2ri-3/14 — Intentarea procesului de insolvabilitate

Curtea de Apel Economică dosarul nr. 2ri-3/14 Judecător: V.Harmaniuc Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 22 ianuarie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecători Ion Druţă, Andrei Harghel, Valentina Clevadî, Iuliana Oprea judecînd recursul declarat de IFS mun. Chişinău, DAF Rîşcani, în pricina civilă la cererea introductivă înaintată de IFS mun. Chişinău, DAF Rîşcani privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Mihaela-LTF”, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Economice din 15 februarie 2007, prin care a fost aprobat bilanţul de lichidare şi dispusă lichidarea SRL „Mihaela-LTF”, CONSTATĂ: La 31.03.2005 IFS mun.

Chişinău, DAF Rîşcani s-a adresat în instanţă cu cerere introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Mihaela-LTF”. Prin hotărîrea Curţii de Apel Economice din 05.09.2005 a fost respinsă cererea introductivă înaintată de organul fiscal, totodată fiind dispusă intentarea procedurii de lichidare faţă de SRL „Mihaela-LTF”. Prin hotărîrea Curţii de Apel Economice din 15.02.2007, a fost aprobat bilanţul de lichidare a SRL „Mihaela-LTF”, a fost dispusă lichidarea SRL „Mihaela-LTF”, fiind considerate stinse toate creanţele acesteia. În motivarea hotărîrii instanţa de insolvabilitate a aplicat prevederile art. 153 din Legea insolvabilităţii nr. 632 din 14.11.2001, menţionînd că debitorul nu dispune de masă debitoare pentru acoperirea cheltuielilor procesului de insolvabilitate.

Nefiind de acord cu hotărîrea instanţei de insolvabilitate, la 19.09.2013, IFS mun. Chişinău, DAF Rîşcani a contestat-o cu recurs, solicitînd repunerea în termen, admiterea recursului şi casarea hotărîrii Curţii de Apel Economice din 15.02.2007 cu remiterea cauzei la rejudecare în instanţa de fond. În motivarea cererii de recurs recurentul a invocat ilegalitatea hotărîrii contestate, menţionînd că aceasta nu a fost publicată în Monitorul Oficial, contrar prevederlor art. 153 alin. (5) al Legii insolvabilităţii nr. 632 din 14.11.2001. La fel, a susţinut că lichidator al SRL „Mihaela-LTF” a fost desemnat Spinei Vladimir la 31.03.2009 prin ordinul nr. 69, pe cînd lichidrea debitorului a fost dispusă încă la 15.02.2007 prin hotărîrea contestată.

Potrivit art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. 1 Judecînd recursul declarat împotriva hotărîrii date în instanţa de fond şi verificînd, în limitele invocate în recurs, legalitatea hotărîrii atacate, Colegiul conchide că recursul declarat de IFS mun. Chişinău, DAF Rîşcani este înaintat în afara termenului de atac şi urmează a fi respins ca tardiv, pornind de la următoarele. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC al RM instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Potrivit art. 356 CPC, cererea de declarare a insolvabilităţii se judecă în instanţă conform normelor generale din prezentul cod, cu excepţiile şi completările stabilite de legislaţia insolvabilităţii.

Hotărîrea recurată a fost adoptată de Curtea de Apel Economică la 15 februarie 2007. Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012 a intrat în vigoare la 14.03.2013. Prin urmare, la momentul adoptării hotărîrii recurate, în vigoare era Legea insolvabilităţii nr. 632 din 14.11.2001, aplicabilă speţei şi, prin prisma căreia, Colegiul v-a verifica legalitatea acesteia. Potrivit art. 20 alin. (1) al legii precitate, hotărîrile şi încheierile instanţei de judecată pot fi atacate numai cu recurs şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. Potrivit art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. După cum rezultă din materialele cauzei, recursul este depus la Curtea Supremă de Justiţie la 19.09.2013.

Prin urmare, Colegiul constată cu certitudine că recurentul IFS mun. Chişinău, DAF Rîşcani a omis termenul de atac. Or, după cum rezultă din recursul declarat, recurentul a contestat hotărîrea din 05.09.2005 în partea desemnării lichidatorului, iniţial cu cerere de revizuire, iar ulterior cu recurs şi, ca consecinţă, cunştea despre acţiunile întreprinse de instanţa de insolvabilitate pe marginea cererii introductive înaintate. Mai mult ca atît, înaintarea cererii de recurs peste 6 ani şi 8 luni împotriva hotărîrii recurate, nu poate justifica necunoaşterea ei prin nepublicare, deoarece, înaintarea cererii introductive presupune şi interesarea la termene rezonabile de timp despre soarta acesteia, fapt statuat într-o jurisprudenţă constantă şi de Curtea Europeană.

La caz, Colegiul notează că, o astfel de soluţie este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, avînd în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea recursului ar împiedica rămînerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărîrii judecătoreşti emise în instanţa de fond şi ar leza, în acest mod, principiul securităţii raporturilor juridice.

În hotărîrea CEDO pronunţată în cauza Ponomaryov vs Ucraina (3 aprilie 2008), Curtea Europeană a notat că, deşi în speţă nu era vorba despre desfiinţarea unei hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanţe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuşi, reînnoirea acestui termen pentru motive neconvingătoare, reprezintă o decizie care ar putea înfrînge 2 principiul securităţii raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac. Curtea a admis că revine în primul rînd instanţelor interne să decidă asupra repunerii în termen de introducere a căii ordinare de atac, dar ele nu se bucură de o marjă de apreciere nelimitată.

Instanţele sunt obligate să indice motivele pentru care au acceptat repunerea în termen. Un asemenea motiv ar putea fi, spre exemplu, necomunicarea hotărîrii luate în proces de către autorităţile competente ale statului. Chiar şi atunci, totuşi, indică Curtea, posibilitatea repunerii în termen nu ar fi nelimitată, dată fiind obligaţia părţilor de a se interesa, la intervale rezonabile, de stadiul procesului de care ele au cunoştinţă. În toate cazurile, instanţele interne ar trebui să verifice dacă motivele de repunere în termen ar putea justifica o ingerinţă în principiul autorităţii de lucru judecat. Reglementări similare au fost statuate de către Înalta Curte şi în cauzele Ceachir vs Moldova, Popov vs Moldova şi Melnic vs Moldova, în care s-a menţionat că prin neaducerea vre-unui motiv pentru prelungirea termenului de depunere de către paraţi a unui act procedural, instanţele judecătoreşti naţionale au încălcat drepturile reclamanţilor la un proces echitabil.

Ţinînd cont de cele expuse, în baza art. 445 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, DECIDE: Se respinge recursul declarat de IFS mun. Chişinău, DAF Rîşcani ca fiind depus tardiv. Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Economice din 15 februarie 2007, în pricina civilă la cererea introductivă înaintată de IFS mun. Chişinău, DAF Rîşcani privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Mihaela-LTF”. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, Judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Ion Druţă Andrei Harghel Valentina Clevadî Iuliana Oprea 3