2ra-2449/15 — Încasarea indemnizației

Dosarul nr. 2ra-2449/15 Prima instanță: Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău (jud. L. Lupaşco) Instanța de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud. D. Manole, S. Arnaut, E. Fistican) DECIZIE 09 decembrie 2015 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele şedinţei Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Petru Moraru Oleg Sternioală examinând recursurile declarate de Axenti Valeriu şi de Inspecția Financiară din subordinea Ministerului Finanţelor împotriva deciziei din 31 martie 2015 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Axenti Valeriu împotriva Inspecției Financiare din subordinea Ministerului Finanțelor al RM privind încasarea indemnizației unice, a compensației pentru concediul nefolosit, a indemnizației de șomer, a inflației la suma restantă, a penalităților de întârziere şi a prejudiciului moral, c o n s t a t ă : La data de 11 august 2011 Valeriu Axenti s-a adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva Inspecției Financiare din subordinea Ministerului Finanțelor al RM privind încasarea indemnizației unice, a compensației pentru concediu nefolosit, a indemnizației de șomer, a inflației la suma restantă, a penalităților de întârziere şi a prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că din anul 1998 şi-a început activitatea în baza contractului individual de muncă, pe o perioadă nedeterminată, în funcție de specialist principal pe probleme juridice în cadrul Direcției generale teritoriale Chișinău a Departamentului Control Financiar şi Revizie de din subordinea Ministerul Finanțelor. Afirmă reclamantul că din anul 2000 pînă în anul 2002 a activat în funcția de şef al Secției juridice. Declară reclamantul că în rezultatul organizării şi detașării fostului Departament control financiar şi revizie din jurisdicția Ministerului Finanțelor în jurisdicția Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupției, a rămas să-şi continue activitatea în cadrul Departamentului control financiar şi revizie nou creat, în funcție de jurisconsult.

Invocă reclamantul că prin ordinul Ministerului Finanțelor nr. 463-C din 06 noiembrie 2003, a fost numit prin transfer în funcție de şef-adjunct al Direcției generale organizare, control şi asistență juridică, şef secție juridică, funcție pe care a deţinut-o pînă la încetarea raportului de serviciu.

Relatează reclamantul că în baza prevederilor art. 76 lit. i) Codul muncii, prin ordinul Ministerului Finanțelor nr. 199-c din 22 martie 2008, a ordinului Serviciului control financiar şi revizie nr. 194-C din 20 noiembrie 2008 şi respectiv a ordinului nr. 135-p din 26 noiembrie 2009, contractul de muncă a fost suspendat, începînd cu 20 noiembrie 2007 pînă la 01 decembrie 2010. Precizează reclamantul că la data suspendării contractului individual de muncă - 20 noiembrie 2007, conform schemei de încadrare, deținea un salariu de funcție în mărime de 1368 lei, plus sporurile la salariu, şi anume: pentru gradul de calificare consilier de stat de clasa I în mărime de 375 lei, pentru înalta competență profesională în intensitatea muncii şi îndeplinirea unor sarcini de importanță majoră în mărime de 30 la sută la salariul de bază, majorarea salariului de bază pentru condiții de risc în mărime de 25 la sută la salariul de bază, pentru vechimea în muncă în mărime de 35 la sută la salariul de bază, pentru vechimea în muncă în mărime de 35 la sută la salariul de bază, pentru păstrarea secretului de stat în mărime de 10 la sută la salariul de bază.

Deci, menționează reclamantul că salariul său la data suspendării contractului individual de muncă constituia suma de 4838,93 lei. De asemenea, indică reclamantul că prin ordinul Serviciului control financiar şi revizie nr. 240-p din 02 decembrie 2010, în legătură cu expirarea perioadei de suspendare a raporturilor de serviciu, începînd cu aceeași dată - 02 decembrie 2010 a fost reîncadrat în funcția de şef adjunct al Direcției organizare, control şi asistență juridică - şef secţie juridică, exercitată anterior, cu salariul de funcție în mărime de 1520 lei.

