2ra-387/14 — Restabilirea în funcţie şi încasarea salariului

prima instanţă –I. Ţîmbalari dosarul nr. 2ra-387/14 instanţa de apel – E. Ababei, N. Matveeva, G. Polivenco ÎNCHEIERE 29 ianuarie 2014 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Grosu Ala, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Grosu Ala împotriva Filialei Întreprinderii Mixte ”Magt Vest” Societate cu răspundere limitată Fabrica de Zahăr Donduşeni cu privire la restabilire la lucru, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru, repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 29 august 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Grosu Ala şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Donduşeni din 17 mai 2013 c o n s t a t ă La 15 aprilie 2013 Grosu Ala a depus cerere de chemare în judecată împotriva Filialei ÎM ”Magt Vest” SRL Fabrica de Zahăr Donduşeni cu privire la restabilire la lucru, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru, repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, prin ordinul nr. 17 din 12 februarie 2013 emis de directorul Fabricii de Zahăr Donduşeni, a fost concediată din funcţia de soră medicală conform art. 86 al. (1) lit. h) Codul muncii, în legătură cu lipsa de la serviciu pe parcursul întregii zile. Consideră ordinul dat ilegal, deoarece la data de 03 ianuarie 2013 a prezentat cererea pentru acordarea concediului anual de odihnă, iar conform ordinului nr. 89-c din 28 decembrie 2012 a plecat în concediu. La 14 ianuarie 2013 prin ordinul nr. 4 reclamanta a fost rechemată din concediu în legătură cu necesitatea de serviciu. Susţine că rechemarea a fost făcută fără acordul acesteia, iar la 07 februarie 2013 inspectorul din secţia personal i-a cerut să scrie o nouă cerere pentru acordarea concediului anual de odihnă, necătînd la faptul că un astfel de ordin anterior a fost emis.

La 08 februarie 2013 reclamanta s-a adresat secţiei personal pentru a afla dacă cererea i-a fost semnată şi a fost asigurată că cererea ei va fi aprobată, din care considerente a plecat în concediu anual de odihnă fără careva rezerve. La 20 februarie 2012 însă din întîmplare a aflat că a fost concediată la data cînd aceasta se afla în concediu anual de odihnă. Susţine că ordinul de concediere nu i-a fost adus la cunoştinţă. Totodată, a indicat că este unicul întreţinător al familiei, are la întreţinere doi copii care la moment sunt şi studenţi. După concediere a avut şi de suferit moral, în cazul în care s-a stresat, s-a îmbolnăvit.

Cere reclamanta restabilirea la lucru în funcţie de soră medicală la SRL ”Fabrica de Zahăr Donduşeni”, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la lucru începînd cu 12 februarie 2013 şi pînă la data restabilirii la lucru, repararea prejudiciului moral în sumă de 100000 lei, încasarea cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 3128 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Donduşeni din 17 mai 2013, a fost respinsă acţiunea. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 29 august 2013, a fost respins apelul declarat de către Grosu Ala şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Donduşeni din 17 mai 2013. La 12 noiembrie 2013 Grosu Ala a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi pronunţarea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii.

În motivarea recursului a invocat că, instanţele judecătoreşti la pronunţarea hotărîrilor au interpretat şi aplicat eronat normele de drept material. Astfel, angajatorul contrar prevederilor art. 122 al. (1) şi al. (4) Codul muncii, a încălcat procedura de rechemare din concediu a Alei Grosu. Recurentei nu i-a fost adus la cunoştinţă nici ordinul de concediere, iar explicaţiile acesteia vis-a-vis de lipsa ei de la locul de muncă, nici nu au fost apreciate ca probă. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionareagreşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Grosu Ala nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat deGrosu Ala, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Grosu Ala ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul lui Grosu Ala se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat