- Dosarul nr.
- 3ra-732/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 2 mai 2013
- Părțile
- Axenti Valeriu vs Inspecţia Financiară
- Pe scurt
- Achitarea sporului la salariu
3ra-732/13 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: M. Moraru dosarul nr.3ra-732/13 DECIZIE 02 mai 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima, Iuliana Oprea Iurii Şumcov, Ion Corolevschi examinînd recursurile declarate de către Valeriu Axenti şi Inspecţia Financiară, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Valeriu Axenti împotriva Inspecţiei Financiare cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral, împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 10 decembrie 2012, prin care acţiunea a fost admisă parţial, c o n s t a t ă: La 03 martie 2011 Valeriu Axenti a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Serviciului control financiar şi revizie (la moment Inspecţia Financiară) cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că din anul 1998 a început să activeze în baza contractului individual de muncă pe perioadă nedeterminată în cadrul Direcţiei generale teritoriale Chişinău a Departamentului control financiar şi revizie de pe lîngă Ministerul Finanţelor în funcţie de specialist principal pe probleme juridice. Din anul 2000 pînă în anul 2002 a deţinut funcţia de şef al Secţiei juridice. În rezultatul organizării şi detaşării fostului Departament control financiar şi revizie din jurisdicţia Ministerului Finanţelor în jurisdicţia Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei a rămas să-şi continue activitatea în cadrul Departamentului control financiar şi revizie nou creat în calitate de jurisconsult.
Prin ordinul Ministerului Finanţelor nr. 463-C din 06 noiembrie 2003 a fost numit prin transfer de la 03 noiembrie 2003 în funcţia de şef-adjunct al Direcţiei generale organizare, control şi asistenţă juridică, şef secţie juridică, funcţie pe care a deţinut-o pînă la încetarea raportului de serviciu. Prin ordinele Ministerului Finanţelor nr. 199-c din 22 martie 2008, Serviciului control financiar şi revizie nr. 194-C din 20 noiembrie 2008, Serviciului control financiar şi revizie nr. 135-p din 26 noiembrie 2009 a fost suspendat contractul individual de muncă în temeiul prevederilor art. 76 lit. i) Codul muncii începînd cu data de 20 noiembrie 2007 pînă la 01 decembrie 2008, 01 decembrie 2008 pînă la 01 decembrie 2009 şi respectiv 01 decembrie 2009 pînă la 01 decembrie 2010. 2 Mai indică că la data suspendării contractului individual de muncă (20 noiembrie 2007 se afla în posesia unui salariu de funcţie conform schemei de încadrare în mărime de 1368 lei.
Sporurile la salariu de funcţie: pentru gradul de calificare consilier de Stat de clasa I în mărime de 375 lei, pentru înalta competenţă profesională intensitatea muncii şi îndeplinirea unor sarcini de importanţă majoră în mărime de 30 la sută la salariul de bază, majorarea salariului de bază pentru condiţii de risc în mărime de 25 la sută la salariul de bază, pentru vechimea în muncă în mărime de 35 la sută la salariul de bază, pentru vechimea în muncă în mărime de 35 la sută la salariul de bază, pentru păstrarea secretului de stat în mărime de 10 la sută la salariul de bază. De asemenea indică că salariul său la data de 20 noiembrie 2007, data suspendării contractului individual de muncă constituia 4838,93 lei.
Prin ordinul Serviciului control financiar şi revizie nr. 240-p din 02 decembrie 2010 a fost reîncadrat în funcţia de şef adjunct Direcţie organizare, control şi asistenţă juridică - şef Secţie juridică exercitată anterior, în legătură cu expirarea perioadei de suspendare a raporturilor de serviciu, cu salariu de funcţie în mărime de 1520 lei, începînd cu 02 decembrie 2010. Mai menţionează că prin ordinul Serviciului financiar şi revizie nr. 257-p din 28 decembrie 2010 a fost încetat raportul de serviciu cu eliberarea din funcţia publică, în legătură cu reducerea funcţiei exercitate anterior de la 31 decembrie 2010 şi i s-a acordat plata indemnizaţiei unice egale cu 6 salarii medii lunare în temeiul art. 42 alin. (6) din Legea nr. 158-XVI din 04 iulie 2008 „Cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public” şi contabilitatea urma să-i achite compensaţia pentru concediul de odihnă anual nefolosit de 38 zile calendaristice pentru perioada 03 ianuarie 2007-19 noiembrie 2007. Consideră că angajatorul la data încetării raportului de muncă, în lipsa unui temei legal i-a diminuat cuantumul contribuţiilor salariale prin neincluderea în salariu mediu, calculat din salariu de funcţie nou stabilit în mărime de 1520 lei a sporurilor şi plăţilor în posesia cărora s-a aflat pînă la suspendarea contractului individual de muncă.