A mai indicat reclamantul că prin ordinul Serviciului financiar şi revizie nr. 257-p din 28 decembrie 2010, pîrîtul a dispus încetarea raportului de serviciu cu eliberarea sa din funcția publică, fiindu-i acordată plata indemnizației unice egale cu 6 salarii medii lunare, iar contabilitatea urmînd să-i mai achite şi compensația pentru concediul de odihnă anual nefolosit de 38 zile calendaristice pentru perioada 03 ianuarie 2007 - 19 noiembrie 2007, ceea ce nu s-a întîmplat. Menționează reclamantul că angajatorul la data încetării raportului de muncă, în lipsa unui temei legal, i-а diminuat cuantumul contribuțiilor salariale prin neincluderea în salariu mediu, calculat din salariul de funcție nou stabilit în mărime de 1520 lei, a sporurilor şi plăților în posesia cărora s-a aflat pînă la suspendarea contractului individual de muncă.

La fel, mai afirmă reclamantul că conform pct. 9 al Regulamentului privind modul de premiere şi acordare a ajutorului material angajaților Serviciului control financiar şi revizie, aprobat prin ordinul Ministrului Finanţelor nr. 741-c din 06 octombrie 2006, ajutorul material se acordă funcționarilor publici ai Serviciului şi persoanelor care efectuează deservirea tehnică, cu excepția muncitorilor, utilizînd anual în acest scop mijloace a două fonduri medii lunare de salarizare, ţinîndu-se cont de timpul real lucrat. Ajutorul material de regulă se acordă la concediu, iar în caz de nefolosire, la finele anului, dacă angajatul activează mai mult de 3 luni.

Astfel, reține reclamantul că contrar normei enunțate, pîrîtul la încetarea raportului de muncă nu i-а calculat şi nu i-а inclus în calcul ajutorul material în mărime de 2 salarii medii lunare în sumă de 9677,86 lei pentru timpul real lucrat în perioada 03 ianuarie 2007 - 19 noiembrie 2007. Afirmă reclamantul că a respectat procedura prealabilă de soluționare a litigiului, însă din partea angajatorului nu a primit nici un răspuns.

Solicită reclamantul calcularea salariului mediu lunar la data încetării raporturilor de muncă începând cu 31 decembrie 2010, calculat din salariul de funcție de 1520 lei, în mărime de 5386 lei, încasarea din contul pîrîtului a restanței contribuțiilor salariale la data concedierii în sumă totală de 62803,86 lei, formată din indemnizația unică în proporție de 50% din salariul lunar pentru fiecare an complet de activitate în serviciul public calculată în temeiul art. 42 alin. (3) al Legii nr. 158 din 04 iulie 2008 „Cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public” în sumă de 12160 lei; indemnizația unică egală cu 6 salarii medii lunare, calculată în temeiul art. 42 alin. (6) al Legii nr. 158 din 04 iulie 2008 „Cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public” în sumă de 32316 lei; compensația pentru concediul de odihnă anual nefolosit de 38 zile calendaristice pentru perioada 03 ianuarie 2007 – 19 noiembrie 2007, calculat conform art. 119 alin. (2) Codul muncii în sumă de 8650 lei; ajutorul material pentru timpul real lucrat în perioada 03 ianuarie 2007 - 19 noiembrie 2007, calculat conform pct. pct. 9 şi 11 al Regulamentului privind modul de premiere şi acordare a ajutorului material angajaților Serviciului control financiar şi revizie, aprobat prin ordinul Ministrului Finanțelor nr. 741-c din 06 octombrie 2006, în sumă de 9677,86 lei.

La fel, în temeiul art. 330 alin. (3) Codul muncii, reclamantul a solicitat şi penalitatea de întîrziere în mărime de 0,1 la sută din plățile neachitate în termen pentru fiecare zi de întîrziere, care pentru perioada 01 ianuarie 2011 – 31 august 2011 (243 zile de întîrziere) constituie suma de 15260,40 lei, precum şi repararea prejudiciului moral în sumă de 50000 lei pentru neachitarea în termen a contribuțiilor salariale şi a neexaminării de către angajator a cererii prealabile.

