2rac-417/14 — Încasarea datoriei pentru energia termică şi a dobînzii de întîrziere

prima instanță: E. Cojocari dosarul nr. 2rac-417/14 instanţa de apel: L. Bulgac, M. Guzun, N. Craiu ÎNCHEIERE 11 septembrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Iurs”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății pe Acțiuni „Termocom” împotriva Societății cu Răspundere Limitată „Iurs” cu privire la încasarea datoriei şi la cererea reconvențională a Societății cu Răspundere Limitată „Iurs” împotriva Societății pe Acțiuni „Termocom” cu privire la rezolvirea contractului, împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 11 martie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Iurs” și menținută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chișinău din 20 noiembrie 2013, prin care acțiunea iniţială a fost admisă integral, iar acţiunea reconvenţională a fost respinsă ca neîntemeiată, c o n s t a t ă: La 18 decembrie 2012, SA „Termocom” a depus cerere de chemate în judecată împotriva SRL „Iurs” cu privire la încasarea datoriei. În motivarea acțiunii a indicat, că în baza contractului pentru folosirea energiei termice cu apă fierbinte nr. 2907 din 15 noiembrie 2011, încheiat între societate şi SRL „Iurs”, ultimul și-a sumat obligația de a achita lunar plata pentru utilizarea energiei termice furnizate la obiectivele sale. Susține că potrivit pct. 3.1.

al contractului menționat, calculele pentru energia termică sunt efectuate în baza datelor aparatului de evidență, prezentate de către abonat, astfel, pentru energia termică livrată abonatul în conformitate cu p.4.1 al contractului şi era obligat să achite lunar plata costului energiei utilizate, organizației furnizoare de energie termică, prin dispozițiile de plată, conform tarifelor stabilite. Menționează că SRL „Iurs” contrar obligațiunii asumate nu a achitat plata pentru serviciilor prestate conform bonurilor de plată, astfel formând o datorie care la 12 decembrie 2012 constituia 28063,17 lei. Invocă că nerespectarea de către pârât a obligațiilor sale contractuale a generat calcularea pentru perioada 01 ianuarie 2012 - 10 decembrie 2012, a unei dobânzi de întârziere în sumă de 2702,58 lei, care a fost calculată conform art. 619 Cod Civil.

Afirmă că întru soluționarea litigiului pe cale extrajudiciară, SA „Termocom” la 04 decembrie 2012 s-a adresat către pârât cu reclamația nr. 79/7172, însă nu a primit nici un răspuns. Solicită încasarea din contul SRL „Iurs” în beneficiul SA „Termocom” datoria pentru energia termică în sumă de 28063,17 lei, dobânda de întârziere în sumă de 2702,58 lei și compensarea cheltuielilor de judecată. La 05 iunie 2013, SRL „Iurs” a depus cerere reconvențională împotriva SA „Termocom” cu privire la rezolvirea contractului. În motivarea acțiunii reconvenționale a invocat că la 15 noiembrie 2012, societatea a încheiat cu SA „Termocom” contractul nr. 2907 cu privire la livrarea energiei termice cu apă caldă.

Susține că potrivit pct. 3.3 al contractului menționat, consumatorul efectuează în termenele stabilite etalonarea aparatului de evidență a energiei termice în organele de stat de standardizare și metrologie, astfel, în vederea respectării cerințelor contractuale la 29 noiembrie 2011, societății i-a fost eliberat buletinul de verificare metrologică nr. 6.84-12977 a contorului de energie termică. Menționează că potrivit aceluiași punct al contractului s-a stabilit că includerea în lucru și sigilarea aparatelor de evidență este efectuată de către reprezentantul furnizorului în modul stabilit cu întocmirea documentului corespunzător, însă, pârâtul nu a respectat prevederile contractului menționat, deoarece includerea în lucru și deconectarea aparatelor de evidență se efectuează de către furnizor la cererea consumatorului.

Invocă că întreprinderea de nenumărate ori s-a adresat către SA „Termocom” în vederea realizării cerințelor indicate în contratul nr. 2907 din 15 noiembrie 2011, pe când cerințele au fost ignorate. Afirmă că necătând la faptul că aparatul de evidență nu a fost inclus în lucru, pârâtul a expediat facturi în vederea achitării sumelor, însă, ultimul a pretins la achitarea acestora neavând de fapt informații despre indicii aparatului de control, care ar demonstra cu certitudine temeinicia calculării și încasării acestor sume.

Subliniază că neachitarea parțială a plăților pretinse de către SA „Termocom” se justifică prin faptul că deși, ultimul s-a obligat conform contractului să furnizeze energie termică prin apă caldă în volumul și calitatea necesară, de fapt nu şi-a executat obligația, fiind prestate servicii necalitative, iar drept dovadă servesc reclamațiile adresate societății de la agenții economici, care activau în incinta obiectului și care urmau să beneficieze de serviciile pârâtului, precum și reclamațiile directorului societăți prin care a indicat că temperatura în încăperile imobilului situat în mun. Chișinău, şos. Hâncești 60/1 nu depășea indiciile de 9° C, iar caloriferele instalate în încăperi erau reci.