Prin referinţa Serviciului control financiar şi revizie din 14 februarie 2011 au fost respinse cerinţele sale expuse în cererea prealabilă privind apărarea drepturilor legitime aferente încetării raportului de muncă şi accesul la informaţie. Cere Valeriu Axenti de a considera ilegală şi neîntemeiată referinţa Serviciului control financiar şi revizie nr. 27-10/2-14/117 din 14 februarie 2011 în partea respingerii cerinţelor legale expuse în pct.1), pct.2) şi pct.7) din cererea prealabilă repetată generalizată privind apărarea drepturilor legitime, aferente încetării raportului de muncă şi accesul la informaţie.
Obligarea Serviciului control financiar şi revizie la determinarea salariului mediu lunar, calculat din salariul de funcţie în sumă de 1520 lei, stabilit la data reîncadrării în funcţie 02 decembrie 2010, să includă în salariul mediu lunar următoarele sporuri şi plăţi salariale în posesia cărora s-a aflat pînă la suspendarea contractului individual de muncă după cum urmează: -sporul pentru gradul de calificare consilier de stat clasa I în mărime de 375 lei la salariul de funcţie, 3 -sporul pentru înalta competenţă profesională, intensitatea muncii şi îndeplinirea unor sarcini de importanţă majoră în mărime de 30 la sută din salariul de funcţie, -sporul pentru condiţii de risc în mărime de 25 la sută din salariul de bază, -sporul pentru vechimea în muncă în mărime de 35 la sută din salariul de funcţie, -sporul pentru păstrarea secretului de stat în mărime de 10 la sută din salariul de funcţie.
Obligarea Serviciului control financiar şi revizie de a-i calcula şi a-i achita integral contribuţiile salariale la încetarea raportului de serviciu, cu includerea în salariul mediu lunar, calculat din salariul de funcţie nou stabilit în sumă de 1520 lei, a tuturor sporurilor şi plăţilor salariale în posesia cărora s-a aflat pînă la suspendarea contractului individual de muncă, atît timp cît drepturile şi obligaţiile părţilor aferente contractului individual de muncă au continuat să existe pe toată perioada suspendării contractului individual de muncă, inclusiv pînă la încetarea raportului de muncă.
Obligarea Serviciului control financiar şi revizie să-i calculeze şi să-i achite în temeiul pct.2), pct.9) şi pct.11) al Regulamentului privind modul de premiere şi acordare a ajutorului material angajaţilor Serviciului control financiar şi revizie, aprobat prin ordinul Ministrului Finanţelor nr. 741-C din 06 octombrie 2006, ajutorul material în mărime de 9677,86 lei pentru timpul real lucrat în perioada 03 ianuarie 2007-19 noiembrie 2007. Încasarea de la Serviciul control financiar şi revizie în beneficiul său prejudiciul moral în mărime de 200000 lei, cauzat ca urmare a violării perpetuă şi fără precedent a drepturilor personale legitime, aferente încetării raportului de muncă şi accesul la informaţie.
Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 10 decembrie 2012 acţiunea lui Valeriu Axenti a fost admisă parţial. A fost obligată Inspecţia Financiară să includă în salariul de funcţie cu situaţia la 31 decembrie 2010 – data eliberării din funcţie următoarele adaosuri: 375 lei – sporul pentru gradul de calificare din salariu de funcţie şi 35% din salariul de funcţie, sporul pentru vechime în muncă. A fost obligată Inspecţia Financiară să recalculeze şi să achite lui Valeriu Axenti plăţile salariale la concediere ţinând cont de sporurile în cauză. În rest acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată şi parţial depusă tardiv. La 13 decembrie 2012, în termenul prevăzut de lege, Valeriu Axenti a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe, cerând admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanţe în partea respingerii acţiunii şi emiterea în această parte a unei noi hotărâri de admitere integrală a acţiunii.
