzute de art.116 Cod de procedură civilă. Potrivit art. 116 alin. (1) şi (3) Cod de procedură civilă, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă. Totodată, conform art. 116 alin. (2) Cod de procedură civilă, cererea de repunere în termen se depune la instanţa judecătorească care efectuaează actul de procedură şi se examinează în şedinţă de judecată.
Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Prin prisma normelor legale citate supra, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de-a respinge ca neîntemeiate argumentele recurentului Grigoriţa Iurii precum că, odată ce instanţa de apel a intentat procedura de apel şi a stabilit data, ora şi locul judecării cauzei în ordine de apel şi înştiinţînd părţile în acest sens, nu mai era în drept să adopte o încheiere de restituire a cererii de apel, or conform art. 116 alin. (2) Cod de procedură civilă, instanţa judecătorească, examinează cererea de repunere în termen în şedinţă de judecată cu citarea participanţilor la proces.
Astfel, instanţa de apel, corect a primit prin încheierea din 17 iulie 2014 cererea de apel depusă de Grigoriţa Iurii, şi ulterior examinînd în şedinţă de judecată temeiurile invocate de către Grigoriţa Iurii în cererea de repunere în termen şi constatînd netemeinicia acestora, legal şi întemeiat a respins cererea de repunere în termen şi corect a restituit cererea de apel în temeiul art. 369 alin.(1) lit. b) Cod de procedură civilă ca fiind depusă în afara termenului legal. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că la materialele cauzei nu a fost anexată vreo probă care ar justifica încălcarea termenului de către Grigoriţa Iurii, de aceea instanţa de apel întemeiat a respins cererea de repunere în termenul de atacare a hotărîrii.
În acest context, Colegiul consideră necesar de a invoca şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în hotărîrea din 03 aprilie 2008 adoptată în cauza Ponomaryov vs. Ucraina, între altele, a notat că, dacă termenul pentru introducerea unei căi ordinare de atac este reînnoit după un interval considerabil şi pentru motive care nu par sa fie foarte convingătoare, o asemenea decizie ar putea înfrînge principiul securităţii raporturilor juridice într- un mod similar cu o cale extraordinară de atac. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2014 este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie respinge recursul declarat de către Grigoriţa Iurii ca neîntemeiat.
În conformitate cu art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Grigoriţa Iurii. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 octombrie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Grigoriţa Iurii către Întreprinderea cu Capital Străin „Red Union Fenosa” Societate pe Acţiuni privind anularea actului, Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru