- Dosarul nr.
- 2r-430/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 7 mai 2014
- Părțile
- Maria Cojocaru vs Roşca Ştefan
- Pe scurt
- Termenul de declarare a apelului
2r-430/14 — Înlăturarea impedimentelor în folosirea spaţiului comun
Curtea de Apel Chişinău Dosarul nr. 2r-430/14 Judecători: L.Bulgac, N.Craiu, M.Guzun Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 07 mai 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecători Sveatoslav Moldovan, Iuliana Oprea judecînd recursul declarat de Roşca Ştefan, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a Mariei Cojocaru împotriva lui Roşca Ştefan privind înlăturarea impedimentelor în utilizarea spaţiului comun, demolarea construcţiei neautorizate şi compensarea prejudiciului moral cauzat şi cererea reconvenţională a lui Roşca Ştefan şi Roşca Ecaterina împotriva lui Cojocaru Maria şi Cojocaru Constantin privind înlăturarea impedimentelor în utilizarea spaţiului comun, demolarea construcţiei neautorizate şi compensarea prejudiciului moral cauzat, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2014, prin care a fost restituită cererea de apel ca depusă tardiv, CONSTATĂ: La 23.07.2008, Cojocaru Maria s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva lui Roşca Ştefan privind înlăturarea impedimentelor în utilizarea spaţiului comun, demolarea construcţiei neautorizate şi compensarea prejudiciului moral cauzat.
La 16.10.2008, Roşca Ştefan şi Roşca Ecaterina au înaintat cerere reconvenţională împotriva lui Cojocaru Maria şi Cojocaru Constantin privind înlăturarea impedimentelor în utilizarea spaţiului comun, demolarea construcţiei neautorizate şi compensarea prejudiciului moral cauzat. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 25 ianuarie 2013, a fost admisă parţial acţiunea lui Cojocaru Maria, fiind dispusă obligarea lui Roşca Ştefan să nu creeze impedimente reclamantei în folosirea spaţiului comun şi din surse personale să demoleze construcţia anexă neautorizată la apartamentul nr.18 str. Sfatul Ţării, 61, mun. Chişinău, în rest cerinţele au fost respinse.
A fost admisă parţial cererea reconvenţională a reclamanţilor Roşca Ştefan şi Roşca Ecaterina şi s-a dipus obligarea reclamanţii Cojocaru Maria şi Cojocaru Constantin să nu creeze reclamanţilor impedimente în folosirea curţii comune şi peretelui comun între apartamentele care aparţin ambelor părţi în proces, în rest cerinţele s-au respins. La 25.11.2013, Roşca Ştefan a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd repunerea apelului în termen, admiterea apelului, casarea hotărîrii Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 25 ianuarie 2013 cu remiterea cauzei la rejudecare în instanţa de fond într-un alt complet de judecată. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2014, cererea de apel 1 a fost restituită apelantului Roşca Ştefan, ca fiind depusă tardiv.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a indicat prevederile art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, menţionînd că apelantul a declarat apel cu depăşirea termenului legal de 30 de zile, iar motivele de repunere în termen sunt neîntemeiate. Considerînd ilegală încheierea instanţei de apel, la 24.03.2014, Roşca Ştefan a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2014 şi restituirea cauzei la rejudecare în instanţa de apel. În motivarea cererii de recurs recurentul a invocat că instanţa de apel s-a expus asupra apelului în lipsa apelantului Roşca Ştefan. Mai susţine că instanţa nu i-a expediat copia motivată a hotărîrii, ceea ce a făcut imposibilă contestarea acesteia cu apel motivat.
În acelaşi timp, recurentul a indicat şi asupra faptului că instanţa de apel a restituit apelulul ca tardiv, însă a făcut trimitere la art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, precum şi a indicat anul încheierii din 2013, pe cînd cauza e din 2014. Potrivit art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului în raport cu criticile invocate în recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră recursul neîntemeiat şi pasibil de a fi respins din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să-l respingă şi să menţină încheierea. Încheierea recurată este adoptate în conformitate cu normele de drept procedural şi cu aprecierea completă a tuturor probelor şi a circumstanţelor privind punerea pe rol a cererii de apel – motiv pentru care de către Colegiu este considerată legală şi întemeiată. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră că încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele de drept procedural care reglementează acţiunile instanţei la acea fază a procesului, pornind de la următoarele. Potrivit art. 369 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.