Susține că în vederea soluționării litigiului societatea s-a adresat către SA „Termocom” cu reclamații, însă, pârâtul s-a eschivat de la soluționarea acestora, mai mult, reprezentanții ultimului au refuzat să se prezinte la sediul societății în vederea întocmii actului, prin care s-ar constata existența problemei indicate de către reclamanți și anume furnizarea agentului termic necalitativ, fapt confirmat prin declarațiile locatorilor din imobilul litigios.

Cu referire la prevederile art. 735 alin.(1) şi (2) Cod civil, care stipulează că o parte poate rezolvi contractul dacă există o neexecutare esențială din partea celeilalte părți şi că neexecutarea dă temei creditorului să presupună că nu poate conta pe executarea în viitor a contractului, insistă că SA „Termocom” nu și-a executat obligațiile contractuale în mod corespunzător, respectiv, nici nu poate conta pe executarea corespunzătoare în viitor a contractului de prestări servicii nr. 2907 din 15 noiembrie 2011. Mai indică că la 14 noiembrie 2012, societatea s-a adresat către pârât cu pretenție, prin care în temeiul celor invocate a adus la cunoștință pârâtului precum că contractul nr. 2907 din 15 noiembrie 2011, se consideră rezolvit.

Solicită rezolvirea contractului nr. 2907 din 15 noiembrie 2011 și încasarea din contul SA „Termocom” în beneficiul SRL „Iurs” cheltuielile pentru asistență juridică în sumă de 3500 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chișinău din 20 noiembrie 2013, acțiunea inițială depusă de către SA „Termocom” a fost admisă, şi încasat din contul SRL „Iurs” în beneficiul SA „Termcom” suma de 28063,17 lei cu titlu de datorie pentru serviciile prestate, suma de 2702,58 lei cu titlu de dobândă de întârziere, în total suma 30765,75 lei și încasat din contul SRL” Iurs” în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 922,25 lei, iar acțiunea reconvențională depusă de către SRL „Iurs” a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 11 martie 2014, a fost respins apelul declarat de către SRL „Iurs” și menținută hotărârea primei instanțe. La 16 iunie 2014, SRL „Iurs” a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu emiterea unei noi hotărârii de admitere a acțiunii. În motivarea recursului invocă dezacordul cu decizia instanței de apel, considerând-o ilegală, neîntemeiată și emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural. Menționează că instanța de apel la emiterea deciziei nu a dat apreciere cuvenită prevederilor pct.3.1-3.3 din contractul nr. 2907 din 15 noiembrie 2011, care indică că consumatorul efectuează în termenele stabilite etalonarea aparatului de audiență a energiei termice în organele de stat de standardizare și metrologie.

Includerea în lucru și aplicarea aparatelor evidență este efectuată de către reprezentantul furnizorului în modul stabilit cu întocmirea documentului corespunzător și se efectuează după cererea consumatorului la numărul de telefon 436-459. Susține că reieșind din prevederile menționate, furnizorul era obligat să sigileze contorul cu emiterea unui act, la cererea consumatorului efectuată prin apel telefonic, după care să calculeze cantitatea energiei termice în baza datelor contorului instalat de către consumator, fapt care nu a avut loc și despre care recurentul a menționat în cadrul ședinței de judecată, însă aceste argumente nu au fost apreciate corespunzător fiind respinse ca fiind declarative.

Invocă că la 05 martie 2014, societatea a depus cerere către instanța de apel, prin care a solicitat atragerea în calitate de martori pe Neamţu Timofei și Alexei Pavel, ambii fiind colaboratori ai SA „Termocom” şi care urmau să confirme că au instalat aparatul de evidență a energiei termice, precum și că au testat sistemul de încălzire, iar în cazul existenței unor abateri de la norma în sistema de încălzire, anume aceștia urmau să le depisteze, fapt ce nu a avut loc. Însă, instanța de apel, a respins cererea cu privire la proba cu martori, necâtând că recurentul a invocat în cerere nr. 49 din 05 martie 2014, motivele atragerii cetățenilor în calitate de martori.

Afirmă că instanța de apel la emiterea deciziei incorect a apreciat circumstanțele de fapt, ignorând existența permisului de livrare a energiei termice eliberat de către intimat la 15 noiembrie 2011, precum și reclamațiile care au parvenit de la locatarii SRL „Iurs” la începutul anului 2012. Consideră eronate concluziile instanţei de apel şi în vederea faptului că în urma controlului instalațiilor termice s-a stabilit că la sistema de încălzire suplimentar a fost conectat centrul Comercial „Paluba” fără precizarea punctului de racordare, fără prezentarea proiectului, sarcinii tehnice la suprafața conectată, deoarece, până în prezent intimatul nu a prezentat o schemă corectă a rețelelor de la care s-ar fi abătut recurentul, or, această schemă nici nu există, astfel, instanța de apel a emis decizia bazându-se doar pe cele invocate de către reprezentatul SA” Termocom”, necătând la inexistența suportului probatoriu prezentat în susţinerea poziţiei sale.

La 18 iulie 2014, SA „Termocom” a depus referinţă la recursul declarat, în care a invocat caracterul neîntemeiat şi abuziv al acestuia şi a solicitat respingerea lui ca fiind inadmisibil. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de SRL „Iurs” este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către SRL „Iurs” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanței de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează şi faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către SRL „Iurs”, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL „Iurs” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, dispune: Recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Iurs” se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva