- Dosarul nr.
- 2r-536/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 28 mai 2014
- Părțile
- Farmaciuc Gheorghe vs ÎCS Moldova-Zahăr
- Pe scurt
- Termenul de declarare a apelului. Restituirea cererii de apel. Expirarea termenului de procedură. Repunerea în termen
2r-536/14 — Anularea ordinelor, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pe perioada absenţei de la lucru, a restanţei salariale şi a prejudiciului moral
dosarul nr.2r-536/14 prima instanţă: E. Pşeniţa, instanţa de apel: S. Procopciuc, V. Harmaniuc, E. Grumeza, DECIZIE 28 mai 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Druţă examinând recursul declarat de întreprinderea cu capital străin „Moldova Zahăr” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Farmaciuc Gheorghe împotriva întreprinderii cu capital străin „Moldova Zahăr” societate cu răspundere limitată cu privire la anularea ordinelor, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pe perioada absenţei de la lucru, a restanţei salariale şi a prejudiciului moral, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 01 aprilie 2014, prin care apelul declarat de întreprinderea cu capital străin „Moldova Zahăr” societate cu răspundere limitată a fost restituit, c o n s t a t ă La 07 mai 2013, Farmaciuc Gheorghe a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva întreprinderii cu capital străin „Moldova Zahăr” societate cu răspundere limitată cu privire la anularea ordinelor, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pe perioada absenţei de la lucru, a restanţei salariale şi a prejudiciului moral.
Prin hotărîrea Judecătoriei Edineţ din 28 octombrie 2013, a fost admisă parţial acţiunea reclamantului Farmaciuc Gheorghe împotriva pîrîtului ÎCS „Moldova-Zahăr” SRL.
La 07 noiembrie 2013, ÎCS „Moldova-Zahăr” SRL a depus cerere de explicare a dispozitivului hotărîrii Judecătoriei Edineţ din 28 octombrie 2013. Prin încheierea Judecătoriei Edineţ din 20 noiembrie 2013, a fost respinsă cererea ÎCS „Moldova-Zahăr” SRL privind explicarea dispozitivului hotărîrii Judecătoriei Edineţ din 28 octombrie 2013. La 25 noiembrie 2013, Farmaciuc Gheorghe a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Edineţ din 28 octombrie 2013. La 28 noiembrie 2013, ÎCS „Moldova-Zahăr” SRL prin intermediu poştei electronice a depus apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Edineţ din 28 octombrie 2013, solicitînd admiterea apelului şi casarea parţială a hotărîrii Judecătoriei Edineţ din 28 octombrie 2013. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 19 decembrie 2013, nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Farmaciuc Gheorghe şi ÎCS „Moldova-Zahăr” SRL, s-a acordat termen apelantului ÎCS „Moldova-Zahăr” SRL, pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat, iar apelantului Farmaciuc Gheorghe i s-a acordat termen pentru prezentarea apelului motivat.
La 10 decembrie 2013, ÎCS „Moldova-Zahăr” SRL a înregistrat în cancelaria Curţii de Apel Bălţi cererea de apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Edineţ din 28 octombrie 2013. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 01 aprilie 2014, apelul declarat de întreprinderea cu capital străin „Moldova Zahăr” societate cu răspundere limitată a fost restituit ca fiind depus tardiv. La 15 aprilie 2014 ÎCS „Moldova-Zahăr” SRL a depus recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 01 aprilie 2014, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii Curţii de Apel Bălţi din 01 aprilie 2014, să fie admisă repunerea în termen şi repus în termen cererea de apel depusă de ÎCS „Moldova-Zahăr” SRL, cu remiterea pricinii spre judecarea apelului.
În motivarea recursului recurentul ÎCS „Moldova-Zahăr” SRL a invocat că încheierea instanţei de recurs este neîntemeiată. În special s-a invocat că dispozitivul hotărîrii a fost pronunţat în lipsa reprezentantului ÎCS „Moldova-Zahăr” SRL, şi expediat pentru informare la 31 octombrie 2013, hotărîrea redactată a fost expediată la 15 noiembrie 2013, apelul a fost depus la 28 noiembrie 2013, în circumstanţele descrise rezultă că omiterea termenului este justificat. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din următoarele considerente.
