Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-201/14
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
5 februarie 2014
Părțile
SA termocom vs Iordan Liuba
Pe scurt
Eliberarea ordonanţei judecătoreşti

2r-201/14 — Încasarea datoriei

Prima instanță: Judecătoria Buiucani Dosarul nr. 2r-201/14 Judecător: A. Danilov Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: L. Popova, S. Caitaz, A. Doga DECIZIE 05 februarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Nicolae Clima, Judecătorii: Tamara Chişca-Doneva, Ion Druță examinând recursul declarat de către Iordan Liuba, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de SA „Termocom” către Iordan Liuba, intervenient accesoriu ÎMGFL-13, privind încasarea datoriei, împotriva încheierii Curții de Apel Chişinău din 19 decembrie 2013, prin care a fost respinsă cererea depusă de Iordan Liuba cu privire la eliberarea ordonanţei judecătoreşti privind întoarcerea executării, c o n s t a t ă : La data de 13 ianuarie 2012, SA „Termocom” în procedura planului a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Iordan Liuba, intervenientul accesoriu IMGFL-13 privind încasarea datoriei.

In motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, în baza contului personal deschis de IMGFL-13 pe numele lui Iordan Liuba, SA „Termocom” a livrat energie termică. Pîrîta nu achită plata pentru energie termică prestată şi ca urmare pentru perioada de 01 ianuarie 1999 – 01 noiembrie 2011 s-a format o datorie în sumă de 7100 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 21 februarie 2012 acţiunea a fost admisă integral. S-a dispus încasarea din contul lui Iordan Liuba în beneficiul SA „Termocom” datoria în mărime de 7100 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 aprilie 2013 apelul declarat de către Iordan Liuba a fost admis parţial. S-a dispus modificarea hotărîrii judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 21 februarie 2012 în partea sumei încasate de la Iordan Liuba în folosul SA „Termocom”, micşorînd aceasta de la 7100 lei pînă la 1850 lei. Celelalte dispoziţii ale hotărîrii primei instanţe s-au menţinut fără modificări. La data de 24 octombrie 2013 Iordan Liuba a depus cerere de eliberare ordonanţei judecătoreşti privind întoarcerea executării, prin care să fie dispusă încasarea de la SA „Termocom” în procedura planului în favoarea creditorului Iordan Liuba a sumei de 2 997,30 lei. In motivarea cererii a indicat că, la examinarea pricinii în instanţa de apel, Iordan L. nu a declarat că hotărîrea primei instanţe a fost deja executată parţial şi nu a solicitat întoarcerea executării.

Astfel, la moment de la Iordan L. s-a încasat neîntemeiat suma de 2997,3 lei (4847suma încasată-1850) lei, în baza unei hotărîri care a fost anulată. Mai indică, că potrivit răspunsului nr. 1-842 din 29 iulie 2013 SA „Termocom” în procedura planului nu a atacat cu recurs decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 aprilie 2013. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 decembrie 2013 a fost respinsă cerere depusă de Iordan Liuba cu privire la eliberarea ordonanţei judecătoreşti privind întoarcerea executării. Nefiind de acord cu încheierea dată, la data de 15 ianuarie 2014, Iordan Liuba a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea încheierii Curții de Apel Chişinău din 19 decembrie 2013 cu rezolvarea problemei în fond.

În motivarea recursului a indicat că instanța de apel eronat a dispus respingerea cererii de eliberare a ordonanței judecătorești, aceasta fiind în contradicție cu prevederile art. 158-159 Cod de Executare. Avînd în vedere că la materialele cauzei lipsesc careva probe care ar demonstra momentul recepționării încheierii contestate, recursul se consideră declarat în termen. Studiind argumentele invocate în cererea de recurs în raport cu materialele dosarului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menținerea încheierii Curții de Apel Chişinău din 19 decembrie 2013, din următoarele considerente: În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, după examinarea recursului împotriva încheierii, instanța de recurs este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.

Conform art. 159 alin. (1) Cod de Executare, instanţa de apel sau instanţa de recurs este obligată să dispună întoarcerea executării dacă, examinînd apelul sau recursul, anulează hotărîrea instanţei de fond cu adoptarea unei noi hotărîri prin care respinge parţial sau integral acţiunea ori adoptă o încheiere de încetare a procesului sau de scoatere a cererii de pe rol. Colegiul menționează că art. 158 alin. (2) Cod de Executare prevede că, dacă instanţa de judecată care a rejudecat pricina nu a soluţionat întoarcerea executării hotărîrii anulate, pîrîtul este în drept, în termenele de prescripţie, să înainteze în această instanţă o cerere de întoarcere a executării în procedură în ordonanţă, fără respectarea procedurii prealabile.

Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 21 februarie 2012 acţiunea a fost admisă integral. S-a dispus încasarea din contul lui Iordan Liuba în beneficiul SA „Termocom” datoria în mărime de 7100 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 04 aprilie 2013 apelul declarat de către Iordan Liuba a fost admis parţial. S-a dispus modificarea hotărîrii judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 21 februarie 2012 în partea sumei încasate de la Iordan Liuba în folosul SA „Termocom”, micşorînd aceasta de la 7100 lei pînă la 1850 lei. Celelalte dispoziţii ale hotărîrii primei instanţe s-au menţinut fără modificări. Astfel, Colegiul constată că prin decizia Curții de Apel Chișinău din 04 aprilie 2013, nu a fost anulată hotărîrea primei instanțe, ci a fost modificat cuantumul sumei încasate.

Din acest considerent, Colegiul ajunge la concluzia că instanța de apel corect a ajuns la concluzia că modificarea hotărîrii instanței de fond, nu se încadrează în ipoteza art. 159 alin. (1) Cod de Executare și corect a stabilit posibilitatea creditorului de a solicita restituirea sumei în ordine generală. Reieșind din cele menționate și avînd în vedere că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de recurentă sunt neîntemeiate Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, ajunge la concluzia de a respinge recursul și de a menține încheierea Curții de Apel Chişinău din 19 decembrie 2013. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiţie d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Iordan Liuba.

Se menține încheierea Curții de Apel Chişinău din 19 decembrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de SA „Termocom” către Iordan Liuba, intervenient accesoriu ÎMGFL-13, privind încasarea datoriei. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.