- Dosarul nr.
- 2ra-883/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 20 martie 2014
- Părțile
- Solomac Serghei vs Buliga Anastasia
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-883/14 — Încasarea sumei
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE A REPUBLICII MOLDOVA
Prima instanţă: Judecătoria Ciocana mun. Chișinău (jud. A. Spoială) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, S. Arnaut, T. Pelin) Dosarul nr. 2ra-884/14 ÎNCHEIERE Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ 20 martie 2014 mun. Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în componenţa: Preşedintele şedinţei Nicolae Clima Judecători Tamara Chişca-Doneva Ion Druță Examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursurilor declarate de către Solomac Serghei şi de reprezentantul Anastasiei Buliga avocatul Albu Vasile, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 04 decembrie 2013 şi a hotărârii Judecătoriei Ciocana mun.
Chișinău din 26 iunie 2013 adoptate în pricina civilă la cererea lui Solomac Serghei către Buliga Anastasia cu privire la încasarea datoriei, a c o n s t a t a t :
La 01 aprilie 2013, Solomac Serghei a înaintat cerere de chemare în judecată către Buliga Anastasia, solicitînd încasarea datoriei în sumă de 159 000 lei şi a cheltuielilor de judecată în mărime de 2 385 lei.
După rejudecarea cauzei, prin hotărârea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 26 iunie 2013 acţiunea a fost admisă parţial, s-a încasat de la Buliga Anastasia în beneficiul lui Solomac Serghei suma de 65 000 lei cu titlu de datorie şi suma de 1 950 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. În rest cererea de chemare în judecată s-a respins. S-a încasat de la Solomac Serghei în beneficiul statului suma de 2 385 lei cu titlu de taxă de stat.
Prin decizia Curții de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013 au fost respinse apelurile declarate de Solomac Serghei şi Buliga Anastasia şi a fost menţinută hotărîrea Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 26 iunie 2013.
La 24 ianuarie 2014, Solomac Serghei a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013, solicitînd casarea acesteia și a hotărîrii Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 26 iunie 2013, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acțiunea să fie admisă integral.
În motivarea recursului a indicat că atît hotărîrea primei instanțe cît și decizia instanței de apel sunt ilegale și neîntemeiate. A mai indicat recurentul că instanțele inferioare au aplicat eronat normele de drept material și anume, art. 871, 867 Cod Civil.
La 06 februarie 2014, reprezentantul Anastasiei Buliga avocatul Vasile Albu (mandat nr. 0190610) a declarat recurs împotriva deciziei Curții de Apel Chişinău din 04 decembrie 2013 și hotărîrii Judecătoriei Ciocana mun. Chişinău din 26 iunie 2013, solicitînd admiterea recursului și modificarea acestora prin emiterea unei hotărîri de respingere a pretenției satisfăcute în sumă de 65 000 lei şi privind repartizarea cheltuielilor de judecată între părţi cu încasarea din contul lui Solomac S. în beneficiul A. Buliga a sumei de 1 950 lei cu titlu de taxă de stat achitată de ultima şi a sumei de 3 600 lei cu titlu de cheltuieli de asistenţă juridică.
În motivarea recursului, reprezentantul recurentei a indicat că instanțele inferioare au apreciat greșit probele și au aplicat eronat normele de drept material și procesual.
La 14 martie 2014, reprezentantul Anastasiei Buliga avocatul Vasile Albu a prezentat referinţă pe marginea recursului declarat de Solomac Serghei, indicînd că recursul este ilegal și nefondat și a solicitat declararea acestuia drept inadmisibil.
Analizînd modul în care recurenții și-a exercitat dreptul la recurs, fără a se expune pe marginea legalității actului judecătoresc contestat, Colegiul consideră recursul drept inadmisibil din următoarele motive.
Potrivit art. 437 alin.(1) lit. f) CPC „cererea de recurs trebuie să conţină, printre altele, esenţa şi temeiurile recursului, argumentul ilegalităţii deciziei atacate”. Totodată, participanţii la proces sunt în drept să declare recurs numai în cazul în cazul în care invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) sau (4) CPC. Astfel, recursul împotriva deciziilor instanţei de apel este o cale de atac de drept, vizând în exclusivitate legalitatea actului de dispoziţie contestat.
Referitor la argumentele invocate în cererea de recurs depusă de Solomac Serghei, Colegiul menționează că în cererea de recurs nu se indică prin ce s-a manifestat aplicarea eronată a normelor de drept material şi din care circumstanţe aceasta rezultă. Colegiul reţine că acest argument al recurentului poartă un caracter declarativ, nefiind posibilă determinarea aspectului de legalitate al deciziei instanţei de apel ce urmează a fi supus controlului judiciar.
Referitor la recursul declarat de reprezentantul Anastasiei Buliga, Colegiul menționează următoarele.
Argumentul recurentului precum că instanțele inferioare au apreciat greșit probele nu poate fi reținut, or acesta vizează temeinicia deciziei instanţei de apel şi a hotărârii instanţei de fond şi ar putea fi încadrate temeiul prevăzut de art. 386 alin.(1) lit. b) CPC, aplicabil doar procedurii de apel. Asemenea temei nu se regăsește în art. 432 CPC aplicabil recursului.
Colegiul menționează că, potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) CPC, instanţa de recurs poate interveni în materia probaţiunii doar sub aspect procedural şi anume dacă se invocă că instanţa de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 CPC. Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.
Referitor la argumentul precum că instanțele inferioare au aplicat eronat normele de drept material și procesual, Colegiul consideră că acesta poartă un caracter pur declarativ, or în cererea de recurs nu este indicat care normă de drept material sau procesual a fost aplicată eronat și prin ce s-a manifestat aplicarea eronată a acestora.
Astfel, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurenţii nu au invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel, ci au formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei.
Colegiul menţionează că, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest sens, completul ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell vs Irlanda, 16 aprilie 1991), însă motivele recursurilor invocate în speţă sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.
Avînd în vedere cele menționate, Colegiul ajunge la concluzia că argumentele invocate în recursurile declarate de către Solomac Serghei şi de reprezentantul Anastasiei Buliga avocatul Albu Vasile, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC şi drept urmare, sunt inadmisibile.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Se recunosc inadmisibile recursurile declarate de către Solomac Serghei şi de reprezentantul Anastasiei Buliga avocatul Albu Vasile. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Președintele ședinței judecător Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă