- Dosarul nr.
- 2ra-639/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 19 februarie 2014
- Părțile
- Sarî Ivan, Sarî Piotr vs Primăria şi Consiliul Comrat, Mihailov Gheorghii, ÎS Cadastru filiala comart
- Pe scurt
- Termenul de declarare a recursului
2ra-639/14 — Cu privire la nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenuluide pămînt şi anularea acestuia
dosarul nr. 2ra-639/14 prima instanţă: L. Holeviţcaia instanţa de apel: E. Lazareva, E. Dimina, A. Curdov ÎNCHEIERE 19 februarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii: Iurie Bejenaru şi Tatiana Vieru examinând admisibilitatea recursului declarat de către Sarî Petru şi Sarî Ivan, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Sarî Ivan şi Sarî Petru împotriva Primăriei mun.
Comrat, Consiliului municipal Comrat, intervenienţi accesorii Mihailov Gheorghii şi Întreprinderea de Stat „Cadastru” oficiul Comrat cu privire la recunoaşterea nulităţii titlului de autentificare a dreptului asupra pămîntului, împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 12 noiembrie 2012, prin care a fost respins apelul depus de către Sarî Petru şi Sarî Ivan, c o n s t a t ă La 01 martie 2011, Sarî Ivan şi Sarî Petru au depus cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei mun. Comrat, Consiliului municipal Comrat, intervenienţi accesorii Mihailov Gheorghii şi Întreprinderea de Stat „Cadastru” oficiul Comrat cu privire la recunoaşterea nulităţii titlului de autentificare a dreptului asupra pămîntului numărul cadastral 9601203016, cu suprafaţa de 0,119 ha, amplasat în oraşul Comrat, str. Lenin, 134, eliberat de către Primăria or.
Comrat la 16 octombrie 2001pe numele lui Mihailov Gheorghii şi anularea acestuia. În motivarea acţiunii reclamanţii au indicat că, la 16 octombrie 2001 de către Primăria or. Comrat a fost eliberat titlul de autentificare a dreptului asupra pămîntului numărul cadastral 9601203016, cu suprafaţa 0,119 ha, amplasat în or. Comrat, str. Lenin 134, pe numele lui Mihailov Gheorghii. Susţin că titlul menţionat este nul şi pasibil de anulare din următoarele motive: 1 - prin decizia Consiliului orăşănesc nr. 16 din 18 mai 1994 pe numele lui Sarî Petru şi Sarî Ivan a fost înregistrat garajul, amplasat pe str. Lenin 143, or. Comrat cu suprafaţa de 78 m.p.; - la 20 iunie 1994 Mihailov Gheorghii şi-a cumpărat o casă în or.
Comrat str. Lenin, 134 de la l Ceban Ana; - la 1 octombrie 2001 primarul mun. Comrat a eliberat titlului de autentificare a dreptului asupra pămîntului pe numele lui Mihailov Gheorghii numărul cadastral 9601203016, cu suprafaţa 0,119 ha, amplasat în or. Comrat, str. Lenin 134; Temei juridic pentru eliberarea titlului menţionat a servit decizia Consiliului municipal Comrat nr.7 din 14 iunie 2001, în conformitate cu pct. l al căruia Consiliul municipal Comrat a transmis în proprietate privată proprietarilor de case particulare terenurile de pămînt în mun. Comrat, pe care sunt amplasate case, grădini şi anexe de uz casnic.
Prin pct. 2 al deciziei date Primăriei Comrat i-au fost delegate împuternicirile de întocmire şi eliberare a actelor, care ar certifica dreptul de proprietate asupra acestor terenuri; - protrivit certificatului din arhivă nr.42 din 27.02.2011 se menţionează că careva dispoziţii a primarului despre transmiterea în proprietate privată a terenurilor de pămînt pe sectorul nr.3 nu s-au făcut: - prin hotărîrea Judecătoriei Comrat din 24 mai 2004 dreptul de proprietate asupra garajelor, amplasate pe str.Lenin 134 a fost recunoscut după Sari Ivan Dimitrie şi Sari Petru Dimitrie; Mai invocă că în corespundere cu decizia Consiliului municipal Comrat nr.7 din 14 iunie 2011 teritoriul mun. Comrat a fost împărţit în 34 de sectoare.