În conformitate cu art.427 lit.a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept sa respingă recursul şi să menţină încheierea. În conformitate cu art. 362 alin.(1) CPC, termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. În conformitate cu art. 369 alin.(1) lit.b) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.
Din materialele dosarului s-a stabilit că la 07 mai 2013, Farmaciuc Gheorghe a înaintat cerere de chemare în judecată împotriva întreprinderii cu capital străin „Moldova Zahăr” societate cu răspundere limitată cu privire la anularea ordinelor, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pe perioada absenţei de la lucru, a restanţei salariale şi a prejudiciului moral. Prin hotărîrea Judecătoriei Edineţ din 28 octombrie 2013, a fost admisă parţial acţiunea reclamantului Farmaciuc Gheorghe împotriva pîrîtului ÎCS „Moldova-Zahăr” SRL.
La 28 noiembrie 2013, ÎCS „Moldova-Zahăr” SRL prin intermediu poştei electronice a depus apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Edineţ din 28 octombrie 2013, solicitînd admiterea apelului şi casarea parţială a hotărîrii Judecătoriei Edineţ din 28 octombrie 2013. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 01 aprilie 2014, apelul declarat de întreprinderea cu capital străin „Moldova Zahăr” societate cu răspundere limitată a fost restituit ca fiind depus tardiv. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, reţinînd circumstanţele faptice procesuale expuse, menţionează că termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii.
Din procesul verbal al şedinţei de judecată din 04 octombrie 2013 rezultă că reprezentantul ÎCS „Moldova-Zahăr” SRL a cunoscut despre şedinţa de judecată din 28 octombrie 2013. În context, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, precizează că termenul de declarare a apelului începe să se scurgă de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii şi nu de la data comunicării, aşa precum invocă recurentul. Potrivit art. 112 alin. (1) CPC termenul stabilit în ani expiră în luna şi ziua respectivă a ultimului an al termenului. Alineatul (3) al aceluiaşi articol prevede că, actul de procedură pentru care este stabilit un termen poate fi îndeplinit pînă la ora 24 a ultimei zile din termen.
Instanţa de recurs consideră întemeiată soluţia instanţei de apel privind restituirea cererii de apel ca fiind depusă tardiv, dat fiind faptul că dispozitivul hotărîrii contestate a fost pronunţat la 28 octombrie 2013, astfel ultima zi de declarare a apelului era 27 noiembrie 2013, însă recurentul a depus apel la 28 noiembrie 2013. Prin urmare, Colegiul constată că recurentul a depus cererea de apel împotriva hotărîrii primei instanţe la data de 28 noiembrie 2013, peste termenul prevăzut în art. 362 alin. (1) CPC. Acelaşi articol, în alin. (3), prevede excepţie de la norma generală şi anume: „Repunerea în termen de apel se face de către instanţa de apel în cazurile, şi în ordinea prevăzute de art.116.” Respectiv, art. 116 alin. (1) şi (3) CPC, statuează că persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanţă.
La cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate documentele respective etc.). În context, Colegiul menţionează că recurentul nu a solicitat repunerea în termen de declarare a apelului în instanţa de apel, din care considerente repunerea în termen de declarare a apelului, de către instanţa de recurs, este în afara competenţei acesteia. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că încheierea contestată este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie respinge recursul declarat de ÎCS „Moldova-Zahăr” SRL, ca neîntemeiat.
În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de întreprinderea cu capital străin „Moldova Zahăr” societate cu răspundere limitată. Se menţine încheierea Curţii de Apel Bălţi din 01 aprilie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Farmaciuc Gheorghe împotriva întreprinderii cu capital străin „Moldova Zahăr” societate cu răspundere limitată cu privire la anularea ordinelor, restabilirea în funcţie, încasarea salariului pe perioada absenţei de la lucru, a restanţei salariale şi a prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.
Preşedintele şedinţei, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Druţă