Pornind de la prevederile normei de drept menţionate, Colegiul conchide că instanţa de apel corect a restituit cererea de apel apelantului Roşca Ştefan, or, aceasta nu a depus cererea de apel în termenul legal de atac, iar motivele de repunere în termen nu sunt întemeiate. În conformitate cu prevederile art. 362 alin. (1) şi (3) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile şi în ordinea prevăzute de art.116. Potrivit art. 116 alin. (1) şi (3) CPC, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă.
La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. 2 Analizînd circumstanţele speţei prin prisma normelor de drept evocate, Colegiul conchide că recurentul nu a demonstrat prin înscrisuri probatoare temeinicia omiterii termenului de atac cu apel. Or, invocarea de către recurentul- apelant că nu a depus apel din motivul neînmînării hotărării motivate, nu poate fi reţinut ca motiv întemeiat. Mai mult ca atît, necomunicarea hotărîrii motivate nu întrerupe curgerea acestui termen, contrar afirmaţiei recurentului. Astfel, după cum atestă actele cauzei, hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău a fost emisă la 25.01.2013, dispozituvul fiind recepţionat de Roşca Ştefan în aceeaşi zi (f.d.
157) Potrivit art. 111 alin. (3) CPC, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui. Pornind de la prevederile normei de drept menţionate, Colegiul constată că termenul de atac cu apel de 30 zile a început să curgă la 26.01.2013, iar ultima zi a acestui termen a fost data de 25.02.2013. Cererea de apel a fost depusă la data de 25.11.2013 (f.d. 187), adică după expirarea termenului de 30 zile.
În acest sens, instanţa de apel corect a respins argumentele apelantului privind repunerea în termen a cererii de apel, deoarece Roşca Ştefan a fost prezent în şedinţa de judecată din 25.01.2013, cînd instanţa de fond a pronunţat dispozitivul hotărîrii şi apelantului i-a fost explicată calea şi termenul de atac, iar faptul că acesta nu a făcut cunoştinţă cu hotărîrea moivată, nu constituie temei de repunere în termen. Nu constituie temei de casare a încheierii recurate nici faptul că instanţa de apel a restituit apelulul ca tardiv, însă a făcut trimitere la art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, precum şi a indicat anul încheierii din 2013, pe cînd cauza e din 2014. Or, aceste aspecte ţin de comiterea unor erori materiale, care pot fi corectate de instanţa emitentă, şi nu constituie temeiuri de casare prevăzute de art. 432 CPC.
În ceea ce priveşte expunerea asupra apelului în lipsa apelantului Roşca Ştefan, Colegiul consideră că nu afectează legalitatea încheierii recurate, deoarece instanţa de apel nu a examinat fondul cererii, ci doar aspectele punerii pe rol a cererii de apel prin prisma respectării termenului de atac. Mai mult ca atît, motivele de repunere în termen au fost invocate de apelant în cererea de apel. La caz, Colegiul notează că, o astfel de soluţie este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, avînd în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea apelului ar împiedica rămînerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărîrii judecătoreşti emise în instanţa de fond şi ar leza, în acest mod, principiul securităţii raporturilor juridice.
În hotărîrea CEDO pronunţată în cauza Ponomaryov vs Ucraina (3 aprilie 2008), Curtea Europeană a notat că, deşi în speţă nu era vorba despre desfiinţarea unei hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanţe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuşi, reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare, reprezintă o decizie care ar putea înfrînge 3 principiul securităţii raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac. În acest context, argumentele invocate de Roşca Ştefan nu se încadrează în temeiurile de casare a încheierii recurate.
În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată netemeinicia motivelor invocate de către recurent în cererea de recurs. Ţinînd cont de cele expuse şi în temeiul art. 427 lit. a) CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de Roşca Ştefan. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 februarie 2014, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a Mariei Cojocaru împotriva lui Roşca Ştefan privind înlăturarea impedimentelor în utilizarea spaţiului comun, demolarea construcţiei neautorizate şi compensarea prejudiciului moral cauzat şi cererea reconvenţională a lui Roşca Ştefan şi Roşca Ecaterina împotriva lui Cojocaru Maria şi Cojocaru Constantin privind înlăturarea impedimentelor în utilizarea spaţiului comun, demolarea construcţiei neautorizate şi compensarea prejudiciului moral cauzat.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Valeriu Doagă Judecători Sveatoslav Moldovan Iuliana Oprea 4