- Dosarul nr.
- 2ra-2376/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 11 septembrie 2013
- Părțile
- Grigore Cotovici împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, intervenienţi accesorii Ministerul Finanţelor, Consiliul Municipal Chişinău şi executorul judecătoresc Igor Doroftei.
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului.
2ra-2376/13 — Repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti.
Instanţa de fond: Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău Dosar nr. 2ra-2376/13 Judecător: S.Gîrbu Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău Judecători: L. Popova, A. Doga, S. Caitaz
Î NC HEIERE
11 septembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii: Valentina Clevadî şi Vera Macinskaia Examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de către Grigore Cotovici şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Grigore Cotovici împotriva Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, intervenienţi accesorii Ministerul Finanţelor, Consiliul Municipal Chişinău şi executorul judecătoresc Igor Doroftei cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2013 prin care au fost respinse apelurile şi menţinută hotărârea primei instanţe, constată: La 04 decembrie 2012 Grigore Cotovici a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiţiei al RM, intervenienţi accesorii Ministerul Finanţelor, Consiliul Municipal Chişinău şi executorul judecătoresc Igor Doroftei cu privire la repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti.
În motivarea cererii reclamantul a invocat că, este veteran de război şi a participat la lupte pentru apărarea Independenţei şi Integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Indică faptul că, din anul 1992 şi până în prezent activează în cadrul Ministerului Afacerilor Interne al RM. Susţine că, în prealabil s-a adresat cu o cerere către Primăria mun. Chişinău şi Consiliul mun. Chişinău prin care a solicitat să fie asigurat cu spaţiu locativ, însă neprimind nici un răspuns a fost nevoit să se adreseze în instanţa de judecată. 1 Relatează reclamantul Grigore Cotovici că, prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 14 decembrie 2005, care a fost menţinută şi prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 27 septembrie 2006, s-a dispus obligarea Consiliului mun.
Chişinău de a-l asigura pe Grigore Cotovici împreună cu membrii familiei sale cu spaţiul locativ. Afirmă reclamantul că, deşi hotărârea judecătorească a fost transmisă spre executare la Consiliul mun. Chişinău, ea nu a fost executată nici până în prezent. Consideră reclamantul că, vinovat de tergiversarea executării hotărârii în favoarea sa este statul şi pretinde la încălcarea art. 6 paragraf. 1, precum şi al art. 1 al Protocolului nr. 1 al CEDO. Solicită reclamantul Grigore Cotovici, admiterea cererii; constatarea faptului violării dreptului reclamantului Grigore Cotovici prevăzut de art. 6 şi art. 13 CEDO şi art. 1 al Protocolului nr. 1 la CEDO de către statul Republica Moldova; încasarea de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Justiţiei al RM în beneficiul lui Grigore Cotovici suma de 100 000 lei cu titlu de prejudiciu moral, pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti.
Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 20 februarie 2013 cererea înaintată de către Grigore Cotovici a fost admisă în parte. S-a constatat faptul încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti şi de violare a drepturilor prevăzute de art. 6 şi art. 13 a CEDO şi art. 1 al Protocolului 1 Adiţional la CEDO de către Statul - Republica Moldova. S-a dispus încasarea din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiţiei al RM în beneficiul lui Grigore Cotovici cu titlu de prejudiciu moral în sumă de 20 000 lei, în rest acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2013 au fost respinse cererile de apel depuse de către Grigore Cotovici şi Ministerul Justiţiei şi a fost menţinută hotărârea primei instanţe.
Nefiind de acord cu soluţia dată, la 08 mai 2013 Grigore Cotovici a depus cerere de recurs, solicitând admiterea cererii, casarea în parte a hotărârilor judecătoreşti şi pronunţarea unei noi decizii prin care cererea să fie admisă integral. Recurentul Grigore Cotovici în motivarea cererii a indicat că, nu este de acord cu decizia instanţei de apel şi pe care o consideră parţial ilegală şi pasibilă de a fi casată. La 04 iulie 2013, Ministerul Justiţiei a depus cerere de recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârilor judecătoreşti şi pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în sensul diminuării sumei acordate. Recurentul Ministerul Justiţiei al RM în motivarea cererii de recurs menţionează că, decizia contestată este neîntemeiată şi pasibilă de a fi modificată.
Susţine recurentul Ministerul Justiţiei al RM că, reclamantul a confirmat în şedinţa instanţei de judecată că dispune de spaţiu locativ, iar hotărârea judecătorească litigioasă prevedea acordarea spaţiului locativ în posesie şi folosinţă şi nicidecum în proprietate privată. Mai invocă recurentul, Ministerul Justiţiei că, executarea hotărârii judecătoreşti nu poate fi posibilă din cauza lipsei de spaţiu locativ liber în mun. Chişinău. 2 În conformitate cu art. 434 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei se atestă că, copia motivată a deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor la 02 mai 2013. Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că recursurile au fost declarate în termenii prevăzuţi de lege.
În conformitate cu art. 432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) CPC RM. Conform art. 432 CPC (temeiurile declarării recursului): (1) Părţile şi alţi participanţi la proces sânt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
(4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. 3 (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de către Grigore Cotovici şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
La studierea materialelor cauzei s-a constatat cu certitudine că, prin hotărârea Judecătoriei Centru mun. Chişinău din 14 decembrie 2005, ulterior menţinută prin decizia instanţei de apel şi prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 27 septembrie 2006, s-a dispus obligarea Consiliului municipal Chişinău de a-l asigura pe Grigore Cotovici împreună cu familia sa cu spaţiu locativ. S-a mai constatat că titlul executoriu eliberat întru executarea hotărârii litigioase, nu a fost executat nici până în prezent, deoarece Consiliul municipal Chişinău nu dispune de spaţiu locativ liber în mun. Chişinău.
Conform art. 2 alin. (1) al Legii privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti nr. 87 din 21 aprilie 2011, orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti poate adresa în instanţă de judecată o cerere de chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, în condiţiile stabilite de prezenta lege şi de legislaţia procesuală civilă.
Totodată, potrivit prevederilor alin. (6) al aceluiaşi articol, mărimea reparaţiei prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti se stabileşte de instanţa de judecată în fiecare caz în parte, în funcţie de circumstanţele cauzei în cadrul căreia a fost comisă încălcarea, precum şi de pretenţiile invocate de reclamant, de complexitatea cauzei, de comportamentul reclamantului, de conduita organului de urmărire penală, a instanţei de judecată şi a autorităţilor relevante, de durata încălcării şi de importanţa procesului pentru reclamant.
Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ia act de faptul că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au constatat cu certitudine încălcarea dreptului lui Grigore Cotovici la executarea în termen rezonabil a hotărârii instanţei judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile. Totodată, la aprecierea prejudiciului moral, instanţa a ţinut cont de circumstanţele cauzei şi anume: de aprecierea subiectivă şi obiectivă privind gravitatea cauzării suferinţelor psihice sau fizice ale părţii vătămate, importanţa vitală a drepturilor personale nepatrimoniale şi a bunurilor, felul vinovăţiei persoanei care a cauzat prejudiciul, precum şi alte circumstanţe probatoare ale pricinii.
Reieşind din circumstanţele elucidate, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ ajunge la concluzia că instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate 4 aspectele, au apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recursurile declarate de către Grigore Cotovici şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, în esenţa lor, sânt similare argumentelor invocate atât în prima instanţă cât şi în instanţa de apel, cărora instanţele judecătoreşti le-au dat o apreciere corectă, având la bază cumulul de dovezi administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, apreciate conform cerinţelor art. 130 CPC RM. În acelaşi timp, completul relevă că, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându- se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.
În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „ ... art. 6 paragraf. 1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi au apreciat corect probele prezentate şi au aplicat corect normele de drept material, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de către Grigore Cotovici şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova ca inadmisibile.
În conformitate cu art. art. 269-270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin.(1) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursurile declarate de către Grigore Cotovici şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova se consideră inadmisibile. Încheierea este irevocabilă. Preşedintele completului, judecătorul /Semnătura/ Iulia Sîrcu Judecătorii /Semnătura/Valentina Clevadî /Semnătura/Vera Macinskaia Copia corespunde originalului Judecător: Vera Macinskaia 5