Pe parcursul examinării cauzei, Axenti Valeriu a depus cerere de modificare, completare şi concretizare a cerințelor din acțiune solicitînd încasarea din contul Inspecției Financiare în beneficiul său a indemnizației unice egală cu 6 salarii medii lunare în sumă de 14562 lei (2427 lei x 6 luni), calculată în baza art. 42 alin. (6) al Legii cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public nr. 158 din 04 iulie 2008; a indemnizației unice în proporție de 50% din salariul funcției ocupate pentru fiecare an complet de activitate în serviciul public pe parcursul a 16 ani, în legătură cu încetarea raportului de muncă prin eliberarea din funcția publică, reducerea funcţiei exercitată anterior de la 31.12.2010 în sumă de 12160 lei, calculată în temeiul art. 42 alin. (3) al Legii nr. 158 din 04 iulie 2008; a compensației pentru concediul de odihnă anual nefolosit de 38 zile calendaristice pentru perioada 03 ianuarie 2007 - 19 noiembrie 2007 în suma de 2038,70 lei, calculată conform art. 119 alin. (2) Codul muncii; a indemnizației de șomer egală cu un salariu mediu lunar în sumă de 2427 lei, în temeiul art. 42 alin. (6) al Legii cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public nr. 158-XVI din 04 iulie 2008; a penalității calculată la suma restantă de 31187 lei, în mărime de 34181 lei, conform art. 330 alin. (2) Codul muncii,

pentru perioada 01.01.2011 -01.01.2014; a inflației la suma restantă de 31187 lei, calculată conform certificatului Biroului National de Statistică nr. 18- 28/220 din 27 mai 2013 pentru perioada anului 2011-2013 în mărime de 5270 lei, precum şi a prejudiciului moral în sumă de 50000 lei cauzat în rezultatul violării perpetuă şi fără precedent a drepturilor personale legitime şi a neachitării în termen a contribuțiilor salariale (f.d. 182-189, vol. I). Prin hotărîrea din 14 februarie 2014 a judecătoriei Rîşcani mun.

Chișinău s-a admis parțial acțiunea înaintată de către Valeriu Axenti şi s-a încasat din contul Inspecției Financiare din subordinea Ministerului Finanțelor al RM în beneficiul lui Valeriu Axenti suma de 14562 lei cu titlu de indemnizație unică egală cu 6 salarii medii lunare; suma de 12160 lei cu titlu de indemnizație unică în proporție de 50 % din salariul funcției ocupate pentru vechimea în muncă; suma de 2038,70 lei cu titlu de compensație pentru concediu nefolosit pentru perioada 03.01.2007 - 19.11.2007; suma de 2427 lei cu titlu de indemnizație de șomer; suma de 7578,44 lei cu titlu de penalitate de întârziere, iar în total suma de 38765,44 lei. În rest, cerințele reclamantului cu privire la încasarea penalității de întârziere, a inflației la suma restantă şi a prejudiciului moral s-au respins ca fiind neîntemeiate.

Prin decizia din 31 martie 2015 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul depus de către Valeriu Axenti; s-a casat parțial hotărârea din 14 februarie 2014 a judecătoriei Rîşcani mun. Chișinău în partea respingerii acțiunii privind repararea prejudiciului moral şi în această parte s-a pronunțat o hotărîre nouă, prin care s-a încasat din contul Inspecției Financiare de din subordinea Ministerul Finanțelor al RM în beneficiul lui Valeriu Axenti suma de 10000 lei cu titlu de prejudiciu moral. În rest, hotărârea din 14 februarie 2014 a judecătoriei Rîşcani mun. Chișinău s-a menținut.

