- Dosarul nr.
- 2r-372/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 5 iunie 2013
- Părțile
- Potrîmbă Petru vs Bujor Sergiu
- Pe scurt
- Scutirile de taxă de stat
2r-372/13 — Încasarea datoriei
prima instanţă: I.Cotruţă dosarul nr.2r-372/13 instanţa de apel: N.Budăi, I.Muruianu, A.Nogai DECIZIE 05 iunie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de Bujor Sergiu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Potrîmbă Pentru împotriva lui Bujor Sergiu şi Tomşa Viorel privind încasarea datoriei, penalităţii şi a dobînzii de întîrziere, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2013 prin care nu s-a dat curs cererii de apel, c o n s t a t ă La 25 februarie 2010 Potrîmbă Pentru a depus cerere de chemare în judecată către Bujor Sergiu şi Tomşa Viorel cu privire la încasarea datoriei, penalităţii şi a dobînzii de întîrziere conform contractelor de împrumut.
În susţinerea cererii reclamantul a indicat că, la 25 decembrie 2008 Bujor Sergiu a împrumutat de la el suma de 5 000 euro, cu condiţia de plată a unei dobînzi în mărime de 5% lunar şi penalitate în mărime de 20% în cazul neonorării obligaţiunilor, circumstanţe confirmate prin conţinutul recipisei din 25.12.2008 care justifică suma împrumutată. Executarea obligaţiunilor contractuale de către Bujor Sergiu a fost asigurată de către Tomşa Viorel, în calitate de fidejusor.
Mai indică reclamantul că, în aceleaşi condiţii i-a împrumutat lui Bujor Sergiu la 25 ianuarie 2009 suma de 5 000 euro; la 25 februarie 2009 suma de 2 000 euro pe termen de 6 luni; la 31 martie 2009 suma de 1 600 euro pe termen de o lună; la 09 aprilie 2009 suma de 1 700 euro cu termenul de rambursare pînă la 09 iunie 2009, fiind stabilită penalitatea în mărime de 10% din suma datoriei; la 23 aprilie 2009 suma de 1 000 euro şi 500 euro cu termenul de rambursare pînă la 02 mai 2009; la 07 mai 2009 suma 1 200 euro pe termen de două luni; la 29 mai 2009 suma de 1 225 euro pe termen de o lună; la 02 iunie 2009 suma de 550 euro pe termen de o lună; la 03 iunie 2009 suma de 1 320 euro pe termen de o lună.
1 Menţionează că, la expirarea termenului de îndeplinire a obligaţiei de restituire a sumelor împrumutate, pîrîţii Bujor Sergiu şi Tomşa Viorel s-au eschivat de la executarea obligaţiilor contractuale, fapt ce l-a determinat să recurgă la încasarea pe cale judiciară a sumelor împrumutate. Consideră reclamantul că, în baza contractelor de împrumut pîrîţii, în mod solidar urmează să-i restituie datoria în mărime de 5 000 euro, penalitatea în mărime de 6 000 euro şi dobînda aferentă în mărime de 3000 euro, iar pîrîtul Bujor Sergiu în baza împrumutului confirmat prin recipisele din 25 ianuarie 2009, 25 februarie 2009, 31 martie 2009, 09 aprilie 2009, 23 aprilie 2009, 07 mai 2009, 29 mai 2009, 02 iunie 2009 şi 03 iunie 2009 urma să-i achite datoria în mărime de 16 095 euro, penalitatea în mărime de 7 014 euro şi dobînda de întîrziere de 18 390,76 lei.
Cere reclamantul, încasarea în beneficiul lui de la Bujor Sergiu şi Tomşa Viorel, în mod solidar, datoria în mărime de 5 000 euro, penalitatea în mărime de 6 000 euro şi dobînda în mărime de 3000 euro, şi de la Bujor Sergiu datoria în mărime de 16 095 euro, penalitatea în mărime de 7 014 euro, dobînda de întîrziere în mărime de 18 390,76 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 27 615,16 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 17 mai 2010 cererea de chemare în judecată a lui Potrîmbă Pentru a fost admisă integral. S-a încasat, în mod solidar, de la Bujor Sergiu şi Tomşa Viorel în beneficiul lui Potrîmbă Pentru suma de 14 000 euro. S-a încasat de la Bujor Sergiu în beneficiul lui Potrîmbă Pentru suma de 23 109 euro şi 46 005,92 lei.