Recurentul-reclamant Valeriu Axenti, în motivarea recursului, a indicat că nu este de acord cu hotărârea primei instanţe în partea respingerii acţiunii pe motiv că concluziile primei instanţe sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii şi că instanţa a aplicat eronat normele de drept material şi nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, nu a dat o apreciere obiectivă probelor administrate, a examinat superficial şi neobiectiv cererea de chemare în judecată, hotărârea în partea respingerii acţiunii este nemotivată în drept. 4 La 25 februarie 2013, Inspecţia Financiară a declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe, cerând admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acţiunii.
Recurentul-pârât Inspecţia Financiară, în motivarea recursului, a indicat că prima instanţă a aplicat eronat normele de drept material, a examinat unilateral şi neobiectiv materialele cauzei. Indică că greşit prima instanţă a apreciat răspunsul nr. 27.10/02-14/117 din 14 februarie 2011 eliberat de către Inspecţia Financiară, care de fapt informează petiţionarul şi suplimentar expediază unele documente solicitate de acesta. Astfel, prin răspunsul indicat Inspecţia Financiară nu s-a pronunţat asupra unor fapte, prin care ar fi refuzat sau acceptat unele cerinţe ale petiţionarului, inclusiv nu a indicat unele cerinţe obligatorii prin care ar fi lezat drepturile intimatului. Consideră că răspunsul dat intimatului nu constituie un act administrativ producător de efecte juridice şi nu poate fi contestat pe calea contenciosului administrativ.
Mai indică că răspunsul din 14 februarie 2011, care a servit drept temei de examinare pentru instanţă, nu dispune metodologia de calculare a salariului mediu şi a indemnizaţiilor unice, motiv din care consideră că instanţa nu era în drept să se pronunţe asupra faptelor date şi că s-a pronunţat cu depăşirea atribuţiilor la acest capitol. Totodată, menţionează că prima instanţă, la emiterea hotărârii, nu a ţinut cont de prevederile Hotărârii Guvernului RM nr. 427 din 26 aprilie 2004, care statuiază modul de calculare a salariului mediu reglementat prin prevederile Anexei nr. 1. Suplimentar a mai menţionat că termenul de 30 zile specificat este termen de prescripţie, iar cererea prealabilă repetată nu poate fi inclusă în acest termen, iar reclamantul nu a prezentat probe prin care ar demonstra motivul temeinic justificativ de omitere a termenului de prescripţie de adresare în instanţa de judecată şi nici nu a solicitat repunerea în termen.
În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile neîntemeiate şi care urmează a fi respinse cu menţinerea hotărârii primei instanţe din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. Verificând legalitatea hotărârii recurate prin prisma argumentelor invocate de către ambii recurenţi, cît şi în raport cu probele administrate de instanţă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie conchide că nu sunt prezente nici unul din temeiurile de casare a hotărârii.
Concluzia primei instanţe despre necesitatea admiterii parţiale a acţiunii este justă, ea având la bază cumulul dovezilor administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, cărora le-a fost dată o apreciere juridică cuvenită, în conformitate cu art. 130 CPC. 5 Din actele pricinii rezultă că Valeriu Axenti în perioada anilor 2003- 2007 a exercitat funcţia de şef adjunct al Direcţiei organizare, control şi asistenţă juridică în calitate de şef secţie juridică.
S-a stabilit că începînd cu 20 noiembrie 2007, în baza cererii recurentului, angajatorul în baza ordinelor Ministerului Finanţelor nr. 199-c din 22 martie 2008, Serviciului control financiar şi revizie nr. 194-C din 20 noiembrie 2008 şi al Serviciului control financiar şi revizie nr. 135-p din 26 noiembrie 2009, a fost suspendat contractul individual de muncă în temeiul prevederilor art. 76 lit. i) Codul muncii, începînd cu data de 20 noiembrie 2007 pînă la 01 decembrie 2008, 01 decembrie 2008 pînă la 01 decembrie 2009 şi respectiv 01 decembrie 2009 pînă la 01 decembrie 2010. La 01 iunie 2010, în rezultatul aprobării noului stat de personal al Inspecţiei financiare (Serviciul control financiar şi revizie) a fost redusă funcţia de şef-adjunct Direcţie organizare, control şi asistenţă juridică - funcţie ocupată de Valeriu Axenti până la suspendarea din funcţie.