La data de 01 iunie 2015 Axenti Valeriu a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând casarea hotărârilor judecătorești în partea respingerii acțiunii cu emiterea în această parte a unei noi hotărâri de admitere integrală a cerințelor privind încasarea penalităților de întîrziere, a inflației la suma contribuțiilor salariale neachitate la data concedierii pentru toată perioada de întârziere. În motivarea recursului s-a invocat că decizia instanței de apel în partea contestată este ilegală, neîntemeiată şi pasibilă de a fi casată.

Menționează că concluzia instanței de apel de a nu include în calcul penalitatea pentru perioada 01.01.2011 – 02.05.2013 pe motiv că s-a întrerupt cursul prescripției este neîntemeiată şi derivă din aplicarea şi interpretarea eronată a legislației în vigoare, deoarece din prevederilor art. 330 Codul muncii, rezultă că în caz de reținere, din vina angajatorului, a salariului (art.142), a indemnizației de concediu (art.117), a plăţilor în caz de eliberare (art.143) sau a altor plăţi (art.123, 124, 127, 139, 186, 227 lit.j), 228 alin. (8) etc.) cuvenite salariatului, acestuia i se plătesc suplimentar, pentru fiecare zi de întîrziere de 0,1 la sută din suma neplătită în termen.

Respectiv, vinovăția angajatorului la calcularea incorectă a contribuțiilor salariale la situația de 31.12.2010 – data eliberării din funcție, a fost stabilită prin hotărîrea Curţii de Apel Chișinău din 10.12.2012, nr. 3-1203/12 şi menținută prin decizia Curţii Supreme de Justiție din 02 mai 2013, nr. 3ra-732/13. Prin urmare, angajatorului îi revine obligația de a achita suplimentar salariatului penalitatea pentru fiecare zi de întârziere în cuantum de 0,1 la sută din suma de 31187 lei, care reprezintă suma contribuțiilor salariale neachitate la data încetării raportului de muncă, adică de la 01.01.2011 şi pînă la data emiterii deciziei Curții Supreme de Justiție.

Consideră ca fiind ilegal refuzul instanțelor de judecată cu privire la încasarea coeficientului inflației la suma contribuțiilor salariale neachitate la data încetării raportului de muncă, deoarece conform Hotărîrii Plenului CSJ nr. 11 din 03.10.2015 cu privire la aplicarea legislației ce reglementează obligația unuia dintre părţile contractului al de muncă de a repara prejudiciul cauzat celelalte părţi, pierderile cauzate de neachitarea la momentul stabilit a salariului se compensează prin indexarea obligatorie a salariului neachitat şi se referă la sumele datorate, fie pentru munca efectiv prestată în favoarea unității în cazul cînd salariatul continuă să muncească, fie pentru privarea ilegală de dreptul de a munci în cazul constatării acestei încălcări prin legătură cauzală cu situația cînd întreprinderea nu a achitat salariul persoanei eliberate.

Prin urmare, indexarea se va efectua numai în cazul dacă coeficientul de inflație în perioada neachitării, care se calculează de la data scadenței pînă la achitarea efectivă, este de minimum 2% (art.145 Codul muncii). Afirmă că prin ilegalitățile comise de către angajator, recurentului i-au fost violate drepturile salariale şi i-a creat o stare de frustrare continuă şi un disconfort moral, care îl suportă pînă în prezent în legătură cu procesele judiciare intentate împotriva intimatului. La data de 25 iunie 2015 Inspecţia Financiară din subordinea Ministerului Finanțelor al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitînd casarea hotărîrilor instanțelor judecătorești cu pronunțarea unei noi hotărâri de respingere a acțiunii.

În motivarea acțiunii s-a invocat că decizia instanţei de apel este neîntemeiată şi pasibilă de a fi casată. Susține recurentul că instanțele judecătorești contrar prevederilor legislației muncii au acordat intimatului toate facilitățile salariale pentru perioada 20.11.2007 – 01.12.2010. Valeriu Axenti în perioada respectivă în cadrul Inspecției Financiare nu a activat nici o zi şi nu a exercitat nici o activitate pentru a i se calcula salariul conform funcției propuse pe care acesta a refuzat-o, fapt care relevă imposibilitatea calculării şi a altor plăţi. Declară că atît prima instanță, cît şi instanța de apel au încălcat dreptul recurentului la o examinare echitabilă a cauzei, garantat de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prezumă dreptul la o hotărîre motivată.