Pentru fiecare sector s-a întocmit documentaţia necesară, s-au perfectat listele proprietarilor, a suprafeţei terenului întărit. Listele s-au aprobat prin dispoziţia corespunzătoare a Primăriei. Astfel, certificatul despre dreptul de proprietate asupra terenului de pămînt pe numele lui Mihailov Gheorghii urmează să fie recunoscut ilegal şi anulat în legătură cu aceia că el contrazice pct. l al deciziei Consiliului municipal Comrat nr. 7 din 14 iunie 2001, eliberat în lipsa actelor care ar confirma acest drept. La cererea prealabilă expediată în adresa Consiliului municipal Comrat a primit refuz, pe motiv că solicitarea este nefondată. Solicită Sarî Ivan şi Sarî Petru recunoaşterea nulităţii titlului de autentificare a dreptului asupra pămîntului numărul cadastral 9601203016, cu suprafaţa de 0,119 ha, amplasat în oraşul Comrat, str. Lenin, 134, eliberat de către Primăria or.
Comrat la 16 octombrie 2001pe numele lui Mihailov Gheorghii şi anularea acestuia. Prin hotărîrea Judecătoriei Comrat din 18 noiembrie 2011, a fost respinsă acţiunea depusă de către Sarî Ivan şi Sarî Petru ca fiind tardivă. Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 07 februarie 2012, a fost admis recursul declarat de către Sarî Ivan şi Sarî Petru, casată hotărîrea Judecătoriei Comrat din 18 noiembrie 2011 cu restituirea pricinii la rejudecare în aceiaşi instanţă (f.d.129-131, vol. I). Prin hotărîrea Judecătoriei Comrat din 12 aprilie 2012, acţiunea depusă de către Sarî Ivan şi Sarî Petru a fost respinsă ca fiind neîntemeiată (f.d.197-198, vol. I). 2 Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 12 noiembrie 2012, a fost respins apelul declarat de către Sarî Ivan şi Sarî Petru şi menţinută hotărîrea primei instanţe fără modificări.
La 03 octombrie 2013 şi la 03 februarie 2014, Sarî Ivan şi Sarî Petru au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel şi a hotărîrei primei instanţe, solicitînd casarea acestora cu emiterea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii. În motivarea recursului, Sarî Ivan şi Sarî Petru au invocat că instanţele ierarhic inferioare au examinat pricina arbitrar şi în concluzie au emis hotărîri ilegale. Examinînd actele cauzei prin prisma argumentelor aduse în sprijinul recursului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie îl consideră inadmisibil, ţinînd cont de următoarele. Potrivit art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată de către instanţă a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 400 alin. (2) şi (3) CPC.
Norma în cauză conţine o enumerare exhaustivă a temeiurilor pentru care recursul urmează a fi admis spre examinare, or, invocarea în susţinerea recursului, a altor încălcări ale normelor procedurale, a altor norme de drept material, cît şi a aprecierii incorecte a circumstanţelor de fapt, pornind de la specificul acestei faze a procesului, nu poate avea loc. Ţinînd cont de conţinutul art. 400 alin. (2) CPC, coroborat cu cel al art. 432 CPC, pentru ca recursul să fie admis spre judecare, el trebuie să conţină referiri concrete, iar hotărîrea adoptată să fie viciată prin una din omisiunile ori concluziile incorecte ale instanţei de apel referitor la norma de drept material care urma a fi, ori a fost aplicată.
Între altele, acelaşi text porneşte de la ipoteza că instanţa de apel a stabilit corect natura relaţiilor stabilite între părţile litigante, deoarece acestea, ţinînd de fondul cauzei, nu pot fi invocate ca temei în recursul declarat în condiţiile Secţiunii a II-a Cap. XXXVIII CPC. În corespundere cu norma art. 433 lit. b) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434, ca fiind de 2 luni de la data pronunţării deciziei, iar în cazul redactării acesteia – de la data înştiinţării scrise a părţilor despre semnarea hotărîrii redactate. Totodată, în alin. (2) al aceluiaşi articol, legiuitorul a precizat că termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.
Prin referinţă la aceste prevederi, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că Sarî Ivan şi Sarî Petru au înaintat tardiv cererea de recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 12 noiembrie 2012, situaţie ce determină declararea acesteia ca fiind inadmisibilă. Pentru a decide astfel, Colegiul reţine că, decizia instanţei de apel a fost pronunţată în prezenţa lui Sarî Ivan şi în absenţa lui Sarî Petru (f.d.225, vol. I). La 16 octombrie 2012, Sarî Petru a depus în adresa instanţei de apel cerere prin care a solicitat examinarea pricinii în absenţa sa (f.d.250, vol. I). 3 Curtea de Apel Comrat, la 19 decembrie 2012, a expediat în adresa participanţilor procesului decizia instanţei de apel emisă la 12 noiembrie 2012 (f.d.233, vol. I). La 22 decembrie 2012, deciziile expediate de către instanţa de apel în adresa lui Sarî Ivan şi Sarî Petru au fost returnate pe motiv că nu locuiesc pe adresa indicată (f.d.
234, 235, vol. I). Tot din materialul probator se atestă că la 09 aprilie 2013, Sarî Ivan a recepţionat copia deciziei instanţei de apel, contrasemnătură (f.d.239, vol. I), iar recursul a fost depus la 03 octombrie 2013 (f. d. 2, vol. II). În conformitate cu art. 111 alin. (3) CPC termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui. Astfel, termenul de declarare a recursului a început să curgă pe 10 aprilie 2013. Potrivit art. 112 alin. (1) CPC termenul stabilit în ani expiră în luna şi ziua respectivă a ultimului an al termenului.
Termenul stabilit în luni expiră pe data respectivă a ultimei luni a termenului. Dacă ultima lună nu are data respectivă, termenul expiră în ultima zi a lunii. Alin. (2) al aceluiaşi articol expres stipulează că, dacă ultima zi a termenului este nelucrătoare, acesta expiră în următoarea zi lucrătoare.
Ţinînd cont de împrejurările menţionate în coraport cu normele enumerate, se conchide că recurenţii – Sarî Ivan şi Sarî Piotr a cunoscut despre decizia instanţei de apel la data pronunţării ei, adică la 12 aprilie 2013. Colegiul relevă, de asemenea, că o astfel de soluţie este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, avînd în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea recursului ar împiedica rămînerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a deciziei judecătoreşti emise în instanţa de apel şi ar leza, în acest mod, principiul securităţii raporturilor juridice.
Aşa fiind, cu ocazia examinării cauzei Ponomaryov v. Ucraina (hotărîre din 3 aprilie 2008), Curtea Europeană a notat că, deşi în speţă nu era vorba despre desfiinţarea unei hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanţe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces după un interval considerabil de timp prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuşi, reînnoirea acestui termen după o perioadă îndelungată şi pentru motive neconvingătoare, reprezintă o decizie care ar putea înfrînge principiul securităţii raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.
Curtea reiterează că dreptul la judecarea într-un mod echitabil de către o instanţă, după cum este garantat de art. 6 § 1 al Convenţiei, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenţiei, care, în partea sa relevantă, declară preeminenţa dreptului o parte a moştenirii comune a statelor contractante. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca atunci când instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie. Curtea a observat că o situaţie similară a fost deja examinată în cauza Popov vs. 4 Moldova din 06 decembrie 2005, în care a constatat că, prin neprezentarea motivelor pentru repunerea în termenul de prescripţie pentru efectuarea unui act procedural, instanţele naţionale au încălcat dreptul la un proces echitabil.
În această cauza Curtea a notat că termenul de declarare a recursului a expirat, cu 47 de zile după expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea lui (Melnic vs. Moldova, nr. 6923/03, 14 noiembrie 2006). În plus, recursul declarat de către Sarî Ivan şi Sarî Petru este viciat şi de absenţa temeiurilor juridice, incoerenţa între probele administrate la examinarea cauzei şi concluziile propuse, lipsa suportului legal al revendicărilor înaintate şi reprezintă doar un set de informaţii irelevante esenţei cauzei, din care considerent, nu pot servi drept temei pentru admiterea celor invocate. Avînd în vedere cele expuse, în temeiul art. 433 lit. b) şi art. 440 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e: Recursul declarat de către Sarî Petru şi Sarî Ivan, se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecător Svetlana Novac Judecătorii Iurie Bejenaru Tatiana Vieru 5