- Dosarul nr.
- 2ra-2050/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 9 iulie 2014
- Părțile
- BC Banca Comercială Romînă SA vs Cecoi Galina, CA Asterra Grup SRL
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2050/14 — Încasarea datoriei
prima instanţă: M. Diaconu dosarul nr.2ra-2050/14 instanţa de apel: L. Bulgac, L. Popova, A. Gavriliţă ÎNCHEIERE 09 iulie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Stratulat Galina, Oleg Sternioală examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Cecoi Galina, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de BC „ Banca Comercială Română Chişinău” către Cecoi Galina, Compania de Asigurări „ Asterra Grup”, intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „ Aviatus Plus” cu privire la încasarea datoriei, şi la acţiunea reconvenţională înaintată de către Cecoi Evghenii şi Cecoi Galina împotriva Societăţii pe Acţiuni „ Banca Comercială Română Chişinău „ cu privire la declararea nulităţii a contractului de credit, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de „Banca Comercială Română Chişinău” S.A , s-a casat hotărârea Judecătoriei Buiucani din 28 iunie 2010 prin care a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată şi s-a emis o nouă hotărâre de admitere parţială a acţiunii.
S-a încasat de la Cecoi Galina în beneficiul Băncii Comerciale Română Chişinău S.A. suma de 2.931. 043 lei 31 bani. S-au respins pretenţiile înaintate de „ Banca Comercială Română Chişinău” S.A. împotriva Compania de Asigurări „ Asterra Grup”. S-a respins cererea reconvenţională înaintată de Cecoi Galina şi Cecoi Evghenii către Băncii Comercială Română Chişinău S.A, ca fiind neîntemeiată. c o n s t a t ă: La 10.03.2009, reclamantul Banca Comercială Română Chişinău SA (BCR) s-a adresat în judecată cu cerere împotriva Galinei Cecoi, CA. „Asterra-Grup” SRL, intervenient accesoriu SRL „ Aviatus Plus” , solicitând încasarea datoriei de 2 931 043 lei 80 bani şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 87931 lei 31 bani.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat, că, în baza contractului de credit nr. 1685 din 27.07.2007, a acordat Galinei Cecoi un credit în 1 sumă de 2 700 000 lei, cu scadenţa finală la 26.07.2022, pentru procurarea unui apartament amplasat în Chişinău, str. Burebista. Rambursarea în termen a creditului, inclusiv a dobânzilor a fost garantată de CA „ Asterra Grup „ SRL prin contractul de asigurare a răspunderii pentru neachitarea creditului nr.034/08 din 27.07.2008 şi poliţa de asigurare de riscuri financiare nr.034/08 din 27.07.2008. Menţionează reclamantul, că pîrîta Cecoi Galina nu şi-a onorat obligaţiile prin contractul de credit sus menţionat, nu a achitat în termen şi în volum rata din credit şi dobânzile aferente.
Conform calcului, datoria totală constituie 2.931. 043,80 lei, inclusiv 2 489 998,63 lei - soldul creditului, 410 323,01 lei – restanţe, 7 347,33 lei - penalitate la restanţele pentru dobânzi, 829,83 lei - penalitate pentru restanţele la ratele din credit, 22 545 lei - comision de gestiune anului 2008. Solicită încasarea în mod solidar de la Cecoi Galina şi CA „ Asterra Grup” SRL în beneficiul „Băncii Comerciale Române” SA a datoriei bancare în mărime de 2 931 043,80 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 87 931,31 lei. Prin încheierea judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 07 august 2009, a fost atras în proces, în calitate de intervenient accesoriu, SRL „ Aviatus Plus ” . Prin încheierea din 08 decembrie 2009 a fost introdus în proces în calitate de intervenient accesoriu Cecoi Evghenii.
Cecoi Galina şi Cecoi Evghenii au înaintat cerere reconvenţională împotriva BC „ Banca Comercială Română Chişinău” SA, solicitând declararea nulităţii contractului de credit nr.1685 din 27.07.2007, de la semnării lui, cu încasarea de la „Aviatus Plus" SRL în folosul băncii a creditului sumă de 2 700 000 lei. În motivarea cererii reconvenţionale, Cecoi Galina şi Cecoi Evghenii au invocat, că în baza contractului de credit nr. 1685 din 27.07.1007, BCR i-a acordat Galinei Cecoi un credit în sumă de 2 700 000 lei, cu termenul scadent pînă la data de 26.07.2022, pentru procurarea unui apartament amplasat în mun. Chişinău, str. Burebista. Mai indică de asemenea că potrivit pct.2.1 al contractului nominalizat, creditul s-a oferit pentru procurarea apartamentului din mun.
