Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2ra-2310/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
1 octombrie 2014
Părțile
BC Banca Comercială Română Chişinău SA vs Oprea Oleg
Pe scurt
Rezilierea contractului. Răspunderea debitorului

2ra-2310/14 — Declararea nulităţii absolute a contractului de credit

dosarul nr.2ra-2310/14 prima instanţă: R. Ţurcanu instanţa de apel: L.Bulgac, M.Guzun, N.Craiu DECIZIE 01 octombrie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Svetlana Novac, Tatiana Vieru, Ion Corolevschi, Oleg Sternioală examinînd recursul declarat de banca comercială „Banca Comercială Română Chişinău” societate pe acţiuni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de banca comercială „Banca Comercială Română Chişinău” societate pe acţiuni împotriva lui Oprea Oleg cu privire la încasarea datoriei ce rezultă din contractul de credit bancar şi cererea reconvenţională înaintată de Oprea Oleg împotriva băncii comerciale „Banca Comercială Română Chişinău” societate pe acţiuni cu privire la declararea nulităţii absolute a contractului de credit, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de banca comercială „Banca Comercială Română Chişinău” societate pe acţiuni şi menţinută hotărârea Judecătoriei Botanica mun.Chişinău din 18 mai 2013, prin care acţiunea înaintată de banca comercială „Banca Comercială Română Chişinău” societate pe acţiuni a fost respinsă, iar cererea reconvenţională înaintată de Oprea Oleg a fost admisă, c o n s t a t ă La 15 august 2012,

banca comercială „Banca Comercială Română Chişinău” societate pe acţiuni s-a adresat în instanţa de judecată împotriva lui Oprea Oleg cu privire la încasarea datoriei ce rezultă din contractul de credit bancar. În motivarea cererii, reclamantul a invocat că la 27.07.2007, a încheiat cu pîrîtul contractul de credit nr.1684, potrivit căruia BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA i-a acordat lui Oleg Oprea un credit de investiţii pe termen lung în sumă de 1 700 000 lei, pe o perioadă de 15 ani, cu scadenţa pînă la data de 26.07.2022, în scopul procurării unui apartament amplasat în mun. Chişinău, str. Burebista. Menţionează reclamantul că respectivul credit urma să fie rambursat de pîrît în 180 de rate lunare egale, prima rată devenind scadentă la data de 31.01.2008, iar eşalonarea ratelor creditului şi a dobânzilor medii aferente a fost stabilită de părţi, prin acordul comun, conform graficului din anexa nr. 1, parte integrantă a contractului de credit.

Susţine reclamantul, că pîrîtul s-a obligat să restituie suma creditului şi dobânzile acestuia în ratele şi în termenele scadente prevăzute în graficul de rambursare, însă ultimul nu şi-a onorat obligaţiunile contractuale, astfel încălcînd prevederile contractuale, acumulînd o restanţă de plată faţă de BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA în sumă totală de 2 868 169,79 lei, care include: 1 473 333,44 lei - soldul creditului; 1 058 659,32 lei - dobânda de întârziere; 24 614,73 lei - dobânda majorată; 244 069,69 lei - penalitate la dobînzi; 67 492,61 lei - comision de gestiune. Astfel, în scopul soluţionării litigiului pe cale extrajudiciară, reclamantul a expediat în adresa pîrîtului notificarea nr.2376 din 24.11.2009 şi notificarea repetată nr.518 din 14.11.2011, cu solicitarea de a stinge datoria existentă, însă pîrîtul nu a reacţionat la notificările menţionate, fapt ce l-a determinat pe reclamant să se adreseze în instanţa de judecată.

Cere BC„Banca Comercială Română Chişinău” SA, încasarea datoriei în sumă de 2 868 169,79 lei şi compensarea cheltuielilor de judecată în mărime de 50 000 lei. Pe parcursul examinării cauzei, Oprea Oleg a înaintat cerere reconvenţională împotriva BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA,(f.d.71-73) cu privire la declararea nulităţii absolute a contractului de credit. În motivarea cererii, reclamantul a invocat că la 27.07.2007, a încheiat cu BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA contractul de credit nr.1684, în sumă de 1 700 000 lei, pe termen de 180 luni, cu termenul de rambursare 26.07.2022, în scopul procurării unui apartament din mun.Chişinău, str. Burebista. Menţionează reclamantul că la momentul semnării contractului respectiv, a fost încredinţat de faptul că mijloacele financiare vor fi transferate pe contul SRL „Aviatus Plus”, iar ultimul va duce responsabilitatea faţă de creditor.

