- Dosarul nr.
- 2r-81/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 15 ianuarie 2014
- Părțile
- Hîrbu Valentin vs SRL Cidonia
- Pe scurt
- Termenul de declarare a recursului
2r-81/14 — Cu privire la recuperarea restanţelor salariale
Dosarul nr.2r-81/14 prima instanţă: M. Malanciuc instanţa de apel: T. Duca, S. Procopciuc, A. Albu DECIZIE 15 ianuarie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Iurie Bejenaru şi Tatiana Vieru examinând recursul declarat de către reprezentantul societăţii cu răspundere limitată „Cidonia”, Ion Ciorba în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Hîrbu Valentin împotriva societăţii cu răspundere limitată „Cidonia” cu privire la încasarea restanţelor salariale penalităţilor de întîrziere a prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 27 septembrie 2013, prin care cererea de apel depusă de către reprezentantul societăţii cu răspundere limitată „Cidonia”, Ion Ciorba a fost restituită, c o n s t a t ă La 04 martie 2013, Hîrbu Valentin a depus cerere de chemare în judecată împotriva societăţii cu răspundere limitată „Cidonia” cu privire la încasarea restanţelor salariale.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că a activat în cadrul societăţii cu răspundere limitată „Cidonia” în funcţia de manager din satul Zagarancea, raionul Ungheni. În perioada de activitate la societatea cu răspundere limitată „Cidonia”, ultima nu i-a achitat salariul cuvenit, acumulînd restanţe salariale şi indemnizaţii pentru concediul nefolosit în sumă de 11 572,30 lei. Pentru a examina litigiul pe cale extrajudiciară, a expediat în adresa societăţii cu răspundere limitată „Cidonia” cerere prealabilă prin care a solicitat achitarea datoriei salariale de către ultima, care a fost lăsată fără satisfacere.
Cere Hîrbu Valentin încasarea din contul societăţii cu răspundere limitată „Cidonia” în beneficiul său restanţele salariale şi indemnizaţiile pentru concediile nefolosite ce i se cuvin în sumă de 11 572,30 lei şi penalităţi pentru fiecare zi de întîrziere în legătură cu neachitarea în termen a salariului, a tuturor sporurilor, indemnizaţiilor şi adaosurilor. 1 La 29 martie 2013 Hîrbu Valentin a înaintat cerere de concretizare a cerinţelor acţiunii, solicitînd încasarea din contul societăţii cu răspundere limitată „Cidonia” în beneficiul său restanţele salariale şi indemnizaţiile pentru concediile nefolosite ce i se cuvin în sumă de 11 572,30 lei şi penalităţi pentru fiecare zi de întîrziere în legătură cu neachitarea în termen a salariului, a tuturor sporurilor, indemnizaţiilor şi adaosurilor în sumă de 6 850,80 lei.
La 18 aprilie 2013 Hîrbu Valentin a înaintat o altă cerere de concretizare prin care a majorat cuantumul acţiunii, solicitînd încasarea din contul societăţii cu răspundere limitată „Cidonia” în beneficiul său restanţele salariale şi indemnizaţiile pentru concediile nefolosite ce i se cuvin în sumă de 11 572,30 lei, penalităţi pentru fiecare zi de întîrziere în legătură cu neachitarea în termen a salariului, a tuturor sporurilor, indemnizaţiilor şi adaosurilor în sumă de 6 850,80 lei, prejudiciul moral în sumă de 10 000 lei şi suma de 3 000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
La 13 iunie 2013 Hîrbu Valentin a înaintat o altă cerere de concretizare prin care a majorat cuantumul acţiunii, solicitînd încasarea din contul societăţii cu răspundere limitată „Cidonia” în beneficiul său restanţele salariale în sumă de 11 225,80 lei, indemnizaţiile pentru concediile nefolosite ce i s-e cuvin în sumă de 11 572,30 lei, penalităţi pentru fiecare zi de întîrziere în legătură cu neachitarea în termen a salariului, a tuturor sporurilor, indemnizaţiilor şi adaosurilor în sumă de 15 229,13 lei, prejudiciul moral în sumă de 10 000 lei şi suma de 3 000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
La 06 august 2013 Hîrbu Valentin a depus în scris la materialele pricinii susţinerile orale prin care a solicitat încasarea din contul societăţii cu răspundere limitată „Cidonia” în beneficiul său restanţele salariale în sumă de 9 270 lei, indemnizaţiile pentru concediile nefolosite ce i se cuvin în sumă de 11 572,30 lei, penalităţi pentru fiecare zi de întîrziere pentru concediul nefolosit în sumă de 8 308 lei, penalităţi pentru fiecare zi de întîrziere formate în urma acumulărilor restanţelor la salariu în sumă de 6 692,94 lei, prejudiciul moral în sumă de 10 000 lei, suma de 3 000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi dispunerea executării imediate a sumei de 1 500 lei cu titlu de salariu mediu.
Prin hotărîrea Judecătoriei Ungheni din 12 august 2013, a fost admisă acţiunea parţial. S-a încasat din contul societăţii cu răspundere limitată „Cidonia” în beneficiul lui Hîrbu Valentin restanţele salariale în sumă de 2 000 lei, indemnizaţiile pentru concediile nefolosite în sumă de 11 572,30 lei, penalităţi pentru fiecare zi de întîrziere în mărime de 0,1 la sută din compensaţia pentru concediul nefolosit în sumă de 8 308 lei, penalităţi pentru fiecare zi de întîrziere din restanţele salariale în mărime de 1 446 lei, cheltuieli de judecată în sumă de 3 000 lei şi suma de 5000 lei prejudiciu moral. S-a dispus executarea imediată de societatea cu răspundere limitată „Cidonia” a achitării în folosul lui Hîrbu Valentin a unui salariu mediu în sumă de 1 500 lei.
Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 27 septembrie 2013, a fost restituită cererea de apel depusă de către reprezentantul societăţii cu răspundere limitată „Cidonia”, Ion Ciorba. La 03 decembrie 2013, reprezentantul societăţii cu răspundere limitată „Cidonia”, Ion Ciorba a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 2 27 septembrie 2013, solicitînd casarea acesteia şi trimiterea pricinii instanţei de apel pentru examinarea cererii de apel. În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat că instanţa de apel prin restituirea cererii de apel, i-a îngrădit accesul la justiţie. În conformitate cu art. 425 CPC termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.
În conformitate cu art. 110 CPC, termen de procedură este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitatea instanţei trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. În conformitate cu art. 111 alin. (3) CPC termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui. Încheierea instanţei de apel a fost emisă la 27 septembrie 2013, iar la 30 septembrie 2013 Curtea de Apel a expediat în adresa societăţii cu răspundere limitată „Cidonia” copia acesteia (f.d.158).
Potrivit avizului de recepţie anexat la materialele pricinii se atestă că societatea cu răspundere limitată „Cidonia” a recepţionat copia încheierii instanţei de apel, la 03 octombrie 2013, astfel, termenul de declarare a recursului a început să curgă de pe 04 octombrie 2013. Potrivit art. 112 alin. (1) CPC termenul stabilit în ani expiră în luna şi ziua respectivă a ultimului an al termenului. Alineatul (3) al aceluiaşi articol prevede că, actul de procedură pentru care este stabilit un termen poate fi îndeplinit pînă la ora 24 a ultimei zile din termen. La acest capitol este de menţionat că, termenul de 15 zile, consacrat în art. 425 CPC, a început să curgă de la 04 octombrie 2013, care a expirat la 18 octombrie 2013, moment ce prin raportare la 03 decembrie 2013 - data înregistrării recursului, indică asupra tardivităţii acestuia.