Chişinău str. Burebista. Contractul a fost perfectat în limba română, pe care Cecoi Galina nu o posedă, textul contractului nu i-a fost tradus şi explicat, Cecoi Galina nesemnând nici un exemplar al contractului, semnătura acestea fiind falsificată de preşedintele băncii. Prin hotărârea judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 28.06.2010, acţiunea dă înaintată de B C „ Banca Comercială Română Chişinău” S.A. a fost respinsă, iar acţiunea reconvenţională înaintată de Cecoi Evghenii şi Cecoi Galina a fost admisă, fiind dispusă declararea nulităţii contractului de credit nr.1685 din 27.07.2007 de la data semnării, totodată fiind încasat de la „Aviatus Plus” SRL în beneficiul BCR suma de 2 700 000 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 decembrie 2013, a fost admis apelul declarat de „Banca Comercială Română Chişinău” S.A , s-a casat hotărârea 2 Judecătoriei Buiucani din 28 iunie 2010 prin care a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată şi s-a emis o nouă hotărâre de admitere parţială a acţiunii. S-a încasat de la Cecoi Galina în beneficiul Băncii Comerciale Română Chişinău S.A. suma de 2 931 043 lei 80 bani şi cheltuielile de judecată în mărime de 87 931 lei 31 bani. S-au respins pretenţiile înaintate de Banca Comercială Română Chişinău S.A. împotriva Compania de Asigurări „ Asterra Grup”. S-a respins cererea reconvenţională înaintată de Cecoi Galina şi Cecoi Evghenii către Băncii Comercială Română Chişinău S.A, ca fiind neîntemeiată.
La 16 decembrie 2013, Cecoi Galina a declarat recurs, în termen legal, solicitând admiterea recursului în ordinea art. 85 alin. (4) CPC RM, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13.12.2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată BC „ Banca Comercială Română” SA împotriva Galinei Cecoi, CA „Asterra Grup” SRL, cu participarea intervenientului accesoriu SRL „Aviatus Plus”, cu privire la încasarea datoriei, precum şi la acţiunea reconvenţională înaintată de către Cecoi Evghenii şi Cecoi Galina împotriva BC „Banca Comercială Română” SA, cu privire la declararea nulităţii a contractului de credit şi remiterea cauzei spre rejudecare în instanţa de apel. Prin prisma normei citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat în termen, deoarece la materialele pricinii nu există dovada recepţionării de către recurentă a copiei deciziei instanţei de apel.
În motivarea amplă a recursului, a indicat că nu este de acord cu decizia instanţei de apel, considerând că s-a aplicat eronat normele de drept procedural, iar circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii nu au fost constatate şi elucidate pe deplin. Consideră recurenta că ilegalităţile admise atât în cadrul instanţei de apel, cît şi în cadrul instanţei de recurs, atestă cu certitudine faptul că, instanţa de apel, contrar materialelor dosarului judiciar, contrar normelor imperative din Codul de Procedură Civilă, au examinat cauza în lipsa acesteia şi respectiv au respins recursul din 11 aprilie 2013. Menţionează recurenta Galina Cecoi, că i-au fost grav lezate drepturile ţi interesele procedurale, dat fiind faptul că în conformitate cu art. 105 al.
(5) CPC RM, citaţia sau înştiinţarea adresată persoanei fizice se înmânează personal contra semnătură pe cotor. Citaţia sau înştiinţarea adresată unei organizaţii se înmânează persoanei cu funcţie de răspundere respective contra semnătură pe cotor sau, în cazul absenţei acesteia, se înmânează în acelaşi mod unui alt angajat, considerându-se recepţionată de organizaţie. Prin prisma normelor citate şi reieşind din circumstanţele indicate supra, recurenta consideră că, la judecarea pricinii în apel, nu a fost respectată procedura de citare a părţii la proces - Galinei Cecoi, fapt care constituie o încălcare a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art.6 § 1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
De asemenea recurenta menționează că conform prevederilor art. 26 alin. (4) CPC RM, statuează că egalitatea părţilor în drepturile procedurale este garantată prin lege şi se asigură de către instanţă prin crearea posibilităţilor egale, suficiente şi adecvate de folosire a tuturor mijloacelor procedurale pentru 3 susţinerea poziţiei asupra instanţelor de fapt şi de drept, astfel consideră recurenta că nefiind citată la rejudecarea cauzei, a fost defavorizată de către instanţa de apel în raport cu celelalte părţi. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de recurenta Cecoi Galina este inadmisibil din următoarele motive.
În conformitate cu dispoziţia art. 432 alin.(1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art.433 lit.a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că temeiurile recursului declarat nu se încadrează în prevederile art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, cauza fiind judecată cu respectarea normelor de drept material şi procesual, astfel, recursul fiind vădit neîntemeiat.
Argumentele invocate de recurenta Cecoi Galina în cererea de recurs că decizia instanţei de apel este ilegală şi poartă un caracter declarativ şi nu pot fi reţinute. Dezacordul cu decizia instanţei de apel prin relatarea situaţiei în viziunea recurentei, este inadmisibilă din considerentele că nu se încadrează în prevederile art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC şi nu constituie temei de casare a deciziei, deoarece recursul exercitat are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se numai legalitatea lor dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Călăuzindu-se de art.440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433 CPC şi anume la lit.a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC.
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate şi a aplicat corect normele de drept material, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către recurenta Cecoi Galina, ca inadmisibil. 4 În conformitate cu art. 270, 431 alin.(2), 433 lit.a), art.440 alin.(1) CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de către Cecoi Galina, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă.
Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Stratulat Galina Oleg Sternioală 5