La 02 decembrie 2010, în temeiul ordinului nr.240-p din 02 decembrie 2010, reclamantul a fost reîncadrat în funcţia de şef-adjunct Direcţie organizare, control şi asistenţă juridică - şef Secţie juridică exercitată anterior, cu salariu de funcţie în mărime de 1520 lei, menţionîndu-se faptul că la data reîncadrării în serviciu (02 decembrie 2010) a salariatului Valeriu Axenti, funcţia ocupată anterior de şef-adjunct Direcţie-şef secţie nu există. Ulterior, la 02 decembrie 2010, recurentul Valeriu Axenti a refuzat funcţia nou propusă conform noilor state de personal - de Şef secţie sinteză, control şi asistenţă juridică şi a depus cerere de demisie. În baza cererii personale din 02 decembrie 2010 şi în temeiul ordinului nr.276-p/c din 02 noiembrie 2010 recurentul a beneficiat de concediu neplătit pentru 30 zile calendaristice.
Iar, prin ordinul nr. 257-p din 28 decembrie 2010 raportul de serviciu cu recurentul a fost încetat, începînd cu 31 decembrie 2010, în legătura cu exercitarea funcţie exercitate. Prin cererea de chemare în judecată Valeriu Axenti a solicitat de a considera ilegală şi neîntemeiată referinţa Serviciului control financiar şi revizie nr. 27-10/2- 14/117 din 14 februarie 2011 în partea respingerii cerinţelor legale expuse în pct.1), pct.2) şi pct.7) din cererea prealabilă repetată generalizată privind apărarea drepturilor legitime, aferente încetării raportului de muncă şi accesul la informaţie.
Obligarea Serviciului control financiar şi revizie la determinarea salariului mediu lunar, calculat din salariul de funcţie în sumă de 1520 lei, stabilit la data reîncadrării în funcţie 02 decembrie 2010, să includă în salariul mediu lunar următoarele sporuri şi plăţi salariale în posesia cărora s-a aflat pînă la suspendarea contractului individual de muncă după cum urmează: -sporul pentru gradul de calificare consilier de stat clasa I în mărime de 375 lei la salariul de funcţie, -sporul pentru înalta competenţă profesională, intensitatea muncii şi îndeplinirea unor sarcini de importanţă majoră în mărime de 30 la sută din salariul de funcţie, -sporul pentru condiţii de risc în mărime de 25 la sută din salariul de bază, 6 -sporul pentru vechimea în muncă în mărime de 35 la sută din salariul de funcţie, -sporul pentru păstrarea secretului de stat în mărime de 10 la sută din salariul de funcţie.
Obligarea Serviciului control financiar şi revizie de a-i calcula şi a-i achita integral contribuţiile salariale la încetarea raportului de serviciu, cu includerea în salariul mediu lunar, calculat din salariul de funcţie nou stabilit în sumă de 1520 lei, a tuturor sporurilor şi plăţilor salariale în posesia cărora s-a aflat pînă la suspendarea contractului individual de muncă, atît timp cît drepturile şi obligaţiile părţilor aferente contractului individual de muncă au continuat să existe pe toată perioada suspendării contractului individual de muncă, inclusiv pînă la încetarea raportului de muncă.
Obligarea Serviciului control financiar şi revizie să-i calculeze şi să-i achite în temeiul pct.2), pct.9) şi pct.11) al Regulamentului privind modul de premiere şi acordare a ajutorului material angajaţilor Serviciului control financiar şi revizie, aprobat prin ordinul Ministrului Finanţelor nr. 741-C din 06 octombrie 2006, ajutorul material în mărime de 9677,86 lei pentru timpul real lucrat în perioada 03 ianuarie 2007-19 noiembrie 2007. Încasarea de la Serviciul control financiar şi revizie în beneficiul său prejudiciul moral în mărime de 200000 lei, cauzat ca urmare a violării perpetuă şi fără precedent a drepturilor personale legitime, aferente încetării raportului de muncă şi accesul la informaţie.