În conformitate cu prevederile art. 56 alin. (1) şi (3) şi 61 alin.(l) Codul de procedură civilă, participanţii la proces sînt în drept să, să atace actele judiciare şi să- şi exercite toate drepturile procedurale acordate de legislaţia procedurală civilă. Participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. Instanţa judecătorească pune capăt oricărui abuz de aceste drepturi dacă prin abuz se urmăreşte tergiversarea procesului sau inducerea sa în eroare. Buna-credinţă prezumă că partea este obligată la intervale rezonabile de timp să manifeste diligentă şi să se intereseze de soarta dosarelor despre care cunosc cu certitudine că se află pe rolul instanţei cu participarea lor şi să respecte termenele prevăzute de lege.
De asemenea, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că societatea cu răspundere limitată „Cidonia”, în cererea de recurs nu a solicitat repunerea în termen şi nu a invocat careva motive de imposibilitate de îndeplinire a actului în termen, în conformitate cu prevederile art. 116 Cod de procedură civilă. Este de menţionat că declaraţia invocată în cererea de recurs că cu încheierea instanţei de apel a făcut cunoştinţă la 19 noiembrie 2013 prin intermediul oficiului 3 poştal este una declarativă şi neîntemeiată, deoarece potrivit avizului de recepţie anexat la materialele pricinii se atestă faptul că recurentul a recepţionat copia acesteia la 03 octombrie 2013 (f.d.160).
Colegiul relevă, de asemenea, că o astfel de soluţie este compatibilă cu respectarea garanţiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, avînd în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea recursului ar împiedica rămînerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a deciziei judecătoreşti emise în instanţa de apel şi ar leza, în acest mod, principiul securităţii raporturilor juridice.
Aşa fiind, cu ocazia examinării cauzei Ponomaryov v. Ucraina (hotărîre din 3 aprilie 2008), Curtea Europeană a notat că, deşi în speţă nu era vorba despre desfiinţarea unei hotărîri judecătoreşti definitive şi irevocabile în urma admiterii unei căi extraordinare de atac în lumina unor circumstanţe nou descoperite, ci de redeschiderea unui proces după un interval considerabil de timp prin repunerea în termenul de introducere a unei căi ordinare de atac, totuşi, reînnoirea acestui termen după o perioadă îndelungată şi pentru motive neconvingătoare, reprezintă o decizie care ar putea înfrînge principiul securităţii raporturilor juridice într-un mod similar cu o cale extraordinară de atac.
Curtea reiterează că dreptul la judecarea într-un mod echitabil de către o instanţă, după cum este garantat de art. 6 § 1 al Convenţiei, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenţiei, care, în partea sa relevantă, declară preeminenţa dreptului o parte a moştenirii comune a statelor contractante. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca atunci când instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie. Curtea a observat că o situaţie similară a fost deja examinată în cauza Popov vs. Moldova din 06 decembrie 2005, în care a constatat că, prin neprezentarea motivelor pentru repunerea în termenul de prescripţie pentru efectuarea unui act procedural, instanţele naţionale au încălcat dreptul la un proces echitabil.
In această cauza Curtea a notat că termenul de declarare a recursului a expirat, cu 47 de zile după expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea lui (Melnic vs. Moldova, nr. 6923/03, 14 noiembrie 2006). Din considerentele enunţate şi având în vedere că societatea cu răspundere limitată „Cidonia” a depus cererea de recurs cu omiterea termenului de declarare a recursului în lipsa probelor ce dovedesc imposibilitatea efectuării actului de procedură în termen, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a respinge recursul ca tardiv fără a se pronunţa asupra fondului şi de a menţine încheierea contestată. În conformitate cu art. 427 alin. 1) lit. a), art. 428 alin. (1) CPC, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de societatea cu răspundere limitată „Cidonia” ca fiind depus tardiv.
4 Se menţine încheierea Curţii de Apel Bălţi din 27 septembrie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Hîrbu Valentin împotriva societăţii cu răspundere limitată „Cidonia” cu privire la încasarea restanţelor salariale penalităţilor de întîrziere a prejudiciului moral şi a cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Iurie Bejenaru Tatiana Vieru 5