Susţine reclamantul că nu a primit sume băneşti de la BCR Chişinău şi nu a achitat plăţi şi dobînzi aferente contractului de credit susmenţionat. Abia în primăvara anului 2012, fiind citat în calitate de bănuit la DUP MAI, a aflat, că pe faptul acordării creditelor de către BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA întreprinderii „Aviatus Plus” SRL este intentată o cauză penală şi că, pe contractul de credit încheiat între BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA şi Oleg Oprea au fost efectuate achitări din numele reclamantului. Consideră reclamantul că contractul nominalizat este simulat sau fictiv, deoarece, de fapt, în baza respectivului contract raporturile contractuale au apărut între BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA şi SRL „AviatusPlus” care, o perioadă de timp, şi-a onorat obligaţiile de rambursare a creditului, achitînd ratele lunare, dobînda şi alte plăţi aferente creditului susmenţionat.

Cere Oleg Oprea, declararea nulităţii absolute a contractului de credit nr.1684 din 27.07.2007. Prin hotărârea judecătoriei Botanica mun.Chişinău din 18 mai 2013, acţiunea înaintată de BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA împotriva lui Oprea Oleg a fost respinsă ca neîntemeiată, iar cererea reconvenţională înaintată de Oprea Oleg împotriva BC „Băncii Comerciale Române Chişinău” SA fost admisă şi s-a dispus declararea nulităţii contractului de credit nr. 1684 din 27.07.2007, încheiat între BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA şi Oleg Oprea. Nefiind de acord cu hotărîrea nominalizată, la 28 mai 2013, BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA a depus apel. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2014, apelul declarat de BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA a fost respins şi menţinută hotărârea primei instanţe.

La 24 aprilie 2014, BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, solicitînd admiterea cererii de recurs, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii înaintate de BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA şi respingerea cererii reconvenţionale înaintată de către Oprea Oleg. În motivarea recursului, recurentul a invocat că decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe sunt ilegale şi neîntemeiate. În special, invocă recurentul că instanţele ierarhic inferioare au încălcat sau aplicat eronat normele de drept material şi anume: a fost interpretată în mod eronat legea.

Consideră recurentul instanţa de apel a interpretat eronat prevederile Codului Civil al RM cu privire la declararea nulităţii contractului de credit nr. 1684 din 27.07.2007, încheiat între Oprea Oleg şi Banca Comercială Română Chişinău SA, declarînd astfel neîntemeiat contractul drept fictiv şi simulat. În acest sens, susţine recurentul că potrivit pct. 12 din Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr. 1 din 07.07.2008, privind procedura de judecare a cauzelor civile privind nulitatea actelor juridice, emisă întru aplicarea uniformă a prevederilor legislaţiei, se va face distincţie dintre actul fictiv şi cel simulat, în sensul că partea nu poate invoca constatarea nulităţii absolute a unui act juridic ca fiind concomitent şi fictiv şi simulat, or acestea urmăresc scopuri diferite.

Precizează recurentul că în decizia recurată, instanţa de apel, în mod eronat şi nelegitim, a declarat contractul de credit nr. 1684 din 27.07.2007, ca fiind fictiv şi simulat. Mai susţine recurentul că este incorectă concluzia instanţei de fond şi a celei de apel cu privire la temeinicia acţiunii reconvenţionale, deoarece contractul de credit şi-a produs efectele din momentul încheierii lui, iar reieşind din obligaţia probaţiunii prevăzută la art. 118 CPC, intimatul nu a adus în susţinerea cerinţelor sale probe incontestabile care ar atesta dovada faptului că contractul poartă un caracter fictiv şi simulat, şi anume fără intenţia de a produce efecte juridice.