Relatează că întru confirmarea calculării corecte a salariului a solicitat de la Ministerul Muncii, Protecției Sociale şi Familiei un preaviz pe problema dată, iar prin răspunsul nr. 01-95 din 26.10.2011, ministerul de resort a confirmat corectitudinea calculării de către recurent a salariului mediu, probă ce nu a fost examinată de către instanțele de judecată. Mai mult, Valeriu Axenti modificând cererea de chemare în judecată nu a specificat din ce sunt formate calculele/sume suplimentare solicitate cu relevarea diferenței de la sumele dispuse prin hotărîrea irevocabilă a Curții de Apel Chișinău din 10.12.2012. De asemenea, nu a delimitat nici perioada pentru care a solicitat încasarea sumelor, ducând în eroare instanțele de judecată.

A mai susținut că contrar prevederilor Hotărîrii Guvernului nr. 426 din 26.04.2004 privind modul de calculare a salariului mediu lunar, care statuează că plățile se efectuează pentru îndeplinirea efectivă a obligațiunilor de serviciu, intimatul la formula de calcul a prezentat certificatele emise personal şi care au fost acceptate de către instanțele de judecată drept probă, însă nu s-a ţinut cont nici de perioada nelucrată şi nici de termenul de trei ani pînă la demisionarea intimatului. Consideră că instanțele judecătorești au aplicat eronat legislația privind metodologia de calcul şi greșit au efectuat calculele supuse încasării, fiind inclusă şi suma care deja a fost ridicată de către intimat.

Mai mult ca atît, instanțele judecătorești, examinînd unilateral prezentul litigiu, contrar legislației au lăsat fără examinare opinia ministerului de resort privind calcularea salariului mediu al intimatului. Afirmă că recurentul nu are întârzieri la achitările salariale faţă de Valeriu Axenti, deoarece pînă la suspendarea contractului individual de muncă acesta şi-a ridicat toate plățile salariale prevăzute de legislația munci şi respectiv, nu sunt temeiuri de admite a pretențiilor privind încasarea inflației pentru această perioadă şi a prejudiciului moral. Mai mult ca atît, neridicarea de către Valeriu Axenti a sumelor dispuse de a fi încasate prin hotărîrea din 10.12.2012 a Curții de Apel, nu poate fi pusă în sarcina recurentului.

Precizează că Inspecția Financiară a întreprins toate măsurile necesare pentru ca intimatul să-şi ridice sumele calculate şi încasate în beneficiul său în termenul şi modul stabilit de legislație, fapt ce se confirmă prin probele anexate la materialele dosarului şi anume: scrisorile Inspecției Financiare nr. 2-07-10/954 din 31.12.2010 (recepționată la 31.12.2010), nr. 27-13-14/726 din 18.06.2013 (recepționat la 22.06.2013), şi nr. 27-13-14/754 din 25.06.13 (recepționat la 25.06.2013), însă neexaminate de către instanțele de judecată.

Astfel, din probele menționate rezultă că Valeriu Axenti a cunoscut despre toate circumstanțele de drept din data calculării şi emiterii dispozițiilor cu privire la ridicarea mijloacelor financiare, însă, în mod tacit a refuzat şi nu s-a prezentat pentru a-şi ridica mijlocele financiare calculate pentru anii 2007-2011 inclusiv, cele dispuse prin hotărîrea din 10.12.2012 a Curții de Apel şi intenționat nu a solicitat intentarea procedurii de executarea a hotărîrii date. La fel, indică că prin extrasul din cont nr. 840 din data de 17.06.2015, prezentat de către Casa Națională de Asigurării Sociale la solicitarea Inspecției Financiare, se justifică faptul că pentru perioada 2007-2011 lui Valeriu Axenti i-au fost calculate şi încasate de către acesta mijloacele financiare cuvenite despre care nu a informat instanțele de judecată.