Nefiind de acord cu hotărîrea primei instanţe, la 11 februarie 2013 Bujor Sergiu a declarat apel. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2013 s-a scutit parţial Bujor Sergiu de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel, stabilindu-se spre achitare suma de 7 500 lei. Nu a fost dat curs cererii de apel declarată de Bujor Sergiu, acordîndu-i un termen pentru achitarea taxei de stat pînă la 04 aprilie 2013. La 25 martie 2013 Bujor Sergiu a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea încheierii şi emiterea unei hotărîri noi prin care cererea privind scutirea de la plata taxei de stat să fie admisă integral. În susţinerea recursului s-a invocat că încheierea contestată a fost emisă fără a fi examinate sub toate aspectele probele ce demonstrează lipsa la recurent a mijloacelor financiare, fapt ce îi încalcă drept de acces la justiţie.
Examinînd argumentele recursului în raport cu circumstanţele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că recursul înaintat de Bujor Sergiu urmează a fi respins cu menţinerea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2013 din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea primei instanţe. Din actele cauzei s-a constatat că prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 17 mai 2010 s-a încasat, în mod solidar, de la Bujor Sergiu şi Tomşa Viorel în beneficiul lui Potrîmbă Pentru suma de 14 000 euro.
S-a încasat de la Bujor Sergiu în beneficiul lui Potrîmbă Pentru suma de 23 109 euro şi 46 005,92 lei. 2 Declarînd apel împotriva hotărîrii menţionate, Bujor Sergiu a solicitat scutirea de la plata taxei de stat, pe motiv că situaţia sa financiară este precară, nu este angajat în cîmpul muncii, are la întreţinere soţia şi doi copii minori şi este în imposibilitate să achite taxa de stat în mărime de 15 150 lei. Potrivit încheierii Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2013 s-a admis parţial cererea lui Bujor Sergiu privind scutirea de la plata tasei de stat. S-a scutit parţial Bujor Sergiu de la plata taxei de stat la depunerea cererii de apel, stabilindu-se spre achitare suma de 7 500 lei.
Nu a fost dat curs cererii de apel declarată de Bujor Sergiu, acordîndu-i un termen pentru achitarea taxei de stat pînă la 04 aprilie 2013. În conformitate cu art.85 alin.(4) CPC, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică poate fi scutită de judecător (de instanţa judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părţi a ei. Conform art. 4 al.(1) din Legea taxei de stat nr. 1216 din 03 decembrie 1992, în cazurile prevăzute de lege, la cerere, judecătorul sau instanţa judecătorească, în funcţie de situaţia materială şi de probele prezentate în acest sens, este în drept să elibereze, complet sau parţial, de plata taxei de stat persoanele fizice şi juridice, precum şi să eşaloneze sau să amîne achitarea taxei de stat.
Verificînd legalitatea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2013 în raport cu argumentele formulate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră că instanţa de apel corect l-a scutit pe Bujor Sergiu parţial de la plata taxei de stat, stabilindu-i spre achitare suma de 7 500 lei, ca fiind reală şi rezonabilă. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cazul Kreuz contra Poloniei, nr. 28249/95, cazul Golder şi Z contra Marii Britaniei, cazul Malahov contra Moldovei, nr. 32268/02), dreptul la un tribunal nu este absolut. Acesta prin natura sa poate fi supus limitărilor, deoarece dreptul de acces la justiţie, prin sine, cere reglementare din partea statului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că în unele cazuri pot fi stabilite diferite limitări, inclusiv financiare, dreptului de acces al persoanei la o „instanţă judecătorească” sau „tribunal” (cazul Malahov contra Moldovei, § 27). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat în hotărîrea Kreuz contra Poloniei (§ 60) că exigenţa de plată a taxei de stat aferentă cererilor cu care sunt sesizate jurisdicţiile civile, nu poate fi considerată în sine drept o restricţie adusă dreptului de acces la tribunal.
Totuşi, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că mărimea taxei trebuie apreciată în lumina circumstanţelor particulare ale unei cauze concrete, inclusiv solvabilitatea reclamantului în faza procedurii cînd restricţia în cauză este impusă, cum ar fi – mărimea salariului, pensiei, obligaţia de întreţinere a copiilor etc. (cazul Clionov contra Moldovei nr. 13229/04; cazul Tudor-Comerţ contra Moldovei nr. 27888/04; cazul Teltronic-CATV contra Poloniei nr. 48140/99). Luînd în consideraţie cele expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează că instanţa de apel a aplicat corect normele de drept material şi procedural, iar argumentele invocate în 3 recurs sunt neîntemeiate, fapt pentru care recursul urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel.
În conformitate cu art. 427 alin. (1) lit.a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Bujor Sergiu. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 05 martie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Potrîmbă Pentru împotriva lui Bujor Sergiu şi Tomşa Viorel privind încasarea datoriei, penalităţii şi a dobînzii de întîrziere. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii Tatiana Vieru Valentina Clevadî 4