- Dosarul nr.
- 2ra-4064/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 decembrie 2013
- Părțile
- SRL Solei-Turism vs Ministerul Justiţiei
- Pe scurt
- Retragerea recursului
2ra-4064/13 — Tergiversarea executării hotărîrii
Judecătoria Buiucani Dosarul nr. 2ra-4064/13 Judecător: I.Gancear Curtea de Apel Chişinău Judecători: A.Panov, D.Manole, T.Pelin Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 18 decembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Nicolae Clima, Sveatoslav Moldovan, Ion Corolevschi şi Iuliana Oprea examinînd recursul declarat de SRL „Solei-Turism”, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a SRL „Solei-Turism” împotriva Ministerului Justiţiei al RM privind constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei şi încasarea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2013, CONSTATĂ: La 30.11.2012 SRL „Solei-Turism” s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al RM privind constatarea încălcării dreptului la examinarea în termen rezonabil a cauzei şi încasarea a 4 873 euro şi 9 852,74 lei prejudiciu material, 2 500 lei cheltuieli pentru asistenţă juridică acordată şi 240 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a indicat că, la 24.02.2012, a depus prin intermediul poştei cererea de chemare în judecată privind încasarea datoriei de 4873 euro şi cheltuielilor de judecată în sumă de 9 852,74 lei de la cet. Romaşco Serghei. La 27.02.2012, Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău a primit acţiunea cu anexele, fapt confirmat. Menţionează reclamanta, că cauza dată a fost de complexitate minimă, şi anume încasarea datoriei în baza unei recipise şi nu necesita termen lung de examinare. În scopul asigurării acţiunii, SRL „Solei-Turism”, prin cererea de chemare în judecată, a solicitat instanţei de judecată aplicarea sechestrului asupra mijloacelor financiare, bunurilor imobile şi mobile ale lui Romaşco Serghei, în limita acţiunii, însă instanţa s-a expus abia la a doua şedinţă la data de 04.04.2012 (peste o lună şi jumătate de la depunerea cererii) asupra respingerii cererii de asigurare.
Reclamanta mai menţionează, că instanţa a amînat şedinţa pe un termen îndelungat pentru data de 16.05.2012, cînd în şedinţă s-a prezentat reprezentantul pîrîtului cet. Romaşco Serghei, care a solicitat termen pentru pregătire, la care 1 reclamantul a obiectat, deoarece debitorul cunoştea despre procedura în cauză mai mult de două luni, dar instanţa din nou a amînat şedinţa pentru data de 30.05.2012, iar la acea şedinţă, reprezentatul lui Romaşco Serghei, fiind citat conform semnăturii, nu s-a prezentat şi instanţa, audiind explicaţiile reclamantului, a admis integral acţiunea, fapt confirmat prin hotărîrea anexată la materialele cauzei. Ulterior, prin încheierea din 13.07.2012, instanţa a corectat erorile materiale comise în hotărîrea menţionată, a eliberat titlul executoriu reclamantului, în care indică, că hotărîrea a intrat în vigoare la data de 19.06.2012.
Titlul executoriu a fost depus la executare, în urma cărui fapt s-a constatat, că cet. Romaşco Serghei nu dispune de bani pe conturi bancare, deţine două automobile asupra cărora a fost aplicate alte sechestre întru executarea altor titluri executorii, cît şi faptul că nu deţine bunuri imobile, fapt confirmat prin informaţia executorului judecătoresc O.Untura din 26.11.2012. Invocă reclamantul, că cet. Romaşco Serghei, pentru a se eschiva de la achitarea datoriei faţă de SRL „Solei-Turism” şi eschivarea de la executarea hotărîrii ulterioare, la data de 27.04.2012, a înstrăinat cota-parte a sa dintr-un teren, două case de locuit individuale şi cinci construcţii accesorii într-o zonă turistică, imobile valoarea cărora ar fi acoperit datoria existentă.
Consideră reclamantul că într-o cauză de complexitate minimă, în care pînă la urmă a admis acţiunea reclamantului, prin încălcările comise, inclusiv prin nerespectarea termenului rezonabil la judecarea cauzei, instanţa de judecată a cauzat daune SRL „Solei-Turism” în sumă de 4 873 euro şi 9 852,74 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 20 mai 2013, acţiunea SRL „Solei-Turism” a fost respinsă. Împotriva hotărîrii în cauză, SRL „Solei-Turism” a declarat apel, prin care a solicitat admiterea apelului, casarea hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei hotărîri noi de admitere a acţiunii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2013, a fost respins apelul declarat de SRL „Solei-Turism” şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun.
Chişinău din 20 mai 2013. La 01.11.2013, SRL „Solei-Turism” a depus cerere de recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02.10.2013 şi a hotărîrii Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 20 mai 2013 cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. La 19.11.2013, SRL „Solei-Turism” a depus în adresa Curţii Supreme de Justiţie cerere scrisă privind retragerea cererii de recurs, motivînd-o prin prisma prevederilor art. 443 CPC. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ consideră necesar de a admite retragerea recursului depus de SRL „Solei-Turism” şi de a înceta procedura de recurs din următoarele considerente.
Potrivit art. 443 alin. (1) CPC, pînă la pronunţarea deciziei, recurentul are dreptul să îşi retragă recursul printr-o cerere scrisă. Cererea de retragere a recursului se depune în instanţa care a fost învestită cu judecarea recursului. În speţă, recurentul a depus în scris cererea de retragere a recursului pînă la pronunţarea deciziei, la instanţa investită cu judecarea recursului – Curtea Supremă de Justiţie. 2 Retragerea recursului de către recurent nu contravine legii şi nu încalcă drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, interesele societăţii sau ale statului. Din aceste considerente, ţinînd cont de prevederile legale evocate mai sus, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ ajunge la concluzia de a admite retragerea recursului şi de a înceta procedura de recurs.
Potrivit art. 443 alin. (2), în cazul retragerii recursului, instanţa competentă dispune, printr-o încheiere irevocabilă, încetarea procedurii în recurs. În conformitate cu art. 269-270, 443 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE : Procedura în recurs în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a SRL „Solei-Turism” împotriva Ministerului Justiţiei al RM privind constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei şi încasarea prejudiciului material şi moral, se încetează, în legătură cu retragerea de către recurentul SRL „Solei-Turism” a cererii de recurs, depuse împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 02 octombrie 2013. Se menţionează că nu se admite o nouă adresare cu recurs a aceluiaşi recurent, cu privire la acelaşi obiect şi pe aceleaşi temeiuri.
Încheierea este irevocabilă de la adoptare. Preşedintele completului, Judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima Sveatoslav Moldovan Ion Corolevschi Iuliana Oprea 3