Suplimentar, prin certificatul indicat supra se mai constată faptul că pentru perioada 2007-2011 de fapt Valeriu Axenti, neactivând în cadrul Inspecției Financiarei a încercat să încaseze mijloace financiare ca funcționar public, neavînd zile efectiv lucrate în perioada indicată, iar concomitent şi contrar prevederilor art. 25 din Lega cu privire la funcția publică şi statutul funcționarului public nr. 158- XVI din 04.07.2008 intimatul a activat la un agent economic privat. Astfel, recurentul este pus în situația de a executa dublu şi ilegal unele erori comise la metodologia de calcul pentru acordarea unor plăți salariale, pentru una şi aceiași perioadă, de către instanțele de judecată. Conform art. 434 CPC, recursul împotriva deciziei se depune în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale.

Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei instanței de apel din 31 martie 2015 a fost expediată în adresa participanților la proces la data de 11.05.2015, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoțire (f.d. 108). Astfel, instanța de recurs conchide că atît recursul declarat de Axenti Valeriu la 01 iunie 2015, cît şi recursul depus de Inspecția Financiară din subordinea Ministerului Finanțelor al RM la data de 25.06.2015, sunt în termen. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge recursul depus de Inspecția Financiară din subordinea Ministerului Finanțelor; de a admite recursul declarat de Axenti Valeriu şi de a casa parţial decizia instanței de apel cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanța de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanța după de judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanței de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanța de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs. În conformitate cu art. 432, alin.(2), lit. c) CPC, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească a interpretat în mod eronat legea. Materialele cauzei atestă că Axenti Valeriu a înaintat în instanța de judecată acțiune împotriva Inspecției Financiare din subordinea Ministerului Finanțelor al RM privind încasarea indemnizației unice, a compensației pentru concediu nefolosit, a indemnizației de șomer, a inflației la suma restantă, a penalităților de întârziere şi a prejudiciului moral.

Prima instanță, judecînd pricina în cauză, a admis parțial acțiunea înaintată de către Valeriu Axenti şi a încasat din contul Inspecției Financiare din subordinea Ministerului Finanțelor al RM în beneficiul lui Valeriu Axenti suma de 14562 lei cu titlu de indemnizație unică egală cu 6 salarii medii lunare; suma de 12160 lei cu titlu de indemnizație unică în proporție de 50 % din salariul funcției ocupate pentru vechimea în muncă; suma de 2038,70 lei cu titlu de compensație pentru concediu nefolosit pentru perioada 03.01.2007 - 19.11.2007; suma de 2427 lei cu titlu de indemnizație de șomer; suma de 7578,44 lei cu titlu de penalitate de întârziere, iar în total suma de 38765,44 lei. În rest, cerințele reclamantului cu privire la încasarea penalității de întârziere, a inflației la suma restantă şi a prejudiciului moral s-au respins ca fiind neîntemeiate.

Instanța de apel, la rîndul său, a constatat temeinicia parțială a cerințelor înaintate de Axenti Valeriu în partea respingerii de către instanța de fond a acțiunii privind repararea prejudiciului moral şi în această parte a pronunțat o hotărîre nouă, prin care a încasat din contul Inspecției Financiare din subordinea Ministerului Finanțelor al RM în beneficiul lui Valeriu Axenti suma de 10000 lei cu titlu de prejudiciu moral. În rest, a fost menținută hotărârea din 14 februarie 2014 a judecătoriei Rîşcani mun. Chișinău. Întru argumentarea poziției sale, instanța de apel a constatat temeinicia pretențiilor înaintate de Valeriu Axenti privind repararea prejudiciului moral, pe motiv că Inspecţia Financiară din subordinea Ministerului Finanțelor nu i-a achitat reclamantului în termenul prevăzut de lege indemnizația unică, compensația pentru concediul nefolosit şi indemnizația de șomer, fapt ce a dus la imposibilitatea lui Axenti Valeriu de a se folosi de bunurile sale.

