- Dosarul nr.
- 2r-855/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 22 octombrie 2014
- Părțile
- Smochin Marcel vs Suruceanu Natalia
- Pe scurt
- Termenul de declarare a apelului, repunerea în termenul de apel
2r-855/14 — Restituirea împrumutului
prima instanţă: D. Mînzenco dosarul nr. 2r-855/14 instanţa de apel: V. Pruteanu, Iu. Cimpoi, A. Minciună DECIZIE 22 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Maria Ghervas examinînd recursul declarat de către Smochin Marcel, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Smochin Marcel împotriva lui Suruceanu Natalia cu privire la restituirea împrumutului, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 02 iulie 2014, prin care s-a respins cererea de apel depusă repetat de Marcel Smochin fiind restituit apelul declarat, ca depus în afara termenului legal, c o n s t a t ă La data de 12 mai 2011 Marcel Smochin, a depus cerere de chemare în judecată potriva Nataliei Suruceanu cu privire la încasarea datoriei.
În motivarea cererii de chemare în judecată a invocat că, la data de 18 martie 2008 a dat cu titlu de împrumut pîrîtei Suruceanu Natalia suma de 12480 dolari SUA pe un termen de şase luni. În acest sens, a fost întocmit un contract de împrumut autentificat notarial. Adresările către pîrîtă privind restituirea datoriei nu s-au soldat cu succes. Reclamantul Smochin Marcel cere încasarea din contul pîrîtei Suruceanu Natalia a sumei de 12480 dolari SUA cu titlu de datorie la contractul de împrumut, suma de 3354,28 lei cu titlu de dobîndă de întîrziere, precum şi cheltuielile de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 20 decembrie 2012 acţiunea lui Marcel Smochin a fost admisă parţial.
S-a dispus încasarea din contul Nataliei Suruceanu în beneficiul lui Smochin Marcel a sumei de 11860 dolari SUA sau echivalentul în lei la momentul executării hotărîrii cu titlu de împrumut, suma de 65577,17 lei cu titlu de dobîndă de întîrziere, precum şi a sumei de 2150 lei cu titlu de taxă de stat. S-a dispus încasarea din contul Nataliei Suruceanu în folosul statului a sumei de 4126 lei cu titlu de taxă de stat.
1 Prin încheierea judecătoriei Străşeni din 28 decembrie 2012 s-a dispus corectarea erorilor de calcul evidente în hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 20 decembrie 2012, fiind astfel încasat de la Suruceanu Natalia în beneficiul lui Smochin Marcel suma împrumutului în mărime de 11860 dolari SUA sau echivalentul lor în lei RM, după cursul oficial al dolarului SUA faţă de leul RM la momentul executării hotărîrii, ca rambursare a împrumutului; 54708,22 lei ca dobîndă de întîrziere, calculată în baza art. 619 CC; 2150 lei, ca restituire a taxei de stat achitate de către reclamant la depunerea cererii de chemare în judecată. S- a încasat de la Suruceanu Natalia în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 3800 lei.
Nefiind de acord cu hotărîrea nominalizată, Smochin Marcel, la data de 25.02.2013 a depus apel, solicitînd admiterea apelului, casarea hotărîrii instanţei de fond, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă integral. A mai solicitat scutirea parţială de la plata taxei de stat pentru depunerea cererii de apel. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 aprilie 2013 s-a dispus respingerea cererii apelantului Smochin Marcel cu privire la scutirea de la plata taxei de stat şi nu s-a dat curs cererii de apel. S-a acordat apelantului termen pînă la 15 mai 2013 pentru achitarea taxei de stat în mărime de 2850 lei. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 12 iunie 2013, a fost respins recursul declarat de către Marcel Smochin.
S-a menţinut încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 aprilie 2013. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 iulie 2013, a fost restituită cererea e apel depusă de Marcel Smochin cu toate documentele anexate. I s-a explicat apelantului că restituirea cererii de apel nu exclude posibilitatea adresării repetate în judecată a aceluiaşi apelant, cu aceeaşi cerere de apel, împotriva aceleiaşi hotărîri, cu acelaşi obiect şi aceleaşi temeiuri, dacă apelantul a lichidat neajunsurile. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 06 noiembrie 2013 a fost respins recursul declarat de către Marcel Smochin.
S-a menţinut încheierea Curţii de Apel hişinău din 30 iulie 2013. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 26 martie 2014, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Marcel Smochin împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 06 noiembrie 2013. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 iulie 2014, s-a respins cererea de apel depusă de Marcel Smochin la data de 20 mai 2014, fiind restituit apelul declarat, ca depus în afara termenului legal. La data de 08 august 2014, în termen legal, Smochin Marcel a declarant recurs, solicitînd admiterea acestuia, repunerea în termen şi casarea încheierii din 02.07.2014 a Curţii de Apel din mun.
Chişinău În motivarea recursului, recurentul a indicat în că încheierea din 02 iulie 2014 este ilegală şi neîntemeiată, astfel prezenta încheiere are ca efect abuz de drept procesual, considerînd că instanţa spre examinarea acestui litigiu a încălcat esenţial şi a aplicat eronat normele de drept procedural. 2 Menţionează recurentul că potrivit art. 239 CPC RM hotărârea judecătorească trebuie să fie legală şi întemeiată. Instanţa îşi întemeiază hotărârea numai pe circumstanţele constate nemijlocit de instanţă şi pe probele cercetate în şedinţa de judecată. Mai consideră recurentul că, instanţa de apel, prin respingerea cererii de repunere în termen a apelului, i-a lezat dreptul la acces liber la justiţie.
Menţionează, că la data de 17.05 2014 în termenii legali a declarat cererea de apel fiind faptului că dosarul era tot timpul spre examenare la Curtea Supremă de Justiţie a R.M.. fapt confirmat remiterii cererei de apel prin scrisoarea recomandată la Judecătoria r-1 Străşeni dar nu cum descrie Curtea de Apel din mun. Chişinău că cererea a fost depusă la data de 20.05.2014. În acelaşi sens consideră că Curtea de Apel din mun. Chişinău ilegal şi neîntemeiat a dispus restituirea lui Smochin Marcel a cererii de apel. Conform art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din materialele dosarului s-a constatat cu certitudine că, prin hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 20 decembrie 2012 s-a admis parţial acţiunea. S-a încasat de la Suruceanu Natalia în beneficiul lui Smochin Marcel datoria în sumă de 11.860 lei ca rambursare a împrumutului, dobînda de întirziere în sumă de 65577,17 lei şi taxa de stat în sumă de 2150 lei.
(f.d 113). S-a constat că la 25 februarie 2013 Smochin Marcel a declarat cerere de apel, care a fost restituită prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 iulie 2013 ( f.d 159). Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că, instanţa de apel corect a ajuns la concluzia de restituire a apelului depus repetat la 20 mai 2014, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 362 alin. (1) şi (3) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzute de art. 116 CPC În temeiul art. 116 alin. (1), (3) şi (4) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă.
La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură 3 care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). Repunerea în termen nu poate fi dispusă decît în cazul în care partea şi-a exercitat dreptul la acţiune înainte de împlinirea termenului de 30 de zile, calculat din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea motivelor care justifică depăşirea termenului de procedură. Iar dispoziţia art. 369 alin. (1) lit. b) CPC statuează precum că, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă: apelul a fost depus în afara termenului legal, iar instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.
Avînd în vedere circumstanţele enunţate în raport cu normele procedurale sus-indicate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide în favoarea temeiniciei concluziei instanţei de apel privind respingerea şi restituirea cererii de apel declarată de către Smochin Marcel împotriva hotărîrii Judecătoriei Străşeni din 20 decembrie 2012. Prin urmare, din materialele dosarului se reţine că Marcel Smochin a facut cunoştinţă cu dispozitivului hotărîrii primei instanţe din 20 decembrie 2012 în aceaşi zi, fapt confirmat prin semnătura acestuia de pe recipisa anexată la dosar. (f.d. 114). La data de 25 februarie 2013, a declarat o cerere de apel, care a fost restituită prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 iulie 2013, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 06 noiembrie 2013. (f.d.
122-125, 159, 167). La data de 20 mai 2014 Marcel Smochin, în mod repetat, a depus apel, cu fără a prezenta motivele justificative în vederea îndeplinirii actului procedural în termenul prevăzut de lege (f.d 204). Astfel, din momentul pronuţătii dispozitivului deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 06 noiembrie 2013 a trecut un an şi cinci luni. Dat fiind faptul că, recurentul a omis termenul legal de 30 de zile, nu a solicitat repunerea în termen şi nu a prezentat alte probe admisibile şi pertinente care ar confirma omiterea termenului prevăzut de lege pentru declararea apelului, instanţa de recurs conchide că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală.
În hotărîrea CEDO pronunţată în cauza Ponomaryov vs Ucraina (03 aprilie 2008), Curtea Europeană a notat că, deşi în speţă nu era vorba despre desfiinţarea unei hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanţe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuşi, reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare, reprezintă o decizie care ar putea înfrînge principiul securităţii raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac. Reglementări similare au fost statuate de către înalta Curte şi în cauzele Ceachir vs Moldova, Popov vs Moldova şi Melnic vs Moldova, în care s-a menţionat că, prin neaducerea vre-unui motiv pentru prelungirea termenului de depunere de către paraţi a unui act procedural, instanţele judecătoreşti naţionale au încălcat drepturile reclamanţilor la un proces echitabil.
4 Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie apreciază critic argumentele expuse în recurs privind ilegalitatea încheierii instanţei de apel. Or, prevederile art. 61 alin. (1) CPC statuează precum că, părţile sînt obligate să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare.
Sub aspectul celor relatate, instanţa de recurs reţine că, soluţia instanţei de apel privind restituirea cererii de apel depusă de Ţurcan Dumitru este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul prevederilor art. 6 § 1 din Convenţia Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, avînd în vedere că, ţine de obligaţia apelantului de a lua măsurile necesare privind protejarea dreptului său de acces la instanţă (cazul Van Hani versus Germania nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar temeiurile invocate în cererea de recurs sînt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat şi de a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 iulie 2014. În conformitate cu art. 424 alin. (2), art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Smochin Marcel.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 iulie 2014, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Smochin Marcel împotriva lui Suruceanu Natalia cu privire la restituirea împrumutului Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Maria Ghervas 5