De asemenea, consideră recurentul că sunt inadmisibile şi nu pot constitui probe veridice şi pertinente declaraţiile martorilor: O. Volcova şi V. Munteanu, or în conformitate cu art. 132 CPC al RM, martor poate fi orice persoană care nu are interes în proces şi căreia îi sînt cunoscute, direct sau indirect, fapte referitoare la pricină. Depoziţiile martorului nu pot fi considerate probă dacă el nu a cunoscut personal faptele. Astfel, O. Volcova şi V. Munteanu, recunosc că nu au cunoscut personal faptele.

Totodată, nu pot constitui probe veridice şi pertinente şi rapoartele de expertiză, or în conformitate cu art. 158 CPC al RM, raportul de expertiză nu este obligatoriu pentru instanţa judecătorească şi se apreciază conform art.130 CPC, cu atît mai mult, că acesta nu a răspuns la întrebările puse, şi care erau absolut necesare întru cercetarea şi examinarea multe-aspectuală, completă şi obiectivă, nemijlocită şi nepărtinitoare a tuturor probelor din dosar, în ansamblul şi interconexiunea lor. Mai menţionează recurentul că instanţa de fond şi instanţa de apel au anulat contractul de credit, dar au omis faptul că contractul de credit nr. 1684 a fost încheiat în 2007, iar termenul în interiorul căreia putea să-şi exercite dreptul în constare a nulităţii absolute este de 3 ani.

Indică recurentul şi asupra nemotivării actelor judecătoreşti şi susţine că acestea sunt voluminoase însă, lipsite de coerenţă, or motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Complementar, reiterează recurentul cauza civilă examinată la 13.12.2012, prin care Banca Comercială Română Chişinău SA a înaintat cerere de apel asupra hotărîrii primei instanţe, apelul fiind admis, iar soluţia emisă fiind menţinută prin Decizia CSJ dosar nr. 2ra-2643/13 din 30 octombrie 2013. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de către Guţu Ion întemeiat şi care urmează a fi admis, casată decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe şi pronunţată o nouă hotărîre.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd o nouă hotărîre. Potrivit prevederilor art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Examinînd înscrisurile anexate la dosar, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie reţine că decizia instanţei de apel a fost pronunţată la 25 februarie 2014, cererea de recurs a fost depusă la 24 aprilie 2014 şi respectiv, se consideră că recursul a fost depus în termen.

În aceste circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie recurge la examinarea propriu-zisă a cererii de recurs. Din materialele dosarului se constată cu certitudine că la 27 iulie 2007, BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA a încheiat cu Oleg Oprea contractul de credit nr.1684, potrivit căruia BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA i-a acordat lui Oleg Oprea un credit de investiţii pe termen lung în sumă de 1 700 000 lei, pe o perioadă de 15 ani, cu scadenţa pînă la data de 26.07.2022, în scopul procurării unui apartament amplasat în mun. Chişinău, str. Burebista.

Avînd în vedere că Oleg Oprea nu şi-a onorat obligaţiunile contractuale, acumulînd o restanţă de plată faţă de BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA în sumă totală de 2 868 169,79 lei, care include: 1 473 333,44 lei - soldul creditului; 1 058 659,32 lei - dobânda de întârziere; 24 614,73 lei - dobânda majorată; 244 069,69 lei - penalitate la dobînzi; 67 492,61 lei - comision de gestiune, urmare eşuării soluţionării litigiului pe cale extrajudiciară, recurentul s-a adresat în instanţa de judecată. Colegiul mai constată că împotriva BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA, de către Oprea Oleg a fost înaintată cerere reconvenţională cu privire la declararea nulităţii absolute a contractului de credit.

Instanţele ierarhic inferioare au emis hotărîrile sus menţionate. Nefiind de acord cu hotărîrile instanţelor de judecată ierarhic inferioare BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA a depus cerere de recurs. Analizînd legalitatea şi temeinicia actelor judecătoreşti contestate prin prisma argumentelor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie îşi expune următoare poziţie. Potrivit prevederilor art. 1236 alin. (1) şi (2) Cod civil, prin contractul de credit bancar, o bancă (creditor) se obligă să pună la dispoziţia unei persoane (debitor) o sumă de bani (credit), iar debitorul se obligă să restituie suma primită şi să plătească dobînda şi alte sume aferente prevăzute de contract.