Totodată, instanța de apel a respins cerința privind încasarea penalității de întârziere în mărime de 35990 lei, ce reprezintă suma contribuțiilor salariale neachitate la data încetării raporturilor de serviciu, pentru toată perioada de întîrziere 01.01.2011 - 31.03.2015, aplicând speței date prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) Cod civil, care statuează că cursul prescripției extinctive se întrerupe în cazul intentării unei acțiuni în modul stabilit, motivînd că art. 330 alin. (2) Codul muncii, nu poate constitui drept temei pentru admiterea integrală a acțiunii privind încasarea penalităților de întîrziere.

În această ordine de idei, Colegiul reține că instanța de apel în parte respingerii pretenției lui Valeriu Axenti privind încasarea penalității de întârziere greșit a aplicat prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) Cod civil, deoarece speței date îi sunt aplicabile prevederile art. 330 alin. (2) Codul muncii, care statuează că în caz de reținere, din vina angajatorului, a salariului (art.142), a indemnizației de concediu (art.117), a plăților în caz de eliberare (art.143) sau a altor plăţi (art.123, 124, 127, 139, 186, 227 lit.j), 228 alin.(8) etc.) cuvenite salariatului, acestuia i se plătesc suplimentar, pentru fiecare zi de întîrziere, 0,1 la sută din suma neplătită în termen. Mai mult ca atît, întreruperea termenului prescripției extinctive este în favoarea creditorului, la caz, a reclamantului/recurentului Axenti Valeriu şi nu în detrimentul acestuia.

Ori, cerinţa de încasare a sumei poate fi respinsă în cazul în care de către debitor a fost invocată expirarea termenului prescripţiei extinctive şi nu în cazul întreruperii acestui termen. Conform art.277 alin.(2) Cod Civil, după întreruperea cursului prescripției extinctive, începe să curgă un nou termen. Timpul scurs pînă la întreruperea cursului prescripției extinctive nu se include în noul termen de prescripție extinctivă. Din norma citată rezultă clar că înaintarea acțiunii în judecată are ca consecință întreruperea cursului prescripției extinctive şi începerea calculării unui nou termen. Astfel, este cert că acționarea în justiție de către reclamant are ca efect doar instituirea unui nou termen de prescripție şi păstrarea pe tot parcursul termenului nou instituit a obligației debitorului.

Ori, este alogic ca acţiunea introdusă în instanță de către reclamant în apărarea drepturilor şi intereselor sale să fie în detrimentul acestuia, privîndu-l de posibilitatea de a-şi exercita dreptul pe întreaga perioadă de întîrziere a debitorului. Astfel, Colegiul reiterează că instanța de apel a interpretat eronat a legea privind aplicarea cursului prescripției extinctive la pretenția înaintată de Axenti Valeriu privind încasarea penalității de întîrzire. Dat fiind faptul că examinarea cauzei în partea respectivă a avut loc doar prin prisma termenului de prescripție, iar aceste omisiuni a instanței de apel nu poate fi exclusă de instanța de recurs motiv din care cauza pricina urmează a fi transmisă în Curtea de Apel Chișinău pentru rejudecare.

La rejudecarea pricinii, instanța de apel urmează să ţină cont de cele menționate supra, să verifice circumstanțele pricinii, probele administrate, să aplice legea corespunzătoare şi reexaminând pricina să emită o hotărâre legală şi întemeiată cu respectarea drepturilor procedurale ale părților avînd în vedere perioada de întîrziere, comportamentul părţilor în sensul acordării/ridicării mijloacelor băneşti şi cuantumul sumelor recalculate. Astfel, din considerentele menționate şi având în vedere faptul că instanța de apel a examinat pricina cu încălcarea normelor de drept material, iar aceste erori nu pot fi corectate de către instanța de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul declarat de Axenti Valeriu şi de a casa parțial decizia instanței de apel cu remiterea pricinii spre rejudecare.