Prima instanţă a admis parţial acţiunea şi a obligat Inspecţia Financiară să includă în salariul de funcţie cu situaţia la 31 decembrie 2010 – data eliberării din funcţie următoarele adaosuri: 375 lei – sporul pentru gradul de calificare din salariu de funcţie şi 35% din salariul de funcţie, sporul pentru vechime în muncă. A fost obligată Inspecţia Financiară să recalculeze şi să achite reclamantului plăţile salariale la concediere ţinînd cont de sporurile în cauză. În rest acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată şi parţial depusă tardiv. Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră hotărârea primei instanţe legală şi întemeiată.
Prima instanţă corect a admis pretenţia recurentului-reclamant Valeriu Axenti cu privire la obligarea Inspecţiei financiare să-i recalculeze sporurile cuvenite la demisionare reieşind din salariul de 1520 lei, adică sporul pentru gradul de calificare şi sporul pentru vechimea în muncă. S-a stabilit că la momentul demisionării recurentului-reclamant, acesta avea un salariu de funcţie de 1520 lei, iar recurentul-pârât a calculat salariul mediu al acestuia la demisionare din cuantumul unui salariu de 1368, fapt care a diminuat indemnizaţia de concediere acordată.
Prin ordinul nr. 257 din 28 decembrie 2010 al Serviciului control financiar şi revizie, raportul de muncă cu Valeriu Axenti ca şef adjunct Direcţie organizare control şi asistenţă juridică a încetat în legătură cu reducerea funcţiei exercitate şi neacceptarea de către acesta a unei noi funcţii, dispunându-se acordarea indemnizaţiei unice egale cu 6 salarii medii lunare în temeiul art. 42 alin. (6) din Legea nr. 158-XVI din 04 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public. 7 Reieşind din prevederile normei de drept menţionate, în cazul modificării statutului de personal, funcţionarii publici care nu pot fi transferaţi, urmează a fi eliberaţi din funcţie cu plata unei indemnizaţii unice egale cu 6 salarii medii lunare dacă vechimea în serviciul public este de cel puţin 2 ani.
Prin urmare, prima instanţă corect a concluzionat că recurentul-pârât nejustificat a diminuat indemnizaţia cuvenită spre achitare lui Valeriu Axenti. De asemenea, instanţa de recurs consideră că prima instanţă temeinic şi legal a concluzionat că recurentul-pârât a diminuat indemnizaţia achitată lui Valeriu Axenti neincluzând calcularea salariului mediu lunar la concedierea acestuia, sporul pentru gradul de calificare de 375 lei şi 35% din salariul de funcţie de 1520 lei, ca spor pentru vechimea în muncă, or, conform art. 33 alin. (5) din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public nr. 158-XVI din 04 iulie 2008, fiecărui grad de calificare îi corespunde un anumit spor la salariu, calculate din data conferirii acestuia, funcţionarului public păstrându-se acest grad inclusiv şi la momentul detaşării şi demisionării, acesta fiind raportat la salariu la momentul demisionării.
Aşa dar, recurentul-pârât Inspecţia financiară a calculat cu încălcarea legislaţiei şi sporul pentru vechimea în muncă, fapt ce a dus la diminuarea indemnizaţiei la demisionare. Totodată, prima instanţă corect a respins pretenţiile recurentului-reclamant cu privire la obligarea Inspecţiei Financiare să-i includă în salariul mediu lunar sporurile deţinute de el până la suspendarea sa din funcţie cu situaţia de până la 20 noiembrie 2007 ca: sporul pentru înaltă competenţa profesională, intensitatea muncii şi îndeplinirea unor sarcini de importanţă majoră în mărime de 30 la sută din salariul de funcţie; sporul pentru condiţii de risc în mărime de 25 la sută şi sporul pentru păstrarea secretului de stat în mărime de 10 la sută, deoarece legislaţia în vigoare nu prevede păstrarea acestor adaosuri în cazul în care salariatul a fost suspendat din funcţie din proprie iniţiativă adaosurile în cauză fiind achitate pentru îndeplinirea efectivă a obligaţiilor de serviciu.
Astfel, recurentul-reclamant nu poate pretinde la includerea în salariul mediu lunar la demisionarea sa a unor indemnizaţii primite de el până la 20 noiembrie 2007, când exercita funcţia efectiv ca urmare a îndeplinirii unor sarcini de importanţă majoră, păstrarea secretului de stat şi riscul de serviciu, or, pe parcursul suspendării acestuia din funcţie, aceste obligaţiuni au decăzut de la sine, iar după încadrarea acestuia în funcţie la 02 februarie 2010, recurentul-reclamant îndată a fost demisionat în legătură cu refuzul de a fi încadrat în altă funcţie legată de reorganizarea statelor de personal. De asemenea, temeinic şi legal prima instanţă a respins ca fiind depusă tardiv pretenţia cu privire la încasarea ajutorului material cuvenit pentru perioada 03 ianuarie 2007 – 19 ianuarie 2007 reieşind din următoarele.
Conform art. 355 lit. b) Codul muncii, cererea privind soluţionarea litigiului individual de muncă se depune în instanţa de judecată în termen de 3 ani de la data apariţiei dreptului respectiv al salariatului, în situaţia în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale sau de altă natură, ce i se cuvin salariatului. După cum rezultă din actele pricinii recurentul-reclamant a primit salariul pentru timpul lucrat în perioada 03 ianuarie 2007 - 19 noiembrie 2007, astfel, din această perioadă ultimul a aflat, dar a tolerat încălcarea dreptului său. 8 Corect prima instanţă a respins şi pretenţia cu privire la repararea prejudiciului moral, deoarece la actele pricinii lipsesc careva probe, ce ar confirma că Inspecţia Financiară i-a cauzat lui Valeriu Axenti vreun prejudiciu moral.
Or, pe tot parcursul perioadei de la 20 martie 2007 şi până la întreruperea raporturilor de muncă - decembrie 2010, recurentul-pârât s-a comportat faţă de angajatul său cu diligentă şi bună-credinţă, de repetate ori a intrat în situaţia acestuia şi a admis cererile recurentului-reclamant referitor la suspendarea din funcţie cu păstrarea locului de muncă, ulterior achitându-i contribuţiile la salariu. Iar faptul comiterii unor abateri la calcularea îndemnizaţiilor recurentului-reclamant nu demonstrează că recurentul-pârât i-a cauzat anumite suferinţe fizice sau psihice acestuia. Nu pot fi reţinute argumentele recurenţilor cu privire la aceea că hotărârea primei instanţe este nemotivată şi că instanţa nu a examinat în fond pretenţiile invocate în cererea de chemare în judecată, deoarece prima instanţă a creat părţilor condiţii obiective pentru realizarea drepturilor sale procedurale, ambele părţi au fost auzite, hotărârea primei instanţe a fost motivată.
În susţinerea opiniei enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie invocă şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a enunţat că „o funcţie subsecventă a deciziei motivate este de a demonstra părţilor că au fost auzite. Mai mult, o decizie motivată acordă uneia dintre părţi posibilitatea contestării acesteia, precum şi posibilitatea revizuirii deciziei de către instanţa de recurs (cauza Suminem contra Finlandei, nr. 37801/907, §37, din 01 iulie 2003, cauza Şarban contra Moldovei, nr. 3456/05 din 04 octombrie 2005 şi cauza Flux contra Moldovei, nr. 287002/03 din 20 noiembrie 2007) . În astfel de circumstanţe, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că prima instanţă corect a ajuns la concluzia de admitere parţială a acţiunii din cele sus relatate.
Susţinerile constatate enunţate mai sus sunt în concordanţă cu probele administrate şi normele de drept material aplicabile în speţa dată. Faţă de cele menţionate, instanţa de recurs conchide că hotărârea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurenţi în recursuri sunt neîntemeiate, nu au suport legal şi de aceea nu pot fi reţinute. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că hotărârea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar temeiurile invocate de către recurenţi sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursurile şi de a menţine hotărârea primei instanţe.
În conformitate cu art.445 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se resping recursurile declarate de către Valeriu Axenti şi Inspecţia Financiară. Se menţine hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 10 decembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Valeriu Axenti împotriva 9 Inspecţiei Financiare cu privire la contestarea actului administrativ şi repararea prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Valeriu Doagă judecătorul Judecătorii Nicolae Clima Iuliana Oprea Iurii Şumcov Ion Corolevschi