Contractul de credit bancar se încheie în scris. În context, anume Oprea Oleg a semnat contractul de credit sus-indicat, fapt confirmat chiar de intimat (f.d. 71) şi anume acesta are obligaţii faţă de BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA, de a restitui suma primită şi nu SC „Aviatus Plus”, care reieşind din materialele cauzei nu are asumată vreo obligaţie faţă de recurent sau intimat. Mai mult, Colegiul menţionează că potrivit art. 158 alin. (4) şi (6) Cod de procedură civilă, raportul de expertiză este examinat în şedinţă de judecată şi evaluat în ansamblu cu celelalte probe. Raportul de expertiză nu este obligatoriu pentru instanţa judecătorească şi se apreciază conform art.130. Respingerea lui însă trebuie să fie motivată.

Potrivit art. 130 alin. (1) şi (2) Cod de procedură civilă, instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multe-aspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Nici un fel de probe nu au pentru instanţa judecătorească o forţă probantă prestabilită fără aprecierea lor. Astfel, reieşind din Raportul de expertiză nr. 3113 din 03 august 2012 (f.d.99- 105), semnătura intimatului aplicată pe contractul de credit nr. 1684 din 27 iulie 2007 nu poate fi supusă expertizei. Pe de altă parte Oprea Oleg nu neagă semnarea documentului, iar potrivit art. 123 alin. (6) ) Cod de procedură civilă, faptele invocate de una din parţi nu trebuie dovedite în măsura în care cealaltă parte nu le-a negat.

Totodată, Colegiul constată că deşi intimatul invocă precum că nu a achitat plăţi şi dobînzi aferente contractului de credit, precum şi nu a primit nicio sumă bănească, potrivit datelor din extrasul de cont, suma contractului de credit a fost transferată pe contul intimatului, Oleg Oprea la 27 iulie 2007 (f.d. 116). Potrivit aceluiaşi extras, în aceiaşi zi, suma creditului a fost transferată pe contul SC „Aviatus Plus” SRL, indicîndu-se destinaţia creditului şi anume, pentru procurarea imobilului conform contractului nr. 15-2007 din 19 iulie 2007. De asemenea, începînd cu 30 august 2007, pe contul intimatului, lunar, erau virate sume băneşti întru stingerea creditului. Colegiul constată că virările respective erau efectuate nu de către intimat, ci de persoane terţe, ceea ce însă nu exclude responsabilitatea acestuia faţă de stingerea creditului.

Mai mult, Colegiul constată că la 26 septembrie 2008, pe contul intimatului a fost depusă sumă de 22300 lei, de către debitorul, Oprea Oleg. Cu referire la atribuirea contractului de credit la statutul de fictiv şi simulat, şi respectiv declararea nulităţii acestuia, Colegiul menţionează că reieşind din art. 221 alin. (1) şi (2) Cod civil, act juridic fictiv este actul juridic încheiat fără intenţia de a produce efecte juridice, iar actul juridic simulat este actul juridic încheiat cu intenţia de a ascunde un alt act juridic. Colegiul, precizează că potrivit art. 118 alin. (1) Cod de procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel.

Colegiul nu a reţinut vreo probă care ar face dovada că contractul de credit nr. 1684 din 27 iulie 2007 ar fi fictiv sau simulat. Mai mult, potrivit pct. 12 al Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie nr. 1 din 07 iulie 2008, cu privire la aplicarea de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei ce reglementează nulitatea actului juridic civil, instanţele vor reţine că actul juridic se va recunoaşte ca fictiv în temeiul art.221 Cod civil numai în cazul în care ambele părţi nu au intenţia să-l execute. În cazul executării actului juridic doar de către o parte, aceasta nu va putea invoca nulitatea actului juridic considerîndu-l fictiv, dar va putea solicita rezilierea pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale.