Cu referire la recursul declarat de Inspecţia Financiară din subordinea Ministerului Finanțelor, Colegiul îl consideră drept neîntemeiat şi care urmează a fi respins, din următoarele considerente. În conformitate cu prevederile art. 445, alin. (1), lit. a) CPC, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanțe, precum şi încheierile atacate cu recurs. În conformitate cu art. 429 alin. (4) CPC, nu pot fi atacate cu recurs deciziile de trimitere a cauzei la rejudecare ce nu se supun nici unei căi de atac, nici hotărîrile în a căror privință persoanele indicate la art.430 nu au folosit calea de apel, din moment ce legea prevede această cale de atac, sau în privința cărora apelul a fost retras în modul prevăzut la art.374.

Raportînd la caz norma menționată supra, Colegiul reţine că Inspecția Financiară declarând recurs la data de 26.05.2015 împotriva deciziei instanței de apel, a încălcat prevederile art. 429 alin. (4) CPC şi a depus cerere de recurs fără a folosi calea de apel, ceea ce este inadmisibil din moment ce legea prevede această cale de atac. Or, prin încheierea din 28 octombrie 2015 a Curții de Apel Chișinău a fost restituit apelul depus de Inspecția Financiară împotriva hotărârii din 14 februarie 2014 a judecătoriei Rîşcani. La caz, Colegiul menționează că Inspecţia Financiară din subordinea Ministerului Finanţelor declarînd recurs urma să se expună doar asupra deciziei instanței de apel în partea încasării prejudiciului moral încasat de la Inspecția Financiară în beneficiul lui Axenti Valeriu în sumă de 10000 lei.

Prin urmare, recurentul nu poate să pretinde la corectarea unor omisiuni referitoare la contestarea legalității actelor judecătorești în condițiile cînd acestea puteau fi realizate prin exercitarea căii de atac a apelului. Respectiv, Colegiul reţine că Inspecția Financiară din subordinea Ministerului Finanţelor prin depunerea cererii de recurs nu poate şă-şi corecteze omisiunile admise prin nerealizarea căii de atac a apelului, deoarece era obligat să întreprindă orice măsură de a proteja drepturile sale de acces la instanță. În partea încasării prejudiciului moral, Colegiul consideră recursul Inspecţiei Financiare ca fiind neîntemeiat, deoarece recurentul nu a criticat în nici un fel decizia instanţei de apel în această parte, limitîndu-se doar la solicitarea anulării deciziei adoptate, fără a invoca temeiurile de fapt şi de drept care ar putea duce la casarea deciziei.

Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că instanţa de apel a examinat pricina cu încălcarea normelor de drept material, iar aceste erori nu pot fi corectate de către instanţa de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul depus de Inspecţia Financiară din subordinea Ministerului Finanţelor; de a admite recursul declarat de Axenti Valeriu; de a casa parţial decizia instanţei de apel şi de a remite pricina spre rejudecare în Curtea de Apel Chişinău. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a), c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Inspecţia Financiară din subordinea Ministerului Finanţelor.

Se admite recursul declarat de Axenti Valeriu. Se casează parțial decizia din 31 martie 2015 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Axenti Valeriu împotriva Inspecției Financiare din subordinea Ministerul Finanțelor al RM privind încasarea indemnizației unice, a compensației pentru concediul nefolosit, a indemnizației de șomer, a inflației la suma restantă, a penalităților de întârziere şi a prejudiciului moral în partea încasării penalităților de întârziere și se remite pricina în această parte în Curtea de Apel Chișinău pentru rejudecare, în alt complet de judecători. În rest decizia din 31 martie 2015 a Curții de Apel Chișinău se menţine.

Decizia este irevocabilă. Președintele şedinţei Tatiana Vieru Judecătorii: Valentina Clevadî Iurie Bejenaru Petru Moraru Oleg Sternioală