De asemenea, se va face distincţie dintre actul fictiv şi cel simulat, în sensul că reclamantul nu va putea invoca constatarea nulităţii absolute a unui act ca fiind concomitent şi fictiv, şi simulat, deoarece acestea urmăresc scopuri diferite. De menţionat că recurentul, BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA, şi-a manifestat dorinţa de a executa contractul, acordînd suma creditului conform contractului pe care a transferat-o ulterior pe contul intimatului. Respectiv, Colegiul consideră că instanţele ierarhic inferioare greşit au atribuit contractul de credit nominalizat la categoria actelor juridice fictive şi simulate, respingând, în această situaţie, acţiunea înaintată de BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA şi acceptând acţiunea reconvenţională formulată de către Oleg Oprea.

Astfel, potrivit prevederilor art. 1242 alin. (1) Cod civil, creditorul poate rezilia contractul şi cere restituirea creditului şi a sumelor aferente dacă: a) debitorul a devenit insolvabil; b) debitorul nu a oferit garanţiile cerute sau a redus fără acordul creditorului garanţiile oferite; c) debitorul nu plăteşte dobînda în termenul stabilit; d) debitorul nu a executat obligaţia de restituire a cel puţin 2 tranşe ale creditului, atunci cînd contractul prevede restituirea creditului în rate; e) există alte cazuri prevăzute de lege sau de contract. Concomitent, potrivit art. 1243 alin. (1) Cod civil, în cazul neexecutării de către debitor la scadenţă a obligaţiei de restituire a creditului, precum şi a obligaţiilor de plată a dobînzii şi a altor sume aferente, creditorul poate pretinde plata unor penalităţi de întîrziere în modul şi în mărimea prevăzute de lege sau de contract.

Ţinînd cont de calculul datoriilor restante, prezentat de recurent (f.d. 19), Colegiul constată că datoria intimatului Oprea Oleg faţă de recurentul BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA este de 2 868 169, MDL. În aceste circumstanţe, Colegiul menţionează că potrivit art. 94 alin. (1) Cod de procedură civilă, instanţa judecătorească obligă partea care a pierdut procesul să plătească, la cerere, părţii care a avut cîştig de cauză cheltuielile de judecată. Potrivit înscrisurilor din dosar, BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA a achitat, la 13 iulie 2012, taxa de stat în mărime de 5000 lei şi la 15 octombrie 2012, taxa de stat în mărime de 45000 lei, în sumă – 50000 lei.

Avînd în vedere circumstanţele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe sunt ilegale şi neîntemeiate, motiv pentru care admite recursul declarat de BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA ca întemeiat, casează decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, pronunţînd în acest sens, o nouă hotărîre prin care urmează să fie admisă cererea de chemare în judecată înaintată de BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA, de a încasa din contul lui Oleg Oprea în beneficiul BC „Banca Comercială Română Chişinău” SA a datoriei în sumă de 2 868 169, 79 lei şi a taxei de stat în sumă de 50 000 lei, cererea reconvenţională înaintată de Oleg Oprea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de banca comercială „Banca Comercială Română Chişinău” societate pe acţiuni.

Se casează decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2014 şi hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.Chişinău din 18 mai 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de banca comercială „Banca Comercială Română Chişinău” societate pe acţiuni împotriva lui Oprea Oleg cu privire la încasarea datoriei ce rezultă din contractul de credit bancar şi cererea reconvenţională înaintată de Oprea Oleg împotriva băncii comerciale „Banca Comercială Română Chişinău” societate pe acţiuni cu privire la declararea nulităţii absolute a contractului de credit, pronunțînd o nouă hotărîre prin care: Se admite cererea de chemare în judecată înaintată de banca comercială „Banca Comercială Română Chişinău” societate pe acţiuni.

Se încasează din contul lui Oprea Oleg în beneficiul băncii comerciale „Banca Comercială Română Chişinău” societate pe acţiuni a datoriei în sumă de 2 868 169 (două milioane opt sute şaizeci şi opt de mii o sută şaizeci şi nouă), 79 lei. Se încasează din contul lui Oprea Oleg în beneficiul băncii comerciale „Banca Comercială Română Chişinău” societate pe acţiuni taxa de stat în mărime de 50 000 (cincizeci de mii) lei. Se respinge cererea reconvenţională înaintată de Oprea Oleg ca neîntemeiată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Svetlana Novac Tatiana Vieru Ion Corolevschi Oleg Sternioală

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.